PLATON
SOCRATE: Privită la fapte, părerea adevărată nu-i deci întru nimic inferioară sau mai puţin folositoare; iar cine o are, nu-i deloc mai prejos decât cel ce posedă şti nţa.
MENON: Aşa este.
Ce s-a încuviinţat de amândoi până acum?
SOCRATE: Şi acum: amândoi am încuviinţat că bărbatul bun e şi folositor.
MENON: Da.
SOCRATE: întrucât, prin urmare, nu numai datorită şti nţei există oameni buni şi folositori statelor —
dacă în adevăr există —, ci datorită şi păreri adevărate, întrucât nici şti nţa, nici părerea adevărată nu-s daruri ale naturi ... ori poate tu găseşti că şi una şi cealaltă provin de la natură?
MENON: Nu, nu cred că sunt.
SOCRATE: Dacă nu vin de la natură, nici oameni cei buni n-au această provenienţă.
MENON: Nu, desigur.
SOCRATE: Tocmai fi ndcă nu-s de la natură, am procedat şi noi cu cercetarea mai departe, spre a ne încredinţa dacă nu cumva sunt dintre cele ce se învaţă.
MENON: Da.
SOCRATE: Şi n-am găsit de cuviinţă c-ar putea fi învăţate, dacă virtutea ar fi o şti nţă?
MENON: Da.
SOCRATE: Că dacă se poate învăţa, este şi ea o şti nţă?
MENON: Fără îndoială.
SOCRATE: Că dacă ar exista învăţători ai ei n-ar fi socotită între cele ce se învaţă? Pe când dacă nu există astfel de învăţători nu se învaţă?
MENON: Aşa e.
SOCRATE: Nu ne-am înţeles şi că nu există învăţători ai virtuţi ?
MENON: Aşa e.
SOCRATE: Recunoscut-am, prin urmare, că nu există pentru ea învăţători?
MENON: Am recunoscut.
386
MENON
SOCRATE: Cu un cuvânt, am recunoscut că virtutea nu se învaţă, şi nu e şti nţă?
MENON: Nici vorbă.
SOCRATE: Dar nu cumva recunoaştem şi că virtutea-i lucru bun?
MENON: Da.
SOCRATE: Că ce-i folositor şi bun călăuzeşte bine?
MENON: Fără îndoială.
SOCRATE: E drept atunci să socotim că numai două: părerea adevărată şi şti nţa sunt în măsură a ne călăuzi bine şi că omul conduce bine numai când le are pe acestea; cât priveşte pe cele ce vin de la întâmplare, nu-s opera unei călăuziri omeneşti. O astfel de conducere către exactitate nu presupune decât una din acestea: sau părerea adevărată sau şti nţa.
MENON: Asta-i şi credinţa mea.
SOCRATE: Şi atunci, întrucât virtutea nu-i un lucru ce se învaţă, nu cumva încetează de a fi dobândită
prin şti nţă?
MENON: Pe cât se pare încetează.
SOCRATE: Şi atunci din cele două călăuze, bune şi folositoare, una dispare, iar cât priveşte şti nţa, cred că nu poate fi călăuză în acţiunea politică.
MENON: Nici eu nu cred că poate.
încheiere. Părerea adevărată şi darul divin
SOCRATE: Astfel dar aceşti oameni nu prin şti nţă, nici pentru că au fost înţelepţi, cârmuiră statele: am numit pe cei ce au stat în preajma unui Temistocle şi a altora, pe care acest Anytos i-a citat adineauri. Din aceeaşi pricină n-au fost în stare să treacă şi altora însuşirile lor, ca uni care au devenit astfel nu din pricina şti nţei.
MENON: Se pare că-i aşa cum zici, Socrate.
SOCRATE: Şi dacă scoatem şti nţa, nu rămâne decât că s-au făcut astfel prin părerea cea dreaptă; datorită acesteia, oameni politici cârmuiesc bine statele; cât priveşte şti nţa, ei nu se deosebesc întru nimic de proroci şi ghicitori. în adevăr, deseori aceştia spun adevărul, însă fără să-şi dea seama deloc de cele ce spun.
MENON: Mi-e teamă că ai dreptate!
387
99a
PLATON
100a
SOCRATE: Dar aceşti oameni, Menon, nu merită să fie numiţi sfinţi? Ei care, fără o inteligenţă
deosebită, dobândesc adesea succese răsunătoare prin faptele şi cuvintele lor?
MENON: Fără îndoială.
