— Bine spuneţi. Dar mai e unul între voi pe care aş dori să-1 ascult; tu cum stai, Agaton, cu băutura? Cât ţii tu?
c — Deloc, zise el; n-am nici o putere.
— Pe cât se pare, adause Eriximah, avem noroc de data asta cu toţii: şi eu şi Aristodem şi Fedru şi ceşlialalţi...
dacă şi voi aţi lăsat-o domol, care sunteţi mai tari la băutură! Cât despre noi... suntem pururea nişte neputincioşi.
încalţe pe Socrate îl şi scot din socoteală, că el bea şi se stăpâneşte după cum i-i voia; e gata să primească orice hotărâre am lua. Şi fiindcă, după cât se vede, nimeni din cei de faţă nu-i înclinat să bea vin mult, iată, am să
vorbesc ceva despre beţie; de altfel, lucruri adevărate, care nu cred c-au să vă displacă. Cât despre mine, din d practica medicinei mi-am făcut convingerea nestrămutată că beţia e lucru vătămător oamenilor şi n-aş consimţi să-mping băutura prea departe; dar nici pe altul nu-1 îndemn, mai ales când l-aş şti îngreuiat de vin din ziua precedentă.
La aceasta Fedru din Mirinos îl întrerupse:
— Da, da! Eu te cred pe cuvânt de obicei; de data asta însă, fiind la mijloc tocmai o chestiune de medicină, sunt convins pe deplin că ai dreptate; cred că şi ceilalţi vor spune la fel, de vor judeca bine.
e Auzind asta, au consimţit cu toţii să nu se mai facă beţie de data aceea; fiecare să bea după plac.
84
BANCHETUL
— Fiindcă aţi găsit cu cale, zise Eriximah, ca fiecare să bea cât vrea, fără nici o silă, vă propun să dăm drumul flautistei care a sosit acum, s-o lăsăm să-şi cânte singură, sau, de-o vrea, femeilor din casă; noi să petrecem ziua în convorbiri numai între noi. Ba, de vreţi, voi arăta şi cu ce soi de discuţii să ne desfătăm...
Toţi spuseră, într-un cuvânt, că primesc; şi-1 rugară să le spună. Eriximah luă atunci cuvântul şi grăi astfel:
— îmi încep vorbirea ca Melanip al lui Euripide: „Povestea ce voi spune-o /Nu este de la mine..." ci-i a lui Fedru de-aici. De câte ori mă întâlneşte, îmi spune supărat:
„Eriximah, nu ţi se pare grozav că atâtor zei li se înalţă imnuri şi peanuri alcătuite de oameni inspiraţi, şi că până
acum, deşi se nasc poeţi atât de mari, nimeni nu s-a oprit la Eros, un zeu vechi şi mare, spre a-i închina o cântare? Dacă, pe de altă parte, îţi întorci privirile către învăţătorii de înţelepciuni, îi afli şi pe ei — ca pe marele Prodicos — scriind în forma liberă a prozei laude pentru Heracles sau alţii. Şi asta încă nu-i atâta de mirare; dar am citit eu însumi de curând, într-o carte, laude nesfârşite aduse sării din bucate, pentru folosul ce ni-1 aduce. Şi ai putea vedea, cred, încă multe preamăriri din acestea pentru lucruri de aceeaşi natură. Câtă vreme deci se pune atâta zel în jurul ăstui fel de obiecte, pentru Eros nu s-a găsit până azi între oameni îndrăzneţul care să-i închine un cântec după cuviinţă! Şi rămâne aşa, neglorificat, un zeu atât de mare".
Se-nţelege, Fedru are perfectă dreptate, după părerea mea; şi eu doresc ca personal să-i aduc prinos şi mulţămită
o dată cu dânsul. Şi ar fi elegant din partea noastră, cei adunaţi aici, să preamărim cu toţii pe acest zeu. Dacă vă
învoiţi şi voi la aceasta, am putea discuta pe larg chestiunea; căci după socotinţa mea fiecare trebuie să ne spunem, cât putem mai frumos, cuvântul de laudă pentru Eros.
Să-ncepem de la stânga la dreapta. Să vorbească mai întâi Fedru, căci el ocupă locul întâi; şi-apoi, el este părintele ideii ce v-am dat.
— Eriximah, nimeni nu va vota împotriva ta, zise Socrate. în nici un caz eu nu m-aş putea împotrivi, ca unul ce declar de la început că nu cunosc nimic mai bine decât arta de a iubi. Dar nici pe Agaton şi Pausania nu-i văd împotrivindu-se, ca să nu mai vorbim de Aristofan, a cărui singură preocupare este Dionysos şi Afrodita. Şi nu-i văd, în sfârşit, refuzând pe nici unul din cei de faţă. Cuvântările însă nu se vor 85
177a
PLATON
desfăşura egal în ce ne priveşte pe noi, care suntem aşezaţi aici, mai la urmă. Ci, dacă cei dintâi au să vorbească
mult şi frumos, vor grăi de-ajuns şi pentru noi. Şi acum, cu noroc bun! Să-nceapă Fedru a preamări pe Eros.
Ceilalţi au încuviinţat cu toţii, ba repetară îndemnul făcut de 178a Socrate.
Desigur, toate câte fiecare le-a fost spus nu şi le-a adus aminte Aristodem; apoi nici eu n-am putut reţine tot ce mi s-a părut vrednic de amintire. Cel întâi care a vorbit a fost, cum spun, Fedru; şi cuvântul lui începu cam astfel: Cuvântarea lui Fedru
Mare şi minunată divinitate este Amorul, nu numai la oameni, dar şi între zei. Aceasta — pentru multe şi felurite pricini, dar mai cu seamă b din cauza naşterii. Mai întâi, este o cinste, zise el, că-i cea mai veche divinitate.
Dovada? Eros n-are nici spiţa neamului; în orice caz ea nu-i pomenită de nimeni, de nici un prozator, de nici un poet. Singur Hesiod spune că Haosul s-ar fi născut cel dintâi; dar adaugă:
„... însă pe urmă
Largul Pământ, un puternic sălaş tuturora de-a pururi;
Şi zeul Eros..."
El spune, prin urmare, că după Haos au luat fiinţă Pământul şi Eros. Parmenide, vorbind de facerea lumii, adaugă:
„Primul la care zeiţa gândi, dintre zei, a fost Eros..."
c Cu Hesiod se potriveşte Acusileos; încât se recunoaşte din multe părţi că Eros este dintre cele dintâi zeităţi.
Dar lăsând la o parte că-i cel mai vechi, el e pentru noi şi izvorul celor mai mari binefaceri. Cel puţin eu, despre nimic n-aş afirma că este pricina unei fericiri mai de seamă decât poate fi iubitorul virtuos pentru un tinerel sau tinerii pentru un astfel de iubitor. Căci ceea ce ar trebui să călăuzească pe oameni întreaga viaţă — fireşte, pe aceia cjirj^vorjŞH3_ trăiască frumos — nu-s legăturile de înrudire apropiată, nici onorurile, nici avuţia; nici una din astea nu-i în stare s-o facă aşa de frumos ca
BANCHETUL
amorul. Susţin aceasta cu tărie, şi iată de ce: faptelor urâte le urmează d ca sancţiune ruşinea; celor frumoase, râvna pentru cinstire. Nu-i cu putinţă fără acestea să facă, nici statul nici individul, ceva mare şi frumos. Ei bine, vă asigur că bărbatul care iubeşte, dacă-i prins săvârşind o faptă urâtă sau îndurând cu lipsă de curaj o jignire pe care n-a răzbunat-o, nu suferă mai mult când e văzut de tată-său ori de prieteni, sau de cine poftiţi, cum suferă în faţa persoanei iubite. Acelaşi lucru-1 vedem la cel iubit. Altfel se ruşinează faţă de cine-1 iubeşte, e dacă-ar fi prins cu o faptă urâtă! Să ne închipuim numai c-ar exista un oraş sau o tabără de război cu îndrăgostiţi şi iubiţi; nu va fi cu putinţă o mai bună rânduială ca acolo! S-ar stăpâni de la orice fapte urâte şi fiecare s-ar întrece cum să fie mai onorat de ceilalţi. Mult mai greu i-ar I79a veni unui îndrăgostit sa fie văzut de iubitul său cum părăseşte frontul sau aruncă armele decât să-1 ştie armata întreagă; moartea i-ar fi nesfârşit mai bună decât aşa ceva. încalţe, când e vorba să-şi părăsească cineva iubitul ori să-1 ajute în primejdii, nu există pentru asta un om atât I de rău căruia Eros să nu-i fi insuflat o bărbăţie egală cu a celui mai viteaz caracter. Vorba lui Homer, care spune că unora dintre eroi divinitatea „le insuflă curajul păgân" •, se potriveşte grozav de bine lui b Eros. El hărăzeşte îndrăgostiţilor această patimă ce purcede dintr-însul! Şi încă; cei ce iubesc sunt singurii care primesc să moară pentru alţii... şi nu numai bărbaţii, ci şi femeile. Destulă
mărturie ne dă pentru aceasta, la greci, Alcesta, copila lui Pelias; este singura care a vrut să moară pentru bărbatul ei, deşi dânsul avea şi tată şi mamă. Atât de mult c i-a întrecut în iubire din cauza lui Eros, că au rămas faţă de fiul lor ca nişte străini şi numai cu numele rude. Săvârşind această faptă frumoasă, ea s-a ridicat atât de sus în ochii oamenilor şi chiar ai zeilor, încât, din mulţimea celor ce îndeplinesc lucruri mari şi numeroase, prea puţinor zeii le-au d făcut hatârul — ca ei — de a le rechema sufletul din lăcaşul lui Hades, încântaţi de purtarea Alcestei, au încuviinţat să-i dea înapoi viaţa, onorând în gradul cel mai înalt şi zelul şi virtutea insuflate de Eros.
Cât priveşte pe Orfeu al lui Oiagru, zeii l-au întors din Hades înainte să-şi fi atins ţelul; i-au arătat doar umbra soţiei pentru care se coborâse acolo; însă pe ea nu i-au dat-o, fiindcă el se arătase cu moliciune în suflet, ca un citared ce era! N-a avut ca Alcesta tăria să moară din cauza iubirii, ci s-a străduit în fel şi chip s-ajungă viu în 1 ///a</a,X,482;XV,262.
