tine.
— Perfect, adăugă Socrate. Stai colea, mai jos de mine.
— Doamne, exclamă Alcibiade, câte mai îndur şi eu de la omul ăsta! Vrea să mă înfrângă pe toată linia. De nu mai mult, îngăduie cel puţin atât, minunatule: să stea Agaton între noi.
— Cu neputinţă, zise Socrate. ÎT .rucât tu mi-ai făcut elogiul, se cade acum să-1 laud şi eu pe cel din dreapta.
Dacă însă Agaton se aşază mai jos de tine, cu siguranţă că nu-mi va mai ridica osanale înainte ca el însuşi să fi fost preamărit de mine! Fii deci mai îngăduitor, mărite 223a prieten, şi nu pizmui laudele ce voi s-aduc acestui tânăr; grozav doresc să-i fac o închinare.
— Aha! exclamă Agaton; cum, Alcibiade, va să zică nu-i chip să rămân pe loc, ci trebuie să mă mut cu orice preţ, spre a fi lăudat de Socrate?
— Astca-s lucruri obişnuite, adăugă Alcibiade. Când e la mijloc Socrate, nu-i cu putinţă altuia să stea lângă
tinerii frumoşi. Iată ce uşor a găsit el un motiv convingător pentru a aşeza pe acesta lângă sine.
Epilog
Agaton se sculă cu gând să vină lângă Socrate. Dar deodată se b pomeniră în uşă c-o ceată de cheflii. Şi cum uşile erau deschise, fiindcă tocmai atunci ieşise cineva, aceia dădură năvală, înaintară până la noi şi se aşezară la masă. Toate vuiră de zgomot, nimic nu rămase la locul său şi începurăm să bem vin fără voie, să bem mult...
Aristodem povestea mai departe că în acel moment Eriximah, Fedru şi alţi câţiva s-au sculat şi-au plecat. Pe el 1-a furat somnul şi-a dormit multă vreme, căcf nopţile erau mari atunci. Când se trezi, dinspre c ziuă, cântau cocoşii.
Deşteptat, el se uită primprejur; văzu că unii adormiseră, alţii plecaseră. Numai Agaton, Aristofan şi Socrate, treji încă, sorbeau pe rând dintr-o stacană mare; ei beau şi-o tot treceau spre dreapta. Socrate era în conversaţie cu dânşii. Ce vorbeau — Aristodem spunea că el
145
PLATON
nu-şi mai aminteşte, mai ales că, dormind, nu apucase măcar convorbirea de la început, şi-i era şi capul greu de somn.
Mai însemnat, zise el, era faptul că, până la urmă, Socrate izbutise să facă pe ceilalţi a recunoaşte împreună cu dânsul că autorul de comedii trebuie să ştie face şi tragedii; că adevăratul dramaturg este egal de bun în tragedie ca şi în comedie... Iar după ce-au fost siliţi să admită şi asta, nu-1 mai putură urmări, căci adormiseră şi ei. Cel dintâi aţipise Aristofan. După el, când zorii se revărsau, pică şi Agaton.
Când îi adormi bine, Socrate se sculă şi plecă. Aristodem îl urmă, ca de obicei. El apucă drumul spre Liceu1 unde se duse să facă o baie şi să petreacă restul zilei, cum făcea din când în când. Astfel îşi trecu ziua aceea, iar către seară se întoarse acasă la odihnă.
GORGIAS
sau
DESPRE RETORICĂ (dialog etic)
Kal ikles, Socrate, Cherefon, Gorgias, Polos (Convorbirea se petrece în casa lui Kal ikles) Socrate şi Cherefon vin la Kallikles
KALLIKLES: Numai la război şi la luptă se zice că trebuie să venim în felul acesta, Socrate.
447a
SOCRATE: Ce, am ajuns, cum spune o vorbă, la spartul târgului?1 Suntem întârziaţi?
KALLIKLES: Da; şi încă după ce frumos târg! Ce de lucruri, ce frumuseţi a spus Gorgias până mai adineauri!
SOCRATE: Numai Cherefon e vinovat de întârzierea noastră, Kal ikles; el ne-a făcut să zăbovim atât de mult în agora.
CHEREFON: Nici o nenorocire, Socrate, că eu am leacul. Gorgias b mi-e prieten, aşa că ne va face şi nouă o astfel de expunere. De vreţi, chiar acum; de nu, o lăsăm pe altă dată.
KALLIKLES: Da ce, Cherefon? Doreşte2 Socrate s-audă pe Gorgias?
CHEREFON: Doar pentru asta suntem aici.
1 Această scurtă introducere are loc în faţa casei lui Kal ikles. După câteva cuvinte schimbate cu Socrate şi cu Cherefon, Kallikles îi conduce în casă, unde-i prezintă lui Gorgias. '
2 Surprinderea arată că Socrate nu era considerat doritor să-1 audă pe sofist.
_
239
PLATON
448a
KALLIKLES: Dacă-i aşa, veniţi mai bine acasă la mine, veniţi oricând vreţi. Gorgias e găzduit la mine şi are să vă facă expunerea dorită.
SOCRATE: Bună propunere, Kal ikles. Vorba e: va vrea să intre şi în discuţie cu noi? în adevăr, eu doresc să aflu de la dânsul care-i puterea artei sale; în ce stă, anume, făgăduiala ce face, şi ce învăţături predă. Cât priveşte cealaltă parte — înţeleg expunerea însăşi — putem s-o lăsăm pe altă
dată.
KALLIKLES: Nimic mai nimerit, Socrate, decât să-1 întrebăm pe dânsul; că şi era interogaţia una din formele expuneri sale; mai adineauri invita pe cei care erau înăuntru: cine ce vrea să-1 întrebe şi se arăta gata să răspundă la orice.
SOCRATE: Frumoasă vorbă! Ia întreabă-1 tu, Cherefon.
CHEREFON: Ce pot să-1 întreb?
SOCRATE: Să spună, de pildă, cine este?
CHEREFON: Cum cine este?
SOCRATE: Uite cum: presupune că lucrează încălţăminte, de exemplu; ţi-ar răspunde cu siguranţă
că-i cizmar. Acum înţelegi ce spun?
Cherefon pune întrebări lui Gorgias
CHEREFON: înţeleg şi-1 voi întreba. Ia spune-mi, Gorgias, să fie adevărat ce zice Kal ikles, că tu te declari în stare să răspunzi la orice întrebare ţi s-ar pune de către cineva?
GORGIAS: Adevărat, Cherefon; chiar şi acum am spus asta şi susţin că de mulţi ani nimeni, întrebându-mă, nu m-a prins cu ceva necunoscut.
CHEREFON: Fără îndoială, Gorgias: în acest caz vei da uşor răspunsurile.
GORGIAS: Eşti la largul tău, Cherefon, să faci o astfel de probă.
