Cât despre observările pe care le-ai înşirat cu privire la risipirea de bani, la renume... nu le lua în serios, Criton, căci sunt observări tocmai ale mulţimii care cu uşurinţă omoară un om şi l-ar învia cu uşurinţă dac-ar fi în stare

— atât e de mintoasă! Noi însă, fiindcă raţiunea ne învaţă aşa, n-avem de cercetat nimic alta, decât ce-am vorbit şi adineauri; anume dacă, miruind prin bani şi prin obligaţiile noastre, atât voi, care mă scăpaţi, cât şi eu, mântuitul, vom lucra cele drepte; sau dacă, făcând acestea, vom săvârşi în adevăr o nedreptate. Şi, dacă ni se va părea că săvârşim lucruri nedrepte, să mai fie oare nevoie de a pregeta dacă trebuie să murim rămânând aici şi păstrând liniştea şi dacă trebuie să îndurăm orice suferinţă mai înainte de a săvârşi o nedreptate?

CRITON: Cred că ai dreptate; Socrate, cercetează acum ce e de făcut?

SOCRATE: Să cercetăm, bunule, împreună. Şi dacă ai pe undeva de întâmpinat ceva, în timp ce eu vorbesc, spune şi te voi asculta; dar dacă nu vei avea, încetează odată, fericitule, de a-mi tot spune vorba că trebuie să plec de aici fără voia atenienilor. De altfel, eu pun mare preţ dacă mă poţi convinge să fac aşa ceva. Observă deci începutul cercetării mele şi încearcă să-mi răspunzi la întrebare, întocmai după convingerile tale.

CRITON: Voi încerca.

SOCRATE: Oare putem susţine că niciodată nu trebuie să săvârşim cu ştiinţă o nedreptate, sau în unele împrejurări o putem săvârşi, în altele nu? Ori dimpotrivă: în nici o împrejurare nu este nici bine nici cinstit a săvârşi nedreptatea, lucru asupra căruia ne-am înţeles şi mai înainte adeseori şi acum, de curând, iarăşi? Oare toate acele vechi mărturisiri ale noastre s-au risipit în câteva zile şi este cu putinţă, Criton, ca noi, bărbaţi aşa de vârstnici, care am discutat împreună cu seriozitate, să fi uitat până într-atât de noi înşine, încât să nu ne deosebim întru nimic de copii? Oare mai presus de toate nu stă faptul, pe care noi l-am susţinut înainte, că a săvârşi o nedreptate rămâne pentru făptuitor în orice împrejurare ceva necinstit şi ruşinos, fie că vor aproba cei mulţi, i

fie că nu; fie că vom avea de îndurat suferinţe mai grele ca astea, fie mai uşoare? Spunem sau nu?

CRITON: Spunem.

SOCRATE: Aşadar, în nici o împrejurare nu trebuie să săvârşim nedreptatea.

CRITON: Nu, desigur.

SOCRATE: Prin urmare nici când cineva a îndurat o nedreptate nu trebuie s-o întoarcă cum cred cei mulţi, de vreme ce în nici o împrejurare nu trebuie să săvârşim o nedreptate.

CRITON: Nu, pe cât se pare.

SOCRATE: Dar ce zici, Criton? Se cade să facem rău sau nu?

CRITON: Nu se cade defel, Socrate.

SOCRATE: Ce zici însă: dacă cineva a suferit un rău, este drept sau nu să răspundă cu rău, cum zic cei mulţi?

CRITON: în nici o împrejurare, nu.

SOCRATE: în adevăr, nu este nici o deosebire între a săvârşi un rău şi a pricinui cuiva o nedreptate.

CRITON: Adevăr grăieşti.

SOCRATE: Aşadar nici cu nedreptate nu trebuie să răspundem, nici cu rău, nici unui om, oricât am fi fost nedreptăţiţi de dânsul1. Bagă de seamă, Criton! Recunoscând aceasta, să nu spui ceva împotriva convingerii tale; doar eu ştiu cât de puţini oameni au o astfel de credinţă şi mai ales câţi şi-o vor menţine!

Iar când unii cred într-un fel, alţii în altul, ştii că nu este cu putinţă între dânşii un temei comun de discuţie.

Dimpotrivă, urmează cu necesitate că fiecare va dispreţui părerile celuilalt, ori de câte ori va avea prilejul să le cunoască. De aceea, gândeşte-te şi tu cât mai bine, dacă poţi fi părtaşul ideilor mele; şi, dacă crezi ca mine, numai atunci să începem discuţia, plecând de la principiul că nu trebuie, în nici o împrejurare, nici să săvârşim nedreptatea, nici să răspundem cu ea; şi tot astfel, nici să săvârşim răul, nici să răspundem cu el. Sau poate nu împărtăşeşti punctul meu de plecare? Cât despre mine, de mult am această credinţă şi o păstrez încă; iar tu de ţi-

ai schimbat cumva ideile

1 Aici se exprimă cel mai înalt punct din morala precreştină; şi meritul acestei înălţimi de vederi revine întreg lui Socrate. Altminteri morala greacă curentă era a „tratamentului egal", un fel de talion (Cf. Aristotel, Morala Nicom., V, 8).

70

71

PLATON

spune-mi-o, explică-te. Dacă însă rămâi la convingerile de mai înainte, ascultă şi ce decurge din ele.

CRITON: Dar şi rămân şi gândesc la fel cu tine; urmează numai!

SOCRATE: Să arăt deci ce decurge din aceasta... sau mai bine să te întreb pe tine. Oare dacă cineva mărturiseşte şi făgăduieşte cuiva niscai lucruri drepte, trebuie să le împlinească, sau poate să-1 amăgească?

CRITON: Trebuie să le împlinească.

SOCRATE: Atunci bagă de seamă ce urmează: ieşind de-aici fără 50a de voia cetăţii, săvârşesc sau nu o nedreptate, mai ales faţă de cineva care cu nimic n-o merită? Şi mai rămân eu în cadrul dreptelor mele credinţe de altădată, sau nu?

CRITON: Nu-ţi pot răspunde, Socrate, la această întrebare; n-o înţeleg.

Prosopopeia Legilor

SOCRATE: Atunci bagă de seamă, să-ţi spun altfel. Dacă în clipa fugii mele — sau cum vrei să numeşti această

ieşire — m-ar întâmpina b legile şi însăşi cetatea şi mi-ar zice: „Socrate, spune-mi, ce-ai de gând să faci? Nu cumva prin lucrul de care te-ai apucat ţi-ai pus în gând să ne nimiceşti pe noi, legile şi statul întreg, pe cât este în puterea ta? Oare crezi că este cu putinţă să dăinuiască şi să nu se surpe statul în care legile făurite n-au nici o putere, ci sunt călcate şi nimicite de fiecare particular?" Ce vom răspunde, Criton, acestor învinuiri şi altora multe de acelaşi fel? Căci multe ar putea spune cineva, şi mai ales un avocat, despre călcarea legilor, care, cum ştii, orânduiesc şi poruncesc ca c judecăţile date să fie suverane. Le vom răspunde că statul ne-a nedreptăţit şi că

judecata sa n-a dat o sentinţă dreaptă?

CRITON: Pe Zeus, Socrate, le vom răspunde.

SOCRATE: „Dar ce este aceasta, Socrate, vor replica atunci legile. Aşa ne-am înţeles cu tine? Oare nu să rămâi supus hotărârilor pe care statul le va da în judecăţile sale?"

Şi dacă ne-ar prinde mirarea că ne vorbesc aşa, ele ar putea

adăuga: „Nu te mira, Socrate, de întrebările noastre, ci mai degrabă

răspunde; mai ales că eşti obişnuit să întrebuinţezi vorbirea cu întrebări d şi răspunsuri. Haide dar, spune cu ce ţi-am greşit noi şi statul de ne calci în 72

CRITON

picioare? Nu noi te-am creat mai întâi? Nu prin mijlocirea noastră tatăl tău s-a căsătorit cu mamă-ta, şi te-au născut pe tine? Spune-mi, te plângi cumva că unele dintre noi, de pildă cele privitoare la căsătorie, nu suntem bine alcătuite? — Nu mă plâng, le-aş spune. — Poate împotriva acelor ce se ocupă de creşterea şi educaţia copiilor, în puterea cărora ai fost şi tu educat? Nu cumva n-au orânduit bine acele legi dintre noi care au sfătuit pe tatăl tău să-ţi dea o pregătire în direcţia artelor şi gimnasticii? — Bine au orânduit, le-aş spune. — Bine; dar atunci, dacă prin noi te-ai născut, ai crescut şi ţi-ai primit educaţia, ai putea spune că nu eşti fiul şi robul nostru1, nu numai tu, dar şi strămoşii tăi? Şi dacă lucrul este aşa, crezi oare că drepturile tale sunt egale cu ale noastre?

Că ce ni-i dat nouă să facem cu tine îţi este dat şi ţie să faci cu noi? Cum, dacă cu tatăl sau stăpânul tău, când ai fi sclav, n-ai avea drepturi egale, şi n-ai fi îndreptăţit să-i atingi, oricât ai fi îndurat din pricina lor, nici să le răspunzi, auzindu-i că te vorbesc de rău, nici să-i loveşti, dacă te-ar lovi, nici altele de acest fel, oare faţă de patrie şi de noi, legile, îţi va fi îngăduit ca, dacă am hotărât să te nimicim — socotind că facem acest lucru drept

— tu să te apuci la rândul tău să ne nimiceşti,întrucât atârnă de tine, pe noi legile şi patria ta? Şi, făcând acestea, mai şi spui că săvârşeşti lucruri drepte, tu, care n-ai părăsit niciodată adevărul şi calea virtuţii? Oare aşa de înţelept eşti, încât nu înţelegi că în faţa zeilor şi-a oamenilor cu judecată patria este mai preţuită, mai însemnată, mai sfântă şi mai respectată decât mama, decât tata, decât strămoşii? Că pentru patrie, chiar când ne supără, trebuie să avem veneraţie, supunere şi îngrijire mai mult decât pentru tată? Că pe dânsa sau o îndupleci prin convingere, sau, dacă nu, trebuie să faci ce-ţi porunceşte şi să înduri în tăcere ceea ce a poruncit ea: fie bătaie, fie lanţuri, fie chiar de te-ar duce în război, să cazi rănit sau mort? Că datoria noastră cere supunere, că dreptatea cere să nu ne dăm în lături, nici să ne codim, nici să părăsim rândul? Că şi în război şi la judecătorie şi peste tot trebuie sau să săvârşim ce va porunci patria şi statul nostru, sau să-1 convingem pe 1 Ideea de a socoti pe cetăţean rob al statului este străină dreptului modern. Antichitatea greacă n-avea noţiunea drepturilor individului. N-o găsim nici în Republica lui Platon, nici în Politica lui Aristotel. (M. Croiset, op. cit., 227). Spiritul întreprinzător al burgheziei veacului V şi în genere democraţia au însemnat, prin sofişti, un protest împotriva acestei tradiţii de anihilare a individului.

73

51a

PLATON

calea pe care ne-o dă dreptatea? Că, în sfârşit, dacă samavolnicia nu este cuviincioasă nici faţă de mamă, nici faţă de tată, cu mult mai puţin este îngăduită faţă de patrie?"

Ce vom spune la acestea, o Criton? Mărturisi-vom că legile vorbesc adevărul, ori nu?