APOLODOR: Sunt în stare, cred, să vă istorisesc asupra celor ce mă întrebaţi. Că doar mai ieri, venind de-acasă, din Faleros înspre oraş, un cunoscut, zărindu-mă din spate, m-a strigat de departe. Apoi, a adăugat cu ton de glumă:
— Apolodor, falerianule! Hei, ce, nu te opreşti puţin? M-am oprit şi l-am aşteptat.
— Ce întâmplare, Apolodor, reluă dânsul. Tocmai te căutam; voiam şi eu să ştiu ceva de la ospăţul lui Agaton, unde au fost şi Socrate şi Alcibiade şi atâţia alţii. Am auzit că s-au ţinut atunci cuvântări asupra amorului; dar vezi, nu ştiu ce anume s-a spus. Mi-a povestit unul câte ceva, însă vorbea şi el... din auzite, ce-a prins de la Fenix al lui Filip. Nu era în stare să ne spună lucru lămurit; a adăugat însă că şi tu ştii ce-a fost acolo. Să-mi povesteşti, prin urmare, că tu eşti cel mai în drept să ne împărtăşeşti convingerile prietenului tău. Spune-mi, mai întâi, ai fost ori nu la acel ospăţ?
I-am răspuns:
— Pe bună dreptate ţi s-a părut că povestitorul tău n-a fost în stare să spună ceva lămurit, de vreme ce ai rămas de la el încredinţat că
172a
79
PLATON
adunarea de care te interesezi a avut loc acum de curând şi c-am participat şi eu.
— Aşa credeam.
— Da de unde, Glaucon! Nu ştii că de mulţi ani Agaton n-a dat p-aici? Că nu-s nici trei ani de când am început să mă duc pe la Socrate şi m-am făcut ucenicul lui de fiecare zi, dorind să învăţ ce predică şi face el? Mai înainte de asta umblam şi eu la întâmplare, de colo-colo; şi eram încredinţat că fac vreo ispravă. în fapt, mă simţeam mai nefericit
173a ca oricine; de pildă, nu mai puţin decât tine acum, eu, care credeam că omul e mai bine să facă orice, decât să se îndeletnicească vreodată cu filosofia!
— Lasă gluma, zise el, şi spune-mi mai bine când a fost întrunirea?
I-am răspuns:
— De mult. Eram copii pe vremea când a luat Agaton premiul, la cea dintâi tragedie. Ospăţul a avut loc a doua zi după ce şi-a sărbătorit biruinţa şi a adus zeilor, în mijlocul coriştilor săi, prinosul de jertfe.
— Pe cât se pare, zise el, lucruri vechi de tot. Dar cine ţi le-a povestit? Nu cumva însuşi Socrate?
b — Da de unde! Mi le-a spus tot cine i le-a istorisit şi lui Fenix, adăugai eu. Unul mic de stat, pe nume Aristodem Kydatenianul; unul care umbla totdeauna desculţ. Fusese faţă
la adunare şi era, pe cât se pare, dintre cei mai aprinşi iubitori ai lui Socrate. De altminteri, l-am întrebat şi pe Socrate despre unele ce auzisem de la dânsul, şi mi-a vorbit la fel.
— Atunci de ce nu începi povestirea? zise el. Iată, drumul ce vom face până în oraş e potrivit unor călători ca noi, atât spre a istorisi, cât şi pentru a asculta.
c Şi astfel, umblând, am depănat cele petrecute la banchet. De aceea am şi spus, din capul locului, că nu mă simt incapabil să vi le povestesc. Acum iată, dacă-mi este îngăduit a vă
vorbi, mă supun şi-o fac. în ce mă priveşte, şi fără de asta simt o nespusă plăcere când se discută filosofie, ori că
am cuvântul eu însumi, ori că ascult pe alţii... afară de folosul ce cred că-1 trag. Când, dimpotrivă, se întâmplă să
v-aud vorbind te miri ce, îndeosebi când v-ascult şi pe voi discutând cu oamenii bogaţi şi încărcaţi de afaceri, atunci oftez din adânc şi vă compătimesc ca pe nişte prieteni ai lor, care socotiţi că faceţi vreo ispravă în viaţă, când de
80
BANCHETUL
fapt nu faceţi nimic de seamă. Poate că şi voi credeţi despre mine că sunt nefericit. Eu chiar înclin să iau drept adevăr părerea voastră, cu o d deosebire: la mine — când vă plâng — nu-i o simplă părere, ci o ştiu sigur.
PRIETENUL LUI APOLODOR: Eşti veşnic acelaşi, Apolodor! Vorbeşti rău totdeauna şi de tine şi de alţii. Pe cât se pare, consideri nefericit pe orice om, începând cu tine însuţi, afară bineînţeles de Socrate! Din care faptă
ţi-a ieşit cândva porecla „furios", nu ştiu; bag seamă însă că în susţinerile tale eşti pururea astfel. Te arăţi aspru şi cu tine şi cu ceilalţi, afară de Socrate.
APOLODOR: Preascumpe, să fie oare aşa de sigur că, judecându-mă astfel pe mine însumi ca şi pe voi, eu sunt cu adevărat furios şi nebun?
PRIETENUL: Nu-i frumos, Apolodor, să ne hărţuim cu astfel de vorbe. Şi nu da uitării ce te-am rugat. Spune-ne
cuvântările ce s-au ţinut la banchet!
APOLODOR: Acele cuvântări au avut cam următorul conţinut... e dar nu! E mai bine s-o iau de la început. Să
încerc a vi le împărtăşi astfel 174a cum mi le-a spus şi mie Aristodem.
Prolog Socrate la banchetul lui Agaton
Deci, iată. întâlnesc, începe Aristodem, pe Socrate îndată ce-şi terminase baia; tocmai îşi lega sandalele —
lucruri pe care le făcea cam rar. întrebându-1 unde se duce aşa gătit, zise:
— Să iau masa la Agaton. Ieri mi-a scăpat, la sărbătorirea premiului său, mai ales că era şi intimidat în lumea cea multă de-acolo. Dar i-am promis să mă duc azi. Iată de ce mă vezi gătit: ca să fiu frumos când vizitez un om frumos! Dar tu, zise Socrate, tu cum te-ai simţi dacă b ai binevoi să vii neinvitat la masă?
Şi eu:
— Cum să mă simt? Voi face cum zici tu.
— Atunci urmează-mă, zise. Să stricăm proverbul; să-1 schimbăm; haide să spunem că şi „oamenii cumsecade se duc neinvitaţi pe la mesele celor de treabă". Homer e acela care nu numai c-a stricat sensul 81
