Am deschis scrisoarea şi mi-am ridicat sprâncenele.
— Este aproape acoperită de cerneală!
— Ştiu.
Mefistofel a rânjit.
— Ar fi trebuit să-l vezi cum tot dădea înainte cu reproşurile după ce m-am ciocnit de el. Am crezut că ar fi fost capabil să mă spintece pe loc dacă ar fi putut.
Mefistofel s-a aplecat peste umărul meu, arătându-mi cu degetul formula de început.
— „Dragii mele…”
I-am făcut semn să mă lase.
— Pot să citesc, mulţumesc!
Am citit ce rămăsese din scrisoarea pătată de cerneală. Simţeam că mi se strânge stomacul. Afurisitul de Mefistofel avusese dreptate: Houdini iubea pe alta. Voiam să mototolesc hârtia, însă am ascuns-o bine în corsaj.
La o primă privire, pactul părea să-l avantajeze pe Mefistofel, însă mă simţeam deodată mult mai bine pentru că o proteja pe Liza de Harry Houdini şi de minciunile lui.
Acrobat.
TREISPREZECE,
ASUL DE TREFLĂ
Sala de antrenament a trupei de circ
RMS Etruria
4 ianuarie 1889
— Aşa? am întrebat, trecându-mi picioarele peste bară.
Chiar şi cu plasa de dedesubt, tot nu mă simţeam confortabil. Şi nu credeam că îmbrăcămintea mea – un corset moale, de un albastru glacial, şi dresuri albe, groase – avea ceva de-a face cu asta. Deşi eram uşor îngrijorată că greutatea ornamentelor excesive din mărgele avea să îmi aducă sfârşitul dacă era să cad.
Cassie a pufnit, deşi nu m-a luat în râs.
— N-ai să faci decât să te legeni înainte şi înapoi. Cu picioarele agăţate de bară, vei putea să te prinzi suficient de bine cât să nu cazi.
Tânăra a apucat bara fixându-mă cu ochii ei căprui, nu în semn de provocare, ci curioasă.
— Nu-ţi face griji, nu ăsta va fi rolul tău în spectacol! Facem asta doar ca să ne amuzăm.
Puneam sincer la îndoială ideea lor de distracţie. Mie mi se părea incredibil de primejdios să te legeni de o bucăţică de bară la vreo şase metri deasupra solului. Era fie un miracol, fie magie – sau poate ambele – cum reuşea ea să supravieţuiască în aer, îmbrăcată în costumele înzorzonate cu trene lungi.
Sebastián s-a avântat spre noi din colţul lui, ţinându-se cu picioarele de bară şi întinzând braţele, zâmbind larg. De parcă nu s-ar fi priceput deja suficient de bine la contorsionism, acum îşi demonstra talentul şi în aer.
— O nimica toată, vezi? Nu trebuie decât să-ţi dai drumul.
— Sunteţi nebuni cu toţii! am mormăit. Nebuni de-a dreptul!
— A fi normal este plictisitor.
Cassie mi-a făcut vânt spre bară.
— A fi extraordinar este ceva de neuitat.
Am prins bara cu mâna, dar Împărăteasa m-a oprit repede şi mi-a acoperit palmele cu o substanţă ciudată şi albă, care părea şi lipicioasă, şi cretoasă.
— Este răşină. Te ajută să prinzi mai bine bara.
— Credeam că-mi folosesc doar picioarele.
— Da, păi… Cassie m-a întors, aşezându-mi mâinile pe bară, şi a adăugat: Trebuie să te ţii şi după aceea să-ţi treci picioarele peste ea, nu?
Aş fi preferat să dansez goală la proră şi să cânt un cântec deşuchiat.
— Este totul în regulă acolo sus? a strigat nerăbdător Mefistofel, ducându-şi mâinile pâlnie la gură. Antrenamentul aproape că s-a terminat. Pasagerii vor merge să ia micul dejun în curând şi trebuie să o conducem pe domnişoara Wadsworth la cabina ei înainte să îi observe cineva absenţa.
L-am privit diabolic, deşi nu cred că m-a văzut căci eram mai sus decât o clădire.
— Ce pacoste! Mi-ar plăcea să-l văd atârnând la trapez.
