SOCRATE: Am putea să-i adăugăm şi ceastălaltă suprafaţă egală?
SCLAVUL: Da.
SOCRATE: Şi pe asta de-a treia egală cu fiecare din astelalte?
SCLAVUL: Da.
SOCRATE: Să umplem partea aceasta din colţ?
SCLAVUL: Nici vorbă.
SOCRATE: Ce rezultă de aici decât aceste patru suprafeţe egale?
SCLAVUL: Acestea.
SOCRATE: Dar ce zici de întregul acesta? De câte ori s-a făcut mai mare?
SCLAVUL: De patru ori.
SOCRATE: Dar noi trebuia să dăm de o suprafaţă îndoit mai mare, nu-ţi aduci aminte?
SCLAVUL: Mi-aduc foarte bine.
SOCRATE: Dreapta aceasta, pe care o tragem de la un colţ la celălalt, nu taie ea în două părţi pe fiecare din aceste suprafeţe?
SCLAVUL: Ba da.
SOCRATE: Nu rezultă şi aceste patru drepte egale, care cuprind aici o suprafaţă?
SCLAVUL: Rezultă.
SOCRATE: Bagă de seamă, cam cât e de mare această suprafaţă?
SCLAVUL: Nu înţeleg.
SOCRATE: Fiece dreaptă n-a tăiat în două şi n-a lăsat înăuntrul fiecăreia din aceste patru suprafeţe, de-o parte şi de alta, câte o jumătate? Nu?
SCLAVUL: Ba da.
SOCRATE: Şi câte sunt în acesta?
SCLAVUL: Patru.
SOCRATE: Dar într-ăsta?
SCLAVUL: Două.
SOCRATE: Şi qe-i patru faţă de două?
SCLAVUL: îndoit.
367
85a
PLATON
SOCRATE: De câte picioare se face această suprafaţă?
SCLAVUL: De opt picioare.
SOCRATE: Construită cu ce dreaptă?
SCLAVUL: Cu asta de aici.
SOCRATE: Cu asta care se întinde dintr-un colţ la celălalt al suprafeţei de patru picioare?
SCLAVUL: Da.
SOCRATE: Oameni de şti nţă1 o numesc diagonală. Află acum, sclav al lui Menon, că daca ăsta-i numele ei, atunci cu diagonala se dobândeşte, după părerea ta, o suprafaţă îndoit de mare.
SCLAVUL: Bun de tot, Socrate.
Continuarea convorbrii cu Menon
SOCRATE: Cum ţi se pare, Menon? Datu-ne-a el drept răspuns vreo părere pe care n-a cugetat-o singur prin sine?
MENON: Nu; totul a fost al lui.
SOCRATE: Şi totuşi, cum am spus puţin mai înainte, el n-avea habar.
MENON: Adevăr grăieşti.
SOCRATE: Erau deci într-însul părerile acestea ori nu?
MENON: Da.
SOCRATE: Aşadar, într-unui care nu ştie pot exista totuşi păreri adevărate despre chiar lucrurile pe care nu le ştie?
MENON: Vădit că da.
SOCRATE: Dar acum părerile acestea se răscolesc în el şi-i apar ca un vis; ci dacă-l va întreba cineva aceleaşi lucruri, repetat şi în chipuri deosebite, află că până la urmă el nu va fi cu nimic mai puţin sigur un cunoscător al lor.
MENON: Pare cu putinţă.
SOCRATE: Nu devine astfel un cunoscător fără să-l fi învăţat nimeni? Cineva care-şi ia şti nţa din sine însuşi, numai prin întrebări?
MENON: Da.
