— Demon1 mare, Socrate; că şi este demonul o fiinţă între zeu şi e muritor.
— Cu ce putere, zic eu?
— De a tălmăci şi împărtăşi zeilor cele ce vin de la oameni, şi oamenilor ceea ce le vine de la zei. Am numit: rugăciuni şi jertfe din partea acelora; porunci şi răsplată pentru jertfe din partea acestora. Pe lângă asta demonii,
fiind la mijloc între cele două categorii, umplu spaţiul gol; aşa că universul se uneşte cu sine însuşi într-un tot.
Din demon purcede şi toată ştiinţa viitorului; din el slujba preoţilor cu privire la jertfe, la iniţieri, la descântece, la toată prorocia şi la vrăji. 203a Zeul n-are amestec cu omul, ci toată împărtăşirea se face prin aceştia; numai prin demoni se face convorbirea între zei şi oameni, fie în starea
de veghe, fie în somn. Şi, cine-i înţelept în acest fel de lucruri se numeşte bărbat inspirat; iar cine-i înţelept în altceva, ca de pildă în arte sau în diferitele meşteşuguri, acela-i numai tehnician.
Şi demonii sunt mulţi şi feluriţi; iar unul dintr-înşii este chiar Eros.
Mitul naşterii lui Eros
- Din ce tată, zic eu, şi din ce mumă se trage?
1 Asupra acestui demon (Saîtiuv), care în limba greacă nu înseamnă spirit rău, diavol, ci geniu mijlocitor ce uneşte lumea de sus cu cea de jos, omenească, dând universului unitatea, cf. L. Robin, Theorie platonicienne t/e / 'Amour, p. 131 — 138.
117
PLATON
— Povestea-i foarte lungă; am să ţi-o spun totuşi.
b Când s-a născut Afrodita, zeii se ospătau în banchet. Şi erau mulţi acolo; între ei şi Poros1, feciorul zânei Metis. După ce-au mâncat, iată, sosi şi Penia2; veni şi ea să cerşească ceva de la ospăţ. Şi şedea pe lângă uşi. în vremea asta Poros se ameţi de nectar (căci vinul nu exista încă) şi ieşi în grădina lui Zeus. Acolo, îngreuiat cum era, adormi. Atunci Penia, împinsă de propria sa lipsă, îşi puse-n gând să
facă un băieţel cu Poros. Se culcă deci lângă dânsul şi concepu pe Eros. Fiindcă fusese c zămislit chiar în ziua de naştere a Afroditei şi fiindcă în acelaşi timp el este prin natură înamorat de tot ce-i frumos, şi fiindcă Afrodita era frumoasă, Eros se făcu însoţitorul şi admiratorul ei plecat.
Dar ca fecior al lui Poros şi-al Peniei, iată ce soartă îl ajunse pe Eros. Mai întâi, e pururea sărac şi-i foarte departe de a fi delicat şi frumos cum îl socotesc mulţi. Dimpotrivă, e aspru şi murdar, e cu d picioarele goale şi fără culcuş; totdeauna se culcă pe pământul gol, pe loc tare; doarme pe lângă porţi, pe drumuri, sub cerul liber; într-un cuvânt, având firea mamei, el trăieşte pururea cu lipsa alături.
De altă parte, semănând şi cu tatăl, stă gata să prindă cele frumoase şi bune; căci e viteaz, o ia el înainte şi-i încordat nevoie mare. Vânător temut, urzind pururea te-miri-ce înşelăciuni; la gândire pătimaş şi fecund în acelaşi timp; filosofând în cursul întregii vieţi, el este vraci temut, e un fărmecător şi un învăţător de înţelepciune. Şi nu-i născut
e nici ca nemuritor, nici ca muritor; ci de multe ori în aceeaşi zi înfloreşte şi trăieşte, alteori moare şi iarăşi înviază când izbuteşte la ceva, din pricina firii tatălui. Dar tot prisosul agonisit se scurge fără-ncetare, aşa că Eros n-ajunge niciodată la istovire, însă nici nu se îmbogăţeşte.
De altă parte, el este la mijlocul drumului între înţelepciune şi
204a neştiinţă. Căci lucrul stă astfel. Nimeni dintre zei nu cugetă filosofic; nici unul nu pofteşte să devină
înţelept — fiecare este deja. Dar chiar dacă unul e înţelept, el nu filosofează. Tot astfel e cu cei neînvăţaţi; ei nu-şi bat capul cu filosofia şi n-au nici o râvnă să devină înţelepţi. Tocmai asta-i nenorocirea în neştiinţă, fiindcă te-miri-cine, fără să fie frumos, bun, cu minte, îşi închipuie că este pentru sine de ajuns; 1 Poros înseamnă în limba greacă, ca termen comun, belşug, de aceea Robin îl şi traduce cu expedient.
2 Penia înseamnă sărăcie.
118
BANGHETUL
de-aceea doar nu râvneşte lucrul de care nu se crede lipsit, pentru că nici nu-i convins că are nevoie de acel lucru!
— Care-s atunci, Diotima, zic eu, care ţi-s studioşii în filosofie, dacă nu-i vorba nici de cei înţelepţi, nici de cei proşti?
— Lucru-i limpede, zise dânsa, şi pentru un copil; este vorba de fiinţele ce stau între ambele categorii, fiinţe dintre care face parte şi Eros. Ştiinţa aparţine desigur grupei celor mai frumoase lucruri; la rândul său, Eros este iubirea pentru tot ce-i frumos; urmează cu necesitate că Eros este iubitorul ştiinţei. Fiind deci filosof, el ia loc între cei ce ştiu şi cei nu ştiu nimic. Pricina pentru acestea este la dânsul naşterea: doar se coboară din tată
înţelept şi bogat, însă dintr-o mamă lipsită şi de ştiinţă şi de mijloace. Asta-i, iubite Socrate, natura demonului1.
Cât priveşte însă ceea ce ai crezut pentru Eros, n-ai păţit lucru mare. Pe cât mi se pare, socotesc după vorbele ce-ai rostit, ai crezut că Eros este iubit, nu iubitor. Poate că de aceea ţi s-a părut că-i aşa de frumos; că aşa şi este în realitate cel iubit: frumos, delicat, desăvârşit şi demn de a fi fericit, pe când iubitorul are în sine altă însuşire, aceea de care am vorbit.
Rolul lui Eros
Şi eu am spus:
— Bine, străino, văd că vorbeşti frumos; dar de este Eros cum spui, ce nevoie au oamenii de el?
— Asta mă voi sili să-ţi explic îndată, Socrate. Deocamdată ştim cum este Eros şi cum s-a născut; ştim că este, cum singur ai afirmat-o: dragostea pentru cele frumoase. Dar dacă unul ne-ar întreba: „Bine, Socrate şi tu, Diotima, ce-i dragostea pentru cele frumoase?" Sau, ca să ne exprimăm mai limpede: „Cine iubeşte cele frumoase, ce iubeşte el?"
Eros ne călăuzeşte spre cea mai înaltă formă a vieţii, care este contemplarea Ştiinţifică. Prin aceasta fiecare dintre noi se sileşte să imite pe y.eul ce admiră şi să participe astfel la nemurire. Demonul care ne dă prilejul acestei participări este Eros. Graţie lui înamoratul îşi dă
osteneala să contemple în sine însuşi tipul desăvârşirii până la care doreşte să înalţe pe iubitul său. Cf. Fedw, 253 c şi 255 d. De altfel, genealogia lui Eros, dată mai sus, simbolizează situaţia lui de mijloc, între Poros şi Penia.
119
PLATON
Aş răspunde: „Vrea să fie ale lui". Acest răspuns, adaugă dânsa, stârneşte o întrebare cum e de pildă aceasta: „Ce devine unul care va fi dobândit cele frumoase?"
— Nu-s deloc în stare, i-aş spune, să răspund la ce mă întrebi: n-am acum la îndemână răspunsul.
e — Dar, zise ea, dacă ar schimba cineva cuvintele şi s-ar folosi de vorba „bun" în loc de „frumos" şi dacă ar întreba: „Haide, Socrate, spune-mi: cine iubeşte cele bune, ce iubeşte el?"
