Practică virtutea chiar suferind palme, zice Socrate
Şi lasă pe oarecine să te dispreţuiască, să te trateze ca pe un om fără minte, să te acopere de ocări, dacă-i place aşa. Pe Zeus! tu prinde atunci cutezanţă şi fi gata să primeşti chiar palma cea ruşinoasă, de care vorbeam... că nu-i nimic grozav în această suferinţă dacă, practicând virtutea, rămâi de fapt un om superior şi corect. Şi numai după ce vom fi străbătut împreună drumul virtuţi , ne vom apuca şi de treburile politice; de-abia atunci vom pune la cale ceea ce vom găsi că-i nimerit a orândui, ca uni care vom fi atunci mai în stare să hotărâm decât suntem acum. E în adevăr lucru ruşinos ca noi, fi nd în halul în care ne arătăm că suntem, să ne mai şi fălim, lăsând a crede că este ceva de capul nostru, când noi ne schimbăm părerile asupra aceloraşi lucruri în fiece clipă; aceasta chiar în marile probleme! La câtă neşti nţă ne-am coborât! Să ne folosim, prin urmare, de călăuza raţiuni , care ni s-a descoperit acum. Este raţiunea care ne învaţă că cel mai bun chip de a trăi viaţa e să praticăm dreptatea, şi în general virtutea, în vederea vieţi şi a morţi . Să urmăm acestei învăţături şi s-o propovăduim şi celorlalţi. Ci nu pe aceea, în care crezi tu, şi spre care mă împingi şi pe mine, că nu-i bună de nimic, Kal ikles.
344
MENON
sau DESPRE VIRTUTE
Menon, Socrate, sclavul lui Menon, Anytos1
Virtutea se învaţă?
MENON: Poţi să-mi spui, Socrate, virtutea se învaţă, ori nu se 70a capătă decât prin exerciţiu şi nicidecum prin învăţ? Sau poate n-o dobândim nici prin exerciţiu, nici prin învăţare, ci se naşte în sufletul oamenilor fie de la natură, fie din vreo altă pricină?
SOCRATE: Menon,între greci până acum tesalieni erau renumiţi şi admiraţi pentru călărie şi bogăţi ; astăzi, cred că sunt şi pentru şti nţă. b Cu deosebire cei din Larissa, concetăţeni prietenului tău Aristip2. Negreşit, lui Gorgias îi datoraţi acest renume; venind în oraşul vostru, el a stârnit şi a strâns în jurul său un număr de pasionaţi ai şti nţei: pe fruntaşii familiei Aleuazilor — între ei şi scumpul tău Aristip — şi pe alţi tesalieni de frunte. De la dânsul aţi luat şi deprinderea de a da răspunsuri neînfricate, cu eleganţă chiar, când vă întreabă cineva. Pentru cunoscători ca Gorgias, care se oferea să răspundă oricărui grec ce ar fi dorit să-i pună întrebări în orice direcţie — şi nimeni nu rămânea fără
c răspuns —, lucrul este natural. Dar aici la noi, iubite Menon, s-a întâmplat pe dos. Un vânt de secăciune a suflat peste şti nţă, din locurile noastre înspre voi, şi mi-e teamă că a dus într-acolo toată
înţelepciunea.
1 Unul dintre cei trei acuzatori ai lui Socrate.
2 Nu-i vorba de filosoful din Cirenaica, discipolul lui Socrate, ci de un tesalian, discipol ca şi Menon al lui Gorgias.
347
PLATON
MENON
71a Că de vrei să întrebi aşa ceva pe vreunul de prin păiţile noastre, n-ai să găseşti pe nimeni să nu râdă şi să nu-ţi spună: „Se vede, străine, că mă iei drept un om fericit, drept unul care ştie dacă
virtutea se dobândeşte prin învăţ ori prin vreun alt mijloc, pe când în realitate eu sunt aşa de departe de a şti dacă virtutea se învaţă ori nu, că nu-mi dau seama nici măcar ce este, ce poate fi". Eu însumi sunt, Menon, în această situaţie; b sufăr şi eu de aceeaşi lipsă ca şi concetăţeni mei şi singur mă
plâng de mine că n-am nici o şti nţă despre virtute. Apoi de nu ştiu ce este, cum voi şti de ce fel este ea? Crezi cu putinţă că cine nu cunoaşte deloc pe Menon poate şti dacă-i frumos, bogat ori nobil, sau dacă are însuşiri contrari acestora? Crezi aşa ceva cu putinţă?
c MENON: Nu cred. Dar să fie adevărat, Socrate, că tu nu şti nici ce-i virtutea? Şi putem lăţi pe la noi despre tine o astfel de ştire?
SOCRATE: Nu numai asta, prietene, dar că până acum n-am întâlnit nici măcar pe vreun altul care, după credinţa mea, să fi ştiut acest lucru.
MENON: Da ce, când a fost pe aici Gorgias, nu te-ai întâlnit cu dânsul?
SOCRATE: Ba da.
MENON: Ei? Şi ai găsit că nu ştie?
SOCRATE: Exact nu-mi aduc aminte, Menon, şi nu-ţi pot spune
pe dată ce mi s-a părut atunci. Se poate că acela să fi ştiut. Ţi-oi fi d aducând chiar tu aminte ce-a zis. Aminteşte-mi numai cum a vorbit, sau, dacă vrei, vorbeşte tu... că, de nu mă înşel, ai aceleaşi păreri ca dânsul.
MENON: Aşa e.
SOCRATE: Să-l lăsăm atunci pe el la o parte, mai ales că lipseşte. Tu, Menon, spune-mi, pe zei, părerea ta asupra întrebări ce e virtutea. Spune, şi nu pregeta... pentru a avea şi eu mulţumirea să fiu dat 6p minciună cu cea mai fericită greşeală... dacă-mi arăţi că şi tu şi Gorgias cunoaşteţi problema, în vreme ce eu am declarat că nici n-am întâlnit măcar pe altul care s-o cunoască.
Părerea lui Menon despre virtuţi
e MENON: Nu-i greu să-ţi spun, Socrate. înainte de toate, dacă vrei să vorbesc, de pildă, despre virtutea la bărbat, e de ajuns a-ţi spune în ce constă ea. Pentru un bărbat virtutea stă în capacitatea de a conduce bine
348
i
treburile statului şi, călăuzindu-le, de a face bine prietenilor, prigonind pe duşmani şi, bineînţeles, veghind asupra sa, spre a nu suferi nimic. Dacă vrei acum să-ţi vorbesc de virtutea la femeie, nu-i greu să-ţi arăt că datoria ei este să-şi administreze bine casa, păstrându-i avutul interior; al doilea, ea
trebuie să fie ascultătoare bărbatului. Şi tot aşa: alta-i virtutea unui copil — fată sau băiat —, alta-i de-o privim la omul mai în etate: om liber dacă vrei, ori, de preferi altfel, un sclav. Şi există încă atâtea feluri de virtuţi că nu eşti deloc stingherit când e vorba să spui de virtute ce este. Că doar există câte o virtute pentru fiecare categorie de fapte şi de vârste, şi în vederea fiecărui lucru în parte. Şi nu ;>l fel cred că stă lucrul cu viciul, Socrate.
SOCRATE: Pe cât se pare, Menon, am dat de mare noroc, de vreme ce, căutând numai o virtute, am găsit zăcând în tine un roi de virtuţi. Dar, Menon, continuând puţin comparaţia cu roiul şi întrebân-du-te ce este în esenţă o albină, dacă am presupune că-mi răspunzi: „Sunt multe, sunt fel de fel de albine", ce-ai zice tu dacă ţi-aş pune următoarea întrebare: „Spunând de albine că-s multe, felurite şi între sine deosebite, nu faci asta considerându-le în calitatea lor de albine? Ceea ce le deosebeşte nu-i, spre exemplu, nici frumuseţea, nici mărimea, nici vreo altă însuşire de felul acestora?" întrebat aşa, spune ce vei răspunde?
MENON: Aş răspunde că, întrucât sunt albine şi întrucât sunt privite ca atare, nu se deosebesc întru nimic una de alta.
SOCRATE: Şi dacă după asta ţi-aş spune: „Menon, arată-mi acum în ce constă faptul că albinele, luate toate împreună, nu se deosebesc între dânsele deloc, ci sunt identice?" Mi-ai putea da un răspuns şi la această întrebare?
MENON: Aş putea.
SOCRATE: Tocmai aşa-i şi cu virtuţile: cât de multe ar fi, şi cât de felurite, toate au o însuşire, una şi aceeaşi: „numai printr-însa virtuţile sunt virtuţi. Este nota pe care trebuie s-o avem în vedere pentru a da un răspuns corect şi lămurit celui care întreabă ce poate fi virtutea, înţelegi ori nu ce spun?
MENON: Cred că înţeleg, deşi nu-s stăpân cum aş vrea pe sensul întrebări .
