Thomas şi-a înclinat capul.

— Ştii tu… Oameni mai mici care vomită pe lucruri şi care necesită o cantitate absurdă de atenţie până cresc? Îmi imaginez că vom avea casa plină.

— Nu poţi fi serios, eu…

Mefistofel tocmai traversa cu paşi mari coridorul, alături de Jian şi de Anishaa, etalând unul dintre zâmbetele lui arogante, când şi-a ridicat privirea şi ne-a observat. S-a despărţit de cei doi artişti şi a scuturat mâinile câtorva pasageri, încântaţi să-l vadă, pe când se apropia de noi. Mă rugam, în sinea mea, să nu menţioneze dansul pe care îl împărtăşiserăm cu o noapte în urmă.

— Ce întâmplare fericită, domnişoară Wadsworth!

Mefistofel mi-a cuprins mâna într-a lui, s-a prefăcut că o sărută şi a făcut să apară un trandafir de culoarea cernelii din aer.

— Un trandafir pentru frumoasa Audrey Rose!

— Oh, minunat! a zis Thomas. Satana a decis să iasă din iad şi să ni se alăture. Nu ştiam însă că face şi trucuri ieftine.

Maestrul şi-a îndreptat atenţia spre tovarăşul meu, ca şi cum l-ar fi observat pentru prima dată.

— Satana. Diavolul. Prinţul lumii de dincolo. Să nu uităm că Lucifer a fost un înger căzut – îmi imaginez că era destul de chipeş. Dacă mă prinde rolul…

Mefistofel a ridicat din umeri.

— În fine, este o adevărată plăcere să vă întâlnesc din nou, domnule Cresswell, dar vă rog să ne scuzaţi, trebuie să vorbesc cu… prietena dumneavoastră, nu? a zis maestrul, uitându-se la degetul pe care nu purtam niciun inel de logodnă.

Mefistofel nu a mai zâmbit, însă satisfacţia i se scurgea prin toţi porii, văzându-l pe Thomas cum îşi încleşta maxilarul.

— Nu-ţi face griji! O voi aduce înapoi în scurt timp. Asta, dacă mai vrea să se întoarcă.

Thomas stătea nemişcat, bătând darabana cu degetele pe coapse. Nu ştiam dacă se aştepta să refuz sau se gândea la cât de mânios avea să fie unchiul dacă descoperea că plecasem neînsoţită cu un om pe care nu îl plăcea. Mi-am aruncat privirea la Mefistofel şi mi-am muşcat buza. Nu voiam să-l las singur pe Thomas, dar sigur se întâmplase ceva grav dacă maestrul de ceremonii căuta să discute cu mine înainte de întâlnirea programată. Am făcut un pas în direcţia lui, apoi m-am oprit.

Thomas a inspirat adânc.

— Dacă îl întâlnesc pe unchiul tău, îi voi spune că mai ai nevoie de puţin timp ca să te pregăteşti. Ne vedem în faţa cabinei mele, într-o jumătate de oră!

— Thomas!

Am dat să mă întind spre el, dar braţul mi-a căzut moale.

— Mulţumesc!

— Nu ai pentru ce să-mi mulţumeşti! a zis, aplecându-se şi sărutându-mi obrazul, nederanjat de publicul care ne privea încruntat. Eşti liberă să faci aşa cum îţi place. Chiar dacă alegi să urmezi un bărbat mascat, într-un costum vulgar în măruntaiele unui vas de croazieră în timp ce o persoană din trupa lui de circari ucide femei.

În ochii lui Thomas a sclipit plăcerea când Mefistofel a oftat cu năduf.

— Ne vedem în scurt timp!

— Dacă este aşa de vulgar costumul meu, de ce te holbezi la el de parcă ar fi unica ta dragoste?

— Thomas! l-am avertizat. Nu comenta pe seama hainei lui. Nu şi-a făcut somnul de frumuseţe şi este cu capsa pusă.

— Da, păi, nu era decât un pat liber în camera copiilor şi m-am gândit să i-l cedez domnului Cresswell.

Mi-am ascuns zâmbetul când Thomas s-a uitat la maestrul de ceremonii de parcă ar fi fost un cadavru reînviat.

— Domnişoară Wadsworth? a întrebat Mefistofel, fără să-şi mai ascundă enervarea. Mergem?

Maestrul mi-a întins braţul, dar l-am ignorat şi am pornit singură spre puntea de promenadă. Eram deja într-o stare proastă din pricina tarotului, iar, acum, apariţia bruscă a lui Mefistofel, diavolul în persoană, îmi amărâse şi mai tare ziua. Nu era nimic confuz în legătură cu sentimentele mele. Aveam să-i arăt lui Andreas cât de mult se înşelase.

De îndată ce am ajuns la capătul punţii, departe de pasageri şi de artişti, m-am întors spre Mefistofel.

— Încerci să-l enervezi pe Thomas şi nu este drept. Când am fost de acord să te ajut, mi-ai promis că va fi şi spre binele meu, îţi aminteşti? Situaţia asta, am zis, arătând spaţiul dintre noi, nu-mi prinde deloc bine. Ce este aşa de important că ai nevoie de ajutorul meu în secunda asta? Păreai că te distrai cu Jian şi cu Anishaa, nu că mă căutai.

— Nu aici!

Mefistofel mi-a arătat coridorul lung, care ducea câteva etaje mai jos. Am încercat să-mi ascund tremurul pe când intram pe holul prost luminat şi coboram rapid treptele înguste. Paşii noştri răsunau cu ecou de-a lungul scărilor de metal, anunţându-ne venirea tuturor celor de dedesubt. Voiam să-l întreb pe Mefistofel despre cărţile de joc şi legătura pe care ar putea să o aibă cartomanţia cu crimele, dar nu-mi doream să o fac când eram aşa de departe de alţi oameni.

Am ajuns la capătul scărilor şi am rămas uimită să văd că în faţa mea se deschidea un spaţiu vast de depozitare, care trebuie să fi ocupat cel puţin un sfert din întreaga carenă. Toate laturile sălii uriaşe erau ocupate de cuşti cu bare din fier şi animale exotice. Maimuţe, tigri, lei, elefanţi şi lupi mai albi ca zăpada. M-am oprit lângă zebre, admirându-le culorile contrastante.

— Ei bine?

M-am întors cu faţa la maestrul de ceremonii şi mi-am proptit mâinile în şolduri.

— Ce este aşa de urgent?

Singuri acum, încercam să nu mă gândesc la noaptea care trecuse, la mâinile lui pe talia mea, la cum râsesem de parcă eram altă persoană pe când mă învârtea. Ce liberă mă simţisem pentru un moment!

— Am observat că nu i-ai dat încă Lizei scrisoarea cu pricina.

Mefistofel şi-a purtat mâinile înmănuşate de-a lungul unei cuşti, cercetându-le înainte de a şi le scutura.

— Ai prefera să i-o dau eu? Atunci ai putea pretinde că nu ai mâinile murdare din cauza acestei trebuşoare neplăcute.

— Despre asta voiai să discutăm? am zis eu, iritată de tonul lui. Cum poate fi adevărul un lucru teribil?

Mefistofel şi-a întrerupt periplul de-a lungul cuştilor şi s-a întors spre mine.

— Uneori, alegem să nu vedem lucrurile despre care ştim că sunt adevărate, pur şi simplu pentru că dorim să păstrăm vie fantezia unei realităţi posibile. A vedea realitatea înseamnă, uneori, să rămânem fără speranţă. Este un efect advers regretabil. Ca om de ştiinţă, ar trebui să ştii asta. Nu poţi îndepărta întotdeauna o tumoare fără a distruge şi puţin din ţesutul sănătos din jurul ei, nu-i aşa?

Mi-am încrucişat braţele la piept.

— Nu, nu am nevoie de ajutorul tău. Şi nici nu vreau să vorbesc poetic despre cum adevărul seamănă cu extirparea unei tumori sau alte asemenea prostii. Mai era şi altceva sau ai vrut doar să mă superi?

— Te înfurii destul de uşor, a zis el. Mie îmi place haosul, mai ştii? Îmi place să studiez reacţiile oamenilor. Noaptea trecută nu te-ai grăbit să scapi de mine.

Am simţit cum mă îmbujorez uşor.

— Mai ai şi alte cuvinte înţelepte sau pot să mă întorc la spectacol?

Mefistofel s-a îndreptat spre cuşca leului. Enervarea îi era vizibilă în muşchiul ce-i pulsa pe chip.