CRITON

judecata că nu trebuie să pui acelaşi preţ pe părerile oamenilor, ci pe unele da şi pe altele nu, şi nu pe-ale tuturor oamenilor, ci pe-ale unora da, pe-ale altora nu? Ce zici? Nu sunt acestea nişte judecăţi drepte?

CRITON: Drepte.

SOCRATE: Nu sunt de preţuit prin urmare numai părerile exacte, iar cele slabe nu?

CRITON: Desigur.

SOCRATE: Şi părerile exacte, nu sunt ale celor pricepuţi? Cele slabe, nu sunt ale celor proşti?

CRITON: Cum de nu?

SOCRATE: Ia să vedem acum, după ce temei le deosebim pe unele de celelalte?

Un gimnast, care se ocupă de aproape cu arta aceasta, va ţine socoteală de părerea — fie laudativă, fie critică —

a oricui se întâmplă, sau numai de părerea aceluia care este ori medic ori maestru de gimnastică?

CRITON: Numai de părerea acestuia.

SOCRATE: Aşadar, trebuie să se ferească de critică şi să dorească numai lauda acestuia, iar nu şi a celor mulţi?

CRITON: Fireşte.

SOCRATE: Dacă-i aşa, el trebuie să lucreze, să facă exerciţii, să mănânce ori să bea după cum îl sfătuieşte cel învăţat şi priceput, iar nu după cum i se va părea unuia şi altuia.

CRITON: Aşa este.

SOCRATE: Bine. Dar dacă nu-1 va asculta, şi-i va dispreţui şi critica şi lauda, şi s-ar lua după părerile mulţimii cu desăvârşire nepricepute, oare nu va avea de îndurat nici o pagubă?

CRITON: Cum de nu?

SOCRATE: Şi care este anume această pagubă? Unde ţinteşte ea şi ce părticică din fiinţa acestui neascultător va atinge?

CRITON: Fără îndoială, trupul lui; pe acesta-1 distruge.

SOCRATE: Bine judeci. Şi la fel se întâmplă cu celelalte lucruri, Criton, ca să nu le mai cercetăm pe toate. Fără

îndoială că şi în privinţa dreptului şi nedreptului, a cinstei şi ruşinii, a binelui şi răului, asupra cărora este şi discuţia noastră de acum: trebuie oare să fim ascultători ai părerii celor mulţi şi să ne ferim de critica lor, sau numai ai părerii aceluia care singur se pricepe, pe care trebuie să-1 respectăm şi de care trebuie să ne temem mai mult ca de toţi ceilalţi? Şi nu vom asculta sfatul

68

lui, nu vom scădea şi distruge din noi tocmai partea care prin dreptate desăvârşeşte sufletul, prin nedreptate-1

nimiceşte? Ori nu este aşa?

CRITON: Cred că da, Socrate.

SOCRATE: Ia vezi acum. Dacă, ascultând de nepricepuţi, ne stricăm diferite organe ale trupului, care se păstrează numai prin igienă, iar prin boli se vatămă, oare nu putem vieţui cu un trup vătămat? Totuşi, este sau nu acesta un trup?

CRITON: Este.

SOCRATE: Bine, dar este oare de trăit cu o aşa ruină de trup

vătămat?

CRITON: Nicidecum.

SOCRATE: Dar atunci putem trăi dacă ni se strică acea parte a fiinţei noastre pe care nedreptatea o vatămă, iar dreptatea o păstrează? Sau socotim că acea parte a fiinţei noastre în care sălăşluieşte nedreptatea şi dreptatea este de mai mic preţ ca trupul?

CRITON: Ba nicidecum.

SOCRATE: Atunci, mai de preţ?

CRITON: Cu mult.

SOCRATE: Aşadar, preabunule, trebuie să ne îngrijim foarte mult de ceea ce vor zice despre noi, nu cei mulţi, ci numai cel care pricepe lucrurile drepte şi nedrepte; ce va zice unul singur; în sfârşit, ce va zice însuşi Adevărul1.

Vezi prin urmare că n-ai judecat drept adineauri, când socoteai că noi trebuie să ne ocupăm de părerea mulţimii

despre lucrurile drepte, cinstite, bune şi de potrivnicele lor.

Bine, ar putea zice unul, nu-s capabili cei mulţi să ne omoare?

CRITON: Da, desigur; este învederat că ar putea să zică cineva, Socrate.

SOCRATE: Adevăr grăieşti. Dar, minunatule, judecata pe care am desfăşurat-o se pare că-i la fel cu aceea de mai sus. De rândul acesta cercetează lucrul următor: dacă mai rămâne în picioare faptul că nu a trăi e de mare preţ, ci a trăi cinstit.

CRITON: Rămâne.

SOCRATE: Rămâne şi faptul că a trăi cinstit este totuna cu a trăi corect şi drept, sau nu rămâne?

1 Adevărul - zice M. Croiset, nota, op. cit., 223 —, conceput ca atribut esenţial al lui Dumnezeu, pare aici identificat cu Dumnezeu însuşi.

69

48a

PLATON

CRITON

49a

CRITON: Rămâne.

SOCRATE: Acum, după aceste puncte de reazem recunoscute de tine, să cercetăm dacă este drept ca eu să ies de aici fără voia atenienilor, sau nu este drept. Şi, dacă ni se va părea drept, s-o facem, dacă nu, să lăsăm gândul ăsta.