— Camera lui Harry este la trei uşi distanţă. Vino să mă iei de îndată ce eşti gata să plecăm!

Liza m-a sărutat repede pe obraz şi a plecat degrabă. Am privit-o strecurându-se în cabina lui Houdini înainte să ciocăn la uşa maestrului. Am auzit ceva ca un foşnet de hârtie. Am numărat cinci bătăi de inimă şi am bătut iar la uşă. Aceasta s-a deschis, iar în pragul ei a apărut o femeie mascată, îmbrăcată într-un halat. Cassie. Judecând după felul în care materialul se lipea de trupul ei subţire, nu credeam că mai purta ceva pe dedesubt. Expresia acră cu care m-a întâmpinat era mai mult decât grăitoare: întrerupsesem ceva. Obrajii mi s-au aprins când mi-am dat seama despre ce era vorba.

— Îmi pare foarte rău… Eu…

Mefistofel a apărut în pragul uşii, zâmbind alene. Am observat că maestrul era îmbrăcat, hainele lui erau perfect întinse şi că masca blestemată se afla la locul ei, pe faţa lui Mefistofel. Aproape că am răsuflat uşurată.

— Ai venit să-mi declari iubire veşnică?

— Cum ai ghicit? am întrebat suficient de tare ca să pot fi auzită de Cassie.

M-am aplecat indecent de aproape şi am şoptit:

— În visele tale!

— Măcar nu în coşmaruri, a zis Mefistofel, făcându-mi cu ochiul. Ar fi foarte neplăcut pentru tine.

M-am dat înapoi şi am privit rapid peste umărul lui, observând cupoanele de material şi un amestec ciudat de plase, perle şi mai multe paiete decât mi-aş fi putut imagina vreodată că există în lume. Jacheta unui costum, ornată cu ciucuri pe umeri, era întinsă pe o masă pregătită cu alte câteva decoraţiuni, gata să fie adăugate. Se părea că Mefistofel era destul de pasionat de croitorie – o altă piesă de puzzle în ceea ce îl privea.

— Cassie? a zis el, cu nerăbdare în glas. Dacă nu mai este şi altceva, am terminat în seara asta.

Cassie m-a cercetat de aproape înainte să dispară undeva, înăuntru. Mi-am amintit atunci ce îmi spusese Liza – Cassie era… apropiată de maestru. Îmi doream deodată să pot dispărea şi eu ca prin miracol. Nu era de mirare că fusese aşa de iritată; tocmai ce îi distrusesem planurile romantice. Ca şi cum mi-ar fi citit gândurile, Mefistofel şi-a înclinat capul şi a zis:

— Cassie a venit pentru ultima probă. Noul ei costum este uluitor. Trebuie să-l vezi!

— Nu e treaba mea ce faceţi, am zis. Şi nici nu am întrebat.

— Nu, nu ai întrebat.

Rânjetul lui şui era la locul său. Îşi ascundea bine sentimentele dacă fusese cumva afectat de crima ce-i distrusese spectacolul sau de întreruperea escapadei romantice.

— Însă pari foarte uşurată pentru o persoană căreia nu-i pasă.

Înainte să pot deschide gura, Mefistofel a păşit înapoi în cabină şi a ieşit cu o haină groasă.

— Cassie, te rog să pleci când termini! O să pun pe cineva să-ţi aducă costumul înainte de spectacolul de mâine!

Am rămas pironită locului, cu gura căscată.

— Doar nu vorbeşti serios!

— De regulă, nu prea, dar am momentele mele.

— O să ţii un alt spectacol mâine? Dar este o nebunie!

— Ceea ce este bine pentru afaceri, domnişoară Wadsworth.

— Bineînţeles. Ce proastă sunt să cred că un nou spectacol după cel în care un cadavru a ars pe scenă poate fi altceva decât o idee minunată!

Maestrul a ridicat o sprânceană pe deasupra măştii. Era cu adevărat o faptă vitejească.

— Este înţelept pentru că va fi o distracţie pentru aceia care caută să-şi ia gândurile de la cele rele. Este o alternativă mai bună decât a încuia pe toată lumea de-a lungul celor trei nopţi rămase, tresărind la fiecare scârţâit şi scrâşnet al navei. Asemenea lucruri pot înnebuni pe oricine. Dacă întemniţezi un om, vei vedea cum mintea lui începe să cedeze.

— Şi ăsta este un lucru pe care l-ai învăţat cumva din proprie experienţă?

Mefistofel mi-a făcut semn să ne mutăm pe punte şi să ne depărtăm suficient cât să rămânem neauziţi când Cassie avea să plece. Ne-am ţinut la o distanţă respectabilă, dar mie tot mi se părea că eram prea aproape.

De îndată ce am ajuns în capătul navei, m-am sprijinit de balustradă şi am încercat să nu mă gândesc la maestru. Trebuia să am mintea limpede, iar flirtul lui obraznic mă împiedica. Vântul îmi ciupea gâtul şi urechile. Gerul însă mă ajuta să-mi pun cât de cât ordine în gânduri.

— Ei bine? Cărui fapt datorez, cu adevărat, onoarea şi plăcerea pe care mi-o face prezenţa ta? Ai venit pentru următoarea lecţie? Sau ai perfecţionat trucul cu cărţi şi vrei să te lauzi?

M-am uitat la oceanul zbuciumat. Valurile se rostogoleau şi se aruncau înainte şi înapoi, cam la fel cum înota mintea mea printre noile informaţii.

— Au trecut două zile, am zis, fără a mă uita la Mefistofel. Chiar te aştepţi să pot perfecţiona trucuri cu cărţi când cadavrele par să se tot adune?

Mefistofel a râs surprins.

— Nu mă ocup de lucruri cinstite, domnişoară Wadsworth, dar dumneata eşti de o inteligenţă delicioasă. Păcat că nu-mi permiţi să-mi împart inima în două.

M-am întors, întâlnindu-i, în cele din urmă, privirea.

— Nu cred că înţeleg ce vrei să spui.

— Păi, nu sunt aşa de sigur că te cred, a zis el, privindu-mă cu luare aminte. Ceea ce înseamnă că te descurci mai bine decât credeam cu lecţiile predate.

— Prestidigitaţia nu prea poate fi aplicată într-o asemenea situaţie.

— Oare? Cuvintele în sine sunt lucruri înşelătoare şi periculoase.

Mefistofel a rânjit de parcă ar fi descoperit un adevăr pe care nu-l ascunsesem suficient de bine.

— În fine, ce vreau să zic este că trandafirii pot provoca atât durere, cât şi plăcere. Totuşi, nu ezităm să le mirosim aroma, nu? Pericolul nu scade cu nimic farmecul; ba, chiar din contră.

Mefistofel s-a înclinat suficient de mult cât să-i simt respiraţia pe piele, care mi s-a înfiorat, deşi nu ştiam dacă din cauza emoţiei sau a fricii.

— Nu mi-e teamă să mă înţep când răsplata este atât de dulce. Ţie însă… de ce îţi este teamă?

Dintr-un motiv anume, chipul lui Thomas mi-a răsărit în minte. Mefistofel s-a apropiat.

— De ce îţi este cel mai teamă? Sigur nu de moarte. Moartea te fascinează.

Maestrul şi-a aşezat braţele de o parte şi de alta a trupului meu, iar eu m-am încordat imediat.

— Ah! Gratii ce te prind în temniţa lor? Ăsta chiar este un lucru de care să te temi. Dacă vrei libertatea, n-ai decât să o înhaţi singură. Ce te opreşte?

Inima îmi bătea aşa de repede, că îmi era teamă să nu se oprească.

— Cuvântarea face parte din lecţia din seara asta?