Dimpotrivă, urmează cu necesitate că fiecare va dispreţui părerile celuilalt, ori de câte ori va avea prilejul să le cunoască. De aceea, gândeşte-te şi tu cât mai bine, dacă poţi fi părtaşul ideilor mele; şi, dacă crezi ca mine, numai atunci să începem discuţia, plecând de la principiul că nu trebuie, în nici o împrejurare, nici să săvârşim nedreptatea, nici să răspundem cu ea; şi tot astfel, nici să săvârşim răul, nici să răspundem cu el. Sau poate nu împărtăşeşti punctul meu de plecare? Cât despre mine, de mult am această credinţă şi o păstrez încă; iar tu de ţi-
ai schimbat cumva ideile
1 Aici se exprimă cel mai înalt punct din morala precreştină; şi meritul acestei înălţimi de vederi revine întreg lui Socrate. Altminteri morala greacă curentă era a „tratamentului egal", un fel de talion (Cf. Aristotel, Morala Nicom., V, 8).
70
71
PLATON
spune-mi-o, explică-te. Dacă însă rămâi la convingerile de mai înainte, ascultă şi ce decurge din ele.
CRITON: Dar şi rămân şi gândesc la fel cu tine; urmează numai!
SOCRATE: Să arăt deci ce decurge din aceasta... sau mai bine să te întreb pe tine. Oare dacă cineva mărturiseşte şi făgăduieşte cuiva niscai lucruri drepte, trebuie să le împlinească, sau poate să-1 amăgească?
CRITON: Trebuie să le împlinească.
SOCRATE: Atunci bagă de seamă ce urmează: ieşind de-aici fără 50a de voia cetăţii, săvârşesc sau nu o nedreptate, mai ales faţă de cineva care cu nimic n-o merită? Şi mai rămân eu în cadrul dreptelor mele credinţe de altădată, sau nu?
CRITON: Nu-ţi pot răspunde, Socrate, la această întrebare; n-o înţeleg.
Prosopopeia Legilor
SOCRATE: Atunci bagă de seamă, să-ţi spun altfel. Dacă în clipa fugii mele — sau cum vrei să numeşti această
ieşire — m-ar întâmpina b legile şi însăşi cetatea şi mi-ar zice: „Socrate, spune-mi, ce-ai de gând să faci? Nu cumva prin lucrul de care te-ai apucat ţi-ai pus în gând să ne nimiceşti pe noi, legile şi statul întreg, pe cât este în puterea ta? Oare crezi că este cu putinţă să dăinuiască şi să nu se surpe statul în care legile făurite n-au nici o putere, ci sunt călcate şi nimicite de fiecare particular?" Ce vom răspunde, Criton, acestor învinuiri şi altora multe de acelaşi fel? Căci multe ar putea spune cineva, şi mai ales un avocat, despre călcarea legilor, care, cum ştii, orânduiesc şi poruncesc ca c judecăţile date să fie suverane. Le vom răspunde că statul ne-a nedreptăţit şi că
judecata sa n-a dat o sentinţă dreaptă?
CRITON: Pe Zeus, Socrate, le vom răspunde.
SOCRATE: „Dar ce este aceasta, Socrate, vor replica atunci legile. Aşa ne-am înţeles cu tine? Oare nu să rămâi supus hotărârilor pe care statul le va da în judecăţile sale?"
Şi dacă ne-ar prinde mirarea că ne vorbesc aşa, ele ar putea
adăuga: „Nu te mira, Socrate, de întrebările noastre, ci mai degrabă
răspunde; mai ales că eşti obişnuit să întrebuinţezi vorbirea cu întrebări d şi răspunsuri. Haide dar, spune cu ce ţi-am greşit noi şi statul de ne calci în 72
CRITON
picioare? Nu noi te-am creat mai întâi? Nu prin mijlocirea noastră tatăl tău s-a căsătorit cu mamă-ta, şi te-au născut pe tine? Spune-mi, te plângi cumva că unele dintre noi, de pildă cele privitoare la căsătorie, nu suntem bine alcătuite? — Nu mă plâng, le-aş spune. — Poate împotriva acelor ce se ocupă de creşterea şi educaţia copiilor, în puterea cărora ai fost şi tu educat? Nu cumva n-au orânduit bine acele legi dintre noi care au sfătuit pe tatăl tău să-ţi dea o pregătire în direcţia artelor şi gimnasticii? — Bine au orânduit, le-aş spune. — Bine; dar atunci, dacă prin noi te-ai născut, ai crescut şi ţi-ai primit educaţia, ai putea spune că nu eşti fiul şi robul nostru1, nu numai tu, dar şi strămoşii tăi? Şi dacă lucrul este aşa, crezi oare că drepturile tale sunt egale cu ale noastre?
Că ce ni-i dat nouă să facem cu tine îţi este dat şi ţie să faci cu noi? Cum, dacă cu tatăl sau stăpânul tău, când ai fi sclav, n-ai avea drepturi egale, şi n-ai fi îndreptăţit să-i atingi, oricât ai fi îndurat din pricina lor, nici să le răspunzi, auzindu-i că te vorbesc de rău, nici să-i loveşti, dacă te-ar lovi, nici altele de acest fel, oare faţă de patrie şi de noi, legile, îţi va fi îngăduit ca, dacă am hotărât să te nimicim — socotind că facem acest lucru drept
— tu să te apuci la rândul tău să ne nimiceşti,întrucât atârnă de tine, pe noi legile şi patria ta? Şi, făcând acestea, mai şi spui că săvârşeşti lucruri drepte, tu, care n-ai părăsit niciodată adevărul şi calea virtuţii? Oare aşa de înţelept eşti, încât nu înţelegi că în faţa zeilor şi-a oamenilor cu judecată patria este mai preţuită, mai însemnată, mai sfântă şi mai respectată decât mama, decât tata, decât strămoşii? Că pentru patrie, chiar când ne supără, trebuie să avem veneraţie, supunere şi îngrijire mai mult decât pentru tată? Că pe dânsa sau o îndupleci prin convingere, sau, dacă nu, trebuie să faci ce-ţi porunceşte şi să înduri în tăcere ceea ce a poruncit ea: fie bătaie, fie lanţuri, fie chiar de te-ar duce în război, să cazi rănit sau mort? Că datoria noastră cere supunere, că dreptatea cere să nu ne dăm în lături, nici să ne codim, nici să părăsim rândul? Că şi în război şi la judecătorie şi peste tot trebuie sau să săvârşim ce va porunci patria şi statul nostru, sau să-1 convingem pe 1 Ideea de a socoti pe cetăţean rob al statului este străină dreptului modern. Antichitatea greacă n-avea noţiunea drepturilor individului. N-o găsim nici în Republica lui Platon, nici în Politica lui Aristotel. (M. Croiset, op. cit., 227). Spiritul întreprinzător al burgheziei veacului V şi în genere democraţia au însemnat, prin sofişti, un protest împotriva acestei tradiţii de anihilare a individului.
73
51a
PLATON
calea pe care ne-o dă dreptatea? Că, în sfârşit, dacă samavolnicia nu este cuviincioasă nici faţă de mamă, nici faţă de tată, cu mult mai puţin este îngăduită faţă de patrie?"
Ce vom spune la acestea, o Criton? Mărturisi-vom că legile vorbesc adevărul, ori nu?
CRITON: Mi se pare că da.
SOCRATE: „Vezi prin urmare, Socrate, ar mai zice legile: dacă noi spunem lucruri adevărate, cele ce tu săvârşeşti acum nu sunt drepte; că noi nu numai că te-am născut, te-am crescut, te-am educat şi te-am d împărtăşit cu toate bunurile din care am avut, pe tine şi pe toţi concetăţenii tăi, dar declarăm de mai înainte şi îngăduim oricui dintre atenieni ca îndată ce va deveni cetăţean în vârstă şi va cunoaşte viaţa statului şi pe noi, legile lui, dacă nu-i vom plăcea, să-şi ia ale sale îndată şi să se ducă aiurea oriunde voieşte. Şi nici una din noi, legile, nu-i stăm în cale, nici una nu-1 sfătuim altminteri pe oricine ar vrea să plece, dacă noi şi acest stat nu-i suntem pe plac. Deci să se ducă fie în vreo colonie,
e fie în străinătate, fie oriunde i-ar plăcea, luându-şi tot avutul. Acela dintre voi însă care va rămâne aici, văzând în ce chip noi împărţim dreptatea şi orânduim treburile statului, aceluia îi spunem din acea clipă că prin însuşi acest fapt a mărturisit că va face tot ce-i vom porunci; iar dacă nu se supune, îl facem de trei ori vinovat: mai întâi fiindcă copilul nostru nu ne ascultă; apoi, fiindcă este crescut şi educat de noi; al treilea 52a fiindcă, mărturisindu-ne o dată credinţă şi supunere, nici el nu se supune nouă, nici pe noi nu ne convinge de necorectitudinea faptelor noastre; şi, pe când noi abia-1 îndemnăm să facă ce-am hotărât, fără să-1 silim cu sălbăticie s-o facă, ci doar să-şi aleagă din două una, ori să ne convingă, ori să se supună, el nu face nimic din acestea.
Aceste vini, Socrate, ţi le aducem şi ţie, dacă vei săvârşi ce-ai pus de gând, nu mai puţin decât le-am aduce oricărui atenian, ba chiar îndeosebi."
Şi dacă la rându-mi le-aş întreba pentru ce toate astea, poate mi-ar da o bună lecţie, răspunzându-mi că eu, mai mult decât oricare atenian, am recunoscut că înţeleg să trăiesc în Atena. „Mari dovezi (ar mai putea spune) ne-ai dat până acum, Socrate, că noi şi statul ţi-am fost pe plac.
b N-ai fi rămas doar în oraş cu atâta statornicie cum n-a stat nici un atenian, dacă nu ţi-ar fi plăcut îndeosebi.
Nicicând n-ai ieşit din cetate,
74
CRITON
nici măcar la marile serbări1, afară de-o singură dată, la jocurile din Istm. Nicăieri nu te-ai dus aiurea, decât în război, ca soldat2; niciodată n-ai făcut măcar o călătorie pe-afară, cum fac ceilalţi oameni; nici nu te-a prins dorinţa să cunoşti vreun alt oraş sau alte legi; dimpotrivă, noi şi cetatea nostră ţi-am fost de ajuns; ba ţi-am fost pe plac atât de mult c încât, consimţind să fii cetăţeanul nostru, pe lângă multe altele, ai devenit aici şi tată de copii; iată cea mai bună dovadă că-ţi place.
