— Îţi cer scuze că ţi-am întrerupt această seară romantică, domnişoară Wadsworth. Dar m-am gândit că ai vrea să vezi ce am descoperit înainte de a-l alerta pe căpitanul cel autoritar.

Maestrul a făcut semn cu bărbia spre spatele cuştii. Judecând după mirosul puternic de ţărână ce plutea în aer, aş fi zis că fânul fusese recent schimbat. Mă îndoiam că Mefistofel mă târâse până acolo doar pentru asta, aşa că m-am apropiat cu mare grijă şi brusc m-am tras înapoi. Pe podeaua cuştii erau picături de sânge. Aşa ceva nu era posibil. Am inspirat adânc. Exista, cu siguranţă, o explicaţie logică; trebuia să gândesc ca un om ştiinţă.

— Leii nu primesc carne proaspătă? am întrebat.

Creierul meu refuza să înregistreze ceea ce ochii îmi spuneau că este adevărat – baza pentru orice iluzie.

— Sunt sigură că este, pur şi simplu…

— …vina mâinii tăiate de colo? a continuat Mefistofel, arătând un lucru pe care nu îl observasem iniţial; ceva ţeapăn care ieşea din fân.

Am închis ochii pentru o secundă şi am blestemat.

Un braţ palid, ros până la os la un capăt.

Cu excepţia cazului în care era o piesă de recuzită foarte detaliată, membrul arăta extrem de real. Nu era o iluzie şi nici vreun truc.

— Da, sunt sigur că explică sângele. Ce prostie din partea mea să-ţi cer ajutorul pentru aşa ceva!

M-am uitat iritată la Mefistofel.

— Nu fi mânios pe mine! Nu eu sunt cea care încearcă să-ţi distrugă trupa. Poate că ar fi trebuit să te gândeşti la aceste consecinţe înainte să ai o relaţie cu o femeie căsătorită.

— Trupa este în pericol, în faţa ta este un braţ tăiat, iar tu ai prefera să discutăm despre aventurile mele?

— Da, atunci când s-ar putea ca ele să fie cauza tuturor problemelor.

L-am dat la o parte, observându-i şocul de pe chip, şi m-am strecurat în jurul părţii din spate a cuştii, ca să privesc braţul mai bine. Din cauza fânului proaspăt, mi-era greu să-mi dau seama dacă o persoană fusese ucisă acolo sau dacă braţul fusese aruncat ulterior.

— Trebuie să scoţi leul de aici imediat! am zis. Cuşca trebuie securizată şi cercetată.

M-am uitat cu atenţie la leu. Era imposibil de ştiut cât mâncase din cadavru – poate că fusese doar acel braţ, menit să ne distragă atenţia. Felina uriaşă se spăla alene, lingându-şi labele, apoi trăgându-le peste urechi satisfăcută, ca după o masă copioasă. Stomacul mi s-a întors pe dos, ghicind implicaţiile acestor gesturi. Seara se terminase aproape fără niciun incident.

— Nu ar trebui ca acest animal să fie cu celelalte, pentru spectacol?

Mefistofel s-a apropiat.

— S-ar părea că este prea ghiftuit ca să mai poată face ceva. Probabil de aceea a fost lăsat aici.

— Înseamnă că braţul a ajuns aici înainte de spectacol.

Mi-am înăbuşit senzaţia de greaţă. Nu puteam permite ca emoţiile să iasă la suprafaţă acum – sau vreodată. Văzusem multe în laboratorul unchiului meu – acte de o violenţă mult prea mare pentru a fi crezute. Dar asta? Ceea ce vedeam acum se ridica la un nou nivel pe culmile groazei. Era monstruos să arunci o fiinţă vie unui animal.

— Trebuie să-l chemi pe unchiul meu! am adăugat, observând că Mefistofel încă nu se mişcase. Şi pe Thomas! Avem nevoie de ei. Cineva a murit aici. Oricine a făcut una ca asta vrea neapărat să te distrugă; mai bine ai spera să putem demonstra vina lui Cassie şi a soţului ei, altfel s-ar putea să fii chiar tu învinuit.

— Aceasta este cea mai bună deducţie a ta?

Mefistofel şi-a încrucişat braţele la piept şi s-a încruntat. Nu era deloc reacţia pe care o puteam aştepta de la o persoană care tocmai găsise un braţ uman retezat. Dacă Mefistofel era nevinovat, atunci nu prea reuşea să o dovedească.

— Oricât de frumos ne-ar sta împreună, Cassie şi cu mine nu am fost niciodată amanţi. Ea şi-a dorit, dar am refuzat-o. Nu este o idee bună să combini plăcerea cu afacerile. Deşi nu-mi dau seama dacă nu cumva curiozitatea asta se datorează propriilor motive ascunse. Poate că eşti geloasă.

— Eşti ţicnit! Ai vrea tu să fiu geloasă!

Mefistofel părea să cugete la ce spusesem.

— Da, chiar aş vrea. Dar, dincolo de asta, dacă aş fi vrut să-i implic pe unchiul tău sau pe asistentul acela arogant al lui, aş fi făcut-o deja. Ce vreau eu este ca tu să cercetezi mai întâi. Apoi îi voi chema şi pe ei. Am nevoie de discreţie – trupa nu mai suportă multe lovituri. Fac tot ce pot să continui spectacolele, să distrag atenţia clienţilor, dar nici măcar eu nu pot săvârşi miracole. Am nevoie de ajutorul tău.

— Thomas este partenerul meu, am replicat. Avem abilităţi care se completează reciproc.

— Şi? Eşti incapabilă să cercetezi ceva fără ei?

Ne-am uitat unul în ochii celuilalt preţ de un moment. Era o bătălie a tăriei de caracter, iar dacă era să fiu egoistă, nu aş fi cedat, din simpla dorinţa de a-i face în ciudă. Din moment ce la mijloc se afla victima unei crime, am ales totuşi să mă comport raţional.

— Bine! m-am răstit. Dar cineva trebuie să scoată leul din cuşcă acum. Nu pot cerceta locul crimei, făcându-mi griji în acelaşi timp că voi fi sfârtecată de bestie.

— Bine, a răspuns Mefistofel, ca un ecou, trecând pe lângă mine şi înhăţând un inel cu chei de pe un cârlig din perete. Mă bucur că există şi lucruri pe care le poţi face de una singură.

Mefistofel a vârât cheia în încuietoare şi a deschis uşa cuştii cu un scrâşnet care a făcut felina să mârâie tare şi ameninţător. Din câte se părea, leul nu era chiar atât de ghiftuit şi de docil pe cât crezusem.

— Ce faci? am întrebat.

Mefistofel a scos o lesă din cuşcă şi a ridicat-o, de parcă ar fi fost cel mai evident lucru din lume.

— Scot leul din cuşcă, aşa cum ai cerut! Ai băut iar din Zâna Verde? Credeam că este obiceiul nostru special.

— De ce îl scoţi tu? am zis eu printre dinţi. Nu ar trebui să chemi un expert?

Mârâind dezgustat, maestrul şi-a întors spatele la mine şi s-a îndreptat spre leu. Acum că mă uitam mai de aproape, puteam să văd pete de sânge în jurul botului palid al leului şi bucăţele de carne pe lângă mustăţile acestuia. Mefistofel fie nu observa semnele, fie pretindea să nu le vadă pe măsură ce se apropia de animal. Nu ştiam dacă să fiu impresionată sau oripilată în timp ce felina şi-a aşezat laba pe podea şi a pus ochii pe intrus.

Oricât de bine dresat ar fi fost leul, în el rămânea totuşi o parte care nu avea să se domesticească niciodată. Sclipirea inteligentă din ochii lui aurii îmi înfiora carnea, însă Mefistofel părea imun. Maestrul se mişca puţin cam prea îndrăzneţ pentru propriul lui bine.

— Ai grijă, bine? O să te înfulece, am zis, înaintând uşor, apoi va trebui să-ţi aleg sângele şi viscerele de cele ale victimei.

— Dacă se întâmplă aşa, atunci consideră că este un test al abilităţilor tale incomensurabile!

Am inspirat cât să mă calmez.

— Nu pot privi nebunia asta!

— Uneori, pentru binele tuturor, a zis el peste umăr, este necesar să-ţi murdăreşti mâinile. Ai încredere în mine, domnişoară Wadsworth?

Doar un nebun şi-ar fi pus credinţa într-un necunoscut care se lăuda cu iluziile lui.

— Ce mai vrea să însemne şi asta?

În loc să răspundă, Mefistofel a plesnit din lesă ca dintr-un bici, făcând celelalte animale să se agite în cuştile lor. Privirea mi-a căzut iar asupra braţului retezat şi mi-am întors iute ochii. Momentul pentru disecţia fragmentului însângerat avea să vină în curând.

Am înaintat, prinzându-mă cu mâinile de bare doar ca să am ceva de făcut în loc să mor de spaimă pe când maestrul se apropia din ce în ce mai mult de leu. Spre deosebire de calmul liniştit al felinei, pulsul meu o luase razna, fără putinţă de a fi domolit. Era suficient de groaznic să am de-a face cu un braţ retezat, dar a fi martoră la atacul unei fiare avea să fie şi mai rău.