SOCRATE: Ce fel de grijă rrZ ndemni, prin urmare, să port b oraşului nostru? Lămureşte-mă. Să mă
lupt cu atenieni ca un doctor, spre a-i face cât mai buni? Să păstrez faţă de ei ascultare, vorbindu-le numai pe plac? Spune-mi adevărul, Kal ikles. Este drept din parte-ţi să urmezi a vorbi tot aşa de sincer cum ai fost la început. Acum iată, grăieşte frumos şi nobil.
KALLIKLES: Răspunsul meu e că trebuie să-ţi slujeşti poporul.
SOCRATE: Cu alte cuvinte, prea nobile prieten, tu mă îndemni să-i linguşesc?
KALLIKLES: Slujba unui mysian1 de eşti în căutarea unui cuvânt mai plăcut, Socrate! De nu vei face aşa...
SOCRATE: Nu mai repeta ce mi-ai spus de atâtea ori, cum că mă va ucide oricine va vrea, ca să nu-ţi răspund şi eu la fel, că numai un om rău omoară pe unul bun. Nici că voi fi jefuit de tot ce am, pentru a nu-ţi repeta răspunsul că jefuitorul nu va avea cum să se folosească de acest avut, deoarece aşa, pe
nedrept cum le-a luat, aşa le va şi folosi. Şi c ceea ce-i nedrept este şi ruşinos, ce-i ruşinos este şi rău.
KALLIKLES: Cum văd, Socrate, tu eşti încredinţat că nu ţi se poate întâmpla nici un rău din acestea, ca şi cum ţi-ai ales locuinţa dincolo de linia oricărei primejdi ; ca şi cum ar fi cu neputinţă să te tragă
cineva în judecată: vreun pervers sau un păcătos oarecare.
SOCRATE: Kal ikles, ar trebui să fiu cu adevărat nebun de n-aş crede că într-un stat ca al nostru oricine poate păţi orice. Ştiu totuşi foarte bine că, dacă voi intra prin tribunale şi voi fi expus la cine ştie ce primejdi , de pildă, de felul celei de care vorbeşti, fără îndoială, cel ce d
^
1 Mysieni erau socotiţi oameni fără prestigiu; în altă parte Platon zice despre un mysian cu acelaşi dispreţ: Mvoui' eoxaTO?.
337
PLATON
GORGIAS
mă va târî acolo va fi un neruşinat. Căci nici un om de treabă n-ar duce acolo pe unul ce n-a făcut nimănui o nedreptate. Şi n-ar fi de mirare să mi se tragă şi moartea de aici. Vrei să-ţi spun de ce mă
aştept la orice? KALLIKLES: Foarte mult.
Politica lui Socrate
SOCRATE: Cred că sunt între puţini atenieni, ca să nu zic singurul, care m-am apucat de adevărata politică; în tot cazul sunt singurul astăzi care pun în aplicare o astfel de activitate. Dar întrucât, când vorbesc, eu nu iau cuvântul pentru a face cuiva plăcere, şi numai în vederea binelui superior şi, întrucât prin modul cum vorbesc, eu nu caut desfătarea şi nu voi să mă folosesc de mijloacele care încântă şi
e către care tu mă îmbi , recunosc că nu voi fi în stare să mă apăr la un tribunal. Este însă locul să
repet cuvântul pe care l-am spus lui Polos: voi fi judecat întocmai ca doctorul pe care l-ar învinui bucătarul în faţa unor copi . Şi te las să cercetezi dacă poate un astfel de om să se apere, când ar fi târât înaintea acelor judecători faţă de care prigonitorul său ar spune: „Iată copi , acesta-i bărbatul care v-a făcut nenumărate neajunsuri. Pe cei mai mici dintre voi îi sluţeşte, îi taie, îi arde, îi face să
522a slăbească, să se înăbuşe... într-un cuvânt, vă aduce la disperare; tot el vă dă cele mai amare băuturi, vă opreşte de la mâncare şi de la băut. Nu este ca mine, care vă ospătez din belşug cu tot felul de mâncăruri plăcute!.. ."Ei, strâns de această nenorocire, ce crezi că ar putea spune doctorul?
De-ar vrea să dea glas adevărului şi ar spune: „Copi , eu făceam toate acestea pentru sănătatea voastră", ce ţipete gândeşti că nu s-ar ridica din pieptul unor astfel de judecători? Ori poate crezi că
strigătul lor nu va fi destul de mare?
KALLIKLES: Tot ce se poate; e foarte de crezut!
b SOCRATE: Şi socoteşti că ar fi pus în cea mai mare încurcătură
şi că n-ar şti ce să spună? KALLIKLES: Desigur.
SOCRATE: Tocmai aşa ceva cred că mi s-ar întâmpla şi mie, dacă aş intra vreodată într-un tribunal, căci eu nu voi putea să le amintesc plăcerile pe care le-aş fi pricinuit judecătorilor — considerate de aceştia binefaceri şi servicii. Pe de altă parte eu nu râvnesc poziţia nici a celor ce fac, nici a celor ce primesc aşa ceva. Ci, dacă va susţine cineva că
338
stric pe tineri, împlântând îndoiala în sufletele lor, ori că vorbesc de rău pe cei în vârstă, rostind în cerc intim sau în public cuvinte amare împotriva lor, recunosc că nu voi fi în stare să le răspund nici adevărul c că pe bună dreptate spun toate acestea şi că ce fac e numai în folosul vostru, judecătorilor, nici altceva nimic. Aşa că va trebui să îndur orice-mi va fi hotărât de soartă.
KALLIKLES: Găseşti, Socrate, CP are o frumoasă situaţie omul care în oraşul său se vede fără putinţa
>e a se apăra singur?
SOCRATE: Dacă ar fi în el măcar cealaltă apărare, Kal ikles, pe care mi-ai recunoscut-o şi tu de atâtea ori! Să fie adică ajutat prin aceea că n-a rostit niciodată, nici n-a săvârşit ceva nedrept, nici faţă
de d oameni, nici faţă de zei. Căci, după cum adesea ne-am înţeles, cea mai puternică ajutorare a sa însuşi — asta este. Dacă îmi dovedeşte cineva că nu mă pot apăra singur nici pe mine, nici pe altul, în felul acum pomenit, mi-ar fi în adevăr ruşine, fie că mi-ar dovedi-o faţă de mulţi, fie faţă de puţini, fie faţă de mine singur; iar dacă ar fi să mor din această neputinţă de a mă apăra, recunosc că m-aş
mâhni foarte. Dimpotrivă, dacă mi-aş termina viaţa din pricină că am fost total lipsit de linguşirile retorice, ştiu bine că m-ai vedea îndurând moartea cu toată liniştea. Că doar însuşi faptul de a muri nare în sine pentru nimeni e nimic înspăimântător, pentru nimeni care nu-i total lipsit de judecată şi bărbăţie; ce ne înfricoşează e săvârşirea nedreptăţi ; să ajungi în lumea lui Hades cu sufletul împovărat de nenumărate păcate, iată care este cea din urmă nenorocire. Dacă vrei, sunt gata să-ţi povestesc cum stă şi lucrul acesta.
KALLIKLES: întrucât ai sfârşit cu celelalte, de ce n-ai duce-o şi pe asta la capăt?
Judecata din urmă. Imperiul lui Hades
SOCRATE: Ascultă dar, reluă dânsul, o foarte frumoasă expunere, 523a pe care sunt sigur că o vei
lua drept basm, dar eu ţi-o dau ca pe o realitate. în adevăr, cele ce am de gând a-ţi spune ţi le voi prezenta ca adevăruri. Zeus, Poseidon şi Pluton, zice Homer, îndată ce au primit de la tatăl stăpânirea lumi , şi-au împărţit-o între ei. Şi era în vremea lui Cronos o lege în privinţa muritorilor - lege care a fi nţat de altfel în toate timpurile şi este şi acum în vigoare între zei — că, dintre oameni, 339
I
