Nu credeam că „distracţie” era cel mai potrivit lucru la care ar fi trebuit să mă concentrez, având în vedere cadavrul ars pe care îl văzusem mai devreme, dar n-am comentat. Trebuia să-mi dau cumva seama care dintre artişti era mai predispus la a-şi transforma jocurile în crimă, iar o serată în care alcoolul curgea în valuri părea ocazia ideală pentru a strânge asemenea informaţii. Deşi, judecând după vibraţiile muzicii, petrecerea în sine părea o idee proastă. Mi-am aruncat privirea spre pieptul meu golaş şi am expirat. Thomas s-ar fi supărat cu siguranţă că pierdea micul meu spectacol, mai ales că mă tachina mereu cu promisiunea unui desfrâu cu alcool.

— Hai!

Mefistofel a împins uşile. Spre deosebire de sesiunea de antrenamente de cu o noapte în urmă, în sală domnea acum haosul. Muzica bubuia din pereţi, artiştii mascaţi dansau pe ritmurile hedoniste, iar şiruri de femei îmbrăcate în costume de cancan asemănătoare cu al meu îşi aruncau picioarele în aer, etalându-şi lenjeria dantelată.

— Aceasta este isprava în privinţa căreia i-ai avertizat pe pasageri? am întrebat.

Luminile pâlpâiau deasupra capetelor noastre, aproape să se stingă. Băuturi verzi, lăptoase, se vărsau pe podea şi pe bărbiile celor prezenţi, însă ei fie nu observau, fie ignorau. Mă uitam când la o scenă, când la alta, în timp ce inima îmi bubuia în ritmul tobelor. Nu mai văzusem niciodată atâtea trupuri în mişcare, atâţia oameni dansând lipiţi unul de celălalt în moduri de-a dreptul şocante. Clovnii săreau peste butoaie, apoi se rostogoleau pe podea, prinzându-se cu mâinile de burtă şi râzând până când machiajul li se mânjea pe chipuri. Fumul de ţigară se ridica în vălătuci, iar mirosul plutea greu şi dens în aer. Intrasem direct în Salonul Diavolului.

Făcusem o greşeală teribilă. Am dat un pas înapoi, exact în braţele deschise ale maestrului. Mefistofel s-a aplecat, ridicând vocea ca să se facă auzit prin vacarm şi, în ciuda căldurii din încăperea aglomerată, am simţit fiori traversându-mi trupul.

— Aceasta este latura haotică a spectacolului, domnişoară Wadsworth.

Stăteam aşa de aproape unul de celălalt, încât îi puteam simţi pieptul ridicându-se şi coborând uşor pe când respira.

— Este, de asemenea, momentul să-ţi aminteşti şi prima regulă: nu-ţi pierde capul!

— Nu-ţi face griji. Nu o să…

Făcând roata, Jian a aterizat în apropierea noastră, iar eu am sărit degrabă, încercând să mă feresc, aproape dărâmându-l pe Mefistofel. Jian era la fel de impresionant ca şi femeile care dansau cancan. În locul privirii urâcioase pe care mi-o rezerva de obicei, bărbatul s-a uitat la noi, zâmbind beat.

— Bine aţi venit la adevăratul spectacol!

Omul şi-a aruncat un braţ peste umerii mei de parcă am fi fost cei mai buni amici, trăgându-mă departe de maestru. Am privit în spate, acolo unde îl vedeam încă pe Mefistofel încercând să nu izbucnească în hohote. Nu mă puteam baza pe ajutorul lui. M-am uitat de jur-împrejur, însă Liza şi Houdini se furişaseră deja printre petrecăreţi. Părea că eram pe cont propriu.

— Să vedem de ce eşti în stare, a reuşit cu greu Jian să spună. Dansează cu mine!

— Oh, nu socot că…

— Exact! a strigat, încercând să acopere sunetul tobelor. Nu mai socoti nimic! Doar dansează!

Înainte să-i pot refuza politicos oferta, Jian m-a învârtit pe loc, cu fustele zburându-mi în sus, apoi m-a răsucit până m-am ciocnit de o altă dansatoare. Femeia şi-a dat capul pe spate şi a râs, rotindu-se spre partenerul ei. Aproape că m-am împiedicat de propriile picioare, încercând să-mi cobor iar fustele. Jian s-a aruncat la pământ, cu picioarele întinse de o parte şi de alta a trupului.

— Te simţi bine? am ţipat.

Doamne, Dumnezeule, mişcare aceea trebuie să-l fi durut! Jian a sărit iar în poziţie verticală, şi-a aruncat un picior în sus şi a bătut din palme dedesubtul genunchiul, zâmbind diavoleşte şi… liber.

— Haide! Încearcă şi tu! O să-ţi placă.

Aş fi preferat să-mi bag o furculiţă în mână. Am clătinat din cap şi am arătat spre o masă cu fântâni din care părea să curgă apă cu gheaţă. Era o idee mai bună să bem ceva, iar apa rece poate că l-ar mai fi trezit din beţie.

— Mi-e sete!

Privirea lui Jian a alunecat spre direcţia pe care o indicasem, iar el a ridicat din sprâncene. A mijit ochii, apoi a zâmbit.

— Ah! O idee excelentă! Încep să înţeleg admiraţia pe care ţi-o poartă Mefistofel.

Abia îl puteam auzi din cauza muzicii şi am hotărât că nu avea sens să continui discuţia. Dacă el credea că maestrul era cu adevărat înamorat de mine, atunci însemna că mica noastră prefăcătorie funcţiona. Ne-am croit cale prin mulţime; cei mai mulţi se dădeau singuri la o parte văzându-l pe Jian. L-am urmat îndeaproape, atât de nevoie, cât şi pentru că îmi făceam griji să nu fiu luată pe sus într-un alt dans frenetic.

Jian a mers de-a dreptul la primul robinet şi a preparat o băutură. M-am mişcat un pic pe loc, observând oamenii care se sărutau prin colţurile întunecate. Am rămas tare mirată să o văd pe Cassie încolăcită în jurul unui tânăr care nu era Mefistofel. De fapt, părea a fi contorsionistul, deşi îmi era imposibil să spun, din moment ce trupurile lor erau atât de… împletite.

Jian mi-a întins o băutură tulbure şi mi-a urmărit privirea.

— Nu-ţi face griji din cauza ei; nu este nimic între ea şi Mefistofel. Cel puţin, nu de ceva vreme.

Am acceptat băutura şi am mirosit-o. Nu mirosea foarte puternic, dar nu voiam să-mi afecteze cumva abilităţile de deducţie.

— A fost supărată când…

— …când a aflat că el este cu adevărat interesat de tine? a zis Jian, râzând. Nu am mai văzut niciodată o persoană aşa de mică să facă o criză aşa de mare. Şi-a distrus costumul şi aproape că a spart oglinda magică a lui Andreas cu un pantof.

Jian şi-a întors privirea spre băutura mea neatinsă. I-am dat-o, iar bărbatul a scurs-o pe gât dintr-o sorbitură.

— Aia chiar ar fi fost ceva nemaipomenit.

— Andreas ar fi reacţionat violent?

Puteam jura că ochii lui Jian se dilataseră în spatele măştii.

— Vreau să zic că i-ar fi frânt inima.

Jian a pregătit un alt pahar şi s-a legănat pe loc.

— În fine, Cassie nu e supărată pe tine, ci pe Mefistofel. Ar face bine să se păzească – e genul de femeie de la care îţi înveţi lecţia. Ar fi trebuit să-l vezi pe ultimul tip.

Jian a clătinat din cap.

— Cred că i-ar fi fost mai bine în groapa cu lei.

Am încercat să nu mă uit prea insistent la Cassie. Acum îl înghesuia la perete pe acelaşi bărbat de mai devreme, sărutându-l pe gât. Era un moment prea intim ca să-l întrerup, deşi tinerei nu părea să-i pese că se dădea în spectacol.

— Ăla este Sebastián.

— Contorsionistul?

— Da! Soţul ei.

Jian a chicotit văzându-mi expresia şocată de pe chip.

Tocmai în acea clipă, cineva a spart un bec. M-am aruncat la pământ, cu mâinile la cap în timp ce sticla cădea din tavan, iar camera se întunecase. Artiştii au strigat bucuroşi. Inima mi-o luase la goană pe când mă ridicam încet. Era nebunie curată!

Deloc tulburat de haosul care creştea, Jian a dat pe gât următorul pahar, apoi s-a îndreptat, clătinându-se, spre fântână. Mă temeam că, dacă mai bea, nu aveam să mai scot nicio informaţie utilă de la el. Încercând să scap de propria agitaţie, m-am grăbit pe urmele lui.

— Cassie şi Sebastián sunt căsătoriţi? am întrebat. Soţul ei trebuie să fi fost nebun de furie din cauza lui Mefistofel.

Era un motiv suficient de bun pentru a distruge trupa. Oare cei doi erau un cuplu criminal? M-am holbat la ei pe când îşi smulgeau hainele reciproc. Gelozia reprezenta un mobil puternic şi ambii puteau fi afectaţi: Sebastián, pentru că soţia lui căutase aşa de făţiş să aibă o aventură cu un alt bărbat, iar Cassie, pentru că fusese, la fel de făţiş, dată la o parte. Voiam să alerg la Thomas şi să-i expun fiecare teorie ce îmi răsărea în minte, însă târgul blestemat nu îmi dădea voie să fac una ca asta.

— Ei fac ce le place şi, în cazul lor, funcţionează.