— Şi dacă nu-mi spun nimic?

— Îţi vor vorbi. Te-ar ajuta să închizi ochii şi te concentrezi la o singură întrebare, a zis Andreas. Ce crezi despre tine şi despre calea aleasă? Gândeşte-te doar la asta, închide ochii şi amestecă! Răspunsul va veni de la sine.

Am făcut aşa cum mă rugase Andreas, neputând să nu mă simt ridicolă pe când amestecam cărţile pe rând, concentrându-mă la o mulţime de emoţii. Era prostesc să cred că acele cărţi erau capabile să-mi spună despre mine însămi un lucru pe care să nu-l fi cunoscut. Faptul că fusesem atrasă de ideea de a vizita cortul ghicitorului era mărturia faptului că circul începea să-mi fure minţile. Poate că porecla lui Andreas era „Nebunul” datorită oamenilor care alegeau să intre în cortul lui, aşa ca mine.

Brusc, am simţit o mică tensiune în abdomen, o senzaţie ciudată de rezistenţă ce mă împiedica să trec la următoarea carte. Am deschis ochii, cum naiba…

— Vezi? Spiritele vorbesc în şoapte şi cu smucituri.

Andreas a zâmbit răbdător şi a bătut cu palma masa din faţa lui. Tânărul nu semăna defel cu un criminal când avea acea expresie pe chip, dar nu-l puteam elimina dintre suspecţi, bazându-mă doar pe asta.

— Pune-o pe prima aici, cu faţa în jos! Vom face un şir de şase cărţi şi le vom întoarce când vor fi fost toate alese. Bine?

— Bine!

Am inspirat adânc, nesigură pe temeiul întregii sesiuni; cu toate acestea, alternativa era să-l privesc pe unchiul meu înfigând legumele în furculiţă şi ciondănindu-se cu doamna Harvey la desert.

— De data aceasta, vreau să te concentrezi la cea mai adâncă dorinţă a inimii tale. Ce adevăr ascunzi chiar şi de tine însăţi?

Am închis ochii strâns, neştiind cum aveam să găsesc ceva ce ascundeam de mine însămi. Îndată ce am simţit iar tensiunea stranie, am tras cartea. Următoarele patru întrebări asupra cărora trebuia să mă concentrez erau legate de temerile mele, de reuşite şi de forţele care mă împiedicau să obţin ce vreau şi de rezultatul tuturor acţiunilor mele. Satisfăcut că-mi luasem rolul în serios, Andreas a întors prima carte. Pe faţa ei se afla un bărbat cu barbă, cocoşat, singur pe vârful unui munte îngheţat şi pe fundalul unui cer înnegurat.

— Ah! Eremitul! Din moment ce această carte arată ce părere ai despre tine însăţi, aş zice că te confrunţi cu un conflict interior. Pesemne că ai multe întrebări, te simţi singură şi poate că nu mai ai multă răbdare. Acum ar fi timpul să te retragi până găseşti răspunsul la ceea ce te preocupă.

— Hmm!

Am clipit, privind cartea. Nu-mi venea să cred. M-am încruntat. Era vorba de simplu noroc. Fusese o pură întâmplare că prima carte conţinea un sâmbure de adevăr. Mă simţeam singură şi aveam nevoie de răspunsuri. Trebuia să desluşesc atâtea mistere şi, din cauza înţelegerii mele cu Mefistofel, nu puteam nici măcar să-i cer ajutorul lui Thomas. Lucrurile ar fi fost mult mai uşoare având alături un partener; uram să fiu izolată.

Nevrând să dau nimic de gol, am întors următoarea carte. Un tânăr mascat dansa dezlânat, îmbrăcat în veşminte ţipătoare, ca ale unui clovn. Era clar că spiritul meu se simţea ca un soi de bufon. Fabulos! Potrivit acestei cărţi, ceea ce doream cel mai mult era să fiu un măscărici. Ceea ce presupun că era, de asemenea, corect. Întreaga seară fusese doar o distragere prostească pe care nu mi-o prea puteam permite şi, cu toate astea, mă aflam aici, ascultând profeţiile cărţilor de tarot, ca o neghioabă.

— Nebunul! O alegere interesantă! Este singura carte din tarot care indică infinitul.

Andreas şi-a unit degetele într-un triunghi şi s-a uitat nestânjenit în ochii mei.

— Există în viaţa ta o persoană de care nu eşti foarte sigură? Poate un iubit sau un peţitor? Această carte arată că ai putea avea sentimente contradictorii privitoare la cineva… Mefistofel sau…

Am întors următoarea carte. Nici nu voiam să încep o astfel de discuţie.

— Lumea! Ce înseamnă asta?

Cartea era o altă operă de artă – o tânără balansa două ştafete, iar trena rochiei ei ca lavanda plutea pe o boare invizibilă. În fiecare colţ al cărţii se afla o bestie diferită – omul, vulturul, taurul şi un leu cu aripi.

Andreas a bătut cartea cu degetele.

— Asta reprezintă temerile tale. Eşti gata să renunţi pentru că ţi-e teamă de eşec.

Am întors următoarele două cărţi – Împărăteasa şi Soarele. Reuşitele şi piedicile din viaţa mea.

— Împărăteasa reprezintă momentul recoltei. Este o perioadă bună pentru a-ţi întemeia o familie sau pentru a-ţi urma pasiunea. Soarele, pe de cealaltă parte, anunţă întârzieri. Dacă poţi persevera, o să obţii ceea ce îţi doreşti în deplină glorie.

Am expirat pe nas. Erau o grămadă de prostii, dar trebuia să admit că interpretarea se potrivea, în mod bizar, cu actuala mea situaţie.

— Andreas? am zis, nu tocmai pregătită să văd ultima carte. Ce înseamnă cartea Stelei?

Andreas a clipit, uşor încurcat de schimbarea subiectului, apoi s-a încruntat gânditor.

— Steaua este o carte interesantă. Are legătură cu transformarea personală, cu speranţa… şi succesul în ţelurile pe care ţi le-ai propus. Deşi există multe alte feluri de a fi interpretată. De ce eşti interesată?

— Simplă curiozitate.

Nevrând să încep vreo conversaţie privitoare la cea mai recentă crimă, am întors ultima carte şi am privit-o mirată. Nu era necesar să citesc denumirea din josul imaginii, căci artistul reuşise să îşi facă un autoportret pe cinste. Chipul lui Mefistofel zâmbea arogant şi mă privea cu aceeaşi strălucire pe care o avea şi modelul din viaţa reală.

— Magicianul, a zis Andreas, fără a-şi lua ochii de la carte, este rezultatul cel mai probabil în viitorul tău. Ai însă grijă cu cine închei târguri pe care nu le poţi respecta. Diavolul ne păcăleşte pe toţi. Te face adesea să crezi un lucru, ascunzând adevărul la vedere.

M-am înfiorat auzindu-i cuvintele atât de similare cu gândurile care nu îmi dăduseră pace mai devreme. Andreas şi-a muşcat buza, părând să-şi cântărească următoarele vorbe cu mare grijă.

— Ai grijă cui îi oferi inima ta! Şi fii încă şi mai prudentă cu cei care încearcă să ţi-o fure.

NOUĂSPREZECE,

O LEGĂTURĂ RUPTĂ

Puntea de promenadă

RMS Etruria

5 ianuarie 1889

Thomas stătea sprijinit de peretele aflat vizavi de salonul de muzică şi tocmai îşi termina ultima bucată de prăjitură. A zâmbit larg când m-a văzut întârziind în faţa cortului improvizat al lui Andreas şi mi-a întins o bucată de foitaj acoperit de zahăr.

— Îţi jur că aveam de gând să te salvez de Uimitorul Andreas… de îndată ce îmi terminam aluatul dulce. Uite, a zis, întinzându-mi delicatesa, spune-mi că nu este cel mai delicios lucru pe care l-ai gustat vreodată! Cu excepţia mea, desigur!

Am izbucnit în râs. Thomas era un ticălos care flirta groaznic, însă nu negam că-mi plăcea. În ciuda neliniştii ce mă tulburase văzând cartea Magicianului şi aflând câţi dintre artişti se pricepeau la cărţile de tarot, am înfulecat o bucată întreagă de aluat dulce şi prăjit şi aproape că am gemut de plăcere. Era, cu adevărat, cel mai delicios desert pe care-l mâncasem vreodată.

— Vreau să ştiu cât unt au folosit ca să-l facă aşa delicios?

— Hmm, a făcut Thomas, prefăcându-se gânditor, probabil că nu, Wadsworth. Şi cu siguranţă nu vrei să ştii cât zahăr au presărat pe el după ce a ieşit din baia de unt.

Thomas mi-a întins braţul şi ne-am croit uşor cale spre salon.

— Ţi-a oferit Andreas vreun indiciu privitor la viitorul tău? Am auzit că oglinda lui magică este foarte la modă. O tânără vocifera foarte tare despre viitorul ei soţ. Din câte se pare, i-a văzut imaginea în oglindă şi nu a fost mulţumită.

M-am uitat încurcată la el, dar nu am comentat.

— Să înţeleg că eşti mută de uimire ştiind cât de adorabili vor fi copiii noştri. Pun pariu că mă vor moşteni cel mai mult pe mine. Genele Cresswell sunt impresionante. Deşi sunt sigur că micuţii vor semăna un pic şi cu tine, a zis Thomas, bătându-mă cu gingăşie pe mână. Încearcă să nu fii prea dură cu tine însăţi! Nu ai ce face dacă eu sunt mai frumos.

M-am oprit şi am rămas cu gura căscată.

— Copiii noştri?