91
183a
PLATON
că statul consideră la noi lucru deosebit de frumos nu numai a iubi, dar şi a fi amic celui ce iubeşte.
Vedem totuşi atâţia părinţi tocmindu-şi copiilor educatori, spre a nu-i lăsa cumva să vorbească cu iubitorii lor; îi vedem dând în această privinţă porunci aspre pedagogului. De altă parte, prietenii şi covârstnicii ăstor tineri îi dojenesc când îi află într-o astfel de situaţie.
d Iar cei maturi nu-i ţin de rău pe dojenitori şi nu le spun că nu fac bine. Faţă de acestea oricine ar fi îndreptăţit să socoată că amorul la noi e considerat cel mai urât dintre lucruri.
Cum să ne explicăm aşa ceva? Precum spuneam şi la-nceput, chestiunea nu-i simplă. O faptă nu-i în ea însăşi frumoasă ori urâtă; ea e astfel după modul în care se săvârşeşte. Şi există moduri urâte, când de pildă un om rău se bucură josnic de plăcerile amorului, precum sunt moduri frumoase, când un om bun se-namorează nobil de ceva frumos! Rău este iubitorul cel de obşte; cel ce se-ndrăgosteşte de trup mai mult e ca de suflet. Se-nţelege că nu-i nici statornic; e ca unul care nu se înamorează de ceva statornicACăci odată
ofilita floarea trupului ce a iubit, amorul zboară şi dispare ca visul, lăsând în urmă cu ruşine doar multele vorbe şi făgăduieli ce-a făcut. Cel care iubeşte ceea ce e moral, tocmai fiindcă are această însuşire superioară, acela rămâne înamorat întreaga viaţă, ca unul care se contopeşte cu ce este permanentJ
Legea noastră vrea deci ca astfel de situaţii să le supunem întâi la
184a o bună şi frumoasă probă; apoi — după cum e cazul — să ne apropiem de unele cu mulţumire şi să fugim de celelalte. Ba ne porunceşte chiar să urmărim pe unele şi să scăpăm de altele, după cum observăm şi verificăm în ce fel se prezintă amorul celui care iubeşte, în ce fel al celui iubit. Iată de ce hotărăşte întâi de toate că-i urât să
te laşi prins degrabă în mrejele amorului şi că trebuie lăsată vremea necesară şi aici spre a se cerne o frumoasă
alegere, ca în cele mai multe lucruri. Iată de ce, în al doilea rând, socoate ordinar să fii captivat prin bani sau de puterea
b politică, fie ca ai face-o din teamă şi slăbiciune, fie că ai vrea să dobândeşti bogăţii sau situaţii politice. Astfel de procedee nu se întemeiază pe ceva sigur şi permanent şi nu vor naşte decât o iubire lipsită de nobleţe.
O singură cale în datina noastră rămâne deschisă celui ce iubeşte, dacă vrea să aibă în mod nobil un iubit. Căci la noi aşa s-a făcut regula încât, precum nu li se socoteşte umilinţă celor ce iubesc şi se robesc de 92
BANGHETUL
voie iubiţilor lor — oricât de mult s-ar robi — şi nu-s ţinuţi de rău c pentru aceasta, tot astfel mai e o singură
robie de voie pe care nimeni n-o înfierează: aceea care se face spre a ajunge la virtute. Este azi statornicit la noi că, dacă unul vrea să servească pe altul, încredinţat că la rându-i va deveni şi el, datorită aceluia, mai capabil într-o ştiinţă sau într-o latură a virtuţii, un astfel de serviciu benevol să nu fie considerat ruşinos, nici umilitor.
Este necesar prin urmare, dacă ni-i aminte să creăm frumosul pentru iubitorul ce se bucură de un iubit, să
apropiem şi să contopim într-una două legi; de-o parte cea referitoare la iubirea tinerilor, de alta aceea ce priveşte iubirea de înţelepciune sau de oricare d altă virtute. Când iubitorul şi iubitul se vor întâlni pe aceeaşi linie, fiecare să-şi făurească o lege; iubitorul să răspundă atenţiilor iubitului făcându-i servicii superioare; acesta din urmă să
le recunoască, înţelegând că-1 fac mai înţelept şi mai bun şi obligându-1 pentru tot ce-i drept; când iubitorul va fi capabil să-1 înveţe ştiinţa şi virtutea, iar iubitul e va simţi el însuşi nevoia de a dobândi şi ştiinţa şi înţelepciunea, numai atunci — când s-or întâlni aceste condiţii — frumosul va ieşi la iveală pentru iubitorul care se bucură de un iubit. Altcum, niciodată. La acest amor, chiar înşelăciunea nu-i o ruşine; la oricare altele însă, cu sau fără
înşelăciune, ruşinea merge împreună. Dar dacă cineva se bucură de un iubitor fiindcă-i bogat — şi numai pentru asta; dacă presupunem că se 185a înşală şi nu ia banii speraţi, din cauza sărăciei iubitorului, cu nimic nu este mai mică ruşinea lui. Omul s-arată cum este: gata la orice, slugă la oricine, pentru bani! Asta nu se cheamă frumos.
Şi tot astfel, dacă cineva s-a bucurat de un iubitor pe care 1-a considerat om superior, fiind încredinţat că prin iubirea aceluia va deveni el însuşi un om mai virturos, dacă presupunem că se înşală şi nu învaţă virtutea, din cauză că aceea era un rău, asemenea amăgire rămâne totuşi frumoasă. în adevăr, b cel ce-o suferă arată lămurit că spre a dobândi virtutea şi a se înălţa spre desăvârşire s-a străduit cu râvnă pentru orice şi faţă de oricine. Asta-i adevărata frumuseţe! Astfel,în genere numai pentru dobândirea virtuţii şi atingerea frumosului te poţi bucura în voie de dragoste. Acesta-i Erosul zânei cereşti, Eros Cerescul, foarte preţios pentru stat ca şi pentru particulari, căci impune o mare râvnă pentru dobândirea virtuţii atât celui care iubeşte, cât şi celui iubit. Cât despre celelalte amoruri, toate c aparţin celeilalte zâne, pe care o numim Afrodita Obştească.
PLATON
186a
Iată, Fedru, ce-am avut de spus pe nepregătite asupra lui Eros. Urmându-şi povestirea, Aristodem zise:
— Când Pausania făcu pausa (cum vedeţi fac şi joc de cuvinte, căci aşa m-au învăţat sofiştii), trebuia să
vorbească Aristofan, fiindcă lui îi venea rândul. Dar fu împiedicat de un sughiţ ce i se stârnise, fie pentru că
mâncase prea mult, fie din altă pricină. El, îndreptându-se către doctorul Eriximah (care şedea alături, ceva mai jos), zise:
— Eriximah, ar fi drept din parte-ţi sau să mă lecuieşti de sughiţ, sau să vorbeşti acum tu, până ce voi scăpa de el.
— Voi face şi una şi alta, răspunse Eriximah. Să cuvântez eu în locul tău, iar când ţi-o trece, vei lua tu cuvântul în locul meu. Şi în timp ce eu vorbesc, dacă vrei, ţine-ţi respiraţia cât poţi mai mult şi sughiţul va-nceta. Dacă nu se opreşte, fă gargară cu apă; iar dacă şi aşa se menţine cu tărie, atunci ia ceva cu care să-ţi gâdili nasul, strănută
şi — de vei face asta o dată, de două ori — sughiţul va înceta, oricât ar fi de îndărătnic.
— Ai putea să te grăbeşti cu vorbirea, zise Aristofan; iar eu voi face cum spui.
Eriximah vorbi astfel:
Cuvântarea lui Eriximah
Mi se pare necesar să încerc a-1 completa, făcând eu încheierea discursului ţinut de Pausania; căci el şi-a început cuvântarea frumos, dar n-a sfârşit-o... parcă mai trebuia ceva. Faptul că există un dublu Eros este o frumoasă
distincţie. Numai că eu, privind lucrurile din lautra medicinei, latură care constituie preocuparea mea, găsesc că
amorul nu sălăşluieşte numai în spiritele oamenilor spre a-i apropia de cei care sunt frumoşi, ci şi în celelalte existenţe, ba încă în vederea multor alte scopuri; bunăoară, în corpurile tuturor celorlalte vieţuitoare şi în toate câte cresc pe pământ; în sfârşit, ca să spun vorba, amorul sălăşluieşte în tot ce fiinţează. Ara învăţat din ştiinţa mea ce mare şi minunat e acest zeu, cât de mult se întinde înrâurirea lui asupra tuturor lucrurilor omeneşti şi divine.
94
BANGHETUL
Amorul şi medicina
