Răspunsei
— Ideea aceasta măreaţă era mai ales mişelească.
— Poate. Dar cine a avut ideea să stropească obrazul lui Bert Rhine cu acid sulfuric, de i-a ars pielea şi carnea pînă la os? Îi cad fîşii de carne din obraz, ştiţi? Cred că şi fapta asta e mişelească!
— Eşti cam prea curios, la rîndul tău!... îi răspunsei, stingherit oarecum. Nu vei afla nimic. Dealtfel, mă întreb ce diavol mă îndeamnă să-mi pierd vremea cu tine.
Dădui ordin şi oamenii se repeziră cu topoarele asupra bărcilor, din care rămaseră în cîteva clipe numai bucăţi de lemn.
La zgomotul pe care-l făceam, echipajul se trezi şi coborî din paturi. Dar oamenii se mulţumiră să ne privească în tăcere, în timp ce ne isprăveam lucrul, astfel că puturăm pleca fără a ne fi încăierat.
*
* *
A doua zi dimineaţă, Nosey Murphy şi restul oamenilor din echipaj veniră, ca în zilele din urmă să primească ordinele şi hrana.
Venise şi Bert Rhine. Capul îi era învelit în bandaje şi ochii lui roşii, care clipeau des şi fără vrere se iveau singuri printr-o crăpătură a pînzei.
Marguerite era lîngă mine şi simţii cum se înfioară toată.
— Acum, după ce aţi sfărîmat luntrele, mă întrebă evreul Isaac Chantz, ce aveţi de gînd cu noi?
— Sînt hotărît răspunsei, să vă predau pe toţi, atîţi cîţi sînteţi, autorităţilor maritime din Valparaiso.
„Răzvrătire pe mare şi omoruri. Cazul e foarte grav, vă daţi seama!”.
„Să vă purtaţi cît mai bine, pînă cînd corabia va ajunge la ţărm, iată singurul mijloc de a vă uşura puţin situaţia şi de a atrage asupra voastră, în măsura în care se va putea, îndurarea tribunalului!”.
— Orice vă este îngăduit! bombăni evreul. Noi sîntem cei învinşi iar dvs. sînteţi cel mai tare.
În clipa aceea, Bert Rhine, îşi smulse bandajele care acopereau capul şi obrazul, cu o energie supraomenească pentru care nu-mi putui stăpîni uimirea — şi ieşi la iveală monstruoasa şi înspăimîntătoarea lui faţă.
— V-aţi folosit noaptea trecută, de somnul cu neputinţă de învins în care mă cufundase morfina, ca să veniţi pe partea din urmă şi să distrugeţi luntrela.
„Timpiţii ăştia v-au lăsat să lucraţi în voie”.
„Dacă aş fi fost acolo, lucrurile s-ar fi întîmplat cu totul altfel şi la ora asta aţi fi fost mort!”
El nu putu vorbi mai mult şi se prăbuşi pe punte, răcnind de durere. Camarazii săi îl ridicară şi se retraseră.
Cu ambele mîini, Marguerite îşi acoperi ochii în faţa priveliştii aceleia înspăimîntătoare a cărnii ce sîngera din belşug.
— Dar ce s-a întîmplat cu Bert Rhine? mă întrebă tremurînd.
Era cu neputinţă să-i ascund adevărul, astfel că îi istorisii isprava bătrînului chinez.
*
* *
Nu mai am decît puţin de scris.
Două zile după întîmplările pe care le-am povestit, se iviră la orizont uscatul şi Valparaiso. Orice primejdie era înlăturată.
Marguerite şi cu mine, închişi aproape toată ziua în cabina ei, nu încetam să vorbim despre apropiata noastră căsătorie.
— Vom găsi lesne la Valparaiso, îi spusei, preoţi care să ne cunune.
„Odată ce se va sfîrşi procesul răzvrătiţilor, vom înzestra „Elseneura” cu oameni şi ofiţeri noi şi o vom lăsa să-şi urmeze singură drumul spre Seattle”.
„Iar noi ne vom înapoia în Statele Unite şi la Baltimore oricînd ne va plăcea, cu vreun transatlantic rapid!”
— Neamul West, mi-a răspuns Marguerite, nu şi-a părăsit niciodată corăbiile. Vom merge şi noi pe „Elseneura” pînă la Seattle.
— Bine, dar Seattle e destul de departe! obiectai. Ar însemna să trăim încă ore nesfîrşite pe mare...
Ea murmură:
— Le vom întrebuinţa cum vom putea mai bine şi mai plăcut...
Şi, drept arvună arzătoare, îşi apăsă buzele pe ale mele.
CUPRINS
I. Cum m-am îmbarcat pe „Elseneura”..................................3
II. Mr. Pike îmi face mărturisiri...........................................13
