Eu mi-am întors atunci capul, însă Socrate nu mai era în urmă.

— Cu el am venit doar, şi chiar de dânsul am fost poftit la această masă, zisei.

— Frumos lucru... ce-ai făcut; dar unde-i el?

— Venea după mine până adineauri; mă mir şi eu unde să fi rămas acum!

— Băiete, strigă Agaton; nu vrei tu să ni-1 cauţi pe Socrate şi să ni-1 aduci aici?

Aristodem, tu întinde-te colea, lângă Eriximah. Băiatul să-i stropească picioarele, ca să se poată aşeza.

82

BANCHETUL

în clipa aceea un sclav apăru şi ne spuse că Socrate şedea retras în poarta unei case vecine. El sta nemişcat acolo; sta în picioare şi nu voia să intre, deşi era rugat.

— Ciudat lucru ne spui, zise Agaton. N-ai vrea să-1 strigi? Mi-e teamă că-1 scăpăm.

— Ba nu, răspunse Aristodem; lăsaţi-1, acesta-i obiceiul lui. Se retrage aşa, câteodată, şi stă pironit te miri unde.

Sunt sigur că va veni îndată; tocmai de-aceea, nu-1 stingheriţi, ci lăsaţi-1 în pace.

— Bine, să facem aşa, zise Agaton, dacă găseşti cu cale. Băieţi, de-acum puteţi să ne serviţi; începeţi cu ce vreţi, fiindcă nimeni nu v-a dat o poruncă anumită. Eu vă mărturisesc că niciodată nu port grija asta; voi însă

consideraţi-mă invitatul vostru, un musafir cum sunt ceştialalţi, şi aveţi grijă de noi, ca să vă putem lăuda.

După aceea — istorisi mai departe Aristodem — ei începură să mănânce fără a mai aştepta pe Socrate. în repetate rânduri Agaton tot voia să trimită după el, dar eu nu l-am lăsat. Nu trecu mult însă şi — ca de obicei —

iată pe Socrate că soseşte. Era pe la mijlocul mesei.

Agaton, care din întâmplare se aşezase singur în capul mesei, cum îl văzu, strigă:

— Aici, aici, Socrate! Stai colea, lângă mine; poale mă molipsesc cu ceva de la un înţelept... poate tocmai cu ceea ce ai descoperit cât ai stal în poarta casei vecine. Ai găsit desigur ce-ai dorit şi eşti acum stăpân pe acel lucru; altminteri, nici nu plecai poate de-acolo.

Socrate, aşezându-se, grăi:

— Ce bine ar fi, Agaton, dacă înţelepciunea ar avea darul să curgă ori de câte ori ne atingem unii de alţii, de la cel ce are mai multă la cel cu mai puţină! Să fie aşa, ca apa care trece prin fitilul de lână din vasul mai plin spre cel mai gol! Dacă înţelepciunea ar fi astfel, eu mi-aş preţui acum mult şederea lângă tine. Cred că în acest moment m-aş umple de multă şi frumoasă înţelepciune de la tine; cât priveşte pe aceea ce se află în mine, să ştii,

e slabă şi şovăitoare ca un vis, pe când a ta străluceşte şi are o măreţie izbitoare... mai ales că eşti şi tânăr. La tine, ea izbucneşte cu atâta putere, că alaltăieri chiar ţi-au mărturisit-o peste treizeci de mii de greci!

— îţi baţi joc de mine, Socrate, zise Agaton. De altfel, om discuta noi, tu şi cu mine, ceva mai pe urmă

chestiunea înţelepciunii noastre... şi vom lua arbitru pe Dionysos. Deocamdată aşază-te şi mănâncă.

83

PLATON

Rânduiala banchetului. Preamărirea amorului

176a Spunând asta, Socrate şezu pe pat. După ce au mâncat, şi el şi ceilalţi meseni, făcură împreună libaţii, cântară în cinstea Zeului, săvârşiră după datină toate cele cuvenite şi se puseră pe băut. Pausania luă cuvântul în acel moment şi spuse:

— Bine, fraţilor, s-o facem. Dar cum să bem cu cea mai puţină pagubă? Că eu unul, după beţia de ieri, vă

mărturisesc că mă simt rău de tot şi am nevoie să mai răsuflu puţintel. Şi dintre voi, care aţi fost ieri acolo, pe mulţi vă cred la fel. De aceea, gândiţi-vă cum am putea să bem mai fără urmări astăzi.

b — Da, da, zise Aristofan, ai spus vorbă cuminte, Pausania. Trebuie să ne facem cu orice preţ o cât de mică uşurare din partea băuturii azi; că şi cu îs unul din cei ce s-au botezai în vin pe ziua de ieril Eriximah al lui Akumenos, auzind astea, grăi:

— Bine spuneţi. Dar mai e unul între voi pe care aş dori să-1 ascult; tu cum stai, Agaton, cu băutura? Cât ţii tu?

c — Deloc, zise el; n-am nici o putere.

— Pe cât se pare, adause Eriximah, avem noroc de data asta cu toţii: şi eu şi Aristodem şi Fedru şi ceşlialalţi...

dacă şi voi aţi lăsat-o domol, care sunteţi mai tari la băutură! Cât despre noi... suntem pururea nişte neputincioşi.

încalţe pe Socrate îl şi scot din socoteală, că el bea şi se stăpâneşte după cum i-i voia; e gata să primească orice hotărâre am lua. Şi fiindcă, după cât se vede, nimeni din cei de faţă nu-i înclinat să bea vin mult, iată, am să

vorbesc ceva despre beţie; de altfel, lucruri adevărate, care nu cred c-au să vă displacă. Cât despre mine, din d practica medicinei mi-am făcut convingerea nestrămutată că beţia e lucru vătămător oamenilor şi n-aş consimţi să-mping băutura prea departe; dar nici pe altul nu-1 îndemn, mai ales când l-aş şti îngreuiat de vin din ziua precedentă.

La aceasta Fedru din Mirinos îl întrerupse:

— Da, da! Eu te cred pe cuvânt de obicei; de data asta însă, fiind la mijloc tocmai o chestiune de medicină, sunt convins pe deplin că ai dreptate; cred că şi ceilalţi vor spune la fel, de vor judeca bine.

e Auzind asta, au consimţit cu toţii să nu se mai facă beţie de data aceea; fiecare să bea după plac.

84

BANCHETUL

— Fiindcă aţi găsit cu cale, zise Eriximah, ca fiecare să bea cât vrea, fără nici o silă, vă propun să dăm drumul flautistei care a sosit acum, s-o lăsăm să-şi cânte singură, sau, de-o vrea, femeilor din casă; noi să petrecem ziua în convorbiri numai între noi. Ba, de vreţi, voi arăta şi cu ce soi de discuţii să ne desfătăm...

Toţi spuseră, într-un cuvânt, că primesc; şi-1 rugară să le spună. Eriximah luă atunci cuvântul şi grăi astfel:

— îmi încep vorbirea ca Melanip al lui Euripide: „Povestea ce voi spune-o /Nu este de la mine..." ci-i a lui Fedru de-aici. De câte ori mă întâlneşte, îmi spune supărat:

„Eriximah, nu ţi se pare grozav că atâtor zei li se înalţă imnuri şi peanuri alcătuite de oameni inspiraţi, şi că până

acum, deşi se nasc poeţi atât de mari, nimeni nu s-a oprit la Eros, un zeu vechi şi mare, spre a-i închina o cântare? Dacă, pe de altă parte, îţi întorci privirile către învăţătorii de înţelepciuni, îi afli şi pe ei — ca pe marele Prodicos — scriind în forma liberă a prozei laude pentru Heracles sau alţii. Şi asta încă nu-i atâta de mirare; dar am citit eu însumi de curând, într-o carte, laude nesfârşite aduse sării din bucate, pentru folosul ce ni-1 aduce. Şi ai putea vedea, cred, încă multe preamăriri din acestea pentru lucruri de aceeaşi natură. Câtă vreme deci se pune atâta zel în jurul ăstui fel de obiecte, pentru Eros nu s-a găsit până azi între oameni îndrăzneţul care să-i închine un cântec după cuviinţă! Şi rămâne aşa, neglorificat, un zeu atât de mare".

Se-nţelege, Fedru are perfectă dreptate, după părerea mea; şi eu doresc ca personal să-i aduc prinos şi mulţămită

o dată cu dânsul. Şi ar fi elegant din partea noastră, cei adunaţi aici, să preamărim cu toţii pe acest zeu. Dacă vă

învoiţi şi voi la aceasta, am putea discuta pe larg chestiunea; căci după socotinţa mea fiecare trebuie să ne spunem, cât putem mai frumos, cuvântul de laudă pentru Eros.

Să-ncepem de la stânga la dreapta. Să vorbească mai întâi Fedru, căci el ocupă locul întâi; şi-apoi, el este părintele ideii ce v-am dat.