în sfârşit, în timpul procesului ai fi putut să te surghiuneşti, dacă ai fi vrut, şi-ai fi făcut atunci cu voia noastră
ceea ce săvârşeşti acum fără voia statului. Atunci te lăudai că nu te-atinge faptul că trebuie să mori, ci voiai mai bine — după cum spuneai — moartea decât surghiunul; acum însă nici nu respecţi acele credinţe, nici nu-ţi pasă
de noi, legile, ci încerci să ne striveşti; săvârşeşti fapte pe care doar cel mai d dispreţuit rob le-ar putea face, încercând să lucrezi împotriva învoielii noastre şi a mărturisirilor tale, prin faptul că ai consimţit să fii cetăţeanul nostru. Şi, mai întâi, să ne răspunzi dacă noi spunem sau nu adevărul când mărturisim că ai consimţit cu fapta, nu cu vorba, să fii cetăţeanul nostru."
Ce să spunem faţă de acestea, Criton? Putem răspunde ceva sau trebuie să recunoaştem că-i aşa?
CRITON: Trebuie să recunoaştem, Socrate.
SOCRATE: „Ce faci tu acum altceva (ar mai spune) decât nesocoteşti înţelegerea cu noi şi înseşi mărturisirile tale? Şi totuşi te-ai e învoit cu noi nu prin constrângere, nu prin înşelăciune, nu nevoit de a te hotărî într-un timp scurt, ci vreme de şaptezeci de ani, în curgerea cărora ai fi avut prilejul să pleci, dacă nu ţi-am fost pe plac şi dacă hotărârile noastre nu ţi-au părut drepte. Tu însă n-ai preferat 53a nici Lakedaimon, nici Creta, despre care zici mereu că au bune legături3, nici vreun alt oraş grec sau străin; ci ai ieşit din Atena mai rar şi decât şchiopii şi decât orbii şi decât alţi neputincioşi. Este dar o dovadă
1 Theoria (pe care aici o echivalăm cu termenul marile serbări) înseamnă şi solia cetăţilor la serbările din Olimpia, Delfi, Corint sau Nemeia.
2 Precum s-a văzut în Apărarea lui Socrate, Socrate luase parte la luptele de la Poteidaia, Amphipolis şi Delion.
3 Lakedaimon şi Creta aveau constituţii prin excelenţă aristoerate, atribuite unor legiuitori renumiţi ca Licurg şi Minos. Atât Socrate cât şi Platon le preţuiau îndeosebi, fiindcă erau împotriva curentului democratic al timpului.
75
PLATON
CRITON
neîndoielnică că ţi-am fost pe plac mai mult decât oricărui atenian — şi statul şi noi, legile lui. Căci cui ar putea să-i placă un stat, iar legile lui să nu-i placă? Prin urmare, nu rămâi acum credincios propriilor tale mărturisiri?
Socrate, dacă cel puţin ai vrea să ne asculţi pe noi, trebuie să rămâi. Şi când vei ieşi din cetate nu vei fi batjocorit.
In adevăr, gândeşte-te, dacă vei nesocoti acestea, şi dacă vei greşi asupra uneia din ele, ce bun vei săvârşi fie pentru tine însuţi, fie pentru amicii tăi? Este cu totul sigur că prietenii tăi vor fi în primejdie ori de a fi izgoniţi şi depărtaţi din ţara lor, ori de a-şi pierde întreaga avere; şi tu însuţi, dacă vei merge într-unui din cele mai apropiate state, la Teba sau la Megara (căci ambele au bune legiuiri), vei merge, Socrate, ca vrăjmaş al constituţiei lor. Şi toţi cetăţenii care poartă grija acelor state te vor privi bănuitor, ca pe un călcător de legi; tu însuţi te vei întări în ideea că judecătorii te-au osândit pe bună dreptate; căci oricine este călcător de legi prea
lesne poate fi crezut şi stricător al tinerimii şi al celor naivi. Şi atunci ce vei face? Oare vei fugi şi din statele celor mai bune legiuiri şi de cetăţenii cei mai cinstiţi? Şi, dacă faci asta, oare vei mai fi vrednic să vezi lumina zilei? Sau te vei apropia de dânşii şi fără de ruşine te vei adresa lor... însă cu ce cuvinte, Socrate? Nu cumva cu vorbele pe care le spuneai aici: că virtutea, dreptatea, legile şi supunerea la legi sunt pentru oameni mai preţioase ca orice lucru? Şi nu crezi că purtarea lui Socrate ar putea să pară urâtă? Cu siguranţă, trebuie să crezi. Dar, presupunem că vei pleca din aceste locuri şi vei merge în Tesalia, la prietenii lui Criton. în adevăr, acolo domneşte cea mai mare neorânduială şi destrăbălare1; acolo poate să te-asculte cu plăcere cum le-ai istorisi cu haz fuga ta din închisoare, schimbat într-o îmbrăcăminte străină, ori înfăşurat în vreo blană de animal, ori într-o altă înfăţişare — obişnuită numai fugarilor —, spre a-ţi schimba propria figură. Şi nu va fi nimeni pe-acolo care să nu se mire că un bătrân ca tine, căruia i-au mai rămas, cum e firesc, puţine zile de trăit, te-ai încumetat să
înfrângi legile cele mai însemnate, având îndrăzneala să trăieşti aşa de ruşinos! Poate că nu se va găsi, în cazul că
nu vei face nimănui nici o supărare; altminteri, Socrate, multe ai să mă auzi, multe şi nevrednice de tine! Vei trăi ca un linguşitor şi slugarnic faţă de toată lumea. Şi în Tesalia ce vei face altceva decât sa te îngrijeşti de mese bune, ca şi cum de aceea te-ai
surghiunit acolo, pentru mâncare? Şi unde vor mai fi atunci cugetările tale asupra dreptăţii şi celorlalte virtuţi?
Dar, fireşte, vei zice că vrei să trăieşti pentru copii ca să-i creşti şi să-i educi. Cum adică? E nevoie să-i duci în Tesalia, pentru a-i creşte şi educa; este nevoie să-i înstrăinezi, ca să se bucure şi ei de aceste binefaceri? Şi dacă
nu, dacă ei vor fi crescuţi aici, tu fiind în viaţă, oare vor fi crescuţi şi educaţi mai bine, o dată ce tu nu vei fi lângă
ei? De bună seamă, amicii tăi vor purta grijă de dânşii. Sau cum? Dacă vei merge în Tesalia, se vor îngriji de ei, iar dacă te vei coborî în lumea lui Hades, nu se vor îngriji? Nu se poate..., cel puţin dacă este ceva de capul celor ce se socotesc prieteni cu tine...; şi trebuie să o crezi.
De aceea, Socrate, ascultă de noi, care te-am crescut; nu preţui mai mult decât dreptatea nici pe copii, nici viaţa ta, nici orice alt lucru, pentru ca, ajungând în lăcaşul lui Hades, să te poţi apăra în faţa celor ce cârmuiesc acolo; căci în viaţa de aici de vei săvârşi cele ce ţi se spun, nu vei face starea ta şi alor tăi nici mai bună, nici mai dreaptă, nici mai sfântă; şi când vei ajunge în acea lume nu vei putea să te aperi. Acum însă, dacă mori,eşti nedreptăţit nu de noi, legile, ci de oameni. Iar dacă vei ieşi din închisoare, săvârşind prin aceasta şi tu, în mod ruşinos, o nedreptate, şi un rău, călcându-ţi propriile convingeri şi toate înţelegerile pe care le-am încheiat între noi, ba chiar batjocurind pe cei pe care ar fi trebuit să-i cinsteşti mai mult: pe tine însuţi, pe amicii tăi, patria şi pe noi, atunci îţi vom face şi noi, cât vei trăi, viaţa nesuferită; atunci şi surorile noastre, legile Infernului, după
moarte, nu te vor primi cu bine, aflând că ţi-ai dat silinţele să ne nimiceşti, pe cât îţi era cu putinţă. Vezi dar, de nu te-ar convinge Criton să faci mai degrabă ce spune el, decât ce te sfătuim noi!"
Dar să ştii bine, iubitul meu amic Criton, că aceste cuvinte mi se pare că le-aud mereu, precum koribanţilor1 li se pare că tot aud notele de flaut; şi mereu răsună în mine ecoul acestor vorbe; ba încă răsunetul lor este aşa de puternic, că nu sunt în stare să ascult şi altele. Să ştii, prin
1 Cf. Ath. IV, 6, p. 137 şi X, 4, p. 418; De asemenea, Xenofon, Amintiri, 1, 2, 24.
76
1 Koribanţii erau în Frigia nişte preoţi ai zeiţei Cibele. Când koribanţii săvârşeau cultul şi se iniţiau în misterele lui, jucau aşa de pasionat la sunetul cimbalelor şi flautelor, şi într-o dezordine atât de mare, că la urmă — ca şi dervişii musulmani de astăzi — cădeau sleiţi de puteri, ca într-un leşin, în care li se părea că aud numai sunete de flaut. Vezi şi Euthydem, 278 d.
77
54a
PLATON
urmare, că dacă te împotriveşti convingerilor ce mă stăpânesc acum, vei vorbi în zadar. Dacă totuşi socoti să faci ceva mai mult, iată, vorbeşte!
CRITON: N-am nimic de spus, Socrate.
SOCRATE: Lasă totul la o parte, Cri ton, şi să purcedem atunci pe calea aceasta, fiindcă aşa ne-a orânduit-o Zeul!
BANCHETUL
sau
DESPRE AMOR (dialog etic)
A. în primul rând: Apolodor , un prieten al lui Apolodor, Glaucon B.înal doilea rând: Socrate Aristodem, Agaton Fedru Pausanias, Eriximah, Aristofan, Diotima, Alcibiade.
APOLODOR ŞI UN PRIETEN
Introducere Povestitorul Aristodem
