- Unitatea 13 către bază. Vai, puştii ăia se duc direct spre soldaţi, căpitane. Fac semne cu placardele. Şi cântă melodia aia. Pe care-o cânta şi putoarea aia de Baez. Vai de mine. Al dracului să fie, mi se pare că unii aruncă pietre. Au... Isuse! Isuse Cristoase! Nu se poate să facă aşa ceva!
- Sunt baza, unitatea 13! Ce se întâmplă acolo? Ce se întâmplă?
- Sunt Chumm, Dick. Am să-ţi spun eu ce se-ntâmplă aici. Un adevărat măcel. Aş prefera să fiu orb. Oh, afurisiţii! S-au apucat... vai, s-au apucat să-i culce la pământ pe copiii aceia. Cu mitralierele, din câte se pare. Nici măcar nu s-au ostenit să-i avertizeze. Puştii care-au mai rămas în picioare...vai, acum s-au spart... au luat-o la fugă în toate direcţiile. Doamne Dumnezeule! Tocmai am văzut o fată despicată în două de-o rafală! Sângele... cel puţin şaptezeci sau optzeci de puşti zac pe iarbă. Au fost...
- Chumm! Intră în emisie! Intră în emisie, unitatea 12!
- Baza, sunt unitatea 17. Mă auzi? Recepţie.
- Pe tine te aud, fir-ar al naibii, dar unde este Chumm? Futu-i mama mă-sii, recepţie!
- Chumm şi cu... Halliday, cred... au coborât din maşini, ca să vadă mai bine. Ne întoarcem, Dick. Acum se pare că soldaţii au început să se împuşte între ei. Nu ştiu cine-o ieşi învingător şi nici nu-mi pasă. Oricine supravieţuieşte, probabil după aceea se va lega de noi. Când ne-om întoarce, dacă se mai întoarce careva, părerea mea ar fi să ne vârâm în beci şi să aşteptăm acolo până ce şi-au irosit toată muniţia. Recepţie.
- Fir-ar al dracului...
- Pifanii continuă să se-mpuşte între ei, Dick. Nu mă ţin de bancuri. Terminat.
Pe tot parcursul schimbului alert de replici transcris aici, cel care ar asculta banda ar putea auzi în fundal nişte pocnituri slabe, asemănătoare întrucâtva exploziei castanelor aruncate în foc. Ar distinge chiar şi ţipete subţiri... iar în cursul ultimelor circa patruzeci de secunde, bătaia grea, ca o tuse, a muniţiei de mortieră.
Ceea ce urmează este o înregistrare făcută după o bandă specială, de înaltă frecvenţă, din Sudul Californiei. Înregistrarea respectivă a fost efectuată între 19.17 şi 19.20, ora Pacificului.
- Massingill, zona 10. Eşti acolo, Blue Base? Mesajul de faţă este codificat Annie Oakley, urgent-plus-10. Dacă eşti acolo, răspunde-mi. Recepţie.
- Aici Len, David. Cred că putem renunţa la limbajul cifrat. Nu ne ascultă nimeni.
- Situaţia a scăpat de sub control, Len. Peste tot. L.A.-ul este mistuit de flăcări. Întreg oraşul şi tot ce-l înconjoară, pe deasupra. Toţi oamenii mei sunt bolnavi, s-au revoltat, au dezertat sau pradă alături de populaţia civilă. Eu mă aflu în Skylight Room din Bank of America, filiala centrală. Peste şase sute de oameni încearcă să pătrundă înăuntru şi să pună mâna pe mine. Majoritatea sunt oameni de-ai armatei.
- Lucrurile se destramă. Centrul nu mai poate să le ţină laolaltă.
- Repetă. Nu te-am înţeles.
- Nu contează. Poţi să mai ieşi de-acolo?
- Nici vorbă. Dar cele dintâi dintre lepădăturile alea o să aibă ce regreta. Am la mine o puşcă fără recul. Lepădături. Lepădături nenorocite!
- Mult noroc, David.
- Şi ţie. Rezistă pe poziţii cât poţi.
- Aşa voi face.
- Nu sunt sigur dacă...
Comunicarea verbală se încheie în acel moment. Urmează un zgomot de spargere şi sfărâmare, scârţâitul sinistru al metalului care cedează şi zornăitul cioburilor de sticlă. O mare de voci, urlând care mai de care. Focuri răzleţe ale unor arme de calibru mic, apoi, foarte aproape de emiţătorul radio, atât de aproape, încât să distorsioneze sunetul, bubuiturile grele şi surde, probabil ale unei puşti fără recul. Urletele şi vuietul se apropie. Vibraţia tânguitoare a unui glonţ ricoşat, un ţipăt, foarte aproape de emiţător, o bufnitură, apoi linişte.
Urmează o înregistrare făcută de pe o lungime de undă obişnuită a armatei, la San Francisco. A fost efectuată de la 19.28 la 19.30, ora Pacificului.
- Soldaţi şi fraţi ai noştri! Am cucerit staţia de emisie şi Cartierul General al comandamentului! Asupritorii voştri sunt morţi! Eu, Fratele Zeno, fost, până acum câteva momente, plutonier Roland Gibbs, mă proclam cel dintâi preşedinte al Republicii California de Nord! Suntem stăpâni pe situaţie! Suntem stăpâni pe situaţie! Dacă ofiţerii voştri comandanţi încearcă să-mi revoce ordinele, împuşcaţi-i ca pe nişte câini de pripas! Ca pe nişte câini! Ca pe nişte căţele cu căcat uscat în cur! Faceţi liste cu numele, gradul şi numărul de înregistrare al dezertorilor! Notaţi pe cei ce vă vorbesc despre rebeliune sau trădare a Republicii California de Nord! Asistăm la zorii unei noi epoci! Asupritorii şi-au trăit traiul! Suntem...
Lătratul unei mitraliere. Ţipete. Bubuituri şi bufnituri. Focuri de pistol, alte ţipete, o serie lungă de mitralieră. Un geamăt lung, de moarte. Trei secunde de linişte profundă.
- Vă vorbeşte maiorul Alfred Nunn, din Armata Statelor Unite. Am preluat provizoriu comanda forţelor armate ale Statelor Unite din zona San Francisco. Cei câţiva trădători care pătrunseseră în acest Cartier General şi-au primit răsplata cuvenită. Eu sunt la comandă, repet, sunt la comandă. Operaţiunea de menţinere a ordinii va continua. Dezertorii şi fugarii vor fi trataţi după cum urmează: fapta lor va fi considerată de o extremă gravitate, repet, de o extremă gravitate. Mă aflu acum...
Alte focuri de armă. Un ţipăt.
În fundal: ... mâna pe ei! Puneţi mâna pe toţi! Moarte criminalilor războinici...
Schimb intens de focuri. Apoi se aşterne liniştea pe frecvenţa respectivă.
La 21.16, ora Estului, persoanele din regiunea Portland, Maine, suficient de zdravene să mai poată privi la televizor au urmărit, paralizate de groază, în emisiunea postului WCSH-TV, cum un negru uriaş, purtând doar o fâşie de piele roz în jurul şoldurilor şi un chipiu de ofiţer de marină, bolnav de supergripă, după cum se ghicea limpede, execută în public şaizeci şi doi de oameni.
Colegii lui, tot negri, erau echipaţi şi ei doar cu o cârpă în jurul şoldurilor şi un însemn oarecare de grad, arătând că erau foşti militari. Se înarmaseră cu arme automate şi semiautomate, în partea în care spectatorii din studio urmăreau de obicei dezbaterile politice locale sau emisiunea "Câştigaţi dolari prin telefon", alţi membri ai "juntei" negre păzeau cu puşti şi pistoale vreo două sute de soldaţi îmbrăcaţi în uniforme kaki.
Negrul gigant, care rânjea tot timpul cu şiragul lui de dinţi perfecţi şi nemaipomenit de albi pe fundalul feţei negre ca tăciunele, ţinea în mână un pistol automatic calibru 45 şi stătea lângă o urnă mare, cu pereţii din sticlă. Într-o vreme ce părea deja de mult apusă, urna respectivă servise tragerii la sorţi a numerelor tăiate din cartea de telefoane, în timpul emisiunii "Câştigaţi dolari prin telefon".
Roti maşinăria, apoi extrase printr-o fantă un carnet de şofer şi strigă:
- Fruntaş Franklin Stern, ieşi în faţa frontului, teee rooog.
Bărbaţii înarmaţi, care flancau "spectatorii" din toate părţile, se aplecau pentru a citi numele de pe ecusoane, în timp ce cameramanul, evident foarte nou în meserie, panorama publicul cu mişcări bruşte şi nesigure.
În cele din urmă, un tânăr cu părul blond deschis, de cel mult nouăsprezece ani, fu săltat în picioare şi târât spre scenă, în timp ce ţipa şi protesta. Doi dintre negri îl obligară să se aşeze în genunchi.
Negrul rânji, strănută, scuipă flegmă şi sprijini automaticul său în tâmpla fruntaşului Stern.
- Nu! urlă Stern isteric. Merg alături de voi, pe Dumnezeul meu, aşa am să fac! Am să...
- Înnumeletatăluişifiuluişisfântuluiduh, intonă uriaşul negru zâmbind şi apăsă pe trăgaci.
