„Eu, fiind acum sănătos, doresc să fiu sănătos; fiind bogat, doresc să fiu bogat şi-s poftitor de lucruri pe care le posed chiar."
Desigur, i-am putea da răspunsul următor: „Omule, după ce ţi-ai dobândit pentru acum bogăţia, sănătatea şi puterea, vrei să le ai şi pe viitor, căci pentru moment, cu sau fără voia ta, le ai. Când zici doresc cele ce am, ia seama dacă nu spui tocmai că lucrurile prezente să fie prezente şi în viitor!" Ar putea să nu cadă la învoială?
— Desigur că s-ar învoi, zise Agaton. Atunci Socrate, luând din nou firul:
— Bine, zise, a iubi nu este oare mai degrabă a dori ce nu-i încă sigur, ce nu stăpânim încă? Nu-i să vedem păstrate şi pe viitor ceea ce avem? Şi să ne fie prezente?
— Desigur, asta-i.
— Şi acesta, deci şi cine mai pofteşte, oricare ar fi el, doreşte numai ce nu-i la dispoziţia sa, numai ce nu-i prezent, ce nu-i el, ce-i lipseşte; numai unor lucruri din acestea le duce dorul şi pofta!
— Se înţelege.
— Haide, zise Socrate, să ne-nţelegem asupra celor recunoscute de amândoi până acum. Altceva-i oare amorul, ori e întâi de toate iubirea te-miri-căror lucruri, în al doilea rând tocmai dorul după lucrurile a căror lipsă o simţim?
— Da, zise, acesta-i amorul.
112
113
PLATON
— Adu-ţi acum aminte, de care lucruri ai spus în cuvântare că Eros te face înamorat? Dacă vrei, îţi amintesc chiar eu. Cred că te-ai exprimat cam aşa: zeii au pus rânduiala în lucruri din dragostea celor frumoase, căci nu există un Eros al celor urâte! N-ai spus cam aşa?
— Am spus, întări Agaton.
— Văd, prietene, că vorbeşti cum se cuvine, adăugă Socrate. Şi, dacă lucrurile stau aşa, poate fi Eros altceva sau este tocmai iubirea frumosului şi nicidecum a urâtului?
Am convenit.
— Recunoaştem dar că omul iubeşte lucrul de care-i lipsit şi pe care nu-1 are?
— Da, zise.
— Atunci Eros duce lipsă şi nu are... tocmai frumuseţea.
— Cu necesitate.
— Dar ce? Pe unul lipsit de frumuseţe, pe unul ce nici n-a trecut vreodată pe lângă ea, poţi să-1 numeşti frumos?
— Nu, desigur.
— Şi dacă lucrurile stau aşa, mai susţii acum că Eros e frumos? Şi Agaton, la rându-i:
— Mi-e teamă, Socrate, că-n acel moment nici n-am ştiut ce spun.
— Şi totuşi, Agaton, tu ai vorbit frumos. Dar spune-mi încă ceva: oare cele bune nu-ţi par a fi şi frumoase?
— Mi se par.
— Dacă deci Eros e lipsit de cele frumoase şi dacă lucrurile bune sunt tocmai cele frumoase, atunci el este lipsit de cele bune.
— Eu n-aş putea, zise Agaton, să mă-mpolrivesc ţie, Socrate! De aceea... fie cum zici tu.
— Nu te poţi împotrivi adevărului, zise acesta. Dar cred, iubite Agaton, că nu-i greu să înfunzi pe Socrate!
Ce ştie Socrate de la Diotima
Te las acum pe tine. Vreau să vă spun despre Eros un cuvânt pe care l-am auzit odată din gura unei femei din Mantineia, numită Diotima1, înţeleaptă şi-n treburile amorului şi-n multe alte direcţii.
1 Cine este Diotima'.' O realitate istorică sau un personaj fictiv? Părerile criticii sunt în genere împărţite, după cum se acordă sau nu istoricitate operei platonice. Taylor (Plato,
114
BANCHETUL
Dânsa puse pe atenieni să facă jertfe înainte de a izbucni ciuma1, şi aduse prin asta o amânare de zece ani a molimei. Ea mi-a împărtăşit şi mie cele referitoare la Eros. Având deci în vedere înţelegerea ce am cu Agaton, voi încerca să vă spun şi vouă cuvântul ei, de data asta singur, fără ajutor, aşa... cum voi putea. Găsesc că trebuie să desfăşor lucrul ca şi tine, Agaton; voi arăta mai întâi cine şi ce fel este Eros, pe urmă voi vorbi de faptele lui.
Mi se pare că-i ma; lesne din toate să vă istorisesc e tocmai cum s-a desfăşurat convorbirea mea cu străina. De mirare că şi eu i-am făcut cam aceleaşi întâmpinări pe care Agaton le rostea către mine adineauri: că Eros este zeu mare şi că-i amorul lucrurilor frumoase; iar dânsa m-a înfruntat cam cu aceleaşi vorbe pe care eu i le-am răspuns acestuia: că după părerea mea Eros nu-i nici frumos, nici bun.
Natura lui Eros este mijlocie
Luând cuvântul, am spus:
— Cum gândeşti, Diotima? Atunci Eros este şi urât şi rău? Iar ea răspunse:
— Ce, nu ştii vorbi fără să huleşti?2 Crezi că dacă un lucru nu-i frumos, urmează cu necesitate că-i urât?
