MENON: Bine, Socrate, dar definiţia ta-i cam ieftină.
SOCRATE: Cum ieftină?
MENON : Că figura, după socotinţa ta, e ceva care însoţeşte pururea culoarea. Bine, dar dacă cineva îţi spune că nu ştie nimic de culoare, ci-i tot atât de necunoscător ca ?i asupra figuri , ce răspuns crezi că ai fi putut da?
SOCRATE: Unul care să conţină adevărul. Dacă aş avea înaintea mea un om de şti nţă ori dacă cel ce mă întreabă ar fi un pasionat al disputelor, vreun polemist, de pildă, eu i-aş spune: „Ce-am zis e acum zis; de nu este exact, rămâne în sarcina ta să iei cuvântul şi să mi-o dovedeşti". Dacă însă doi oameni care ar fi prieteni — cum suntem noi
353
75a
i£M
PLATON
acuma — ar vrea să discute împreună, cred că s-ar cuveni să-şi dea răspunsurile ceva mai blând, ceva mai dialectic. Că a vorbi „mai dialectic" poate nu-i numai să dai răspunsuri adevărate, ci să le întemeiezi şi pe ce a recunoscut că ştie însuşi convorbitorul tău. Voi încerca deci să-ţi vorbesc aşa.
Acum spune-mi: există ceva pe care-l e numeşti „sfârşit"? Vreau să zic „capăt", „extremitate"..., căci toţi aceşti termeni au după mine aceeaşi valoare. Singur Prodicos ar fi poate de altă părere; tu însă
cred că rosteşti în mod egal: „s-a sfârşit" ori „s-a terminat" şi-mi place să văd că nu-i nimic ciudat în astfel de expresii.
MENON: Da, aşa rostesc şi eu şi am credinţa că pricep ce spui.
SOCRATE: Şi alta: există ceva pe care-l numeşti „suprafaţă" şi 76a altceva care poartă numele
„solid", termeni întrebuinţaţi în geometrie?
MENON: Există, şi eu aşa-i numesc.
SOCRATE: Desigur, ai să poţi acum pricepe, din aceste pilde, în ce constă „schema" de care vorbesc.
Faţă de orice figură luată în parte, eu zic că figura privită în general este linia cu care se termină
solidul; şi, rezumându-mi într-un cuvânt definiţia, aş putea spune: „figura este marginea corpului solid".
MENON: Şi culoarea ce zici că e, Socrate?
SOCRATE: Mă jigneşti, Menon: pui unui om în etate întrebări greu de răspuns şi nu-ţi baţi capul să-ţi aduci măcar aminte şi să-mi spui b ce-a zis Gorgias despre virtute.
MENON: Răspunde tu întâi, Socrate, şi îndată voi vorbi şi eu.
SOCRATE: De-ar avea cineva un văl pe ochi, tot şi-ar da seama din discuţia cu tine, Menon, că eşti om frumos şi că ai încă admiratori.
MENON: Cum asta?
SOCRATE: Că nu faci nimic, numai dai porunci ori de câte ori deschizi gura. Trufaşii fac aşa, numai ei se poartă astfel, ca tirani , când este vremea lor. Poate m-ai cunoscut pe mine: ca frumuseţe eu las de c dorit, dar îţi voi face pe plac şi-ţi voi da îndată răspunsul.
MENON: îmi faci o mare plăcere.
SOCRATE: Poate vrei să-ţi răspund în felul lui Gorgias, ca să mă urmăreşti mai uşor?
MENON: Vreau, cum să nu?
Socrate defineşte ce este culoarea în felul lui Gorgias
SOCRATE: Ia să vedem, nu ziceţi şi voi, după Empedocle, că din fi nţe emană nişte efluvii?
MENON
MENON: Ba foarte mult.
SOCRATE: Că fi nţele au pori prin care pătrund şi ies acele efluvii?
MENON: Foarte adevărat.
SOCRATE: Că o parte din aceste efluvii sunt adaptate mărimi porilor, altele însă au dimensiuni mai mici sau mai mari? d
MENON: Aşa stau lucrurile.
SOCRATE: Şi nu există ceva pe care-l numeşti vedere?
MENON: Există.
SOCRATE: Din acestea „înţelege ce-ţi spun", a zis Pindar: culoarea nu-i alta decât un efluviu de figuri adaptat vederi , efluviu
sensibil.
MENON: Foarte bine alcătuit, Socrate, îmi pare răspunsul acesta.
