Jess, care ţinea pietricelele cu mâna stângă şi le arunca în apele Atlanticului cu dreapta, scoase un ţipăt şi nu ştiu cum să se ridice mai repede în picioare. Pietrele se răspândiră peste tot şi era cât pe ce s-o arunce pe Frannie în apă. Şi el se salvă cu greu de la un plonjon cu capul înainte.
Ea nu se putu abţine, izbucni în râs şi se trase înapoi cu mâinile ridicate la gură, în timp ce el se răsuci furios pe călcâie; era un tânăr solid, cu părul negru, ochelari din sârmă aurie şi trăsături obişnuite care, spre veşnica nemulţumire a lui Jess, nu reuşeau să reflecte pe deplin sensibilitatea din sufletul lui.
- M-ai speriat îngrozitor! urlă el.
- Vai, Jess, chicoti ea, vai, Jess, îmi pare rău, dar a fost aşa de nostim, a fost nemaipomenit de nostim.
- Era să cădem în apă, spuse el nervos, făcând un pas spre ea.
În compensaţie, Fran se retrase tot cu un pas, se împiedică de o stâncă şi căzu cu toată greutatea. Fălcile i se ciocniră violent, prinzându-i limba între dinţi - infernală durere! - şi râsul i se curmă imediat, de parcă sunetul ar fi fost retezat de o lamă. Simplul fapt că tăcuse atât de brusc - poţi să mă închizi ca pe un radio - i se păru extraordinar de nostim şi se puse din nou pe chicotit, cu toate că limba îi sângera, iar din ochi îi curgeau lacrimi de durere.
- Frannie, te simţi bine?
Îngenunche lângă ea, îngrijorat.
Îl iubesc cu adevărat, se gândi ea, simţindu-se mai uşurată.
- Nu cumva te-ai rănit, Fran?
- Doar mândria mea a avut de suferit, spuse ea, permiţându-i s-o ajute să se ridice. Şi mi-am muşcat limba. Vezi?
Scoase limba spre el, aşteptându-se ca gestul să fie răsplătit cu un zâmbet, dar el se încruntă.
- Doamne, Fran, dar sângerezi rău.
Îşi scoase batista din buzunarul de la spate şi îi aruncă o privire nehotărâtă. Apoi vârî batista la loc.
O bântui imaginea lor, mergând mână în mână către parcare, doi tineri îndrăgostiţi sub soarele fierbinte al verii, iar ea ţinând între dinţi batista lui. Apoi făcându-i cu mâna paznicului zâmbitor şi amabil, spunându-i: Hămâi-hu-bihe-Guh.
O bufni iarăşi râsul, chiar dacă limba o durea cu adevărat şi avea în gură gustul acela de sânge, care îi dădea o vagă senzaţie de greaţă.
- Uită-te în partea cealaltă, îi spuse ea înţepată. Am să fac un gest urât.
Zâmbind uşor, îşi acoperi ochii cu un gest teatral. Sprijinindu-se într-un braţ, se aplecă dincolo de marginea digului şi scuipă - roşu-aprins. Ptiu! Şi iarăşi. Şi încă o dată. În sfârşit i se păru că a reuşit să se cureţe şi se uită în jur, surprinzându-l că o priveşte printre degete.
- Scuză-mă. Sunt aşa de proastă!
- Nu, spuse Jesse, deşi tonul trăda contrariul.
- N-ai vrea să mergem la o îngheţată? îi propuse ea. Tu conduci. Eu fac cinste.
- De acord.
Se sculă de jos şi o ajută şi pe ea să se ridice. Fran scuipă iarăşi în apă. Roşu-aprins.
- Sper că nu mi-am retezat o bucăţică din limbă, ce crezi? întrebă ea temătoare.
- Habar n-am, îi răspunse Jess în glumă. Ai simţit să fi înghiţit ceva?
- Nu văd nimic de râs, zise ea revoltată, punându-şi o mână la gură.
- Aşa e, îmi pare rău. Pur şi simplu te-ai tăiat puţin, Frannie.
- Există şi artere în limbă?
Mergeau pe dig ţinându-se de mână, oprindu-se din când în când pentru ca ea să scuipe. Roşu-aprins. Nu mai avea de gând să înghită porcărie din aia, nu, nu!
- Nu.
- Bine.
Îl strânse de mână şi-i zâmbi încrezătoare.
- Sunt însărcinată.
- Zău? Foarte bine. Ştii pe cine am văzut în Port...
Se opri în loc şi o măsură, iar privirea lui deveni deodată fermă şi foarte, foarte precaută. Fata simţi cum i se frânge inima, văzând prudenţa aceea din ochii lui.
- Cum ai spus?
- Sunt însărcinată.
Îi zâmbi senin şi scuipă peste marginea digului. Roşu-aprins.
- Ce glumă bună, Frannie, îngăimă el nesigur.
- Nu-i glumă.
