Creatorii în corpuri, zise ea, îşi îndreaptă paşii mai cu seamă spre femei; prin amorul lor creează copii. Astfel îşi închipuie dânşii că-şi agonisesc şi nemurirea şi pomenirea numelui lor şi fericirea — pentru toată vremea ce va să vină*.

1 Nu se cunoaşte provenienţa acestui vers.

2 Vezi cuvântarea lui Fe<lru, 179 b şi urm.

3 Kodru, cel din urmă rege al Atenei, a primit moartea cu voinţă, pentru a mântui oraşul în războiul pe care-l purta cu Sparta. Potrivit oracolului, atenienii câştigau lupta decisivă dacă regele lor era ucis de inamic. Aflând răspunsul oracolului, spartanii au luat măsuri ca regele să fie cruţat; dar acesta, luând înfăţişarea înşelătoare a unui tăietor de lemne, ieşi înaintea inamicului, îi căută gâlceava şi primi moartea.

Astfel asigură Kodru victoria patriei sale şi libertatea ei. Cf. Pausania, I, 19; VII, 25; Herodot, V, 65, 76; Val.Max.,V,6.

4 Şi aici — fragment dintr-un vers (a cărui provenienţă a rămas necunoscută).

124

125

BANGHETUL

PLATON

Dar creatorii în spirit! Căci sunt oameni, zise ea, care creează mai

209a bucuros în suflete decât în corpuri... opere, se înţelege, care cad în sarcina spiritului să le conceapă şi să le formuleze. Vreţi să ştiţi care anume? Cele referitoare la gândire şi, nu mai puţin, la orice altă direcţie spirituală1.

Dintre aceştia, deci, fac parte toţi poeţii care creează lucruri originale; dintre ei, tehnicienii numiţi genii inventive... Iar cea mai mare din lucrările minţii lor, zise ea, şi cea mai fnimoasă între toate, priveşte întocmirile cetăţilor şi aşezămintelor omeneşti, gândire ce se numeşte,

b în acest caz, proporţie şi dreptate socială. Şi iată: când unul dintre aceştia poartă de tânăr în suflet, ca o fiinţă

divină, sămânţa creaţiei şi când ajunge în floarea vârstei, deodată e cuprins de dorinţa zămislirii şi naşterii. El caută atunci şi aleargă încoace şi încolo după frumuseţea în care ar putea procrea... căci în urât nu va zămisli niciodată. Şi, pătruns de creaţie, îmbrăţişează mai bucuros corpurile frumoase decât pe cele urâte; dacă întâlneşte în drum un suflet frumos, nobil şi de o bună natură, îndată-1 stăpâneşte dragostea pentru această îndoită întrupare frumoasă. în faţa unei astfel de făpturi el devine într-o clipă capabil să-i dea o bogată îndrumare în vederea oricărei opere spirituale, îi dă sfaturi cum trebuie să fie omul superior, ce preocupări caută să aibă şi s-apucă

c chiar să-i facă pregătirea ştiinţifică. Atingându-se astfel de frumos şi împărtăşindu-se din el, se înfiripează, cred, şi ia naştere ceea ce stă încă de mult încolţit în suflete. Prezent sau absent — el îşi aduce aminte de alesul său şi creşte împreună cu dânsul rodul propriei sale creaţii2. Aşa se face că oamenii din această categorie păstrează între dânşii legături mai puternice decât comuniunea dintre noi şi copiii noştri şi că amiciţia lor se arată

mai neclintită; doar ei se fac una în vederea unor copii mai frumoşi şi mai puţin atinşi de moarte. Şi, se înţelege, mai bucuros ar primi oricare om, pentru sine, să dea naştere unor astfel de copii decât d făpturilor omeneşti. Dar încă, dac-ar mai privi la un Homer, la un Hesiod, ori la ceilalţi poeţi de seamă, pe care îi pizmuieşte pentru urmaşii ce-au lăsat, urmaşi în stare să dea părinţilor creatori şi glorie şi amintire nepieritoare

— fiind ei înşişi fără de moarte! Sau dacă ar privi,

1 Aici cuvântul grecesc dptTij (=virtus) are înţelesul cel mai larg, de operă a spiritului, fiind ca sens un derivat al acţiunii conţinute în cuvântul <|>povir|Oic (judecată, gândire).

2 Pentru deplina înţelegere a locului, trimitem la paragrafele introducerii privitoare la theoria greacă şi la amurul filosofic.

126

adause ea, spre copiii pe care Licurg i-a lăsat în Lacedemonia ca să fie mântuitorii statului spartan şi — ca să

spun vorba — mântuitorii întregii Elade chiar!'. Tot aşa de onorat este la noi Solon, făuritorul cunoscutelor legi, şi mulţi alţii de pretutindeni, de la greci şi de la e străini, bărbaţi care au adus la lumina zilei multe şi frumoase lucrări, creaţii originale în orice direcţie a spiritului. Pentru dânşii se înalţă azi nenumăratele monumente cu caracter sacru! Ele sunt rezultatul unor astfel de copii; dar nu cunosc până acum un monument ridicat pentru copii omeneşti!

Treptele iniţierii desăvârşite

Poate c-am izbutit, Socrate, să te introduc puţin în chestiunile erotice. Nu ştiu însă de vei fi în stare să te ridici, chiar cu o bună 210a călăuzire, până la treapta iniţierii depline, până la starea de clarviziune, pentru care ce-am spus până aici nu-i decât pregătire2. Voi da tot eu lămuriri mai departe şi nu va lipsi nimic din bunăvoinţa şi ajutorul meu. încearcă numai de mă urmăreşte, dacă te simţi în stare.

Oricine vrea să meargă în această chestiune drept la ţintă, trebuie încă din copilărie să înceapă prin a fi în căutarea corpurilor frumoase. în primul rând cel ce iniţiază, de vrea să călăuzească pe iniţiat pe drumul drept, trebuie să-1 conducă aşa, încât acesta să nu iubească decât un singur corp şi să creeze în jurul lui discursuri3

frumoase. Pe urmă caută să înţeleagă că frumosul care se găseşte într-un corp — oricare ar fi el — este frate cu frumosul ce este în alt corp. Şi dacă ar trebui să urmărim b frumuseţea după înfăţişare, ar fi o mare greşeală să nu socotim că frumosul ce stă pe toate corpurile este în fapt unul şi acelaşi. De altă parte, cine a priceput asta o dată, nu mai poate iubi decât toate corpurile

1 Platon a avut întotdeauna admiraţie pentru constituţia şi legile Spartei; vezi şi Legile, III, 693 e.

2 „Iniţierea" în misterele amorului este privită ca un drum cu mai multe faze; numai la urmă cade perdeaua în faţa iniţiatului şi iese la lumină

adevărul. Purificatul este acum în .stare să vadă nemijlocit realitatea şi s-o contemple, fapt pe care limba greacă îl numeşte epoptie. Ve/i 211

b, c şi Fedan, 69 v—d, L. Robin.

3 Deşi suntem încă în fa/a când punctul de atracţie al iubirii aparţine frumuseţii corporale, nu lipsesc totuşi nici de aici (= discursurile frumoase), fiindcă' este vorba, probabil, de convingerea pe caie iniţiatorul trebuie s-o exercite în tot momentul asupra iniţiatului.

127

PLATON

BANCHETUL

frumoase. Cu alte cuvinte, se dezbăra de iubirea puternică ce o avea pentru unul singur şi începe a-1 dispreţui ca pe ceva socotit de mică importanţă. După aceea va preţui frumosul sălăşluit în suflete mai mult decât frumuseţea ce ţine de corp. Şi încă... într-o măsură aşa de însemnată, că dacă are cineva un suflet ales însă corpul nu-i tocmai o floare a frumuseţii, îi este totuşi de ajuns: ori să-1 iubească, ori să-1 preocupe, ori chiar să-1 împingă a crea şi urmări cele mai potrivite exerciţii de spirit, în stare să ridice nivelul sufletesc al tinerilor. Şi va fi constrâns să

contemple frumosul ce se găseşte în ocupaţiile zilnice şi în legi; să vadă şi aici că frumosul întreg este înrudit cu sine însuşi... aşa că-şi va da atunci seama ce puţin lucru este celălalt frumos, care priveşte corpul!

De la ocupaţiile obişnuite se ridică la ştiinţe... ca să înţeleagă de rândul acesta şi frumosul sălăşluit în ele. Acolo, având în fală o bogată privelişte frumoasă, el nu va mai fi rob umil şi plecat unei singure iubiri, îndreptată spre frumuseţea unui tânăr, a unui singur om — te miri cine — a unei singure predilecţii... Dimpotrivă, strămutat pe marea cea largă a frumosului şi contemplându-1 nemijlocit, el va crea multe, frumoase, magnifice opere ale spiritului: cu deosebire cugetări pe tărâmul nesfârşit al filosofiei; şi va face aceasta până ce, întărit pe poziţie şi sporit în mijloace, va ajunge să prindă însăşi acea ştiinţă, unică în felul ei, ce are ca obiect frumuseţea de care vorbim.

Descoperirea Frumosului în sine

încearcă acum, adăugă ea, să-ţi ţii atenţia cât poţi mai trează. Cine va fi călăuzit metodic, astfel încât s-ajungă a pătrunde misterele amorului până la această treaptă şi cine va contempla pe rând1 şi exact obiectele frumoase, acela, ajuns la capătul iniţierilor lui Eros, va întrezări deodată2 o frumuseţe de caracter miraculos. E vorba, Socrate, de acel Frumos către care se îndreptau mai înainte toate străduinţele

' Ceea ce caracterizează fiecare treaptă a acestei înălţări către frumos este apercepţia unei esenţe comune multiplicităţii lucrurilor. Vedem în acelaşi timp acelaşi obiect, unul şi multiplu, până la infinit (L. Robin).Aceeaşi metodă urmează în teoria platoniciană inteligenţa, pentru descoperirea binelui, cu deosebirea că acolo în locul amorului este dialectica.

2 Revelaţia se face de<xJată\ iniţierea este gradată. (L. Robin.) 128

noastre: frumuseţe ce trăieşte de-a pururea, ce nu se naşte şi piere, ce 211a nu creşte şi scade; ce nu-i, în sfârşit, într-un punct frumoasă, într-altul urâtă; câte-odată da, alteori nu; într-un anumit raport da, într-altul nu; aici da, dincolo nu; pentru unii da, pentru alţii nu. Frumuseţea ce nu se înfăţişează cu faţă, cu braţe sau cu alte întruchipări trupeşti; frumuseţe ce nu-i cutare gând, cutare ştiinţă; ce nu sălăşluieşte în altă fiinţă decât sine; nu stă într-un animal, în pământ, în cer, sau oriunde aiurea; frumuseţe ce rămâne ea însăşi cu sine, pururea identică

sieşi prin unicitatea formei1; frumuseţe din care se împărtăşeşte tot ce-i pe lume b frumos, fără ca prin apariţia şi dispariţia obiectelor frumoase ea să crească, să se micşoreze ori să îndure o cât de mică ştirbire.

Când, prin urmare, se ridică cineva de la cele de jos, datorită amorului bărbătesc adevărat, până la acea desăvârşită frumuseţe şi începe a o întrezări, abia atunci poate spune că-i pe punctul să nimerească ţinta urmărită.

în realitate, drumul drept ce merge la cele c erotice sau mijlocul de a fi călăuzit într-acolo este să începem prin a iubi frumuseţile de aici, după care să ne ridicăm până la iubirea frumosului suprem, păşind ca pe o scară toate treptele urcuşului acesta. Să trecem, adică, de la iubirea unui singur corp la iubirea a două; de la iubirea a două la iubirea tuturor celorlalte. Să ne ridicăm apoi de la corpuri la preocupările frumoase, de la preocupări la ştiinţele frumoase, până ce ajungem în sfârşit să ne reculegem din diferitele ştiinţe şi să ne concentrăm într-una singură, care este de fapt însăşi ştiinţa Frumosului, ştiinţă prin care ajungem să cunoaştem frumuseţea în sine, aşa cum e2.

Aici este, iubite Socrate, grăi străina din Mantineia, tocmai aici e d rostul vieţii noastre! Căci dacă viaţa merită

prin ceva s-o trăiască omul, numai pentru acela merită, care ajunge să contemple frumuseţea însăşi. Din moment ce ai văzut-o o dată, cum îţi vor mai părea pe lângă ea şi aurul şi îmbrăcămintea şi tinerii frumoşi şi copilandrii care vă tulbură când îi vedeţi, pe tine şi pe atâţia alţii! Ba... vă tulbură aşa de tare, că pentru a vă privi iubiţii şi a trăi pururea cu dânşii aţi fi gata, dacă lucrul

1 Cu alte cuvinte, unitatea esenţei nu-i o unitate de colecţie, cum e aceea a unui tot, ci o unitate indivizibilă; Frumosul este în nuni unic ceea ce este şi, ca atare, nu încetează niciodată să fie una cu sine însuşi. Să se compare şi Fedon, 78 d—e. (L. Robin.) 2 Ridicarea până la epoplia Frumosului trece deci prin patru trepte: frumuseţea fizică, frumuseţea morală, frumuseţea cunoştinţelor şi Frumosul în sine, absolut.

129