CRITON: Aşa este; cel puţin stăpânii închisorii aşa spun.

SOCRATE: Ei bine, nu cred că pluta va sosi în decursul zilei de azi, ci mâine. Şi am această credinţă dintr-un vis, pe. care l-am avut astă-noapte, puţin înainte... poate tocmai în timpul când nu m-ai trezit...

CRITON: Cum era visul?

SOCRATE: Se făcea că o femeie frumoasă, bine făcută, şi b învăluită în haine albe, mă striga şi-mi zicea:

„Socrate, numai în ziua de-a treia vei fi tu în Ftia mănoasă*'1.

CRITON: Ce ciudat vis, Socrate!

SOCRATE: Ba foarte lămurit, cel puţin aşa-mi pare mie, Criton.

CRITON: Fie şi „foarte lămurit", dacă ţi se pare aşa. Dar,

minunate Socrate, măcar acum ascultă-mă şi te mântuieşte. Dacă mori,

eu nu voi avea numai o suferinţă. Afară de aceea că pierd un prieten,

cum n-am să găsesc altul niciodată, dar în ochii multora care nu ne

c cunosc bine, nici pe mine nici pe tine, voi apărea ca un om care, deşi 1 Iliada, IX, 363. Sunt cuvinte pe care Ahile, mâniat, le rosteşte către Odiseu. Numai persoana verbului e aici schimbată.

64

CRITON

eram în stare să te scap, totuşi am pregetat, fiindcă n-aş fi voit să cheltuiesc ceva bani. Şi... ce faimă poate fi mai urâtă decât aceea de a părea că preţuieşti mai mult banii ca prietenii? Desigur, mulţimea nici n-are să creadă că

tu, cu toate îndemnurile din inimă ale noastre, n-ai vrut să ieşi de aici.

SOCRATE: Dar, fericitule Criton, de ce ne-am sinchisi aşa de mult de părerea mulţimii? Doar cei cu minte, singurii de care trebuie să ne ocupăm, vor şti să judece că lucrurile s-au întâmplat precum au şi fost în realitate.

CRITON: Vezi numai, Socrate, şi de părerea celor mulţi este nevoie să ne ocupăm. Dovadă înseşi împrejurările de faţă, că sunt în stare cei mulţi să săvârşească nu cele mai neînsemnate nenorociri, dar cele mai mari —

grozave chiar —, când cineva a fost ponegrit îndeajuns faţă de ei.

SOCRATE: Ah, Criton, cât aş fi dorit ca mulţimea să fie în stare să săvârşească şi cele mai mari rele, în schimb să poată face şi cel mai mare bine; ce frumos ar fi fost! De fapt, cei mulţi nu sunt în stare pentru nici una; ei nu se învrednicesc să facă nici ceva cugetat, nici chiar necugetat, ci lucrează aşa, la întâmplare.

CRITON: Fie cum zici; dar spune-mi, Socrate, nu cumva te îngrijeşti pentru mine şi ceilalţi prieteni? Nu cumva te temi să ieşi de aici ca sicofanţii1 să nu urzească încurcături, că te-am făcut scăpat? Şi vom fi siliţi, astfel, sau să

ne pierdem întreaga stare, sau să cheltuim foarte mulţi bani; sau, pe lângă acestea, să mai pătimim şi cine ştie ce.

Că dacă te temi de aşa ceva, lasă-ncolo, rogu-te, asemenea griji; doar este din parte-ne o datorie să te scăpăm chiar cu primejdia aceasta sau, de va fi nevoie, cu preţul unei primejdii mai mari. Ascultă-mă dar şi nu face altfel.

SOCRATE: Şi de asta mă îngrijesc, Criton, şi de multe altele.

CRITON: Ei bine, să nu te temi pentru aşa ceva, căci suma de bani pe care-o cer cei care te vor scăpa de aici nu este mare ; pe de altă parte, nu vezi că sicofanţii sunt aşa de ieftini încât nici pentru ei n-ar fi nevoie de mulţi bani? Chiar numai averea mea, care este şi a ta, ar fi, cred, de

1 Erau un fel de părători publici; ei au denunţat mai întâi contrabandele cu smochine, de aici numele de sicofanţi; pe urmă însă, prin abuz, ei delatau orice, adică şi bune şi rele, îndeplinind rolul pe care îl joacă azi, în democraţie, unele ziare ce nu pot trăi prin „tiraj".

65

45a

PLATON

46a

ajuns. Dar dacă tu, îngrijindu-te de mine, crezi că nu se cade ca eu să-mi risipesc averea, mai sunt aici şi alţii: deşi străini, ei sunt gata să cheltuiască. Unul dintre ei, tebanul Simmias1, a şi adus cu el banii necesari. Gata este şi Kebes, gata în tot momentul încă mulţi alţii. Aşa încât, cum spuneam, nici de starea noastră să n-ai teamă; nu respinge mântuirea şi nu mai spune ce ziceai la tribunal, că fugind îţi va fi displăcută viaţa şi că nu vei şti ce să

faci. în tot locul doar, pe unde te voi duce de aici, vei găsi admiratori; iar de vei vrea să te duci în Tesalia, am acolo prieteni, care te vor preţui mult şi-ţi vor da siguranţa vieţii; şi nimeni din Tesalia nu te va stingheri.

Mai mult, Socrate; mi se pare că ceea ce faci nu este nici drept; anume că, deşi poţi scăpa, tu te predai; ba chiar lucrezi cu râvnă să ţi se întâmple ceea ce numai nişte duşmani ar putea să-ţi facă, cum ţi-au şi făcut; duşmani care ar voi să te piardă cu totul. Afară de asta, mi se pare că-ţi trădezi propiii-ţi copii, de vreme ce, putând tu însuţi să-i creşti şi să-i educi, pleci şi-i părăseşti în voia soartei... să facă din parte-ţi ce-or şti. Ei vor împărtăşi, cum e şi firesc, soarta pe care o au orfanii, lipsiţi de orice ocrotire. Căci, ori nu trebuie să ai copii, ori, dacă-i ai, se cade să suferi împreună cu dânşii până la sfârşit, crescându-i şi educându-i. Dar tu alegi, după părerea mea, calea cea mai uşoară, când ar trebui, dimpotrivă, să alegi calea cea mai vrednică de un bărbat îndrăzneţ şi cinstit; mai ales de unul ca tine, care necontenit ai spus că în decursul întregii vieţi n-ai părăsit cărarea virtuţii. De aceea, mie cel puţin mi-e ruşine atât pentru tine, cât şi pentru noi, amicii tăi, nu cumva să se creadă că tot ce s-a întâmplat cu tine s-a făcut din cauza nemerniciei noastre, atât când s-a adus procesul la tribunal — că s-a adus, deşi putea să nu fie adus —, cât şi pentru felul cum s-a dezbătut. Iar acum, în urmă, ca o culme a batjocurii, dăm impresia că fugim de primejdie ca nişte laşi şi fricoşi, de vreme ce nici noi nu te-am mântuit, nici ţie nu ţi-am dat cel mai mic ajutor, ca să te mântuieşti singur, atunci când era uşor şi cu putinţă. Acestea să le iei aminte, Socrate, ca nu cumva, pe lângă nenorocirea ce ne izbeşte, să ne mai facem şi de ocară, şi tu şi noi! Gândeşte-te, ori mai degrabă hotărăşte-te, căci nu mai este acum vreme de gândit. Şi este o singură hotărâre, căci totul trebuie să se săvârşească

1 Simmias şi Kebes sunt doi filosofi tebani, buni prieteni ai lui Socrate. în Fedon ei au roluri însemnate.

66

CRITON

în cursul acestei nopţi. Dacă zăbovim acum cât de puţin, nu va mai fi uşor şi cu putinţă pe urmă. Ci în orice caz, Socrate, ascultă-mă şi nu face altminteri, cu nici un preţ!

Principiile lui Socrate

SOCRATE: Dragul meu Criton, zelul tău este vrednic de toată lauda, dacă-i însoţit de dreptate; dacă nu, atunci e cu atât mai vrednic de dojana, cu cât este mai mare.

Ia să cercetăm: oare este drept ca noi să facem aşa ceva, sau nu? Eu totdeauna, nu numai acum, am fost astfel, că

din toate cele ce alcătuiesc fiinţa mea am dat ascultare numai uneia: raţiunii. Aceasta mi s-a părut, după judecata mea, cel mai bun îndreptar. Şi credinţele mele, mărturisite altădată, nu pot acum, fiindcă mi s-a schimbat soarta, să le nesocotesc eu însumi. Dimpotrivă, ele sunt în totul aceleaşi; fiind însă mai vârstnice, le cinstesc ca şi mai înainte. Dacă deci în împrejurarea de faţă nu vom avea de spus convingeri mai bune decât acestea, să ştii bine că

nu te voi asculta, chiar dacă puterea celor mulţi m-ar speria ca pe copii şi m-ar ameninţa cu suferinţe mai grozave decât cele de acum; chiar dacă m-ar osândi lanţurilor, confiscării averilor şi morţii.

Cum am putea deci să cercetăm lucrurile cu cea mai dreaptă măsură? Iată: să luăm din nou întrebarea pe care ai atins-o cu privire la părerile lumii. Este drept sau nu ce mi s-a spus de atâtea ori, că de părerile unora trebuie să

ţinem seamă, de ale altora nu? Şi cele vorbite altădată erau bune numai înainte de a trebui să mor, iar acum să

încep a susţine că atunci vorbeam numai aşa, pentru a vorbi, şi că nu erau în realitate decât nişte copilării şi

flecăreli? Doresc mult, Criton, să cercetăm împreună dacă eu mi-am schimbat şi credinţele o dată cu situaţia, ori sunt aceleaşi ca înainte; precum şi dacă trebuie să părăsesc acum acele credinţe, sau să le urmez.

S-a spus parcă, pe cât mi-aduc aminte, de multe ori de către cei cu temei serios de judecată, cum eu însumi am spus-o acum, că dintre părerile exprimate de oameni pe-ale unora ar trebui să le preţuim mult, pe-ale altora deloc. în numele zeilor, Criton, nu găseşti asta bine cugetat? în adevăr, tu, după mersul obişnuit al lucrurilor omeneşti, eşti în afară de primejdia să mori mâine, şi nu te-ar putea înşela în păreri o nenorocire apropiată, ca pe mine. Cugetă prin urmare: nu-ţi pare dreaptă

67

47a

PLATON