— Cuvântarea? a zis el, înclinându-şi faţa aproape de urechea mea. Este doar un sfat prietenesc. Nu-ţi poţi trăi viaţa după regulile altcuiva. Ai vrea să explorezi alte căi ale ştiinţe? Poate că medicina legală nu este singurul lucru de care eşti pasionată. S-ar putea să-ţi facă plăcere ingineria.

Am încercat să-mi stăpânesc respiraţia. Era posibil ca interesul lui să fi fost disimulat, însă Mefistofel vedea adevărul în mine. Un adevăr pe care nici măcar Thomas nu-l descoperise. Îmi venea să-l îmbrăţişez şi să-l lovesc în acelaşi timp. Eram fascinată de lucrurile mecanice. Tata obişnuia să-mi construiască mereu jucării, iar eu îmi dorisem mereu să învăţ cum să le fac. Tata îl învăţase pe fratele meu, dar mie nu-mi făcuse pe plac căci eram fată şi nu era o „îndeletnicire feminină”. Mi se dăruiseră mai multe păpuşi decât avusesem trebuinţă, dar mecanismele şi şuruburile, ei bine, acestea erau lucrurile pe care mi le doream cu adevărat.

— Vreau să vorbesc cu Jian! am zis, întrerupând momentul acela straniu. Du-mă acolo unde sunt artiştii şi să jucăm ce scenă oi vrea!

— Nu cred că este o decizie înţeleaptă după evenimentele din seara asta.

Amuzamentul îi dispăruse de pe chip.

— Artiştii au hotărât să se confrunte cu emoţiile acestea în felul lor. S-ar putea ca situaţia să scape uşor de sub control.

Mefistofel a scos ceasul de buzunar.

— De fapt, cred că a scăpat cu totul de sub control.

— Cassie nu este cu ceilalţi, am zis eu. Poate că Jian nu ia parte la nebunia celorlalţi.

— De fapt, sunt destul de sigur că el este cel care le dă de băut.

Mefistofel a privit spre apa neagră.

— Sper că Andreas îi va ascunde iar săbiile. Lucrurile au devenit destul de interesante data trecută când Jian şi-a băut minţile. Zâna verde este o domniţă tare poznaşă.

Mefistofel s-a sprijinit de balustradă, alături de mine, şi m-a privit.

— Crezi că este capabil să săvârşească o crimă?

— Cum aş putea răspunde când nu am putut vorbi mai mult cu el? Dacă vrei cu adevărat să rezolvăm acest caz, atunci du-mă chiar acum acolo!

— Bineînţeles că vreau. Dacă trupa mea de circ se destramă, va trebui să mă întorc la vechea mea viaţă. Şi mai degrabă m-aş arunca în ocean decât să intru într-o altă cuşcă aurită.

I-am cercetat faţa. Poate că Mefistofel şi cu mine nu eram atât de diferiţi.

— Unde sunt artiştii?

Maestrul m-a măsurat cu privirea, deşi nu într-un fel ticălos. Gestul lui fusese mai degrabă rapid şi aproape cercetător.

S-a dezlipit de balustradă.

— Dacă insişti să participi la această adunare, va trebui să te îmbraci ca atare.

Mi-am netezit mantia de catifea. Rochia de dedesubt era ceva mai simplă decât cea de seară pe care o purtasem mai devreme, dar nu era nimic în neregulă cu ea. M-am încruntat.

— Vreau să mă integrez în peisaj.

— Şi tocmai de aceea trebuie să scapi de haina aia plictisitoare. Ai arăta ca o buruiană într-un strat de flori sălbatice.

Mefistofel a strâmbat din nas.

— Uneori, trebuie să ieşi în evidenţă ca să te integrezi în peisaj.

— Nu are niciun sens.

— Dar vei înţelege în curând.

Mefistofel şi-a tras ceasul de buzunar de nicăieri şi a zâmbit pe când eu clătinam din cap.

— Lecţia a doua începe chiar acum!

Afişe şi etichete vechi pentru absint.

ŞAISPREZECE,

LA FÉE VERTE^{3}

Zona de antrenamente a artiştilor

RMS Etruria

4 ianuarie 1889

— N-ai decât să tragi cât vrei de răscroiala aia, a şoptit Mefistofel pe când stăteam în faţa uşilor zonei de antrenamente, dar îţi promit că nu îi vor creşte deodată frunze. Altfel, care ar mai fi sensul unui decolteu?!

I-am aruncat cea mai urâcioasă privire de care eram în stare, deşi mi-era greu să îmi dau seama dacă avea vreun efect, din moment ce purtam o mască în filigran.

— Nu-mi vine să cred că ţi-am dat voie să mă îmbraci în aşa ceva! Arăt ca o dansatoare de cancan. Mătuşa ar face un infarct.

— Parcă şi văd faţa roşie a mamei, a zis Liza, zâmbind din spatele propriei măşti. Poate ar trebui să sugerez această temă pentru balul care va marca debutul meu în societate.

Am zâmbit, deşi mă simţeam cumplit de expusă. Mătuşa Amelia ar fi leşinat, cu siguranţă, pe un divan, dacă ne-ar fi văzut în asemenea hal. Costumul Lizei era similar cu al meu; purtam amândouă corsete în dungi roşii şi negre – strânse bine, ca să ne etaleze decolteurile, aşa cum subliniase Mefistofel – şi ciorapi negri, dar, cumva, maestrul reuşise să mă transforme în echivalentul lui ţipător, adăugând costumului meu câteva ornamente în plus.

Turnura îndrăzneaţă a rochiei era acoperită de paiete care atrăgeau privirile spre anumite părţi ale trupului meu, aproape despuiate. Lenjeria albă avea volane şi dantelă tivită cu argintiu – singurul element al costumaţiei care trimitea cu gândul la tema „Carnavalului Clarului de Lună” şi pe care nu avea să-l vadă nimeni întrucât refuzam să-mi ridic fusta şi să-mi arăt picioarele. Jobenul meu din mătase era negru şi avea o panglică răsucită roşie, fiind aproape identic celui purtat de Mefistofel în noaptea deschiderii.

Harry a privit-o pe Liza rânjind amuzat.

— Abia aştept să o întâlnesc pe bătrâna doamnă.

— „Mamă” ar fi suficient, a zis Mefistofel afectat. „Bătrâna doamnă” este o expresie cumplit de americană.

Liza a ignorat corectura.

— Putem să intrăm odată? Dacă tot stăm doar o oră, vreau măcar să mă bucur de timpul ăsta.

Liza a fâlfâit din gene spre mine.

— Te rog? Arăţi splendid, Audrey Rose! Dă-ţi puţin frâu liber în seara asta! Distrează-te! Nişte bună dispoziţie ne-ar prinde bine tuturor.