Nădăjduiesc, Socrate, că nici aici nu vei spune că mint. La capătul acestor încercări am constatat că tot el a biruit; căci m-a dispreţuit aşa de tare, căci şi-a bătut joc de frumuseţea mea şi m-a jignit! Şi eu, judecătorilor (da, vă fac judecători pentru trufia lui Socrate), eu care credeam că e ceva de mine — măcar în privinţa aceasta!

Aflaţi prin urmare, şi v-o jur pe zei şi zeiţe, că m-am sculat de lângă Socrate fără să se fi întâmplat nimic mai mult decât dac-aş fi dormit cu tata ori cu un frate mai mare!

Vă daţi acum seama în ce stare de spirit mă aflu faţă de el? Eu, care pe de o parte mă vedeam învins, pe de alta însă nu încetam a-i admira şi firea şi cumpătarea şi bărbăţia! Eu, cel bucuros c-am dat peste un om căruia nu i-am găsit pân-acum pereche la înţelepciune şi tărie de suflet! Urmarea? N-am găsit încă mijlocul nici să mă supăr pe dânsul, nici să mă lipsesc de întâlnirile lui; dar nici nu l-am putut aduce pe drumul dorit de mine. Căci ştiam bine că prin bani omul acesta era în genere mult mai greu de atacat decât Aias prin fier, iar singura cale prin care-mi închipuiam că va fi prins îmi scăpase acum din mâini! Şi astfel — nu mai ştiam ce să fac: umblam de colo-colo şi eram mai robit acestui om decât a fost vreodată robit cuiva un sclav adevărat.

Socrate nu atârnă de elemente externe

Astea erau până atunci toate legăturile dintre noi; şi după ele veni campania ce-am făcut-o amândoi la Potideia1, unde ne întâlneam regulat

1 Oraş în Macedonia, implicat în cauzele războiului peloponesiac. Ridicându-se împotriva Atenei în 432 î.d. Hr., fu readus la supunere după

un asediu de doi ani, în 430. Vezi Apărarea lui Socrate, 28 e şi Plutarh, Viaţa lui Alcibiade.

la masă. Să amintesc însă că acolo m-a întrecut nu numai pe mine în răbdarea muncilor militare, dar pe toţi ceilalţi. Ori de câte ori, din cauza întreruperii legăturilor undeva, eram siliţi să ajunăm, cum se întâmplă la război, nimic nu erau ceilalţi pe lângă dânsul în privinţa rezistenţei. Şi 220a iarăşi, când eram la belşug, el singur era în stare să mănânce şi să bea cât patru. Şi n-o făcea fiindcă voia, ci fiindcă era silit. Şi-i biruia pe toţi. Dar cel mai minunat lucru din toate era că totuşi nici un om nu 1-a văzut beat pe Socrate, niciodată; şi dovada o veţi avea, cred, numaidecât. în ce priveşte modul cum răbda asprimea iernii (şi-s ierni cumplite pe-acolo), făcea adevărate minuni. Am avut multe prilejuri să-1 văd, dar o dată b mi-aduc aminte că era pe un îngheţ

înspăimântător; toţi ceilalţi, sau nu ieşeau din case, sau, dacă vreunul se încumeta să iasă, îşi lua cele mai groase veşminte, cea mai călduroasă încălţăminte, înfăşurându-şi picioarele fie cu postav, fie cu blăniţe de miel. Socrate a ieşit cu dânşii având aceeaşi haină pe care o purta obişnuit şi înainte; şi a ieşit desculţ şi a umblat pe gheaţă mai lesne decât cei încălţaţi. Iar soldaţii se uitau cam chiorâş la dânsul, ca la unul ce le arătase dispreţ.

Iată cât priveşte răbdarea1. c Dar să mai spun ce făcu şi îndură cetăţeanul năstruşnic...2, într-una din zile, pe când făcea campanie tot acolo, s-a întâmplat un lucru demn de auzit. începu a cugeta într-un loc şi stătu acolo în 1 Redăm mai jos, după Corn. Nepos, o scurtă caracterizare a lui Alcibiade, schiţată de istoricii Teopomp şi Timeu. Din ea se vede: 1. că

Alcibiade avea o educaţie ce s-ar numi astăzi „integrală": 2. că elevul lui Socrate şi-a imitat de aproape magistrul (Alcibiade, II).

„Născut în preastrălucitul oraş al Atenei, el (Alcibiade) îi întrecea pe toţi prin splendoarea şi demnitatea vieţii. Surghiunit din patrie, veni în Teba. Aici s-a adaptat aşa de bine deprinderilor tebane, că nimeni nu-i mai putea sta alături în privinţa muncii şi puterilor trupeşti (şi doar toţi beoţienii se laudă mai mult cu tăria corpului decât cu vioiciunea minţii). Acelaşi, aflându-se între spartani,după ale căror moravuri răbdarea era cea mai mare virtute, s-a deprins aşa de bine cu austeritatea vieţii, că i-a întrecut pe toţi prin cumpătarea hranei şi a îmbrăcăminţii. A fost şi pe la traci — oameni înclinaţi la beţie şi la plăcerile amorului. I-a dat şi pe dânşii gata în propria lor specialitate! Venit la perşi, unde cel mai mare merit este să vânezi necurmat şi să trăieşti în lux şi eleganţă, el imită aşa de bine moravurile lor, că începură ei înşişi să-1 admire.

Prin astfel de însuşiri Alcibiade lua locul de frunte pe oriunde se ducea şi era numărat printre cei mai iubiţi."

2 Odiseea, IV, 242. Astfel povesteşte Elena despre Odiseu.

140

141

PLATON

picioare, meditând, chiar din revărsatul zorilor. Apoi, cum nu s-a dumirit asupra obiectului cercetării sale, nu s-a mai urnit din loc, ci a stat reflectând mai departe. Şi se făcuse miezul zilei şi oamenii se uitau la dânsul şi se minunau şi-şi spuneau unul către altul cum Socrate sta în acel loc din zori, meditând la te-miri-ce! Şi când unii dintre cei care-1 văzuseră îşi sfârşiră, despre seară, lucrul, după ce mâncară, îşi scoaseră d paturile de campanie (era vară atunci) şi se culcară la aer având a păzi totodată pe Socrate, în cazul c-ar fi rămas şi noaptea acolo. Iar el a rămas până s-a făcut ziuă şi până apăru soarele. Atunci, făcu întâi o rugăciune şi se făcu nevăzut.

Curajul lui Socrate

Să vi-1 arăt acum, dacă vreţi, cum era în lupte; căci şi asta-i drept să i-o recunoaştem. Când avu loc lupta din care eu am ieşit aşa de bine încât generalii mi-au acordat răsplata vitejiei, nimeni altul nu m-a scăpat — din câţi oameni erau acolo — decât dânsul. Căzusem rănit, iar el n-a

e vrut să mă părăsească, şi mi-a scăpat şi armele şi pe mine1. Ştii, Socrate, că eu i-am sfătuit atunci pe generali să-ţi dea ţie premiul vitejiei. De asta cel puţin n-ai să mă ţii de rău şi nici nu-mi poţi spune că mint. Ei bine, când generalii, punând preţ mai mare pe demnitatea mea,.voiră să-mi dea mie acele însemne, tu te-ai arătat mai pornit chiar decât dânşii în susţinerea ca nu tu, ci eu să iau răsplata.

N-ar fi, prieteni, fără interes să v-atrag luarea-aminte şi asupra purtării lui Socrate când armata noastră a fost pusă pe fugă şi se retrăgea

221a de la Delion. S-a întâmplat atunci să-1 întâlnesc. Eram călare; dânsul pe jos, greu-înarmat. Toţi oamenii se risipiseră, iar el se retrăgea împreună cu Laches. întâlnindu-i pe drum, îndată ce i-am văzut, le-am dat curaj spunându-le că nu-i voi părăsi. Acolo l-am putut studia pe Socrate mai bine decât la Potideia. în adevăr, cum eu eram călare, aveam mai puţine

b motive să mă tem pentru viaţă. Mi-am dat mai întâi seama cu cât întrecea el în stăpânire de sine pe Laches. în al doilea rând, băgai de seamă că-şi păstra şi acolo mersul de aici; ca să mă exprim, Aristofan, cu un vers din ale tale, avea mersul mândru şi arunca ochii pieziş împwjur2. Cu aceeaşi linişte observa şi pe prieteni şi pe inamici, fiind în

• Cf. Plutarh, Viaţa lui Alcibiade, 195 A. 2 Norii, 362.

142

BANCHETUL

vederea tuturor până foarte departe, că oricare s-ar fi atins de acest bărbat era întâmpinat cu cea mai bună

dispoziţie de luptă. De aceea s-au şi întors în siguranţă, şi el şi tovarăşul. Doar în război cel mai adesea inamicul nu se atinge de oameni cu asemenea dispoziţii, ci mai degrabă c de cei puşi pe retragere şi fugă.

Socrate este unic în lume

Multe alte ar mai putea spune oricine întru preamărirea lui Socrate, adevărate minuni. Se înţelege, în ce priveşte atâtea din gesturile sale, uşor s-ar putea spune ceva şi despre alţii; sunt însă unele care-1 fac vrednic de orice admiraţie — gesturi în care nu seamănă cu nimeni, nici dintre cei vechi, nici dintre cei acum în viaţă. în adevăr, cum a fost Ahile o înţelege oricine prin comparaţie cu Brasidas1 şi cu alţii. în Pericle vedem pe Nestor2 şi Antenor3... şi tot astfel cu atâţia pe care i-am putea asemăna în acelaşi mod. Dar ca bărbatul acesta, de-aici, în d originalitatea, in persoana şi cuvintele lui, în zadar veţi căuta unul măcar să se apropie de el, fie la cei de faţă, fie la cei din vechime, afară dacă nu-1 comparaţi, cum am făcut eu, nu cu oameni, ci cu sileni şi satiri, pe el şi cuvântările lui. Pomenesc de asta fiindcă am scăpat din vedere la început să arăt că şi cuvântările lui sunt asemenea silenilor care se înlredeschid. Când vrea cineva să le-asculte i se pare la început e că-s lucruri cu totul de râs. Vorbele şi frazele lui sunt, pe dinafară, ca pielea unui satir obraznic. Nu vorbeşte decât despre măgăruşi cu samare, de căldărari, de cizmari, de tăbăcari; şi pururea pare a întrebuinţa aceleaşi expresii pentru a spune aceleaşi lucruri; încât omul fără experienţa modului său de vorbire sau cel lipsit de inteligenţă găseşte vrednice de râs asemenea cuvântări. Dar să le deschidă cineva 222a şi să caute a pătrunde sensul lor mai adânc! Va găsi, întâi, că pe dinăuntru sunt singurele pline de înţelepciune; va recunoaşte, în al doilea rând, că, fiind cele mai divine, conţin în sine nenumărate plăsmuiri ale talentului; că se referă la o sumedenie de subiecte, cu 1 Brasidas, general şi om politic spartan. în războiul peloponesiac el fu învingător şi muri ca emu în lupta de la Amphipolis 424 î. d. Hr. Cf.

Tmitiide, V, 6.

2"1 Nestor şi Antenor, primul la greci, celălalt la troieni, s-au bucurat — după poemele homerice — de un renume similar, fiind oameni cu multă socoteală şi foarte pricepuţi oratori.

143

PLATON

deosebire la tot ce se cuvine să aibă în vedere unul care ţinteşte să devină şi bun şi frumos1.

Socrate şi iubirea tinerilor

Iată, prieteni, astea sunt punctele pentru care îl laud pe Socrate. Cât despre cele pentru care-1 ţin de rău, le-am amestecat printre laude atunci când v-am vorbit de jignirile ce el mi-a adus. E foarte adevărat că asemenea lucruri nu le face numai cu mine, ci şi cu Charmide2 al lui Glaucon, cu Eutidem3 al lui Diocles şi cu mulţi alţii, pe care îi înşală făcând pe înamoratul. De fapt, el joacă rolul iubitului mai degrabă decât pe-al iubitorului. De aceea, te fac şi pe tine atent, Agaton, să nu te laşi înşelat de dânsul, ci, luând aminte la suferinţele noastre, să

tragi şi tu un folos, nu cumva să faci ca prostul din poveste care nu învaţă decât din păţanie.

Când Alcibiade spunea acestea, se stârni deodată râsul, din pricina sincerităţii cu care vorbea şi fiindcă lăsa impresia că-i încă înamorat de Socrate.

Atunci Socrate:

— Bine, Alcibiade, zise el, dat tu nu mai eşti beat! Altminteri n-ai fi fost în stare să aduci vorba aşa de măiestrit şi pe departe, pentru a tăinui cele ce urmăreşti cu adevărat; nici să le furişezi la sfârşitul cuvântării, aşa ca din întâmplare, pe celelalte! Doară ţinla unică a vorbirii tale e să bagi zâzanie între mine şi Agaton, arătând că nu trebuie să iubesc pe altul în afară de tine şi că Agaton nu trebuie să fie iubit de nimeni în afară de tine. Dar nu ne-ai păcălit! Piesa ta cu satiri şi sileni a ieşit acum în vileag şi s-a făcut lumină, la aminte deci, iubite Agaton, să nu iasă el cu ceva deasupra. Fii astfel pregătit, ca nimeni să n-aibă putinţa de a ne despărţi prin vrajbă.

Atunci Agaton:

1 în aceste câteva cuvinte se rezumă idealismul educaţiei aristocratice a grecilor, educaţie pe care Socrate, împotriva curentului vremii, şi-a luat greaua sarcină s-o predice ca nimeni altul.

2 Charmide era unchiul dinspre mamă al lui Platon; a fost membru al guvernului celor treizeci de tirani.

1 Eutidem, de aici, nu poate fi personajul dialogului platonic cu acest nume; este mai degrabă tânărul de care Xenofon (Apomn., IV, 2 şi 6) ne spune că Socrate şi 1-a făcut adept.

144

BANCHETUL

— Da, da, Socrate, te-apropii mult de adevăr. Pentru mine dovada

stă în faptul că s-a aşezat la masă între mine şi tine doar să ne despartă! e Dar nu va ieşi deasupra întru nimic, căci voi veni şi eu să mă aşez lângă