EUTIFRON: Sunt multe, Socrate! Multe şi frumoase lucruri.
SOCRATE: Cu generalii este aceeaşi chestiune, prietene. Totuşi, socot că n-ai sta o clipă la îndoială că pentru dânşii principalul este să dobândească biruinţa în război. Ori nu-i aşa?
EUTIFRON: Cum de nu?
SOCRATE: Afirm, de asemenea, că şi agricultorii săvârşesc multe şi frumoase lucrări; însă din ele munca cea mai însemnată a agricultorului este să scoată hrana din pământ.
EUTIFRON: Nici vorbă.
SOCRATE: Dar ce? Din toate frumoasele fapte pe care le săvârşesc zeii, care-i cea mai de seamă?
EUTIFRON: Da bine, Socrate, eu ţi-am spus mai adineauri că pentru a-ţi răspunde cu precizie la toate, şi pentru a te învăţa, este nevoie de o mai mare osteneală. Să-ţi spun totuşi într-un cuvânt: cea mai de seamă este să faci ce-i plăcut zeilor, fie prin rugăciune, fie prin jertfe; aceasta-i evjavia ce asigură mântuirea familiilor şi a cetăţilor.
Iar
58
potrivnicele celor ce sunt plăcute se numesc nelegiuite; acestea aduc răsturnarea tuturor şi chiar prăpădul.
SOCRATE: Desigur, Eutifron, dacă ai fi vrut, mi-ai fi putut da răspunsul asupra esenţialului întrebărilor mele în cuvinte mult mai scurte. Se vede însă că nu eşti dispus să mă înveţi ceva şi pe mine! Văd c bine, chiar acum ai fi fost asupra punctului, şi deodată te-ai retras. De mi-ai fi dat răspunsul, poate că aş fi învăţat şi eu de la tine ce este sfinţenia. Acum însă — doar înamoratul nu se lasă de obiectul iubit, ci-1 însoţeşte pe oriunde se poartă
acesta — să ne-ntrebăm din nou: ce zici că este sfânt şi care notă determină un fapt spre a deveni sfinţenie? Nu cumva este o anumită ştiinţă despre jertfă şi rugăciune?
EUTIFRON: Da, asta e.
SOCRATE: Şi a jertfi nu este a dărui ceva zeilor, a te ruga lor? Nu-i a le cere ceva?
EUTIFRON: Adevărat, Socrate.
SOCRATE: Atunci e o ştiinţă sfinţenia; rezultă din vorba de mai d sus că este ştiinţa de a cere şi a oferi ceva zeilor.
EUTIFRON: Foarte bine, Socrate; ai înţeles ce vreau să spun.
SOCRATE: Doar că eu sunt lacom, prietene, de ştiinţa ta şi-mi dau întreaga atenţie pentru ea. Vreau să nu cadă
la pământ nici cea mai mică susţinere ce faci. Spune-mi deci în ce constă îngrijirea zeilor? Zici că le cerem şi apoi le dăm şi noi ceva?
EUTIFRON: Asta zic.
SOCRATE: A cere ceva, cu drept cuvânt, nu este tocmai a le cere lucrul de care avem nevoie, ca ei să ni-1 dea?
EUTIFRON: Dar ce poate fi alta?
SOCRATE: De altă parte, a face zeilor daruri cum se cuvine e înseamnă că şi noi le hărăzim la rândul nostru ceva de care ei ar putea să aibă nevoie. Căci ce socoteală ar fi să dăruieşti cuiva lucruri de care n-are nici o nevoie?
EUTIFRON: Adevăr grăieşti, Socrate.
SOCRATE: Atunci, Eutifron, sfinţenia nu-i altceva decât o afacere comercială a zeilor cu oamenii, între dânşii.
EUTIFRON: Comercială — dacă aşa ţi-e mai plăcut s-o numeşti!
SOCRATE: Nu-i vorba cum mi-e mai plăcut, ci cum este adevărul. Spune-mi deci ce folos trag zeii din darurile ce le primesc de la noi? Cele pe care ni le dau dânşii le-nţelege oricine; doar pentru noi nu există 15a 59
PLATON
EUT1FRON
bun pe care să nu-1 avem de la ei. Dar cele pe care dânşii le primesc de la noi întrucât le foloseşte? Nu cumva în această tocmeală noi suntem atât de superiori faţă de dânşii încât primim din parte-le toate cele bune, iar ei de la noi nimic?
EUTIFRON: Cum, Socrate, tu crezi că zeii trag vreun folos din cele ce primesc din parte-ne?
SOCRATE: Atunci ce rost pot avea, Eutifron, daniile noastre către zei?
EUTIFRON: Ce alt rost decât că-i o cinste, un respect; este, în sfârşit, ce-am spus şi mai înainte — o pură
recunoştinţă.
SOCRATE: Să ne înţelegem: evlavia înseamnă deci să arăţi recunoştinţă şi nicidecum să fii folositor şi drag zeilor.
EUTIFRON: Ba, nu! Dintre toate, cred că evlavia-i mai degrabă să fii drag zeilor.
SOCRATE: Bun; atunci evlavia este iarăşi — cât se pare — a fi plăcut zeilor.
EUTIFRON: Da, da, aceasta este.
SOCRATE: Şi când vorbeşti aşa, te mai miri că vorbele tale nu stau în loc, ci umblă? Şi mă mai învinuieşti pe mine că sunt Dedal, artistul care le pune în mişcare, când tu însuţi eşti mult mai meşter decât Dedal, tu, care le faci să joace şi hora împrejurul nostru? Şi nu ai băgat de seamă că ne-am întors singuri pe urmele noastre, revenind la punctul de unde am plecat? Adu-ţi numai aminte că puţin înainte ajunsesem amândoi la încheierea că
evlavia nu-i acelaşi lucru cu ideea de a fi drag zeilor, ci-s fapte deosebite. Ori nu-ţi aduci aminte?
