pe alţi pricina este că sunt eu însumi în cel mai greu d impas. întorcându-mă acum la virtute, nu ştiu, prin urmare, ce este; se poate totuşi ca tu s-o fi ştiut înainte de a fi luat contact cu mine, dar în •: clipa de faţă semeni leit unuia care nu ştie nimic. Ci eu vreau ca amândoi să luăm în cercetare şi să căutăm împreună ce poate fi ea. •

Se poate afla un lucru despre care nu ştim nimic?

MENON: în ce chip vei cerceta, Socrate, un lucru pe care nu-l şti deloc cum este? De la ce punct de reazem, între atâtea necunoscute, vei

360

MENON

porni când vei face cercetarea? Sau, chiar presupunând că te-ai întâlni cu soluţia cea mai bună, cum vei şti că-i ea, dacă n-o cunoşti deloc?

SOCRATE: înţeleg, Menon, cum stă lucrul pe care vrei să mi-l spui. Vezi în ce discuţie eristică mă

bagi: în discuţia după care omul nu poate cerceta nici ceea ce ştie nici ceea ce nu ştie. Nu cercetează

ce ştie, fi ndcă dacă ştie n-are nevoie de o cercetare a celor ce ştie; nu cercetează ce nu ştie, întrucât nu ştie ce să cerceteze.

MENON: Nu-ţi pare bine întocmit raţionamentul acesta, Socrate?

SOCRATE: Nu mi se pare.

MENON: Poţi să-mi spui prin ce este slab?

SOCRATE: Da. Am auzit în adevăr de la bărbaţi şi femei înţelepţi câte ceva asupra lucrurilor divine...

MENON: Ce i-ai auzit spunând?

SOCRATE: Cuvânt cuprinzător de adevăr şi, după părerea mea, frumos chiar.

MENON: Ce cuvânt? Care-l spun?

Teoria amintirii

SOCRATE: Cei care-l spun sunt preoţi şi preotese, dintre aceia ce-au avut grija să dea socoteală —

fi nd şi în stare a o da — asupra faptelor unde ei sunt întrebuinţaţi. Dar şi Pindar o spune, dar şi mulţi alţi — poeţi care sunt cu inspiraţie divină. Acum iată ce spun ei. Tu bagă numai de seamă de găseşti adevărate susţinerile lor. Zic de sufletul omului că-i nemuritor, dar că uneori el pune capăt vieţi : asta-i ce numesc „a muri"; alteori însă el creează din nou viaţa; dar că niciodată nu dispare. De aceea ni se şi impune să trăim în cea mai mare sfinţenie.

„Acelor ce au răscumpărat de la Persefona ispăşirea păcatelor mai vechi zeiţa le trimite înapoi sufletele, în al nouălea an, acolo unde încă luceşte deasupra soarele; şi cresc dintr-însele: regi străluciţi, bărbaţi deosebit de puternici şi oameni cei mai aleşi prin şti nţă; aceştia sunt proslăviţi de-a pururea, ca eroi neprihăniţi între oameni."1

Astfel, sufletului, nemuritor şi necontenit creator de viaţă, după ce a văzut cele de-aici şi pe cele din lăcaşul lui Hades — toate lucrurile — nu-i scapă nimic pe care să nu-l fi învăţat. Şi nu-i nici o minune că

1 Pindar, v. ed. Bude (Puech IV, p. 209).

361

81a

31

PLATON

MENON

are puterea de a-şi aduce aminte de virtute şi de atâtea altele, pe care d le-a ştiut odată, mai înainte. întrucât natura este toată înrudită şi întrucât

şi sufletul le-a învăţat pe toate, nimic nu-l opreşte ca, urmând făgaşul unei singure amintiri (pe care oameni o numesc şti nţă), să afle pe toate celelalte. Aceasta, când omul este îndrăzneţ şi nu-şi curmă cercetarea.

Căci faptul cercetări şi al învăţări nu-i, în definitiv, decât o amintire.

Deci nu se cuvine să dăm ascultare acelei cunoscute formulări eristice.

întâi, pentru că această filosofie ne-ar putea face oameni trândavi; apoi fi ndcă chiar numai celor molâi le face plăcere s-o audă; pe când aceasta e din urmă ne face harnici şi cercetători. Eu în aceasta cred, pe aceasta o

socot adevărată şi de aceea vreau să fac împreună cu tine o cercetare

asupra întrebări ce este virtutea.

MENON: Da, Socrate. Dar cum vine asta că noi nu învăţăm, ci-i

numai o amintire ceea ce numim învăţare? Eşti în stare să mă înveţi şi

pe mine că aşa stă lucrul?

Socrate face dovada teoriei sale despre amintire

82a SOCRATE: Ţi-am spus mai adineauri, Menon, că eşti plin de vicleşug şi iată că acum mă şi întrebi de pot să te învăţ, tocmai eu care susţin că nu există învăţ, ci aducere-aminte. Desigur, ca să arăt că mă contrazic de la mână pân-la gură.

MENON: Nu, pe Zeus, Socrate, n-am avut asta în vedere când am spus ce-am spus: am făcut-o din obişnuinţă. Dar dacă eşti în stare să-mi arăţi cumva că lucrul stă cum zici, arată-mi-o.

SOCRATE: Uşor nu-i, dar pentru tine o fac din tot sufletul. Iată, b strigă-mi pe unul din aceşti mulţi slujitori ai casei tale, pe oricare vrei, ca să-ţi fac dovada cu dânsul.

MENON: Foarte bine. (Se adresează unui sclav.) Vino încoace!

SOCRATE: Este grec? Vorbeşte greceşte?

MENON: Nici vorbă; grec născut în casa mea.

SOCRATE: Acum bagă de seamă şi vezi, când ţi se va părea că-şi aduce aminte şi când că învaţă de la mine?

MENON: Voi fi atent.

SOCRATE: (se adresează sclavului) Ia spune-mi, băiete, ai cunoştinţă că o suprafaţă cu patru colţuri este aşa? (Socrate desenează un patrulater.)

SCLAVUL: Da.

SOCRATE: O suprafaţă în patru colţuri n-are toate aceste laturi egale, patru fi nd?

SCLAVUL: Nici vorbă.