PLATON

ar fi cu putinţă, să uitaţi şi de mâncare şi de băutură... numai şi numai să-i admiraţi şi să fiţi cu dânşii!

e Dar ce să mai zicem, grăi dânsa, de omul căruia îi e dat să

contemple frumuseţea cea limpede, curată, neprihănită... nu aceea plină de carne şi coloraţie omenească sau de câtă altă zgură a firii muritoare! Ce să mai zicem când el ar putea zări Frumosul divin, Frumosul cel cu 212a înfăţişare unică? Ţi-nchipui, zise, că trăieşte viaţă fără valoare omul care va privi într-acolo şi va contempla acel frumos, căruia i se dedică şi cu care se împreună? Nu-ţi dai seama că numai unul ca acesta — care vede frumosul prin singura cale în care el poate fi perceput — este în stare să creeze; nu măşti ale artei1, măşti de care nici nu se atinge, ci opere de artă adevărată, ca unul ce-a pătruns în lagărul adevărului? Că numai creatorul unor opere superioare se face scump lui Dumnezeu; şi că, dacă între oameni există nemuritori, este tocmai cazul aceluia?

b Iată, Fedru şi voi toţi; astea-s convingerile pe care Diotima mi le-a sădit în suflet. Pătruns de ele, încerc la rându-mi să insuflu şi eu credinţa că firea omenească nu şi-ar putea lua cu uşurinţă tovarăş de lucru mai potrivit ca Eros, pentru dobândirea acestui bun. lată de ce, întrucât mă priveşte, susţin că orice om are datoria să stimeze pe Eros; de aceea preţuiesc eu toate câte vin de la Eros; de aceea mă

străduiesc pentru ele, ba-i îndemn şi pe alţii în această direcţie; de aceea preamăresc, şi acum şi pururea, puterea şi bărbăţia lui Eros, atât cât sunt în stare s-o fac!

c Şi acum, Fedru, consideră cuvântarea mea — de vrei — o

închinare în cinstea lui Eros, sau numeşte-o cu orice nume-ţi place!

Partea a treia

Aşa vorbea Socrate. Şi pe când ceilalţi îl lăudau, Aristofan se pregătea să-i răspundă ceva, deoarece Socrate făcuse în cuvântare o aluzie şi la teoria lui. Dar tocmai atunci s-auzi un zgomot mare de-afară; pocnituri puternice în poarta curţii şi, în acelaşi timp, glasul unor cheflii. Printre dânşii s-amestecă şi vocea unei flautiste.

Atunci Agaton zise:

BANCHETUL

1 Ce este aici dpeirj'.' Ce sunt tiSwXa dptTTJs-7 Robin traduce pe âpe-ni cu merite; pe clSwXa dptTÎis- cu des images de merite. Credem că

aici este vorba, mai precis, de acea virtute a spiritului pe care noi o numim talent, şi datorită căreia omul creează opere de artă şi de ştiinţă.

130

— Ia vedeţi ce este afară, băieţi. Dacă-i un prieten, poftiţi-1 d înăuntru. Dacă nu, spuneţi-i că nu bem şi că

ne-am culcat chiar.

Sosirea lui Alcibiade

Nu trecu mult şi deosebirăm în curte vocea lui Alcibiade. Afumat cum era, el striga cu glas tare şi întreba unde-i Agaton şi le poruncea celorlalţi să-1 ducă la el. Unii însoţitori, împreună cu flautista, îl apucară atunci de braţ de-o parte şi de alta şi-1 duseră până în dreptul uşii. Avea pe cap o coroană deasă din frunză de iederă, împestriţată

cu micşunele; drept podoabă, nenumărate panglicuţe îi atârnau de pe cap. e Astfel apăru şi zise din uşă:

— Salutare, prieteni! Mai primiţi un tovarăş de băutură? Pe unul care a băut bine şi pân-acum? Ori, îndată ce ne împlinim misiunea pentru care am venit, de a încorona pe Agaton, va trebui să plecăm? Eu n-am putut să vin ieri, zise, şi iată-mă acum, cu panglici pe cap, precum mă vedeţi, sosit pentru ca, dezlegându-le de pe mine, să le aşez pe capul cel mai talentat şi mai frumos... aşa-1 declar eu. Ce? Râdeţi de mine că sunt beat? Chiar dacă râdeţi, ştiu bine că tot ce spun eu este adevărat. Acum haide, spuneţi-mi iute; pot să intru în aceste condiţii sau nu? Cu 213a alte cuvinte, sunteţi dispuşi să beţi şi cu mine sau nu?

Un ropot de aplauze fu răspunsul şi strigăte din partea tuturor: să intre, să s-aşeze la masă!

Agaton îl pofti: el intră condus de tovarăşi. Apropiindu-se, îşi tot strângea panglicile din jurul capului cu gând să-1 încoroneze pe Agaton; dar cum ele-i cădeau pe ochi, nu băgă de seamă pe Socrate şi se aşeză lângă Agaton, la mijloc, între Socrate şi acesta. Tocmai atunci Socrate b se dase mai într-o parte şi-i făcuse loc să stea. Când se apropie să şadă, îl îmbrăţişa pe Agaton şi-1 încorona.

Atunci Agaton strigă:

— Descălţaţi, băieţi, pe Alcibiade, ca să ocupe şi el locul al treilea!

— Foarte bine, zise Alcibiade, dar cine-i pe rândul nostru al treilea tovarăş de băutură? Spunând asta, se întoarse şi-1 zări pe Socrate. Văzându-1, avu o tresărire, apoi zise: Heracles! Şi tu aici? Socrate aici? Şi-ai stat aşa, de-o parte, iarăşi la pândă? Şi mi-ai răsărit în faţă deodată, c cum ţi-e obiceiul, într-un loc unde niciodată nu mi-aş

fi închipuit să fii! Spune-mi de ce-ai venit aici? De ce te-ai aşezat tocmai în locul ăsta?

L

131

PLATON

Cum de n-ai găsit mai potrivit să şezi lângă Aristofan, sau lângă vreun hâtru adevărat ori lângă vreunul ce vrea să

fie aşa ceva? De ce-ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă ca să şezi lângă cel mai frumos din cuprinsul acestei case? Şi Socrate:

— Vezi, zise, vezi de mă apără tu, Agaton, căci amorul ăstui om faţă de mine nu-i lucru de şagă. De când m-am înamorat de dânsul, chiar din clipa aceea, nu-mi mai este îngăduit nici să mă uit, nici să

d convorbesc cu vreun tânăr frumos, fără să nu-i trezesc gelozia, fără să nu mă ţină de rău, să nu-mi facă

nemaipomenite mizerii şi să nu mă ocărască... doar nu m-a bătut! Bagă de seamă să nu-mi facă şi acum aşa ceva; mai bine ai încerca să ne împaci! în orice caz, dacă vezi că-mi face ceva, te rog să mă aperi, căci eu sunt peste măsură de înfricoşat şi de mânia şi de dragostea lui.

— Nu! zise Alcibiade. între mine şi tine nu-i împăcare. Pentru asta am să te pedepsesc eu ceva mai târziu; deocamdată, Agaton, dă-mi

e înapoi câteva panglici ca să încoronez — zise el — şi capul cel minunat al acestuia. Nu vreau să se mai jeluie ca pe tine te-am încoronat iar pe dânsul, ale cărui cuvântări biruie toată lumea (şi întotdeauna, nu ca tine, numai alaltăieri!), nici nu m-am gândit să-1 împodobesc.

Spunând acestea îi şi luă câteva bentiţe şi legă cu ele capul lui Socrate; apoi se întinse pe pat. Cum se lungi, zise: Bine, prietenilor, dar voi îmi faceţi impresia că nici nu vă gândiţi la băutură! Asta eu nu pot s-o trec cu vederea.

Trebuie să beţi, căci aşa a fost vorba între noi. Iată, eu m-aleg singur preşedintele băuturii până ce veţi veni şi voi la nivelul meu. Tu, Agaton, ai grijă să mi s-aducă o cupă din cele mari, dacă este... adică nu; n-am nevoie de cupă, zise .dânsul; băiete, adu mai bine răcitorul acela.

214a Văzuse un psycter care lua mai mult de opt kotyle1.1-1 aduseră plin; el îl goli; apoi, spunând să-1 umple pentru Socrate, adăugă: Eu faţă de Socrate n-am nici un gând ascuns. Căci oricât i-ar porunci careva să bea, el nu se dă înapoi; şi nu-i mai beat ca altădată!

Şi băiatul îi umplu vasul, iar Socrate bău. Atunci Eriximah:

BANCHETUL

1 Peste doi litri şi-un sfert (L.Robin). Psycterul era un vas mare ce servea ca răcitor pentru vin.

132

— Cum, Alcibiade, bem aşa, zise el, fără să spunem o vorbă la un pahar, fără să cântăm ceva? Bem aşa, fără nici

un meşteşug, cum beau cei însetaţi?

Alcibiade îi răspunse:

— Eriximah! Tu cea mai bună odraslă a celui mai vrednic părinte', a celui mai înţelept tată, salutare!

— Şi eu îţi zic salutare — răspunse Eriximah. Vorba e: ce facem acum?

— Cum ţi-e vrerea. Noi trebuie să ne supunem... „Doctorul doar cântăreşte cât mulţi cetăţeni laolaltă]"2"