SOCRATE: Şi grija lui Pericle nu se îndrepta către oameni?
KALLIKLES: Da.
SOCRATE: în acest caz, nu suntem înţeleşi că ar fi trebuit să-i facă pe atenieni din nedrepţi mai drepţi, dacă a fost în adevăr priceput în cele politice?
KALLIKLES: Desigur.
SOCRATE: Dar drepţi sunt blânzi, cum zice Homer1. Tu ce zici? Nu-i aşa?
KALLIKLES: Da.
1 Odiseea, VI, 120.
_
331
516a
PLATON
SOCRATE: Totuşi i-a făcut mai sălbatici decât îi primise; şi asta chiar faţă de el, lucru la care se aştepta cel mai puţin.
KALLIKLES: Vrei să fiu de aceeaşi părere?
SOCRATE: Dacă-ţi pare că spun adevărul.
KALLIKLES: Bine. Fie şi acestea aşa cum zici.
SOCRATE: Şi dacă i-a făcut în adevăr mai sălbatici, atunci i-a făcut şi mai nedrepţi şi chiar mai răi. d KALLIKLES: Fie.
SOCRATE: încheiem dar această judecată că Pericle n-a fost bărbat bun în politică.
KALLIKLES: Tu zici că nu, Socrate.
SOCRATE: Pe Zeus, din cele recunoscute împreună la fel zici şi tu. Dar spune-mi şi de Cimon. Nu l-au alungat prin ostracizare tocmai aceia pe care el îi ocrotea mai mult? Şi asta pentru a nu-i mai auzi glasul vreme de zece ani? Şi n-au făcut acelaşi lucru şi cu Temistocle, pe care l-au mai osândit şi la surghiun? Apoi pe Miltiade, eroul de la Maraton, nu l-au condamnat prin vot să fie aruncat în prăpastie? De nu era pritanul, n-ar fi fost şi prăbuşit acolo? Toţi aceştia, dacă nu erau — cum e zici —
bărbaţi capabili, nu păţeau aşa ceva niciodată. Nu văd de ce nişte viziti buni n-ar cădea din trăsură
mai degrabă la începutul carierei decât mai târziu, când şi cai li s-au mai îmblânzit, când şi dânşii au devenit mai destoinici! Cum vezi, lucrul nu se întâmplă nici în meşteşugul conduceri cailor, nici în alte împrejurări. Găseşti?
KALLIKLES: Da, nu se întâmplă.
SOCRATE: Era deci curatul adevăr ce-am spus înainte: că nu ştim 517a să fi fost în statul nostru un om politic de treabă La rândul tău ai mărturisit că în vremea noastră nu sunt, îusă că altădată au existat. Şi ai pomenit îndeosebi pe câţiva — cei de care am vorbit. Dar iată că nici aceia nu-s mai presus decât cei din vremea noastră. Desigur, dacă au fost oratori de meserie, n-au întrebuinţat adevărata oratorie (că nu mai cădeau de la putere), nici pe aceea linguşitoare1.
KALLIKLES: Cu toate acestea, Socrate, suntem departe de situaţia ca vreunul din cei de acum să
poată sta alături de oricare vrei b din aceia în privinţa faptelor săvârşite.
1 Dacă erau oratori superiori nu cădeau, fiindcă chiar ei i-ar fi făcut pe atenieni oameni superiori; astfel că nu i-ar mai fi răsturnat de la putere. Dar n-au întrebuinţat nici oratoria linguşitoare, deoarece cu aceasta nu ajungeau să fie niciodată urâţi de popor.
332
GORG1AS
L
SOCRATE: Nici eu, minunatule, nu le aflu vină ca slujitori ai statului. Mai mult. îi găsesc chiar mai buni decât cei de azi; mi se pare c-au arătat mai multă pricepere să agonisească statului ceea ce dorea de la dânşii. Cât priveşte însă pentru schimbarea înclinărilor manifestate de cetăţeni sau pentru puterea lor de a-i împiedica fie prin convingere, fie prin forţă, din calea de unde, întorcându-i, cetăţeni trebuiau să se facă oameni mai de treabă, nu văd — ca să zic vorba — nici o deosebire între ei şi cei de acum.
Şi doar asta-i marea sarcină a unui bun cetăţean. Că au fost mai capabili decât aceştia să
agonisească corăbi , să facă c ziduri, arsenale, precum şi multe altele de i.cest fel, sunt gata s-o mărturisesc împreună cu tine. Bag de seamă însă că şi eu şi tu facem ceva comic în discuţie. De când discutăm, noi nu încetăm de a ne învârti în jurul aceluiaşi punct, dar fără măcar să ne înţelegem unul cu altul. Şi totuşi mie-mi pare că de mai multe ori tu ai recunoscut şi înţeles că în ce priveşte trupul şi sufletul sunt la îndemână două mijloace de a d le purta de grijă. Mijlocul întâi e o slujbă de rând, care-şi propune să agonisească, prin toate căile cu putinţă, corpurilor noastre: când ne e foame merinde, când ne e sete băuturi, când ne e frig veşminte, aşternuturi, încălţăminte şi orice poate pofti un corp.
înadins vorbesc mereu cu aceleaşi pilde, ca să mă pricepi uşor. înţeleg ca un om să fie în stare a procura cele necesare pentru trebuinţele de acest fel, având calitatea de cârciumar, negustor sau meseriaş; de pildă, brutar, bucătar, e ţesător, cizmar sau tăbăcar. Nu-i de mirare că, având această
meserie, el însuşi se simte legat să poarte grija corpului; nici să fie socotit ca atare de cine nu ştie că, în afară de aceste meşteşuguri, mai e unul, ale cărei părţi sunt gimnastica şi medicina; în sarcina acestora cade cu adevărat întreţinerea corpului. Că numai ea are dreptul să poruncească tuturor celorlalte şi să se folosească de serviciile lor, ca una care ştie: ce-i folositor la băut şi mâncat şi ce-i păgubitor sănătăţi ; pe când celelalte meşteşuguri n-o ştiu. Iată de ce în chestiunea corpului se zice 518a de celelalte meşteşuguri că sunt slugarnice şi josnice, pe când gimnastica şi medicina joacă pe drept cuvânt rol de stăpânitoare. La fel se petrec lucrurile cu sufletul. Am credinţa că-mi pricepi
gândul, deoarece îmi aprobi unele susţineri tocmai ca un om care înţelege foarte bine ce zic. Dar iată
că îndată după aceea îmi ieşi înainte cu vorba că statul nostru a născut oameni politici buni şi capabili.
Când te-ntreb de nume, tu-mi înfăţişezi nişte oameni care în politică seamănă cu b 333
PLATON
următorul caz. închipuieşte-ţi că, întrebându-te într-o chestiune de gimnastică asupra celor ce au fost ori sunt dibaci să dezvolte corpul, tu mi-ai răspunde şi ai cita în mod serios pe Thearion bucătarul, ori pe Mithaicos, cel ce a scris despre bucătăria siciliana, ori pe negustorul de vin Sârambos, vorbind de dânşii ca de nişte minunaţi îngrijitori ai
c corpurilor, întrucât primul face pâini minunate, al doilea bucate, celălalt vin.
