j SOCRATE: Deci poezia nu-i decât o cuvântare în faţa poporului.
KALLIKLES: Aşa se pare.
314
GORGIAS
SOCRATE: Şi o cuvântare în faţa poporului este retorică curată. Ce, nu găseşti că poeţi în teatre fac retorică?
KALLIKLES: Găsesc.
SOCRATE: Acum iată-ne în faţa unei retorici pe care am inventat-o ca să fie întrebuinţată într-o adunare unde, pe lângă bărbaţi, se adună la un loc copi şi femei; unde vin şi robi alături de oameni liberi; o retorică, pe care n-o preţuim foarte, de vreme ce-i zicem „linguşitoare".
KALLIKLES: Se-nţelege.
SOCRATE: Bine. Dar ce-i atunci în ochi noştri retorica întrebuinţată către poporul Atenei sau către celelalte adunări ale e cetăţenilor? (Se-nţelege, mă gândesc numai la adunări de oameni liberi.) Eşti de părere că aceşti oratori vorbesc în vederea lucrului care este cel mai bun, că au ca ţintă
statornică să facă pe cetăţeni mai buni prin cuvântările lor? Sau crezi că gonesc după simpatia poporului şi că jertfesc interesul public celui particular şi că tratează adunările poporului ca pe nişte copi , cărora doresc înainte de orice să le fie pe plac şi nu se îngrijesc dacă prin astfel de mijloace îi fac mai buni ori 503a mai răi?
KALLIKLES: Ceea ce-ntrebi nu mai e lucru simplu. în adevăr,există oratori în ochi cărora, când ei vorbesc ce vorbesc, precumpăneşte interesul cetăţenilor; dar există şi dintre aceia cum zici tu.
SOCRATE: Ajunge. De sunt cu adevărat în viaţa publică două feluri de elocinţă, una este linguşire şi vorbire demagogică; cealaltă însă e lucru frumos. De ce? Fiindcă pregăteşte sufletele cetăţenilor să
devină cât mai bune, fi ndcă se luptă necontenit să rostească numai ce este b foarte bun, fie că place, fie că nu place auditorilor. Dar nu cred că ai văzut până acum această retorică. Sau, de-mi poţi cita o pildă de asemenea oratori, de ce nu mi l-ai spune şi mie? Cine este?
KALLIKLES: îţi jur pe Zeus că nu-s în măsură, cel puţin eu, să-ţi arăt, ca fi nd astfel, pe nici unul dintre oratori zilelor noastre.
SOCRATE: Dar ce? Dintre cei vechi nu-mi poţi spune unul datorită căruia, după ce a început să
vorbească poporului, atenieni au început să devină tot mai buni, dintre mai puţin buni cum erau mai înainte? Eu unul nu ştiu cine-i acesta. c 315
PLATON
KALLIKLES: Cum nu? De Temistocle n-auzi vorbindu-se că de un bărbat ales? De Cimon, de Miltiade şi de acest Pericle, mort de curând, pe care zici că l-ai şi ascultat?
SOCRATE: Kal ikles, dacă este o adevărată virtute să faci ce ziceai la început, adică să mulţumeşti
pasiunile propri şi pe-ale celorlalţi, n-am nimic a-ţi răspunde. De este însă altcum, de-i adevărat —
cum am fost nevoiţi pe urmă a recunoaşte — că este bine să mulţumim doar acele dintre dorinţele noastre care ne fac, prin însuşi d acest fapt, mai buni, şi nu pe cele ce ne fac mai răi — şi asta-i arta cea adevărată — eşti în măsură să declari ca fi nd astfel de bărbat pe vreunul dintre aceştia?
KALLIKLES: Nu mai ştiu cum să-ţi răspund.
SOCRATE: Dacă cercetezi bine, vei găsi cum. Noi să ne vedem
liniştit de cercetare, aşa cum o facem; să vedem dacă vreunul dintre ei a fost în adevăr cum zic eu. Haide dar: un bărbat distins, unul care când vorbeşte — orice-ar spune — urmăreşte înfăptuirea celui mai mare
bine, vorbeşte el vreodată la întâmplare sau are în vedere şi o ţintă? Va proceda, cred, ca toţi ceilalţi meşteri: urmărind fiecare desăvârşirea
operei propri , nu iau la întâmplare materialul trebuincios pentru
e înfăptuire, ci îl aleg astfel, încât să fie adecvat idei pe care au conceput-o mai înainte. De pildă, urmăreşte dacă vrei pe pictori, pe
arhitecţi, pe constructori de corăbi şi în genere pe toţi artişti . Ia dintr-înşii pe care vrei şi vei vedea cu ce precisă orânduială aşază fiecare feluritele materiale din care îşi întruchipează opera; cum se sileşte să le armonizeze unele cu altele, până ce se alcătuieşte în sfârşit întregul şi 504a se dezvoltă frumos. La fel şi ceilalţi artişti, de care am pomenit mai înainte — cei ce se ocupă de corp —, medici şi gimnastici: toţi îşi dau osteneala să pună în opera lor, care e corpul, frumuseţea proporţi lor
şi-a organizări . Recunoaştem împreună sau nu acest punct?
KALLIKLES: Fie, să-1 recunoaştem.
SOCRATE: Rânduiala încăperilor şi proporţia nu-s la o casă însuşirea de seamă? Neorânduiala nu-i urâţenia ei? KALLIKLES: Da.
SOCRATE: Nu-i la fel şi cu un vas plutitor? b KALLIKLES: Da.
SOCRATE: Şi nu spuneam acelaşi lucru de corpurile noastre? KALLIKLES: Negreşit.
316
GORGIAS
SOCRATE: Şi sufletul? Fiind şi el în dezordine, va fi valoros sau, dimpotrivă, numai fi nd în rânduiala şi într-o oarecare proporţie?
KALLIKLES: Este nevoie să conchid din cele de mai sus că şi lucrul acesta se petrece la fel.
SOCRATE: Şi ce nume poartă însuşirea ce rezultă pentru trup din
orânduială şi măsură?
KALLIKLES: Poate vrei să vorbeşti de sănătate şi de putere? SOCRATE: Chiar de ele. Şi ce nume să
