că ai să săvârşeşti la rândul tău o faptă nelegiuită, urmărind cu proces penal pe propriul tău tată?
EUTIFRON: N-aş fi bun de nici o treabă, Socrate! Şi Eutifron întru nimic nu s-ar deosebi de ceilalţi muritori, dacă n-aş cunoaşte exact
toate acestea.
SOCRATE: Dacă-i aşa, minunate Eutifron, ar fi mare lucru pentru mine să devin elevul tău. înainte de procesul cu Meletos, am să-1 poftesc şi pe dânsul aici şi-am să-i spun că, din parte-mi, de multă vreme îmi bat capul cu cele sfinte; acum însă, fiindcă tot spune pe socoteala mea că trepăd în sus şi în jos şi că născocesc divinităţi care de fapt nu există, eu m-am făcut discipolul tău.
Chemându-1, i-aş spune: „Meletos, dacă recunoşti că Eutifron este priceput în cele divine, socoteşte-mă şi pe mine un drept socotitor al acestor lucruri şi nu mă mai trage în judecată. Dacă însă nu-1 socoteşti astfel, atunci plânge-te întâi contra lui, care-mi este profesor. Ba învinuieşte-1 că strică pe nişte bătrâni ca mine şi ca tată-său; pe mine prin învăţătura ce-mi predă, pe tată-său prin dojana ce-i face şi mai ales prin urmărirea în justiţie".
Şi, dacă nu se convinge sau nu mă scuteşte de proces, schimbându-şi împotriva ta acuzaţia în locul meu, îmi dai voie să spun aceleaşi lucruri în faţa judecăţii?
EUTIFRON: Pe Zeus, Socrate, dacă-i aşa, lasă-1 pe seama mea! Poftească numai să se lege de mine, că-i găsesc eu cusurul, şi-o să vorbim în tribunal mai mult de dânsul ca de mine.
SOCRATE: Dar tocmai fiindcă recunosc asta, fac apel la tine, iubite amice; tocmai de aceea ţin să devin elevul tău. Sunt încredinţat că nimeni altul, nici Meletos însuşi, nu pare să te fi cunoscut aşa cum eşti; dar vezi... pe mine m-a studiat aşa de bine şi- cu atâta uşurinţă, că mi-a şi făcut proces pentru călcarea respectului datorat zeilor. Acum, ia de martor pe Zeus şi spune-mi, tu care susţii că ştii lucrurile atât de temeinic: cum zici că este evlavia şi cum e fărădelegea? Vorbeşte-mi şi de omucidere şi de celelalte. Nu cumva crezi că temeiul care hotărăşte ce este evlavios nu-i totdeauna acelaşi? Că o faptă nelegiuită nu este de-a pururea potrivnică celei legiuite? Nu cumva tot ce poate fi socotit nelegiuit nu rămâne acelaşi în sine, şi nu păstrează faţă de nelegiuire acelaşi raport?
EUTIFRON: Nicidecum, Socrate.
45
5a
PLATON
EUTIFRON
Prima definiţie a evlaviei
SOCRATE: Atunci spune-mi tu, ce susţii că este evlavia şi ce-i nelegiuirea?
EUTIFRON: Răspund: evlavia este ce fac eu acum. Să zicem că unul calcă rânduiala dreptăţii fie printr-o crimă, fie că fură cele sfinte, fie prin altă faptă de acelaşi gen. Ei bine, susţin că sentimentul religios îţi impune să-1
urmăreşti... de ţi-ar fi tată, mamă, sau orice altă rudă; şi, din contră, este o nelegiuire să-1 laşi în pace. Fiindcă, Socrate, asupra normei de urmat eu îţi fac acum o mare mărturisire, iar tu ia aminte (de altfel, lucrul l-am mai spus şi altora). Când s-au săvârşit asemenea fapte, calea dreaptă este una singură: nici o milă pentru nelegiuit, oricine s-ar întâmpla să fie.
Şi ce zici de oamenii care, recunoscând că Zeus şi-a pus pe tată-său în lanţuri fiindcă-şi mânca pe nedrept copiii, ştiind că la rându-i şi tatăl acestuia îşi stâlcise părintele pe motive de aceeaşi natură, ei menţin totuşi părerea că
Zeus este cel mai bun şi mai drept dintre zei? Dar tot ei se supără foc pe mine, fiindcă îmi urmăresc un tată care a călcat dreptatea în picioare! Astfel, ei susţin lucruri ce se bat cap în cap, după cum este vorba despre zei sau despre mine.
SOCRATE: Dar nu cumva, Eutifron, tocmai acesta-i şi motivul pentru care eu sunt acum urmărit în justiţie, ca ori de câte ori cineva îmi vorbeşte astfel despre zei eu le primesc cu cea mai mare opunere? Se-nţelege, vor fi şi din aceia care cred că eu greşesc. Acum însă dacă şi tu, care te pricepi în asemenea chestii, crezi astea, devine o necesitate pentru noi să convenim ca-i aşa. Căci ce să mai vorbim noi, din moment ce am mărturisit singuri că nu ştim nimic în privinţa acestora? Dar spune-mi tu, în numele lui Philias, oare crezi să se fi întâmplat în adevăr una ca asta în lumea zeilor?
EUTIFRON: Ba bine că nu! Se întâmplă şi altele mai ciudate ca asta, Socrate; lucruri, de care mulţimea n-are habar.
SOCRATE: Cum? Crezi că între zei există în realitate război şi duşmănii crâncene şi lupte şi multe altele de aceeaşi natură, cum povestesc poeţii, şi mai cu seamă bunii noştri scriitori care ni le desfăşoară frumos pe la serbările religioase, cum se întâmplă de pildă pe la marile Panatenee, când o pânză cu tot felul de imagini pe dânsa este purtată în Acropolă? Putem spune, Eutifron, că astea sunt adevărate?
46
EUTIFRON: Nu numai atât, Socrate; dar, cum spuneam şi adineauri, am să-ţi mai povestesc, dacă vrei, o mulţime de lucruri cu privire la cele sfinte; şi sunt sigur că ai să rămâi încremenit.
SOCRATE: Nu m-aş mira. Cred însă că-i mai bine să spui toate astea cu alt prilej, când vom fi mai pe-ndelete.
Acum caută să-mi dai un răspuns ceva mai limpede la ce te-am întrebat; căci, prietene, e ceva pe care nu mi l-ai explicat mulţumitor mai înainte. Eu te-am întrebat ce este în sine evlavia, iar tu te-ai mulţumit doar să-mi răspunzi că evlavia este ce faci tu acum! Adică faptul că urmăreşti în justiţie pentru crimă pe propriul tău tată...
EUTIFRON: N-am spus decât adevărul, Socrate!
SOCRATE: Poate. Dar, Eutifron, tu declari sfinte încă o sumedenie de alte lucruri.
EUTIFRON: Şi sunt doar!
SOCRATE: Adu-ţi aminte că nu te-am rugat să-mi înfăţişezi o pildă-două din multele acte de evlavie; ţi-am cerut să-mi spui nota esenţială, căreia toate cele sfinte îi datorează sfinţenia lor. N-ai spus cumva că datorită unei singure idei cele nelegiuite sunt nelegiuite, iar cele sfinte sunt sfinte? Ce, nu-ţi aminteşti?
EUTIFRON: Ba da.
SOCRATE: Ei bine, tocmai acest caracter aş dori să mi-l lămureşti, ca să-1 studiez şi să mă folosesc de dânsul ca de un model; să pot şi eu declara, în sfârşit, despre oricare alt lucru — alcătuit de tine sau de altul — că dacă-i dintr-un material asemănător este sfânt; dacă nu,e nelegiuit.
EUTIFRON: De vrei aşa, îţi voi vorbi aşa, Socrate.
SOCRATE: Se-nţelege că vreau.
A doua definiţie
EUTIFRON: Atunci iată. Tot ce-i pe plac zeilor este sfânt; ce nu-i pe plac este nelegiuire.
SOCRATE: Foarte frumos, Eutifron! Abia acum mi-ai dat răspunsul pe care-1 ceream de la tine. De conţine şi adevărul, asta n-o ştiu încă; tu însă e sigur că-ţi vei da osteneala să dovedeşti cât sunt de adevărate cele ce-ai
afirmat.
EUTIFRON: Nici o îndoială.
47
