EUTIFRON: Da, găsesc.

A patra definiţie

SOCRATE: Care din două? Oare tot ce-i dreptate este şi evlavie? Sau tot ce-i evlavie este şi dreptate, însă nu tot ce-i dreptate este evlavie, ci numai o parte din dreptate este evlavie, iar altă parte-i altceva?

EUTIFRON: Nu te urmăresc, Socrate, în aceste deosebiri.

SOCRATE: Eşti totuşi mai tânăr ca mine şi te întrec în vârstă tot atât cât tu mă întreci în ştiinţă. De aceea nu cu mai puţină băgare de seamă încordează-ţi mintea, fericitule, că doar nu-i greu de priceput ce spun. Cuvântul meu se deosebeşte total de al poetului care,compunând poemul, a spus:„Nu vrei să spui tu nimic despre Zeus atotfăcătorul? E lămurit că respectul pătrunde oriunde-i şi frica"*.

Mă deosebesc de acest poet; vrei acum să-ţi spun şi cum?

EUTIFRON: Se-nţelege.

SOCRATE: Nu găsesc exactă vorba unde-i frica acolo-i şi respectul. în adevăr, mi se pare că mulţi se tem şi de boli şi de lipsuri şi de alte nenumărate neajunsuri de acest soi... dar se tem, şi tocmai fiindcă se tem n-au nici un respect pentru ele. Nu găseşti?

EUTIFRON: Ba da.

SOCRATE: Dimpotrivă, zic eu: unde-i respectul, acolo-i şi frica, Căci mă întreb: există vreunul care, respectând şi ruşinându-se pentru

1 Versuri din Cântecele Cipriene atribuite lui Stasinos.

12a

55

PLATON

EUTIFRON

13a

un lucru, să n-aibă în acelaşi timp teamă şi să nu ducă grijă pentru o faimă rea?

EUTIFRON: Da, duce grijă.

SOCRATE: Atunci nu-i drept să spunem unde-i teama acolo-i şi respectul, ci unde-i respectul acolo-i şi teama; fiindcă nu oriunde-i teama este pretutindeni şi respectul. Cred că teama se-ntinde mai mult decât respectul.

Acesta este numai o parte din frică, după cum numerele fără soţ sunt o parte din numere. Adică, nu oriunde avem număr avem neapărat un număr fără soţ; însă oriunde-i numărul fără soţ este numaidecât un număr. Acum poţi să

mă urmăreşti?

EUTIFRON: Foarte bine.

SOCRATE: Cam acelaşi lucru spuneam şi adineauri când te întrebam: oare unde-i dreptatea acolo-i şi sfinţenia?

Sau unde-i sfinţenia acolo-i şi dreptatea? Eu zic că unde-i dreptatea nu-i pretutindeni şi sfinţenia, căci aceasta e numai o parte din dreptate. Putem spune aşa, ori găseşti mai bine altfel?

EUTIFRON: Nu; ci tocmai aşa. îmi pare că vorbeşti drept.

SOCRATE: Observă şi ce vine după asta. Dacă sfinţenia e în adevăr o parte din dreptate, se cuvine după părerea mea să descoperim ce fel de parte, ce anume parte din dreptate ar putea fi sfinţenia. De m-ai fi întrebat, de pildă, ce fel de parte a numărului este numărul cu soţ şi ce caracter prezintă acest număr, ţi-aş fi răspuns că se împarte în două părţi egale. Sau nu găseşti?

EUTIFRON: Ba găsesc.

SOCRATE: Atunci încearcă şi tu să mă-nveţi la fel, arătându-mi care parte a dreptăţii este sfinţenia, pentru a i-o spune şi lui Meletos. Poate că nu mi-o mai face necazul şi nu mă va mai urmări în penal cu proces de călcare a religiei, din moment ce-am învăţat de la tine mulţumitor atât cele ce sunt evlavioase şi sfinte, cât şi cele ce nu-s.

EUTIFRON: Iată, Socrate, ce-mi pare mie cel puţin că-i o parte a dreptăţii care se numeşte evlavie: este tot ce se referă la grija pentru zei. Cât pentru grija de oameni, aceea-i partea cealaltă a dreptăţii.

SOCRATE: Găsesc frumos modul cum te exprimi tu, Eutifron; n-am înţeles însă un mic punct; nu m-am dumirit în ce constă ceea ce tu numeşti „grijă". Nu cred că-i vorba de grijile obişnuite pentru toate împrejurările, când e vorba de grija pentru zei. Doar noi spunem în

56

fiecare moment, de pildă, „nu fiecine se pricepe să se ocupe de cai, ci numai jocheul", ori nu-i aşa?

EUTIFRON: Fără-ndoială.

SOCRATE: Căci specialitatea unui jocheu aceasta este, să se îngrijească de cai.

EUTIFRON: Da.

SOCRATE: Tot astfel, nu oricine se pricepe să vadă de câini cum se cuvine, ci numai vânătorul.

EUTIFRON: Aşa este.

SOCRATE: Căci vânătoarea devine oarecum şi o specialitate a îngrijirii câinilor!

EUTIFRON: Desigur.

SOCRATE: Şi specialitatea văcarului este îngrijirea vacilor.

EUTIFRON: Fără-ndoială.

SOCRATE: Iar sfinţenia şi evlavia nu-i altceva decât îngrijirea de zei, Eutifron; nu spui asta?

EUTIFRON: Asta.

SOCRATE: Cum s-ar zice, orice îngrijire ţinteşte la unul şi acelaşi scop; totul merge spre un bine oarecare, spre folosul îngrijitului, cum vezi, de pildă, caii îngrijiţi şi perfecţionaţi prin arta jocheului. Sau nu găseşti astfel?

EUTIFRON: Găsesc.

SOCRATE: La fel şi câinii prin arta vânătorească, vacile prin ostenelile văcarului şi toate celelalte. Ce, nu cumva crezi că grijile acestora ţintesc la păgubirea celui îngrijit?

EUTIFRON: Pe Zeus, cum o să cred aşa ceva?

SOCRATE: Atunci pentru folosul lor?

EUTIFRON: Tocmai pentru asta.

SOCRATE: Deci şi sfinţenia, întrucât e o îngrijire a zeilor, se face pentru folosul lor, adică pentru a-i face mai buni? Şi ai putea admite că în clipa când săvârşeşti un lucru sfânt îţi dai ostenelala să faci mai bun pe vreunul dintre zei?