EUTIFRON: Nu mă dumiresc, Socrate, ce vrei să spui cu asta.
SOCRATE: Iată, să-ncerc a-ţi vorbi mai limpede. Facem o deosebire între ce este purtat şi ceea ce poartă, între ce este călăuzit şi ceea ce călăuzeşte, între ce este văzut şi ceea ce vede? Şi, ţi-ai dat oare seama cum se deosebesc între ele toate cele de acest fel şi în ce chip anume sunt deosebite?
EUTIFRON: Da, cred că mi-am dat seama.
SOCRATE: Nu cumva şi ce este iubit se deosebeşte de ceea ce iubeşte?
EUTIFRON: Cum de nu?
b SOCRATE: Spune-mi: oare ceea ce este purtat se zice că-i purtat fiindcă este în adevăr purtat, ori pentru vreun alt motiv?
EUTIFRON: Pentru nici un alt motiv, ci tocmai pentru acesta.
SOCRATE: Şi, ceea ce este călăuzit fiindcă-i în adevăr călăuzit, şi ceea ce-i văzut, fiindcă-i văzut în adevăr?
EUTIFRON: Fără îndoială.
SOCRATE: Atunci nu fiindcă un lucru este văzut de aceea-1 vedem, ci, dimpotrivă, fiindcă-1 vedem, de aceea este văzut. Şi nu fiindcă un lucru este călăuzit de aceea-1 călăuzim, ci fiindcă-1 călăuzim, de aceea este călăuzit.
Şi nu fiindcă este purtat îl purtăm, ci fiindcă-1 purtăm este purtat. E lămurit ce vreau să spun, Eutifron? Vreau lucrul următor: dacă ceva ia fiinţă sau suferă o acţiune, nu fiindcă-i creat l-am creat, ci fiindcă l-am creat este creat; nici fiindcă-i pătimit îl facem să sufere, ci fiindcă-1 facem să sufere este pătimit. Sau nu eşti de această
părere?
EUTIFRON: Ba sunt.
SOCRATE: Atunci şi lucrul iubit; sau e ceva creat de altul, sau ceva pătimit.
EUTIFRON: Se-nţelege.
SOCRATE: Şi acesta-i deci la fel cu cele de mai înainte: nu fiindcă-i iubit îl iubeşte cine-1 iubeşte, ci fiindcă-1
iubeşte este iubit.
EUTIFRON: Cu necesitate.
SOCRATE: Aşadar ce spunem despre evlavie, Eutifron? Este ea altceva sau este un lucru pe care-l iubesc toţi zeii, cum te exprimi tu însuţi?
EUTIFRON: Da, aceasta este.
SOCRATE: Oare pentru motivul că este evlavios, sau pentru altul?
EUTIFRON: Nu, pentru că-i evlavios.
SOCRATE: Este deci iubit fiindcă-i evlavios, şi nu fiindcă este iubit de aceea este evlavios?
EUTIFRON: Aşa se pare.
SOCRATE: Fiindcă-1 iubesc zeii de aceea se numeşte iubit şi plăcut lor?
EUTIFRON: Tocmai.
SOCRATE: Prin urmare, lucrul plăcut zeilor nu este tot una cu evlavia, Eutifron; nici evlavia nu-i acelaşi lucru cu a fi plăcut zeilor, ci fiecare din acestea sunt altceva.
EUTIFRON: Cum e asta, Socrate?
SOCRATE: Foarte simplu: întrucât am recunoscut că evlavia este iubită fiindcă-i evlavie, nu fiindcă este iubită e evlavie. Nu-i aşa?
EUTIFON: Da.
52
53
PLATON
SOCRATE: Iar lucrul plăcut zeilor este astfel, fiindcă ei îl iubesc, adică din însuşi faptul că zeii îl iubesc urmează că-i plăcut lor, iar nu fiindcă-i plăcut pentru aceasta e iubit de zei.
EUTIFRON: Grăieşti adevărul.
SOCRATE: Iubite Eutifron! Dacă a fi plăcut zeilor ar fi totuna cu evlavia, şi dacă evlavia ar fi iubită numai din
cauză că este evlavie, atunci şi ceea ce este plăcut zeilor ar fi iubit de dânşii tocmai fiindcă lla este plăcut lor.
Dacă apoi un lucru plăcut zeilor ar deveni astfel din pricină că-i iubit de dânşii, atunci şi evlavia ar fi evlavie numai fiindcă este iubită de zei. Iată însă că acum tu singur vezi lucrul petrecându-se pe dos, căci fiecare din acestea este altceva. în adevăr, în vreme ce unul este supus iubirii fiindcă-1 iubim, observ că pe celălalt îl iubim, fiindcă-i natura lui de a fi iubit. Şi bag de seamă, Eutifron, că tu, întrebat ce-i în sine evlavia, nu vrei să mă
lămureşti care-i adevărata ei natură, ci-mi scoţi înainte o simplă întâmplare; spui, anume, că se întâmplă
câteodată ca ceea ce este evlavios să fie şi iubit de toţi zeii. Dar ce este evlavia b însăşi, iată ce nu mi-ai spus pân-acum. Dacă-ţi face plăcere nu-mi mai ascunde lucrul, ci ia-o de la-nceput şi spune-mi în ce constă propriu-zis evlavia, indiferent dacă-i şi iubită de zei sau dacă suferă ceva; căci nu putem duce mai departe convorbirea pe această temă. Spune-mi deci cu bunăvoinţă care-i esenţa evlaviei şi care a nelegiuirii?
