Chiar atunci, o altă bătaie s-a auzit la uşă şi mi-am înghiţit cuvintele la fel de repede pe cât înghiţise Anishaa flăcările. L-am împins pe Thomas spre cufărul meu, neştiind unde altundeva să-l ascund. Liza s-a foit prin somn, dar nu s-a trezit.
— Intră acolo! Iute!
Fără să se opună, Thomas s-a chircit în cufăr – o ispravă impresionantă, având în vedere înălţimea lui –, iar eu mi-am aruncat rochiile peste el, sperând că reuşisem să-l ascund sub fustele ca nişte corturi. Mi-am netezit halatul, crăpând uşa doar un pic.
Mefistofel stătea sprijinit de cadrul uşii, iar privirea i-a căzut asupra halatului meu. Am simţit brusc că rămân fără aer, de parcă aş fi primit un pumn. Era cea mai rea situaţie din câte existau. Nu-l puteam lăsa pe Thomas să ne audă conversaţia din cauza târgului şi nici nu-i puteam mărturisi lui Mefistofel că ascundeam un tânăr în camera mea. Dacă Mefistofel sufla ceva despre cancanul de noaptea trecută, Thomas nu ar mai fi încetat să mă bată la cap până nu îi spuneam totul.
— Bună dimineaţa, domnişoară Wadsworth! Aşteptai pe altcineva? Parcă ai văzut o stafie.
A dat să intre în cameră, dar eu mi-am întins braţul, oprindu-l.
— Ce faci aici?
— Ziua bună şi ţie! a zis el. Este uimitor: nu ai nicio problemă cu a ne întâlni în colţuri întunecate de corabie sau cu a mă vizita în cabina mea la ore indecente, dar ferească sfântul să iniţiez vreo întâlnire privată! Ce ruşine!
— Dacă vrei să vorbeşti cu mine, am zis, şoptind, atunci ar trebui să alegem un loc de întâlnire. În public. De preferat când sunt îmbrăcată decent şi sunt însoţită.
— Liza a fost însoţitoarea ta noaptea trecută?
Mefistofel a privit în jur, inspectându-mi teatral camera.
— Ascunzi vreun iubit secret despre care ar trebui să ştiu?
— Tocmai îmi lustruiam bisturiele, am zis, arătând trusa medicală de pe noptieră. Dacă nu ai grijă, s-ar putea să le folosesc pe costumul tău sclipitor.
— Ameninţările sunt nepotrivite şi nu te prind.
Mefistofel şi-a tras nasul, prefăcându-se rănit. A dat să plece, apoi s-a întors la loc. Chiar şi în zori, maestrul purta mască, reflectând nuanţele de roşu-portocaliu ale soarelui.
— Oh, şi ar trebui să-i spui domnului Cresswell să nu-şi uite pălăria! Văd că se află pe măsuţa ta. Doar nu ai vrea să se înţeleagă ceva greşit, nu? Slavă domnului că vara ta se preface adormită, altfel oamenii chiar ar începe să bârfească!
Înainte să pot nega sau spune că pălăria era a mea, maestrul şi-a vârât mâinile în buzunare şi a plecat iute. Sunetul fluieratului său morocănos se auzea printre corul vântului şi al valurilor. Mi-am încleştat pumnii, dorindu-mi să-mi pot aduna toată furia. Doi tineri nerăbdători să-şi împărtăşească fiecare observaţie enervantă erau un motiv suficient pentru nebunie.
De îndată ce uşa s-a închis, Thomas a împins rochia şi m-a privit cu sprâncenele ridicate.
— Acum ar fi un moment bun să discutăm legătura ta cu Mefistofel, mai ales că unchiul tău m-a rugat să am grijă de tine. Ce este aşa de important de te caută la o asemenea oră? Nu ştie că gradul ăsta de indecenţă îmi este rezervat doar mie?
M-am îndreptat spre el, m-am lăsat pe vine şi i-am cuprins faţa în palme, savurând senzaţia pielii lui calde, fără un strat de mătase, între noi.
— Vom discuta totul în curând, îţi promit. Dar acum trebuie să mă îmbrac, iar tu trebuie să pleci înainte să te găsească cineva aici.
După ce i-am aruncat o altă privire verişoarei mele „adormite”, mi-am lipit buzele de ale lui Thomas, blând şi uşor la început, apoi scăpând de tot frâiele politeţii. Lui Thomas nu părea să-i displacă distragerea, aşa că m-a tras mai aproape, iar sărutul nostru s-a adâncit. Cu mare efort, l-am sărutat uşurel, apoi m-am coborât pe călcâie. Era, cu siguranţă, forma mea preferată de prestidigitaţie.
— Nu ne-am dori să-şi facă cineva o impresie greşită, am zis, incapabilă să-mi ascund zâmbetul. Oamenii ar presupune că suntem aici ca să ne sărutăm.
— Nu am vrea una ca asta.
Thomas a clătinat din cap şi cumva ne sărutam iar.
— Ar fi foarte indecent. Aproape singuri. În camera fetei pe care vreau să o iau de soţie. Fata care mă tot refuză.
— Thomas, eu… ştii că nu te refuz, am zis. Vreau să facem asta aşa cum se cuvine. Tata merită să fie inclus în planurile noastre. Te rog, nu gândi că ezit, eu aş…
— O nuntă?
Liza a sărit dintre pături, cu ochii mari de bucurie.
— Trebuie să te ajut cu planurile! În ce anotimp? Primăvara ar fi divină. Florile, pastelurile! Şi iarna este uluitoare dacă ne folosim bine de ea. Părul tău negru ar arăta splendid pe fundalul albăstrui şi alb.
— O nuntă, o ceremonie secretă. Mie îmi convine orice anotimp sau ocazie.
Thomas a sărit din cufăr, apoi m-a ajutat să mă ridic, sărutându-mă cast. După ce şi-a luat pălăria de pe măsuţa de toaletă, Thomas a zâmbit.
— Ne vom gândi la detalii mai târziu, a spus el, aruncându-şi privirea spre indiciile împrăştiate pe masă. Între timp, o să văd la ce concluzie ajung! Poate că voi observa vreun tipar. Ah, Liza?
Thomas s-a întors zâmbind spre verişoara mea.
— Arăt grandios în culori deschise. Primăvara tocmai ce se apropie. Poate că ar trebui să începi de aici.
Înclinându-şi pălăria, Thomas s-a strecurat afară din cabina mea, iar eu am început să caut printre rochii, în timp ce Liza dădea înainte cu ideile de nuntă.
— Tatăl tău va fi aşa de bucuros, a zis ea, cu ochii încă visători. Nu pot să cred că nu ai pomenit nimic despre intenţiile lui. Sper că şi Harry îmi va cere mâna; facem o pereche pe cinste, nu-i aşa?
Scrisoarea pe care mi-o dăduse Mefistofel părea să ardă în noptiera mea. De îndată ce Liza o citea, inima ei avea să se frângă. Am zâmbit chinuit, incapabilă să-i dau încă veştile.
— Nu mă îndoiesc că te vei căsători cu un bărbat care te va face foarte fericită.
Toate secretele ameninţau să mă răpună în curând.
