EUTIFRON: Pe Zeus, eu unul n-aş putea admite.

SOCRATE: Nici eu nu cred, Eutifron, că ai gândul acesta. Sunt foarte departe de aşa ceva; tocmai de aceea te-am şi întrebat în ce constă grija pentru zei, fiindcă n-am socotit că-i tocmai asta gândirea ta.

EUTIFRON: Şi-i drept, Socrate, că nu-i la fel grija zeilor.

57

PLATON

EUTIFRON

14a

SOCRATE: Fie. Dar ce-ar putea fi totuşi acea grijă de zei care poartă numele de sfinţenie?

EUTIFRON: Foarte simplu, Socrate! Este grija cu care servitorii se ocupă de stăpân.

SOCRATE: înţeleg, un fel de slujbă pentru zei.

EUTIFRON: Da, da!

SOCRATE: Poţi să-mi spui, o slujbă la medici este un serviciu în vederea cărei ţinte? Nu-i oare dobândirea sănătăţii?

EUTIFRON: Cred.

SOCRATE: Dar ce? Serviciul pentru construirea vaselor de navigat ţinteşte la desăvârşirea cărui lucru?

EUTIFRON: Fireşte, Socrate, că a vasului.

SOCRATE: Şi serviciul pentru clădirea de case n-are în vedere casele?

EUTIFRON: Da.

SOCRATE: Spune-mi, preabunule, slujba pentru zei spre desăvârşirea cărui lucru se face? E învederat că tu ştii, de vreme ce afirmi că stăpâneşti cel mai bine dintre oameni chestiunile divine.

EUTIFRON: Doar afirm adevărul, Socrate!

SOCRATE: Spune-mi, pe Zeus, ce poate fi acel lucru prea strălucit pe care-1 săvârşesc zeii când se folosesc de noi ca slujitori?

EUTIFRON: Sunt multe, Socrate! Multe şi frumoase lucruri.

SOCRATE: Cu generalii este aceeaşi chestiune, prietene. Totuşi, socot că n-ai sta o clipă la îndoială că pentru dânşii principalul este să dobândească biruinţa în război. Ori nu-i aşa?

EUTIFRON: Cum de nu?

SOCRATE: Afirm, de asemenea, că şi agricultorii săvârşesc multe şi frumoase lucrări; însă din ele munca cea mai însemnată a agricultorului este să scoată hrana din pământ.

EUTIFRON: Nici vorbă.

SOCRATE: Dar ce? Din toate frumoasele fapte pe care le săvârşesc zeii, care-i cea mai de seamă?

EUTIFRON: Da bine, Socrate, eu ţi-am spus mai adineauri că pentru a-ţi răspunde cu precizie la toate, şi pentru a te învăţa, este nevoie de o mai mare osteneală. Să-ţi spun totuşi într-un cuvânt: cea mai de seamă este să faci ce-i plăcut zeilor, fie prin rugăciune, fie prin jertfe; aceasta-i evjavia ce asigură mântuirea familiilor şi a cetăţilor.

Iar

58

potrivnicele celor ce sunt plăcute se numesc nelegiuite; acestea aduc răsturnarea tuturor şi chiar prăpădul.

SOCRATE: Desigur, Eutifron, dacă ai fi vrut, mi-ai fi putut da răspunsul asupra esenţialului întrebărilor mele în cuvinte mult mai scurte. Se vede însă că nu eşti dispus să mă înveţi ceva şi pe mine! Văd c bine, chiar acum ai fi fost asupra punctului, şi deodată te-ai retras. De mi-ai fi dat răspunsul, poate că aş fi învăţat şi eu de la tine ce este sfinţenia. Acum însă — doar înamoratul nu se lasă de obiectul iubit, ci-1 însoţeşte pe oriunde se poartă

acesta — să ne-ntrebăm din nou: ce zici că este sfânt şi care notă determină un fapt spre a deveni sfinţenie? Nu cumva este o anumită ştiinţă despre jertfă şi rugăciune?

EUTIFRON: Da, asta e.

SOCRATE: Şi a jertfi nu este a dărui ceva zeilor, a te ruga lor? Nu-i a le cere ceva?

EUTIFRON: Adevărat, Socrate.

SOCRATE: Atunci e o ştiinţă sfinţenia; rezultă din vorba de mai d sus că este ştiinţa de a cere şi a oferi ceva zeilor.

EUTIFRON: Foarte bine, Socrate; ai înţeles ce vreau să spun.

SOCRATE: Doar că eu sunt lacom, prietene, de ştiinţa ta şi-mi dau întreaga atenţie pentru ea. Vreau să nu cadă

la pământ nici cea mai mică susţinere ce faci. Spune-mi deci în ce constă îngrijirea zeilor? Zici că le cerem şi apoi le dăm şi noi ceva?

EUTIFRON: Asta zic.

SOCRATE: A cere ceva, cu drept cuvânt, nu este tocmai a le cere lucrul de care avem nevoie, ca ei să ni-1 dea?

EUTIFRON: Dar ce poate fi alta?

SOCRATE: De altă parte, a face zeilor daruri cum se cuvine e înseamnă că şi noi le hărăzim la rândul nostru ceva de care ei ar putea să aibă nevoie. Căci ce socoteală ar fi să dăruieşti cuiva lucruri de care n-are nici o nevoie?

EUTIFRON: Adevăr grăieşti, Socrate.

SOCRATE: Atunci, Eutifron, sfinţenia nu-i altceva decât o afacere comercială a zeilor cu oamenii, între dânşii.

EUTIFRON: Comercială — dacă aşa ţi-e mai plăcut s-o numeşti!

SOCRATE: Nu-i vorba cum mi-e mai plăcut, ci cum este adevărul. Spune-mi deci ce folos trag zeii din darurile ce le primesc de la noi? Cele pe care ni le dau dânşii le-nţelege oricine; doar pentru noi nu există 15a 59

PLATON

EUT1FRON

bun pe care să nu-1 avem de la ei. Dar cele pe care dânşii le primesc de la noi întrucât le foloseşte? Nu cumva în această tocmeală noi suntem atât de superiori faţă de dânşii încât primim din parte-le toate cele bune, iar ei de la noi nimic?