Aşa stând lucrurile, să cercetăm pentru ce mă ţi tu de râu. Este bine să spui sau nu că eu nu-s în stare să mă apăr şi să mă descurc singur, pe mine, un prieten sau o rudă... dacă s-ar întâmpla să
trecem prin cele mai mari primejdi ? Mă arăţi aruncat la bunul plac al oricui mi-ar ieşi în cale, cum sunt cei pătaţi de te-miri-ce nelegiuire (ca să mă folosesc şi eu de tinereasca ta expresie), şi gata să fie pălmuiţi, despuiaţi de avere, surghiuniţi din stat şi chiar osândiţi la moarte. înfăţişezi o astfel de stare drept cea mai ruşinoasă din câte există! Părerea mea, pe care de altfel am arătat-o adeseori, nu văd de ce n-aş mai spune-o şi acum.
Tăgăduiesc, Kal ikles, că cel mai ruşinos dintre lucruri este să fi cu nedreptate pălmuit pe obraz; tăgăduiesc aceasta chiar dacă mi s-ar tăia capul sau o altă parte a corpului. Dimpotrivă, este mai urât şi mai rău de acela care mă loveşte pe nedrept, pe mine sau pe unul dintre ai mei, de acela care mă
fură, dacă mă aduce în stare de robie, dacă-mi sparge casa, sau, într-un cuvânt, dacă mă
nedreptăţeşte pe mine sau pe unul din ai mei; este mai rău şi mai urât pentru făptaşul nedreptăţi decât pentru mine, nedreptăţitul. Arătate şi într-o expunere anterioară, acestea GORGIAS
se înlănţuie şi se menţin — ca să întrebuinţez o comparaţie mai tare — prin raţionamente de fier şi de diamant, aşa cât pot până aici să-mi dau seama. De nu izbuteşti a rupe aceste legături, fie tu, fie unul mai tare ca tine, e cu neputinţă să găsesc un mod de a vorbi mai drept. Cât mă priveşte, rămân mereu la aceeaşi părere: deşi nu-mi dau lămurit seama cum sunt acestea, ştiu totuşi că nici unul dintre convorbitori pe care i-am întâlnit — ca în cazul de faţă — nu s-a putut feri de ridicol, când a vorbit altfel decât mine.
Presupun acum că lucrurile stau aşa. De este adevărat cum zic eu, că nedreptatea este pentru făptaşul ei cel mai mare dintre rele, şi că de e cu putinţă să fie un rău mai mare decât acesta e ca făptaşul să nu-şi ispăşească greşeala, atunci care-i ajutorarea pe care cineva ar fi în adevăr ridicol să
nu şi-o poată aduce sie însuşi? Nu cumva-i tocmai aceea care depărtează de la noi paguba cea mai mare? Dar se impune ca puternică necesitate să admitem că cea mai ruşinoasă din situaţi este să nu te poţi ajuta nici tu singur, nici pe prieteni , nici pe intimi tăi. în al doilea rând al ruşini , vine ajutorarea faţă de răul al doilea, în al treilea vine cea împotriva răului al treilea, şi aşa mai departe, lucrul masurându-se după mărimea răului, după frumuseţea puteri cu care ne apărăm şi după ruşinea slăbiciuni noastre în această direcţie. Oare altcumva ţi se înfăţişează lucrul acesta, Kal ikles, sau aşa cum zic eu?
KALLIKLES: Nu-i altcumva.
SOCRATE: Dacă, prin urmare, ni se înfăţişează aceste două rele: de a nedreptăţi sau de a îndura nedreptatea, noi zicem că-i mai mare rău cel de a nedreptăţi, mai mic cel de a fi nedreptăţit. Dar ce-şi poate făuri omul spre a se ajuta şi apăra de aceste două: săvârşirea şi îndurarea nedreptăţi ? Ce armă
să ia: puterea, voinţa? Să spun altfel: pentru a nu şuieri nedreptatea este de ajuns să n-o vrei sau este nevoie să-ţi aduni toate puterile pentru a o înlătura.
KALLIKLES: învederat că trebuie să intervină şi puterea.
SOCRATE: Şi ce zici despre săvârşirea nedreptăţi ? Poate spune cineva că-i de ajuns voinţa de a n-o săvârşi, pentru a n-o săvârşi? Sau trebuie pentru asta să-şi agonisească o anumită putere şi o artă, pe care, dacă nu le învaţă şi exercită, va săvârşi nedreptatea? Kal ikles, răspunde cel puţin atât, dacă e drept sau nu, după tine, că am fost constrânşi de mai înainte, eu şi Polos, să convenim că nimeni nu-i nedrept cu voinţă Şi că oricine, când face nedreptatea, o face fără voie.
509a
322
323
PLATON
GORGIAS
KALLIKLES: Presupun că-i aşa, Socrate; fie cum zici, numai să te 510a văd odată ajuns la capătul expuneri .
SOCRATE: Pasămite, trebuie să ne agonisim o anumită putere şi chiar o artă spre a nu săvârşi nedreptatea.
KALLIKLES: Nici vorbă.
SOCRATE: Dar care este arta unei agonisiri ce s-ar face în scopul de a nu suferi nici o nedreptate sau, în tot cazul, de a suferi pe cea mai mică posibil? Vezi, nu eşti de părerea mea? Eu gândesc că-i următoarea: sau ar trebui să aibă cineva stăpânirea statului, sau tirania asupra lui, sau este un prieten al cârmuiri în fi nţă.
KALLIKLES: Vezi, Socrate, cât sunt eu de bucuros să te laud b când spui ceva frumos! De data asta găsesc că ai vorbit foarte bine.
SOCRATE: Bagă de seamă acum şi mai departe, poate găseşti că vorbesc tot aşa de bine. Cred că
cel mai bun prieten al cuiva este mai ales acela cu care el seamănă cel mai mult; o spun şi bătrâni şi înţelepţi . Nu găseşti?
KALLIKLES: Ba da.
SOCRATE: Ei bine, dacă în ţara unde domneşte un tiran grosolan şi lipsit de învăţătură s-ar găsi un om cu mult mai bun ca dânsul, nu cumva tiranului i-ar fi frică de acela şi nu-i va putea fi niciodată un c prieten, pe care să-1 iubească din tot sufletul?
KALLIKLES: Este adevărat.
SOCRATE: Şi dacă ar exista unul cu mult mai păcătos ca dânsul, nici acesta nu i-ar fi prieten, căci tiranul l-ar dispreţui pe acesta şi nu s-ar purta faţă de el niciodată cu sinceritatea pe care o dă cineva unui prieten.
KALLIKLES: Şi astea-s adevărate.
SOCRATE: Nu-i rămâne tiranului prieten preţios decât unul care,
fi nd de acelaşi caracter ca dânsul, se potriveşte să dojenească şi să
laude aceleaşi lucruri ca acela; unul căruia îi place să fie dus de nas şi d să se supună unui stăpân. Iată, unul ca acesta va avea o mare putere în statul său. Lui nu-i va face nimeni bucuros o nedreptate. Nu-i aşa?
KALLIKLES: Da.
SOCRATE: Şi dacă vreunul dintre tineri acestui stat s-ar gândi aşa: „în ce chip să ajung la o putere atât de mare, încât nimeni să nu-mi facă nici o nedreptate?" ar trebui, după părerea mea, să urmeze cam aceeaşi cale. Să se deprindă deci încă de tânăr a se bucura şi mâhni de aceleaşi lucruri ca despotul său; să se pregătească, cu alte cuvinte; a deveni cât mai asemenea cu putinţă aceluia. Nu-i aşa?
KALLIKLES: Da.
SOCRATE: în acest chip, desigur, el va ajunge să nu îndure nici o nedreptate, să devină — cum zici tu — un om puternic în statul său, e dobândind orice vrea.
KALLIKLES: Fără îndoială.
SOCRATE: Izbuti-va oare şi să nu facă nedreptăţi? Sau nu va fi departe de aşa ceva, ca unul ce s-a făcut asemenea nedreptului său stăpân, pe lângă care de altfel va păstra aceeaşi mare înrâurire?
întrucât mă priveşte, cred tocmai contrariul. Eu socotesc că pregătirea lui va fi de aşa natură, încât va săvârşi cele mai multe rele; şi, făcându-le, nici nu se va gândi măcar sâ le ispăşească. Ori nu?
