din toate cele ce alcătuiesc fiinţa mea am dat ascultare numai uneia: raţiunii. Aceasta mi s-a părut, după judecata mea, cel mai bun îndreptar. Şi credinţele mele, mărturisite altădată, nu pot acum, fiindcă mi s-a schimbat soarta, să le nesocotesc eu însumi. Dimpotrivă, ele sunt în totul aceleaşi; fiind însă mai vârstnice, le cinstesc ca şi mai înainte. Dacă deci în împrejurarea de faţă nu vom avea de spus convingeri mai bune decât acestea, să ştii bine că
nu te voi asculta, chiar dacă puterea celor mulţi m-ar speria ca pe copii şi m-ar ameninţa cu suferinţe mai grozave decât cele de acum; chiar dacă m-ar osândi lanţurilor, confiscării averilor şi morţii.
Cum am putea deci să cercetăm lucrurile cu cea mai dreaptă măsură? Iată: să luăm din nou întrebarea pe care ai atins-o cu privire la părerile lumii. Este drept sau nu ce mi s-a spus de atâtea ori, că de părerile unora trebuie să
ţinem seamă, de ale altora nu? Şi cele vorbite altădată erau bune numai înainte de a trebui să mor, iar acum să
încep a susţine că atunci vorbeam numai aşa, pentru a vorbi, şi că nu erau în realitate decât nişte copilării şi
flecăreli? Doresc mult, Criton, să cercetăm împreună dacă eu mi-am schimbat şi credinţele o dată cu situaţia, ori sunt aceleaşi ca înainte; precum şi dacă trebuie să părăsesc acum acele credinţe, sau să le urmez.
S-a spus parcă, pe cât mi-aduc aminte, de multe ori de către cei cu temei serios de judecată, cum eu însumi am spus-o acum, că dintre părerile exprimate de oameni pe-ale unora ar trebui să le preţuim mult, pe-ale altora deloc. în numele zeilor, Criton, nu găseşti asta bine cugetat? în adevăr, tu, după mersul obişnuit al lucrurilor omeneşti, eşti în afară de primejdia să mori mâine, şi nu te-ar putea înşela în păreri o nenorocire apropiată, ca pe mine. Cugetă prin urmare: nu-ţi pare dreaptă
67
47a
PLATON
CRITON
judecata că nu trebuie să pui acelaşi preţ pe părerile oamenilor, ci pe unele da şi pe altele nu, şi nu pe-ale tuturor oamenilor, ci pe-ale unora da, pe-ale altora nu? Ce zici? Nu sunt acestea nişte judecăţi drepte?
CRITON: Drepte.
SOCRATE: Nu sunt de preţuit prin urmare numai părerile exacte, iar cele slabe nu?
CRITON: Desigur.
SOCRATE: Şi părerile exacte, nu sunt ale celor pricepuţi? Cele slabe, nu sunt ale celor proşti?
CRITON: Cum de nu?
SOCRATE: Ia să vedem acum, după ce temei le deosebim pe unele de celelalte?
Un gimnast, care se ocupă de aproape cu arta aceasta, va ţine socoteală de părerea — fie laudativă, fie critică —
a oricui se întâmplă, sau numai de părerea aceluia care este ori medic ori maestru de gimnastică?
CRITON: Numai de părerea acestuia.
SOCRATE: Aşadar, trebuie să se ferească de critică şi să dorească numai lauda acestuia, iar nu şi a celor mulţi?
CRITON: Fireşte.
SOCRATE: Dacă-i aşa, el trebuie să lucreze, să facă exerciţii, să mănânce ori să bea după cum îl sfătuieşte cel învăţat şi priceput, iar nu după cum i se va părea unuia şi altuia.
CRITON: Aşa este.
SOCRATE: Bine. Dar dacă nu-1 va asculta, şi-i va dispreţui şi critica şi lauda, şi s-ar lua după părerile mulţimii cu desăvârşire nepricepute, oare nu va avea de îndurat nici o pagubă?
CRITON: Cum de nu?
SOCRATE: Şi care este anume această pagubă? Unde ţinteşte ea şi ce părticică din fiinţa acestui neascultător va atinge?
CRITON: Fără îndoială, trupul lui; pe acesta-1 distruge.
SOCRATE: Bine judeci. Şi la fel se întâmplă cu celelalte lucruri, Criton, ca să nu le mai cercetăm pe toate. Fără
îndoială că şi în privinţa dreptului şi nedreptului, a cinstei şi ruşinii, a binelui şi răului, asupra cărora este şi discuţia noastră de acum: trebuie oare să fim ascultători ai părerii celor mulţi şi să ne ferim de critica lor, sau numai ai părerii aceluia care singur se pricepe, pe care trebuie să-1 respectăm şi de care trebuie să ne temem mai mult ca de toţi ceilalţi? Şi nu vom asculta sfatul
68
lui, nu vom scădea şi distruge din noi tocmai partea care prin dreptate desăvârşeşte sufletul, prin nedreptate-1
nimiceşte? Ori nu este aşa?
CRITON: Cred că da, Socrate.
SOCRATE: Ia vezi acum. Dacă, ascultând de nepricepuţi, ne stricăm diferite organe ale trupului, care se păstrează numai prin igienă, iar prin boli se vatămă, oare nu putem vieţui cu un trup vătămat? Totuşi, este sau nu acesta un trup?
CRITON: Este.
SOCRATE: Bine, dar este oare de trăit cu o aşa ruină de trup
vătămat?
CRITON: Nicidecum.
