SOCRATE: Vreau să vezi cât eşti de inteligent, când mă înveţi. Prin faptul că bem, nu încetează de a fi însetat fiecare dintre noi şi în acelaşi timp de a simţi plăcerea?
KALLIKLES: Nu ştiu ce vrei să spui.
GORGIAS: Nu poţi vorbi aşa, Kal ikles! Ci răspunde, măcar de hatârul nostru, ca s-ajungem la un capăt cu această discuţie.
KALLIKLES: Aşa-i Socrate totdeauna, Gorgias! Vine cu mărunţişuri, cu lucruri de mică valoare, pe temeiul lor te întreabă şi te respinge!
GORGIAS: Ce-ţi pasă ţie? La urma urmei, Kal ikles, nu-i în sarcina ta să cântăreşti mărunţişurile.
Lasă-1 pe Socrate să te respingă cum îi place.
KALLIKLES: Atunci întreabă mai departe mărunţişuri şi subtilităţi cât vrei, dacă aşa-i place lui Gorgias.
SOCRATE: Fericit muritor, Kal ikles, dacă te-ai iniţiat în „Marile Mistere" mai înainte de a fi fost introdus în „Cele mici". Eu unul credeam că aşa ceva nu-i legiuit. Reia răspunsul de la punctul unde l-ai lăsat. Spune-mi dacă plăcerea de a bea nu încetează pentru fiecare dintre noi o dată cu setea.
KALLIKLES: Da, încetează.
SOCRATE: La fel şi cu foamea, şi cu celelalte dorinţe? încetează şi plăcerea o dată cu ele?
KALLIKLES: La fel.
SOCRATE: Cu alte cuvinte, suferinţele şi plăcerile dispar amândouă odată?
KALLIKLES: Da.
SOCRATE: Dimpotrivă, binele şi răul nu încetează odată amândouă, parcă aşa ai recunoscut. Ori n-o mai recunoşti acum?
KALLIKLES: Ba da, însă ce vrei să spui cu asta?
SOCRATE: Că binele nu-i una şi aceeaşi cu plăcerea. De asemenea, prietene, că răul nu-i una şi aceeaşi cu cele greu de suferit. Intr-un caz cele două contrari dispar odată împreună; în celălalt, întrucât sunt de natură deosebită, nu dispar odată amândouă. Cum poţi asemui atunci plăcutul cu binele, neplăcutul cu răul? De vrei, cercetează şi altfel problema, deşi sunt încredinţat căci nici aşa nu vei fi consecvent cu tine însuţi. Vezi, de pildă, cei pe care îi numeşti buni nu sunt numiţi 307
II
PLATON
aşa din pricina bunătăţi împlântate într-înşii cum frumoşii nu-s frumoşi e din pricina frumuseţi ?
KALLIKLES: Aşa e.
SOCRATE: Dar ce? Numeşti buni pe oameni răi şi laşi? Nu astfel vorbeai adineauri, ci numeai aşa pe îndrăzneţi şi cuminţi. Ce, acum nu-i numeşti aşa pe cei buni?
KALLIKLES: Nici vorbă că-i numesc.
SOCRATE: Dar ce? Nu ţi s-a întâmplat să vezi un copil lipsit de minte care să fie şi vesel în acelaşi timp?
KALLIKLES: Ba da.
498a SOCRATE: Şi n-ai văzut până acum fi nd vesel un om lipsit de minte?
KALLIKLES: Se poate să fi văzut; dar ce vrei cu asta?
SOCRATE: Nu vreau nimic, ci doar te întreb şi vreau să-mi dai un răspuns.
KALLIKLES: Am văzut.
SOCRATE: Da ce, tu n-ai văzut un om cu minte, care să fie în acelaşi timp şi în suferinţă şi bucuros?
KALLIKLES: Am văzut.
SOCRATE: Care din cele două rânduri de oameni suferă şi se bucură mai mult: cei cu minte ori cei fără?
KALLIKLES: Nu văd aici o deosebire prea însemnată.
SOCRATE: în tot cazul, pentru cât am nevoie mi-i de ajuns şi asta. Şi apoi, văzut-ai până astăzi om fricos în război?
KALLIKLES: Cum de nu?
SOCRATE: în faţa unor duşmani ce bat în retragere, care din cele două categori ţi-au părut că se bucură mai mult: fricoşii ori îndrăzneţi ?
KALLIKLES: Cred că şi uni şi alţi . în tot cazul, şi de n-ar fi chiar b aşa, stau foarte aproape uni de ceilalţi.
SOCRATE: Deosebirea interesează puţin: vorba e — se bucură şi fricoşii?
KALLIKLES: Ba bine că nu!
SOCRATE: Pe cât se pare, şi cei fără de minte?
KALLIKLES: Da.
