Simţind tensiunea ce creştea, leul a adulmecat aerul, plesnind din coada cu blană în vârf pe fânul împroşcat cu sânge din spatele lui. Bestia era un arc gata să sară în orice moment. Am strâns barele până ce am simţit că mă dor degetele.

— Te rog, ai grijă!

Şoptisem atât de încet, că abia mă auzisem eu, aşa că am fost surprinsă să-l văd pe maestrul de ceremonii împiedicându-se de o grămăjoară de fân şi uitându-se la mine. După aceea, totul s-a petrecut mult prea repede. Deja suspicios din cauza bărbatului mascat din cuşca lui, leul s-a ridicat brusc de pe picioarele din spate. Mefistofel a sărit în spate, dar nu suficient de rapid. Leul a dat să-l înhaţe, sfâşiindu-i haina cu uşurinţă. Nu puteam decât să-mi imaginez ce ar fi putut face acele gheare cărnii expuse. Dacă Mefistofel nu ieşea mai repede din cuşcă, aveam să aflu.

— Fugi! am ţipat. Iute!

Mefistofel a căzut, târându-se acum ca un crab ce dădea să fugă cu spatele. Avea să moară, fără doar şi poate. Inima îmi bătea în ritmul unui cântec de luptă. Privirea mi-a căzut asupra unui baston şi, fără să stau prea mult pe gânduri, l-am luat şi am alergat în partea opusă lui Mefistofel, plimbând toiagul de-a lungul barelor şi făcând un zgomot infernal.

În mintea mea, îmi închipuiam că tehnica aceasta avea să distragă atenţia leului, dar lucrurile stăteau altfel în realitate. Bestia nici nu s-a uitat la mine, ci a păşit alene mai departe, fără a-şi scăpa prada din priviri.

— Hei! am zis, lovind acum barele ca un jucător de crichet.

Lovitura puternică a răsunat cu un bubuit metalic şi aproape că mi-au zăngănit dinţii, dar leul s-a oprit pentru o clipă. Mi-am folosit toată puterea ca să lovesc iar şi iar cuşca; sunetul era prea puternic ca să poată fi ignorat. În cele din urmă, leul şi-a întors capul, plesnind iritat din coadă. Atât felina, cât şi maestrul mă priveau cu ochii goi, de parcă ar fi aşteptat următoarea lovitură.

— Fugi, idiotule!

Mefistofel s-a scuturat din starea de şoc şi s-a ridicat în picioare; şi-a întors spatele la marea felină şi aproape că reuşise să iasă din cuşcă atunci când animalul s-a răsucit spre el şi l-a lovit a doua oară. Am ţipat, convinsă că aveam să-l văd pe maestrul de ceremonii sfâşiat. Strigătul neaşteptat a speriat leul suficient cât să-i permită lui Mefistofel să iasă degrabă din cuşcă şi să trântească uşa în urma lui.

Am ajuns ca o săgeată în dreptul lui şi am prins lacătul, trăgându-l pe maestru într-un loc sigur. Mefistofel s-a strâmbat de durere, dar nu a strigat. Nu ştiam dacă ăsta era un semn bun sau nu. Poate că maestrul fusese rănit aşa de grav, încât acum era în şoc. Era una să lucrez cu cadavrele, însă a vindeca un trup viu nu era deloc un lucru la care să mă fi priceput.

— Eşti rănit?

Mi-am smuls mănuşile, cercetându-i repede pieptul cu mâinile.

Hainele lui erau sfâşiate, dar nu se vedea nici pic de sânge. Încă.

— Simţi vreo durere? Câte degete am ridicat?

Nu-mi puteam aminti ce altceva să-l mai întreb; morţii nu-mi dezvăluiau de obicei ce anume îi duruse decât după ce îi disecam şi căutam indicii. Mefistofel a clipit lent în spatele măştii lui obişnuite, părând să se gândească la ce întrebasem. Nu ştiam dacă se gândea la durere sau dacă era pe cale să leşine.

— Nu… prea ştiu. Poate spatele?

Mefistofel s-a ridicat cu greu în capul oaselor şi a tresărit de durere. Cu precizia unui medic, l-am sprijinit de perete şi i-am scos haina şi vesta. Am îngenuncheat lângă el şi i-am tras eşarfa cu o mişcare rapidă ce m-a surprins până şi pe mine. Degetele mele goale îi desfăceau deja nasturii gulerului când m-am oprit, dându-mi seama de poziţia în care ne aflam şi de ce făceam – dacă m-ar fi surprins cineva acolo, alături de un Mefistofel pe jumătate dezbrăcat, aş fi stârnit un mare scandal.

Mefistofel a clipit, privindu-mă.

— Nu e prima oară când scoţi eşarfa unui bărbat, nu-i aşa?

— Ar fi prima oară când aş folosi-o să strangulez pe cineva, însă.

— Ce violentă!

Mefistofel a închis ochii şi a gemut. Mi-am alungat grijile. Dacă venea cineva, nu ar fi văzut decât un bărbat rănit şi o persoană care încerca să îi ofere primul ajutor. Nimic mai mult. I-am deschis toţi nasturii cămăşii şi am desfăcut-o, cercetându-i repede abdomenul. Nu se vedea nicio rană pe pielea arămie şi netedă. M-am uitat de două ori la el, ca să mă asigur, ignorând indecenţa goliciunii lui. Mi-am scuturat capul. Era posibil ca Mefistofel să fi suferit răni interne care puteau fi mult mai periculoase decât carnea sfâşiată. Cel mai bine era să-i pipăi abdomenul cu degetele, căutând eventuale puncte dureroase, deşi nu ştiam dacă nu cumva aveam să-i fac rău.

— Nu ai nicio rană externă.

Mi-am ridicat privirea la el. Ne aflam foarte aproape acum. Prea aproape. Mefistofel şi-a fixat ochii asupra ochilor mei, fără să clipească.

— Poate ai vreo contuzie. Pari un pic…

Mefistofel a alunecat în faţă, aproape îngropându-şi capul la pieptul meu.

— Te rog!

Cuvântul răsuna, în sine, ca o rugăminte. Braţele lui mi-au înconjurat delicat talia.

— Te rog, iartă-mă!

— Nu am pentru ce să te iert, am zis, îmbrăţişându-l scurt, îngrijorată ca nu cumva să se fi lovit la cap. Haide să ne ridicăm, bine?

După o primă încercare nereuşită, am putut în final să-l ridic în picioare. L-am sprijinit de teamă să nu cadă la loc şi să se rănească şi mai tare la cap. Tocmai eram pe cale să-i ofer jacheta când Mefistofel s-a clătinat atât de tare, încât m-a împins la perete, încercând să-şi întrerupă căderea. În ritmul acesta, avea să dureze o veşnicie să-l duc la un medic adevărat.

Doctorul Arden refuza să iasă din cabina lui, iar eu nu eram deloc sigură că mai exista vreun doctor la bord.

— Te simţi bine? am întrebat. Dacă ne mişcăm prea repede, atunci ar fi mai bine să te aşezi.

Mâinile lui s-au ridicat uşor şi mi-au cuprins faţa, apoi Mefistofel şi-a sprijinit fruntea de a mea. Era clar că halucina.

— Aminteşte-ţi!

— Ce să-mi amintesc?

— Târgul nostru, domnişoară Wadsworth, a zis Mefistofel sprijinindu-şi toată greutatea corpului pe mine, iar eu m-am temut că suferise vreo rană la coloană, care îmi scăpase din vedere.

Înainte să-l pot ajuta să se ridice iar, mi-a ajuns la urechi sunetul unor pantofi care coborau câte două scări la rând. Primul meu gând a fost că cineva avea să mă ajute cu maestrul dezorientat din braţele mele, dar când l-am văzut pe Thomas apărând grăbit de după colţ şi oprindu-se şocat, am simţit cum inima îmi cade prin stomac.

Maestrul s-a ridicat relaxat, privindu-mă când pe mine, când pe Thomas. Înţelegeam acum de ce insistase să-mi amintesc de târgul făcut. El pusese la cale întreaga scenă. Mi-am strâns pumnii pe când Mefistofel şi-a îndreptat spatele şi a început să-şi încheie cămaşa, foarte sigur pe picioarele lui.

— Domnule Cresswell, te asigur că lucrurile nu sunt ceea ce par, a zis el, deloc convingător, pe când îşi îmbrăca jacheta sfâşiată. Am fost atacat, iar domnişoara Wadsworth m-a salvat. A fost grozav de curajoasă, pe când eu am fost grozav de ruşinat, a adăugat el, arătând haina ruptă.

Din ce puteam vedea, Thomas abia dacă respira, însă privirea lui tăioasă cerceta sala, reconstruind probabil scenariul, în felul lui uimitor. Cu multă tristeţe, mi-am dat seama că Thomas inspectase fiecare obiect din sală, evitând însă să se uite la mine. Unchiul şi căpitanul au apărut în pragul uşii o clipă mai târziu, alături de Cassie.

— Ce mama dracului se petrece aici? a întrebat căpitanul. Ai de ţinut un spectacol. Iar asta, a zis bărbatul, arătând-o pe Cassie, nu a vrut să-mi spună care era urgenţa. Doar că ai nevoie de noi imediat.

Mefistofel s-a îndepărtat de mine şi a făcut semn spre cuşcă.

— Domnişoara Wadsworth şi cu mine investigam misterul braţului retezat. Dar aveţi dreptate: spectacolul trebuie să meargă mai departe. Cel puţin, această crimă nu va fi atracţia principală în spectacolul de diseară.

Astfel, Mefistofel s-a înclinat prefăcut, făcându-i semn lui Cassie să îl urmeze, şi a dispărut pe scări, lăsându-mă să înfrunt singură haosul pe care îl dezlănţuise. Am inspirat adânc, întâlnind privirea furioasă a unchiului. Ar fi fost cu mult mai puţin intimidant să înfrunt leul din cuşcă, chiar şi după atac.

— Unchiule, pot să-ţi explic totul!

DOUĂZECI,

O DEDUCŢIE PERFECTĂ

Magazia animalelor