86
87
PLATON
e Hades. Pentru aceeaşi pricină zeii i-au rânduit şi o pedeapsă. Departe de a-1 cinsti ca pe Ahile, fiul Tetidei, pe care l-au trimis în Insulele Fericiţilor, ei au făcut ca moartea sa i se tragă de la femei. Ahile, după ce aflase de la mumă-sa că ucigându-1 pe Hector va muri şi dânsul, iar de nu-1 va omorî se va-ntoarce acasă şi va muri bătrân, a avut tăria să aleagă ajutorarea şi apoi răzbunarea iubitului său Patroclu. Ahile, însă, 180a nu numai că a murit, dar 1-a şi urmat pe acesta în moarte. Iată de ce au fost zeii aşa de încântaţi şi de ce l-au onorat în chip deosebit; fiindcă Ahile şi-a pus tot sufletul pentru iubitorul său!
Eschil bate câmpii când zice1 mereu că Ahile iubea pe Patroclu; doar Ahile era mai frumos nu numai decât Patroclu, dar, după cum se ştie, decât toţi eroii; el, căruia încă nu-i dăduseră tuleii de barbă! Era prin urmare, cum spune Homer, „mai tânăr decât mulţi".
E fapt că zeii onorează foarte mult virtutea ce se referă la Eros; dar b ci admiră, se desfată şi răsplătesc bine mai degrabă cazul iubitului pasionat după iubitor decât pe al acestuia din urmă pentru amorurile lui. Dar iubitorul este ceva mai divin decât iubiţii; şi-n el zeul s-a făcut stăpân. Iată de ce zeii, cinstindu-1 pe Ahile mai mult decât pe Alcesta, l-au trimis în Insulele Fericiţilor.
Astfel, eu cel puţin, socotesc pe Eros dintre zei drept cel mai vechi, cel mai preţuit şi cel mai cu autoritate, pentru ca oamenii să dobândească virtutea şi fericirea în cursul vieţii şi după moarte.
c Cam aşa a grăit Fedru. După el au mai vorbit câţiva, dar nu-mi aduc aminte ce, zise Aristodem. Trecându-i deci cu vederea, el începu să ne spună cuvântarea lui Pausania, care a vorbit următoarele:
Cuvântarea lui Pausania
Fedru, nu găsesc potrivit modul cum ni s-a hotărât subiectul, fiind îndemnaţi aşa, fără vreo precizare, să
preamărim pe Eros. Dacă am avea de-a face cu un singur Eros, desigur, ar fi foarte frumos. Iată însă că nu-i unul; şi nefiind aşa, e mai drept să lămurim întâi în ce mod se cade a-1 proslăvi. Voi încerca să dreg eu greşeala, spunând în primul rând cum d trebuie să-1 lăudăm. Pe urmă i-om închina laude vrednice de-o divinitate.
1 în Mirmidonii, cf. fr. 135, nr. 2.
88
BANGHETUL
Cei doi Eros
Ştim cu toţii că fără Eros nu poate fi Afrodita. Dacă această zână e una, există neîndoios şi un singur Eros; dar cum sunt două Afrodite, cu necesitate sunt şi doi Eros.
Cum n-ar fi două? Una, pe cât se pare, este cea mai veche şi-i fără mamă. Fiind copila Cerului, o numim Afrodita Cerească. A doua, mai e tânără, s-a născut din Zeus şi Diona; o poreclim Afrodita Obştească.
E necesar să luăm aminte şi asupra lui Eros: că trebuie să fie doi, unul Obştesc, care ajută pe Afrodita din urmă, altul Ceresc, care e tovarăşul celei dintâi. S-ar cuveni să le lăudăm pe toate aceste zeităţi... Voi încerca prin urmare să arăt soarta hărăzită fiecăreia.
Orice lucru se înfăţişează astfel, încât, luat în el însuşi ca fapt săvârşit, nu-i nici bun, nici rău. Ceea ce facem de pildă acum, bând, 181a cântând, discutând... nici unul din aceste lucruri nu-i frumos în sine. Numai prin modul cum le săvârşim, ele pot deveni frumoase; adică procedând frumos şi drept. Dacă nu, urmează răul. La fel cu amorul. Nu orice Eros e frumos şi vrednic de laudă, ci numai acela care ne îmbie să iubim în chip frumos.
Amoral pe care îl insuflă Afrodita Obştească este cu adevărat ceva de rând. Dintr-însul nu poate veni decât ce-aduce întâmplarea, căci nu b încălzeşte decât pe cei mai bicisnici dintre oameni. Şi, mai întâi, unii ca aceştia se-namorează deopotrivă de femei ca şi de tineri; al doilea, ei iubesc de dragul trupurilor mai curând decât de-al sufletelor] în sfârşit, fac tot ce pot ca iubiţii lor să fie dintre cei mai simpli oameni. Gândul lor nu caută altceva decât cum să petreacă mai bine şi nesocotesc întrebarea dacă viaţa trebuie trăită frumos sau nu. Aşa se face că, duşi de-ntâmplare, săvârşesc în mod egal binele sau răul. Desigur, la dânşii a rămas ceva de la zeiţa care, mult mai tânără decât cealaltă, s-a împărtăşit ea însăşi la naştere din femeie şi bărbat. Dimpotrivă, Afrodita c Cerească
întâi că nu-şi trage fiinţa din femeie. E născută numai din bărbat (există şi un Eros al tinerilor); apoi, este mai în vârstă şi nu-i pătrunsă de patimi. Urmează de-aici că spre bărbat se-ndreaptă cei însufleţiţi de acest Eros, iubind sexul care de la natură este mai tare şi mai inteligent. Afară de asta, din însăşi iubirea pentru tineri, cineva ar putea deosebi pe cei inspiraţi de Eros Cerescul. Căci ei nu se-namorează d de băieţi decât din clipa când şi mintea acestora începe a li se coace,
89
PLATON
fapt care se întâmplă cam pe când le mijesc tuleii de barbă. După credinţa mea, cine se prinde într-un astfel de amor e pregătit a iubi viaţa-ntreagă şi a trăi împreună. Acela nu-şi înşală iubitul, căci nu 1-a luat captiv ca pe un copil fără experienţă, nici nu-1 va batjocori spre a-1
e părăsi şi a umbla după altul. Ar trebui chiar prin lege să se oprească iubirea copiilor, pentru a nu se mai risipi atâta zel în vederea unui lucru nesigur; căci la copii este nesigur dacă sfârşitul îi conduce spre viciu sau virtute, spre spirit sau trup! Oamenii superiori îşi impun singuri o astfel de lege; este însă necesar să-mpiedicăm de la aşa ceva şi pe cei ce iubesc vulgar, cel puţin tot atât pe cât îi putem opri de la amorul pentru femeile libere. Dar tocmai ăştia sunt cei care l-au coborât aşa de
182a jos? mcât au dat unora prilej să spună că-i ruşinos pentru cineva să răspundă dragostei. Neîndoios, la unii ca dânşii s-or fi gândit cei ce au găsit prilejul să vorbească aşa. îi văd îndrăgostindu-se la timp nepotrivit, îi simt însufleţiţi de spiritul nedreptăţii... pe câtă vreme, dacă lucrul s-ar face legiuit şi cu măsură, nimic nu le-ar putea aduce vreo osândă meritată.
Datini felurite
Este uşor să-nţelegem rânduiala pe care celelalte state au pus-o în privinţa amorului. Pretutindeni se hotărăşte neted; numai la noi şi-n Lacedemonia o astfel de legiuire are înfăţişări felurite.
b în Elida, bunăoară, sau la beoţieni şi pe oriunde oamenii nu-s meşteri în arta de a convinge cu vorba, se spune simplu. E considerat lucru frumos ca un tânăr să se bucure de iubitori şi nu există om, tânăr sau bătrân, care să ia drept o ruşine aşa ceva. După socotinţa mea, ei fac aceasta —
ei care sunt slabi în arta vorbirii — spre a nu-şi mai face de lucru fiecare, bătându-şi capul să-nduplece pe tineri la dragoste.
în lonia şi pe-aiurea, pretutindeni unde oamenii sunt supuşi stăpânirilor barbare, aşa ceva se socoteşte o ruşine.
Doar bapbarii înlătură din tiranicele lor cârmuiri nu numai asta, ci şi filosofia şi c exerciţiile de gimnastică. Pasămite, nu-i în interesul cârmuitorilor de state să înlesnească formularea unor cugetări independente în rândurile cârmuiţilor; nici să-nlesnească înjghebarea unor prietenii puternice sau să se strângă tovărăşii omeneşti — fapte pe care Eros le insuflă mai mult ca oricine. Aceasta, de altfel, au învăţat-o din experienţă chiar
90
BANGHETUL
tiranii de la noi; căci numai amorul lui Aristogiton şi neclintita prietenie a lui Harmodiu au pus capăt conducerii lor.
Astfel, în ţara unde legea consideră ruşinos a te bucura de iubitori, s-a ajuns aici din cauza răutăţii legiuitorilor, din cauza patimii de stăpânire a cârmuitorilor şi lipsei de curaj a celor cârmuiţi. Iar unde se hotărăşte că-i lucru frumos, acolo n-a lipsit legiuitorilor o oarecare lene a spiritului.
în statul nostru, norma primită în această privinţă e cu mult superioară. Numai că, precum spuneam, nu-i uşor s-o înţelegem1. Gândiţi-vă la ce se spune: că-i mai frumos să iubeşti pe cei distinşi şi de neam bun, chiar dacă-s mai urâţi decât alţii; că aprobarea pe care toţi o dau cui iubeşte se face, desigur, pentru preţuirea unei fapte frumoase şi nicidecum pentru o fapta urâtă; că la noi datina face înlesnirea cuvenită pentru acţiunea iubirii şi laudă pe iubitor pentru minunea ce săvârşeşte iubind. Gândiţi-vă şi la-ncercările de cucerire ale celui care iubeşte, la îngăduinţa cu care moravurile privesc lauda faptelor neobişnuite pe care le-a săvârşit acela! Asemenea lucruri, dacă ar îndrăzni cineva să le facă pentru a urmări oricare altă ţintă afară de asta, şi ar vrea cu tot dinadinsul să le ducă la bun sfârşit, ar culege din partea filosofiei cele mai dojenitoare roade. Să zicem, în adevăr, că unul urmăreşte a dobândi de la te miri cine bani; sau că vrea să ia asupră-şi conducerea politică, sau oricare altă
dregălorie. Şi să presupunem că face pentru aceasta ce fac iubitorii pentru iubiţi: rugi, ploconeli umilitoare, jurăminte rostite, aşteptări pe la uşă, robire voită, slugărnicii la care nici un sclav adevărat n-ar consimţi...
Neîndoios, de la astfel de purtări ar fi împiedicat şi de prieteni şi de duşmani; aceştia bajocorindu-1 pentru linguşire şi umilinţă, ceilalţi ruşinându-se împreună şi căutând să-1 readucă la măsură. Dimpotrivă, când toate acestea le face unul care iubeşte, el culege mulţumiri. Datina la noi îl scuteşte de orice batjocură, ca pe unul care a săvârşit fapte deosebit de frumoase. Iată însă — luându-ne după credinţa poporului — ceva şi mai grozav. Cine iubeşte, chiar dac-ar călca jurământul, este iertat de zei. „Jurământulpentru dragoste, zic ei, nu se ţine? Deci zei şi oameni lasă iubitorului aceeaşi libertate, după obiceiurile noastre. Şi am putea spune 1 Aici, L. Robin, ultimul interpret platonician, notează: „La coutume d'Athenes est difficile â comprendre, A cause de ses contradiction/f'.
(Platon, texte etabli et trad. p. L. Robin; 1929, p. 18.)
