Jian s-a uitat la mine cu ochii mijiţi.
— Hei, nu ţi-ai terminat băutura!
Nu m-am obosit să-i explic că o băuse el pentru mine de vreo două ori.
— Hai ssăăă închinăăăm!
— Poate că ar trebui să ne abţinem până data viitoare, am sugerat.
Tărăgăna din ce în ce mai rău cuvintele. Jian m-a ignorat, dând din mână, şi a preparat alte două băuturi, concentrându-se atât de tare, de parcă soarta lumii depindea de poţiunea aceea. Aş fi fost mai amuzată dacă nu m-ar fi îngrijorat faptul că persoanele responsabile pentru trei crime se îmbrăţişau pasional într-un colţ.
Jian a turnat un deget de lichid verzui în fiecare pahar, apoi a reuşit să aşeze deasupra lor două linguri cu găurele, fără să dărâme paharele. Era un miracol, având în vedere starea lui. După aceea, a aşezat două cuburi de zahăr pe linguri, le-a dat foc şi a mutat totul spre fântâna cu apă, după ce flăcările se stinseseră. Ungând cepurile cu zahăr, Jian a deschis robinetele. Apa cu gheaţă s-a scurs lent, topind zahărul, pe când cădea în alcoolul din pahar. Culoarea verzuie, palidă, s-a transformat într-un fumuriu opac, amintindu-mi de o băutură interzisă. Deodată, am înţeles ce era. Absint.
Intrigată, am acceptat paharul, ridicându-l în lumina slabă. Absintul era foarte la modă atât în casele de aristocraţi, cât şi în cluburile deşănţate; unii susţineau că dădea halucinaţii, însă acest lucru era adevărat doar dacă i se adăuga pelin.
Mi-am muşcat buza. Voiam tare mult să-l încerc, dar trebuia să mă port responsabil şi să strâng indicii.
Cineva a păşit lângă mine, însă erau mulţi oameni care săltau de colo, colo, aşa că nu am dat atenţie.
— O să te prefaci că bei aia?
Atunci am privit în jur. Cassie şi-a ridicat sprâncenele.
— Sau ai nevoie de ajutor?
— Nu m-am prefăcut că aş bea nimic.
— Poate că nu, a zis ea, cercetându-mă. Dar te prefaci din alte puncte de vedere, nu-i aşa?
O clipă, şi-a luat ochii de la mine. Nu era nevoie să îi urmăresc privirea ca să-mi dau seama că vorbea despre maestru.
— Poate că tu îţi joci rolul de îndrăgostită, dar nu este şi cazul lui.
Mi-am înghiţit nodul din gât. Nu puteam simţi niciun pic de răutate în cuvintele ei, ba, chiar îmi vorbea ca unei tovarăşe, ca şi cum am fi luptat în acelaşi război împotriva bărbaţilor haini. Am ridicat paharul la buze.
— Îţi apreciez sfatul, am spus, dar eu chiar mă distrez.
Am dat să scurg băutura pe gât, aşa cum îl văzusem pe Jian făcând de vreo câteva ori, când o mână a răsărit de nicăieri şi a acoperit marginea paharul.
Buzele mi s-au lipit de mănuşile cu semilună şi m-am tras înapoi, ca arsă. Mefistofel a clătinat din cap.
— S-ar putea să fie un pic prea magic pentru tine, domnişoară Wadsworth. Aş vrea să te conduc întreagă în cabina dumitale. Ferească sfântul să fiu provocat la duel de Thomas Cresswell!
Mefistofel s-a uitat fix la mine şi aş fi putut jura că părea cu adevărat îngrijorat. I-am îndepărtat, politicos, mâna de pe paharul meu, conştientă cine erau cei din preajma noastră. Eram sigură că şi Mefistofel ştia cine ne înconjura. Tocmai de aceea, nu ar fi trebuit să-l menţioneze pe Thomas.
— Bea cu mine!
— Este prea târziu.
Am ridicat un umăr.
— Cum vrei!
Înainte ca Mefistofel să mai poată spune vreun cuvânt, am înghiţit băutura; un gest nedemn de o lady şi de-a dreptul barbar, dar care mi-a plăcut la nebunie.
Absintul avea gust de lemn-dulce şi mă ardea plăcut pe gâtlej; era diferit faţă de vin – căldura se împrăştia din stomac spre membre. Îmi simţeam trupul uşor ca aerul.
Zgomotele care până atunci mi se păruseră înăbuşite au devenit puternice, culorile s-au aprins. Cineva a râs în apropiere, iar eu am chicotit, fără niciun motiv.
— Haide să te ducem la culcare!
Mefistofel mi-a apucat delicat braţul. Era încruntat. Ce actor talentat! Aproape că mă convinsese şi pe mine că i-ar fi păsat.
I-am scăpat din strânsoare, apucându-mi fustele pe când mă îndepărtam rapid. Materialul aspru se simţea minunat în palmă.
Eram deodată cuprinsă de dorinţa de a dansa, de a-mi arunca picioarele în sus. Nici nu era de mirare că toată lumea părea aşa de fericită – elixirul acela era magie pură. O femeie cu o mască acoperindu-i toată faţa mi-a întins mâna, făcându-mi semn să vin lângă ea. Mai multe femei aveau braţele înlănţuite şi îşi înălţau picioarele în aer în perfectă sincronizare. Deodată, mi s-a părut cel mai logic lucru din lume.
Fără să ezit, mi-am prins braţul de cel al femeii şi m-am alăturat distracţiei. Inima îmi bubuia în piept, vie şi zgomotoasă. Nu mă mai simţisem nicicând aşa de liberă, aşa de imună la judecată şi la restricţii. Întreaga familie ar fi obiectat cu privire la comportamentul meu; ba chiar şi Thomas ar fi fost încurcat. Dar mie nu-mi păsa. Nici de beznă, nici de crime, de tristeţe sau de pierderi. Mă prefăceam că fiecare emoţie era un balon care trebuia eliberat în cosmos, aşa că le-am dat drumul tuturor. Îmi aruncam picioarele şi mai sus cu fiecare mişcare, ignorând faptul că-mi expuneam mai multă piele decât arătasem vreodată în public. Am închis ochii şi am devenit una cu ritmul din jurul meu. Asta însemna să fii cu adevărat liber.
Două mâini mari mi-au cuprins talia, ridicându-mă în aer. Am râs şi mi-am scuturat fustele, cuprinsă de un fior. Liza avusese dreptate – puţină distracţie nu scădea gravitatea faptelor din acea seară, dar era o cale bună de mă confrunta cu ele. Eram înconjurată de moarte, dar şi de viaţă. În acele momente furate, apreciam cât de… vie puteam fi.
O pereche de buze mi s-a lipit de ureche şi m-am arcuit instinctiv spre atingere, uitând unde eram şi cu cine eram acolo. Am fost coborâtă la pământ şi, zâmbind larg, m-am învârtit pe loc în secunda în care am simţit podea sub pantofi. Ochii lui Mefistofel s-au deschis mari şi s-a dat brusc un pas înapoi. Mă distram prea bine ca să mai fiu dezamăgită că nu era cine îmi imaginasem.
— Vrei să mai faci o dată asta? am întrebat.
Mefistofel a ezitat o secundă, apoi m-a tras aproape de el şi m-a învârtit. Infatuarea i se întorsese pe chip pe când mă ridica deasupra ringului de dans. Mi-am ridicat braţele într-o parte şi în cealaltă pe când maestrul de ceremonii mă învârtea în aer.
— Mă simt ca într-un basm.
