oricine a ucis pe nedrept sau a săvârşit te miri ce altă nedreptate — oricare ar fi acela — trebuie să-şi primească
pedeapsa cuvenită?
EUTIFRON: Desigur; doar ei nu încetează o clipă să dezbată acestea în orice loc, dar mai cu seamă în tribunale.
După ce săvârşesc nedreptăţi cu nemiluita, fac şi spun tot ce vrei numai să scape de pedeapsă.
SOCRATE: Crezi tu, Eutifron, că ei pot să mărturisească nedreptatea ce-au făcut-o şi, după ce au recunoscut, să
susţină totuşi că nu trebuie să-şi ispăşească greşeala?_
EUTIFRON: Nu, asta nu!
SOCRATE; Atunci nu-i în totul adevărat că oamenii fac şi spun orice... cum zici. Socotesc că nu cutează nici să
vorbească, necum să pună în discuţie faptul că oricine a săvârşit nedreptatea este dator să-şi ispăşească greşeala.
După părerea mea, ei se apară mai degrabă spunând că n-au făcut nedreptatea. Nu-i aşa?
EUTIFRON: Aşa este.
SOCRATE: Ei nu pun deci în discuţie dacă vinovatul trebuie sau nu să-şi ispăşească păcatul, ci poate cine-i autorul nedreptăţii şi când a săvârşit-o.
EUTIFRON: Adevărat.
SOCRATE: Oare din moment ce şi zeii se dezbină — cum spui — pe chestiuni de dreptate şi nedreptate, nu cumva se întâmplă şi cu dânşii acelaşi lucru, că unii învinuiesc pe ceilalţi de nedreptăţi, iar aceia le tăgăduiesc?
Fiindcă, minunatul meu prieten, există un singur lucru în privinţa căruia nimeni — nici zei, nici oameni — nu cutează să spună altfel: că acela care a săvârşit nedreptatea trebuie să-şi primească pedeapsa.
EUTIFRON: Da, Socrate, ăsta-i adevărul; şi este cel mai de seamă adevăr!
SOCRATE: Eu cred, Eutifron, că toţi cei care nu se-nţeleg asupra acestor chestiuni — oameni sau zei... dacă şi zeii nu se înţeleg! — iau în cercetare fiece caz în parte; apoi, dezbinându-se asupra vreunei acţiuni, o parte dintr-înşii susţin că s-a procedat cu dreptate, ceilalţi, cu nedreptate. Nu-i aşa?
EUTIFRON: Fără îndoială.
50
SOCRATE: Haide acum, iubite Eutifron, învaţă-mă şi pe mine să devin mai înţelept! Ce dovadă produci că toţi zeii vor fi de acord asupra faptului că vechilul, el însuşi un ucigaş, a murit pe nedrept, din cauză că a fost legat de stăpânul victimei sale, mai ales că a apucat să moară de lanţuri mai înainte ca stăpânul să se fi putut informa de la un tălmaci religios ce trebuie să facă cu el? De asemenea, ce dovadă aduci că este drept ca pentru un asemenea om feciorul sa pornească acţiune contra tatălui şi să-1 urmărească pentru crimă? Haide, cearcă să mă luminezi în această privinţă şi să mă convingi că toţi zeii socotesc acţiunea ta dreaptă, mai dreaptă decât oricare alt lucru. Şi, dacă-mi vei face o dovadă mulţumitoare, nu voi conteni la rândul meu niciodată din laude pentru înţelepciunea ta.
EUTIFRON: Bine, Socrate, dar asta nu-i o chestiune minoră; mai ales că aş dori s-o lămuresc cu cea mai mare claritate.
SOCRATE: Bag seamă că mă ţii mai greu de cap ca pe judecători, de vreme ce e sigur că lor le vei face dovada completă cum că stăm în faţa unei nedreptăţi şi că toţi zeii o urăsc!
EUTIFRON: Cât de clar, Socrate, dacă m-or asculta când am să le vorbesc.
A treia definiţie
SOCRATE: Te vor asculta dac-ai să apari ca un bun vorbitor. Acum, pe când conversam cu tine, un gând mi-a fulgerat prin minte; mi-am zis: „Chiar dacă Eutifron ar fi în stare să mă-nveţe cât mai bine ca zeii socotesc un act de nedreptate această moarte, ce-am învăţat eu mai mult de la Eutifron asupra întrebării ce este sfânt şi ce-i nelegiuit? în adevăr lucrul, pe cât se pare,poafe fi neplăcut zeilor, însă nu prin aceasta s-a învederat adineauri definiţia sfinţeniei şi a fărădelegii. Că doar atunci s-a arătat pur şi simplu că ce este neplăcut zeilor este în acelaşi timp şi plăcut!"
Te scutesc, Eutifron, de o asemenea dovadă. Să pornim mai bine, dacă vrei, de la ipoteza că toţi zeii consideră
fapta ca nedreaptă, că toţi o urăsc. îndreptând astfel teza pusă în discuţie, să spunem că nelegiuit este lucrul pe care zeii îl urăsc, legiuit acela pe care-1 iubesc. Cât despre ceea ce unii iubesc şi alţii urăsc, adică ceea ce nu-i nici una din două
51
9a
PLATON
EUTIFRON
sau e şi una şi alta, putem oare spune că aceasta este definiţia legiuitului şi a nelegiuitului?
EUTIFRON: Ce-ar împiedica să fie, Socrate?
SOCRATE: Pe mine, Eutifron, nu m-ar împiedica nimic; dar cercetează-ţi poziţia şi vezi dacă, pornind de la un criteriu ca acesta, îmi vei putea dovedi uşor ce mi-ai făgăduit.
e EUTIFRON: Cât mă priveşte, aş putea susţine că este sfânt numai lucrul pe care toţi zeii îl iubesc, şi, dimpotrivă, acela pe care toţi îl urăsc este nelegiuit.
SOCRATE: Oare să cercetăm din nou, Eutifron, dacă ce-ai spus este şi bine spus sau s-o lăsăm baltă şi astfel să
nu mai avem dovezi nici de la noi înşine, nici de la alţii? Oare să ne mulţumim numai cu ce va afirma cineva? Şi, de va spune că-i într-un fel, noi să recunoaştem că este aşa? Sau trebuie să supunem totul cercetării şi să vedem în ce constă argumentul celui care a făcut afirmaţia?
EUTIFRON: Trebuie să-1 supunem cercetării. Cât despre mine, socot totuşi că cele spuse acum sunt bine judecate.
10a SOCRATE: în curând, bunule, vom putea şti mai bine.
Gândeşte-te numai la lucrul următor: ceea ce este legiuit, este oare şi iubit de zei fiindcă-i legiuit, sau invers: fiindcă-i iubit este şi legiuit?
