De data asta, am roşit sincer.
Andreas şi-a dres glasul, evident jenat. Nu era singurul. M-am scuturat de ruşine şi m-am silit să fiu atentă la tânărul din faţa mea. Era timpul să îmi respect partea mea de târg.
— Ce truc magic îmi poţi arăta? am întrebat, încercând să par cât puteam de interesată. Alte şmecherii cu cărţi?
Un zâmbet i-a tresăltat pe buze. Spre deosebire de rânjetul lui Mefistofel, în gestul lui Andreas nu se ghicea nici urmă de necaz sau căldură. Ba părea chiar timid. Mintea mi s-a umplut imediat de suspiciune.
— Este primul truc pe care l-am făcut bine şi nu este greu de învăţat.
Andreas a ridicat o carte cu o mână – Regina de Cupă. Cu cealaltă mână a dat un bobârnac cărţii şi ea s-a transformat, în faţa ochilor mei, în Regele de Pică. Am clipit.
— Se numeşte transformare într-o clipită. Mefistofel are o vorbă: „Păcăleşte ochii, convinge mintea”. Ai nevoie de două cărţi pe care să le ţii una peste cealaltă.
Aproape că am mormăit plictisită.
— Voi şti că minţiţi de fiecare dată când unul dintre voi va susţine că ceva este uşor. Cum Dumnezeu să fie aşa ceva uşor?
Zâmbetul i s-a lărgit, dezvelind o gropiţă pe obrazul tânărului.
— Liesel a mea spunea ceva asemănător. Ura trucurile cu cărţi, dar ăsta îi plăcea la nebunie.
Andreas a repetat mişcarea, dar eu tot nu-mi dădeam seama care era secretul.
— Aşază cele două cărţi una peste cealaltă! Apoi nu trebuie decât să-ţi foloseşti degetul mare, arătătorul şi pe cel mijlociu. Degetul mijlociu trage cartea de deasupra în spatele celeilalte, lăsând-o pe a doua la vedere. Mişcarea rapidă este ceea ce păcăleşte. Elementul auditiv distrage atenţia în momentul critic.
Andreas a făcut trucul de alte câteva ori, mişcându-se suficient de lent cât să înţeleg mecanismul. Practic, cartea din faţă aluneca în spatele celeilalte şi rămânea între degetul mare şi cel mijlociu, ascunsă privirii de cea de-a doua carte. Nu era nimic simplu, dar îmi era mai uşor să încerc – semăna cu o mişcare bruscă.
Andreas mi-a întins cărţile şi m-a privit pe când mă chinuiam să-l imit. Nu ştiam cum aveam să legitimez activitatea circului învăţând trucuri cu cărţi, însă era distractiv şi, astfel, reuşeam să îi cunosc pe artişti, aşa că am continuat să exersez.
— Cu ce se ocupă Liesel aici? am întrebat, îndreptându-mi atenţia spre Andreas. Aşa v-aţi întâlnit?
Tânărul a amestecat cărţile, a scos două dintre ele şi a continuat să-mi demonstreze trucul în timp ce eu îl imitam.
— Nu, ea nu a lucrat pentru circ. Mefistofel mă trimisese într-un sat din Germania să cumpăr trandafiri. Nu mi-a trebuit decât o singură privire şi am ştiut pe dată că sunt pierdut pe vecie. Ea mi-a dăruit oglinda pe care o folosesc să-mi fac divinaţiile.
— Sunteţi căsătoriţi?
Andreas s-a pleoştit, trist.
— Logodiţi. Am fost logodiţi. Liesel a mea… a murit.
Gândurile mi s-au îndreptat pe dată spre Thomas. Nu-mi puteam imagina cum aş fi putut continua fără el, iar când m-am uitat iar la Andreas, am văzut în el un alt fel de putere.
— Îmi… pare foarte râu.
Voiam să-l întreb cum murise, dar nu mă lăsa inima.
Andreas a lovit absent cărţile, schimbându-le locul cu repeziciune.
— Jian mi-a zis că va deveni mai uşor cu timpul, deşi nu cred că poţi trece vreodată peste genul ăsta de pierdere.
Am aşezat cărţile pe masă.
— Şi Jian a pierdut pe cineva drag?
Andreas şi-a aruncat privirea spre prietenul lui, privind fără să clipească pe când Jian îşi exersa trucurile cu spadele.
— Toată familia. Au fost ucişi. Vezi spadele? a zis Andreas, pe când Jian a ridicat una dintre arme şi a tăiat o grămadă de lemne. Cred că-şi imaginează că le foloseşte asupra ucigaşilor.
— Cum… Cunoşti amănunte?
Privirea lui Andreas a dat rapid ocol sălii.
— Ştiu doar că soldaţii au făcut prăpăd în satul lui când el era plecat. Au omorât pe toată lumea şi le-au ars casele. Când s-a întors, Jian nu a mai găsit decât cadavre arse şi cenuşă fumegândă. Se zice că a plecat după ei şi le-a tăiat beregatele pe când dormeau, dar nu cred că este adevărat. A început să se antreneze cu spadele după morţile lor – nu voia să mai fie neputincios.
— Sfinte Dumnezeule! am zis, simţindu-mă de parcă tocmai primisem o lovitură în burtă. Dar este oribil. Cum…
— …s-a făcut aşa de târziu? a zis Mefistofel, apărând pe neaşteptate şi ţinând un ceas de buzunar în faţa ochilor lui mascaţi. Cred că e timpul să ne spunem noapte bună. Vei avea o lecţie la prima oră de dimineaţă şi trebuie să-ţi faci somnul de frumuseţe.
Eram prea întristată de povestea lui Jian ca să îmi mai exprim enervarea faţă de întreruperea bruscă. I-am aruncat pe furiş o singură privire lui Jian înainte să mă ridic. Am dat să plec când Andreas a sărit în picioare.
— Nu-ţi uita cărţile, domnişoară! Va trebui să exersezi cât de des poţi. Cu toţii facem asta.
Am zâmbit şi am acceptat cărţile de Joc. Mefistofel s-a plimbat cu mine la braţ prin faţa tuturor artiştilor, ţinându-şi mâna în permanenţă pe şalele mele. Îndată ce am ieşit în coridorul întunecat, Mefistofel s-a oprit şi a scos o scrisoare din haină.
— Poftim asta! Houdini începuse să o scrie înainte de falsul accident.
— Accident? Ce vrei să zici…
