5 ianuarie 1889

M-am trezit înainte de răsărit şi mă uitam pe hubloul din cabina mea, privind apele aproape negre cum deveneau aurii pe când soarele se ridica şi se întindea la orizont. Apa era agitată, promiţând o furtună de iarnă. M-am întors. Nu puteam să nu zâmbesc. Liza dormea profund, cu mâinile şi picioarele înfăşurate în jurul păturii şi părul răsfirat pe pernă precum caramelul. Încă nu-mi venea să cred că ne furişaserăm la petrecerea trupei de circ şi că eu chiar dansasem cancan. Fusese un gest nesăbuit, iar amintirea mă făcea să mă îngrijorez, nu neapărat din cauza a ceea ce făcusem, ci a cât de mult îmi plăcuse. Îmi doream doar ca Thomas să fi fost alături de noi.

Alungându-mi gândurile din minte, am mers tiptil la mica măsuţă de toaletă din cameră şi am răsfoit notiţele pe care le scrisesem când ne întorseserăm în cabină. Inclusesem fiecare întâmplare ciudată petrecută de când ne îmbarcaserăm pe Etruria. Pe o bucată de pergament scria: „Domnişoara Arden ucisă, cel mai probabil otrăvită, deşi nu avem dovezi clare. O carte de joc găsită înaintea cadavrului, pe scenă: Asul de Pică. Vreo legătură? Tatăl – medic. Scena cărţii de tarot: Şaptele de Pică.”

Pe alta era scris: „Cupoane de mătase şi eşarfe furate”.

Pe un al treilea bilet scrisesem: „Domnişoara Crenshaw, ucisă prin otrăvire. Nu s-a găsit nicio carte de joc. Scena cărţii de tarot: Steaua.”

În urma încercării mele vagi de a desluşi cărţile de tarot, sensul Stelei era „transformarea”. Nu înţelegeam ce legătură avea asta cu crima.

Pe următoare bucată de pergament scria: „Domnişoara Prescott, prima victimă, înjunghiată. Carte de joc găsită: Asul de Treflă. Tatăl – judecător. Scena cărţii de tarot: Zecele de Pică. Trădarea. Înjunghiat în spate, literalmente”.

M-am relaxat pe scaun, bătând darabana cu degetele în hârtii. Trebuia să existe ceva, orice, care să lege toate indiciile. Ori poate că aveam de-a face cu două mistere. O persoană săvârşea furturi minore, iar o alta ucidea femei, ca şi cum ar fi fost cărţi de tarot în viaţă. Pielea mă furnica de parcă era acoperită de gândaci. Ştiam că Thomas avea dreptate când susţinea că infractorii se foloseau de voiajul pe mare pentru a ajunge anonim pe un alt continent, dar oare erau doi infractori la bordul navei noastre? Presupuneam că nu era imposibil – doi din câteva sute de pasageri nu era un număr aşa de mare.

Ce voiam să fac mai departe era să pot intra în cabina domnişoarei Crenshaw. După ce descoperisem tort de ciocolată în stomacul ei, voiam să compar rămăşiţele cu o mostră de tort din camera ei.

Cineva a bătut uşor la uşă şi, presupunând că era fie ceaiul, fie o menajeră, am deschis. Mi-am strâns halatul pe trup, mijind ochii. Mi-am aruncat repede privirea peste umăr; verişoara mea dormea încă sforăind uşor, respirând profund şi egal.

— E cam devreme să mă cauţi, Cresswell!

L-am tras înăuntru, aruncându-mi privirea de-a lungul punţii, să mă asigur că nu fuseserăm văzuţi.

— Oamenii vor crede că ţi-ai petrecut noaptea aici.

I-am studiat curbura buzelor şi ochii mari. Escrocul!

— Şi tocmai asta speri să se întâmple.

— Mă răneşti făcând această acuzaţie, Wadsworth. Chiar trebuie să am mereu motive ascunse?

Thomas şi-a ridicat mâna la inimă, împleticindu-se un pic.

— Poate că îţi aduceam, pur şi simplu, ceaiul.

— Ah, da? Asta făceai? am zis, uitându-mă atent la mâinile lui goale. Las-o baltă! Ai venit şi este perfect. Vino şi uită-te la astea! Dar în linişte!

I-am arătat indiciile, încercând să ignor faptul că purtam doar un halat şi că ne aflam în dormitor. Cel puţin nu eram singuri. Nu eram sigură că mi-aş fi dorit să se oprească dacă începea să mă sărute. Îmi lipsise teribil noaptea trecută.

— Observi vreun tipar?

Thomas şi-a scos jobenul şi a traversat camera din câţiva paşi mari. A împrăştiat hârtiile pe masă, încruntând-se la una dintre ele.

— Domnişoara Prescott a fost ucisă în prima noapte, dar domnişoara Crenshaw a dispărut înainte de a porni în voiaj. Ordinea în care găsim cadavrele nu indică, în mod obligatoriu, şi ordinea în care tinerele au fost ucise.

— Thomas, am spus, însufleţită de o idee nouă, vrei să mă înveţi cum să intru în mintea criminalului? Aşa cum ai făcut prima oară când ne-am întâlnit?

Thomas bătea darabana cu degetele pe coapse.

— La cursul unchiului tău?

— Da, am spus, uitându-mă repede la verişoara mea încă adormită, când te-ai prefăcut că eşti Jack Spintecătorul şi ucizi prima victimă. Vreau să învăţ să fac asta. Nu e prea diferit de toate magia carnavalului, nu-i aşa?

Thomas m-a privit bizar.

— Presupun că pentru ambele este nevoie de ceva prefăcătorie, dar aş vrea să cred că metoda mea este un pic mai ştiinţifică decât a omului care leagănă săbii încoace şi-ncolo.

— Totuşi, mi-ar plăcea…

Chiar atunci, o altă bătaie s-a auzit la uşă şi mi-am înghiţit cuvintele la fel de repede pe cât înghiţise Anishaa flăcările. L-am împins pe Thomas spre cufărul meu, neştiind unde altundeva să-l ascund. Liza s-a foit prin somn, dar nu s-a trezit.

— Intră acolo! Iute!

Fără să se opună, Thomas s-a chircit în cufăr – o ispravă impresionantă, având în vedere înălţimea lui –, iar eu mi-am aruncat rochiile peste el, sperând că reuşisem să-l ascund sub fustele ca nişte corturi. Mi-am netezit halatul, crăpând uşa doar un pic.

Mefistofel stătea sprijinit de cadrul uşii, iar privirea i-a căzut asupra halatului meu. Am simţit brusc că rămân fără aer, de parcă aş fi primit un pumn. Era cea mai rea situaţie din câte existau. Nu-l puteam lăsa pe Thomas să ne audă conversaţia din cauza târgului şi nici nu-i puteam mărturisi lui Mefistofel că ascundeam un tânăr în camera mea. Dacă Mefistofel sufla ceva despre cancanul de noaptea trecută, Thomas nu ar mai fi încetat să mă bată la cap până nu îi spuneam totul.

— Bună dimineaţa, domnişoară Wadsworth! Aşteptai pe altcineva? Parcă ai văzut o stafie.

A dat să intre în cameră, dar eu mi-am întins braţul, oprindu-l.

— Ce faci aici?

— Ziua bună şi ţie! a zis el. Este uimitor: nu ai nicio problemă cu a ne întâlni în colţuri întunecate de corabie sau cu a mă vizita în cabina mea la ore indecente, dar ferească sfântul să iniţiez vreo întâlnire privată! Ce ruşine!

— Dacă vrei să vorbeşti cu mine, am zis, şoptind, atunci ar trebui să alegem un loc de întâlnire. În public. De preferat când sunt îmbrăcată decent şi sunt însoţită.

— Liza a fost însoţitoarea ta noaptea trecută?

Mefistofel a privit în jur, inspectându-mi teatral camera.

— Ascunzi vreun iubit secret despre care ar trebui să ştiu?

— Tocmai îmi lustruiam bisturiele, am zis, arătând trusa medicală de pe noptieră. Dacă nu ai grijă, s-ar putea să le folosesc pe costumul tău sclipitor.

— Ameninţările sunt nepotrivite şi nu te prind.

Mefistofel şi-a tras nasul, prefăcându-se rănit. A dat să plece, apoi s-a întors la loc. Chiar şi în zori, maestrul purta mască, reflectând nuanţele de roşu-portocaliu ale soarelui.

— Oh, şi ar trebui să-i spui domnului Cresswell să nu-şi uite pălăria! Văd că se află pe măsuţa ta. Doar nu ai vrea să se înţeleagă ceva greşit, nu? Slavă domnului că vara ta se preface adormită, altfel oamenii chiar ar începe să bârfească!

Înainte să pot nega sau spune că pălăria era a mea, maestrul şi-a vârât mâinile în buzunare şi a plecat iute. Sunetul fluieratului său morocănos se auzea printre corul vântului şi al valurilor. Mi-am încleştat pumnii, dorindu-mi să-mi pot aduna toată furia. Doi tineri nerăbdători să-şi împărtăşească fiecare observaţie enervantă erau un motiv suficient pentru nebunie.

De îndată ce uşa s-a închis, Thomas a împins rochia şi m-a privit cu sprâncenele ridicate.

— Acum ar fi un moment bun să discutăm legătura ta cu Mefistofel, mai ales că unchiul tău m-a rugat să am grijă de tine. Ce este aşa de important de te caută la o asemenea oră? Nu ştie că gradul ăsta de indecenţă îmi este rezervat doar mie?

M-am îndreptat spre el, m-am lăsat pe vine şi i-am cuprins faţa în palme, savurând senzaţia pielii lui calde, fără un strat de mătase, între noi.