EUTIFRON: Vezi, Socrate! Nu mă simt în stare să exprim ce gândesc. Parcă se-nvârtesc în jurul nostru toate cele spuse mereu, şi parcă nu vor să stea pe locul în care le-am aşezat.
SOCRATE: Cele spuse de tine, Eutifron, parc-ar fi vorbe de-ale c străbunului nostru Dedal1. Dacă le-aş fi rostit eu, ai fi putut spune în bătaie de joc că, fiind o rudă a lui, operele clădite din imagini se risipesc în vânt şi nu vor să rămână unde le-am aşezat. Dar acum, întrucât ipotezele sunt ale tale, trebuie să umblăm după altă glumă; şi-i drept că nu-ţi stau pe loc; o mărturiseşti singur.
EUTIFRON: Socrate, mie mi se pare că gluma se potriveşte grozav de bine cu spusele noastre. Doar că cel care le-a pus să se-nvârtească de jur-împrejurul nostru şi să nu stea la un loc nu-s eu; aşa că tu semeni 1 Se ştie că Socrate era fiu de sculptor; Dedal era considerat oarecum străbunul legendar al sculptorilor.
54
EUTIFRON
a Dedal. Cât ar fi fost vorba de mine, v-asigur că toate ar fi rămas la locul lor.
SOCRATE: Dacă-i aşa, prietene, mi-e teamă să nu fiu mai dibaci decât bărbatul acela, în propria lui artă; căci dânsul punea să se mişte operele sale numai, pe când eu adaug la ale mele, cât se pare, şi lucrări străine. O notă
caracteristică a talentului meu e că sunt un maistru fără de voie. într-adevăr, eu n-aş dori să fac decât construcţii solide care să stea neşovăitoare; şi le-aş dori mai mult decât pe toate comorile lui Tantal adăugate artei lui Dedal.
Dar să încetăm acum cu acestea; şi, fiindcă pari a te înmuia, sunt gata să ascult cu bunăvoinţă cum ai să
documentezi asupra evlaviei. Numai să nu te descurajezi; observă dacă nu găseşti necesar să arăţi că orice este evlavios este şi drept.
EUTIFRON: Da, găsesc.
A patra definiţie
SOCRATE: Care din două? Oare tot ce-i dreptate este şi evlavie? Sau tot ce-i evlavie este şi dreptate, însă nu tot ce-i dreptate este evlavie, ci numai o parte din dreptate este evlavie, iar altă parte-i altceva?
EUTIFRON: Nu te urmăresc, Socrate, în aceste deosebiri.
SOCRATE: Eşti totuşi mai tânăr ca mine şi te întrec în vârstă tot atât cât tu mă întreci în ştiinţă. De aceea nu cu mai puţină băgare de seamă încordează-ţi mintea, fericitule, că doar nu-i greu de priceput ce spun. Cuvântul meu se deosebeşte total de al poetului care,compunând poemul, a spus:„Nu vrei să spui tu nimic despre Zeus atotfăcătorul? E lămurit că respectul pătrunde oriunde-i şi frica"*.
Mă deosebesc de acest poet; vrei acum să-ţi spun şi cum?
EUTIFRON: Se-nţelege.
SOCRATE: Nu găsesc exactă vorba unde-i frica acolo-i şi respectul. în adevăr, mi se pare că mulţi se tem şi de boli şi de lipsuri şi de alte nenumărate neajunsuri de acest soi... dar se tem, şi tocmai fiindcă se tem n-au nici un respect pentru ele. Nu găseşti?
EUTIFRON: Ba da.
SOCRATE: Dimpotrivă, zic eu: unde-i respectul, acolo-i şi frica, Căci mă întreb: există vreunul care, respectând şi ruşinându-se pentru
1 Versuri din Cântecele Cipriene atribuite lui Stasinos.
12a
55
PLATON
EUTIFRON
13a
un lucru, să n-aibă în acelaşi timp teamă şi să nu ducă grijă pentru o faimă rea?
EUTIFRON: Da, duce grijă.
SOCRATE: Atunci nu-i drept să spunem unde-i teama acolo-i şi respectul, ci unde-i respectul acolo-i şi teama; fiindcă nu oriunde-i teama este pretutindeni şi respectul. Cred că teama se-ntinde mai mult decât respectul.
Acesta este numai o parte din frică, după cum numerele fără soţ sunt o parte din numere. Adică, nu oriunde avem număr avem neapărat un număr fără soţ; însă oriunde-i numărul fără soţ este numaidecât un număr. Acum poţi să
mă urmăreşti?
EUTIFRON: Foarte bine.
SOCRATE: Cam acelaşi lucru spuneam şi adineauri când te întrebam: oare unde-i dreptatea acolo-i şi sfinţenia?
Sau unde-i sfinţenia acolo-i şi dreptatea? Eu zic că unde-i dreptatea nu-i pretutindeni şi sfinţenia, căci aceasta e numai o parte din dreptate. Putem spune aşa, ori găseşti mai bine altfel?
EUTIFRON: Nu; ci tocmai aşa. îmi pare că vorbeşti drept.
SOCRATE: Observă şi ce vine după asta. Dacă sfinţenia e în adevăr o parte din dreptate, se cuvine după părerea mea să descoperim ce fel de parte, ce anume parte din dreptate ar putea fi sfinţenia. De m-ai fi întrebat, de pildă, ce fel de parte a numărului este numărul cu soţ şi ce caracter prezintă acest număr, ţi-aş fi răspuns că se împarte în două părţi egale. Sau nu găseşti?
EUTIFRON: Ba găsesc.
SOCRATE: Atunci încearcă şi tu să mă-nveţi la fel, arătându-mi care parte a dreptăţii este sfinţenia, pentru a i-o spune şi lui Meletos. Poate că nu mi-o mai face necazul şi nu mă va mai urmări în penal cu proces de călcare a religiei, din moment ce-am învăţat de la tine mulţumitor atât cele ce sunt evlavioase şi sfinte, cât şi cele ce nu-s.
EUTIFRON: Iată, Socrate, ce-mi pare mie cel puţin că-i o parte a dreptăţii care se numeşte evlavie: este tot ce se referă la grija pentru zei. Cât pentru grija de oameni, aceea-i partea cealaltă a dreptăţii.
SOCRATE: Găsesc frumos modul cum te exprimi tu, Eutifron; n-am înţeles însă un mic punct; nu m-am dumirit în ce constă ceea ce tu numeşti „grijă". Nu cred că-i vorba de grijile obişnuite pentru toate împrejurările, când e vorba de grija pentru zei. Doar noi spunem în
