SOCRATE: Şi o suprafaţă de opt picioare din ce latură rezultă? Nu din una împătrită acesteia?

SCLAVUL: Asta zic.

SOCRATE: Şi o suprafaţă de patru picioare nu rezultă din jumătatea acesteia de aici? (Arată Figura.) SCLAVUL: Da.

SOCRATE: Bun. Şi suprafaţa de opt picioare nu-i îndoitul acesteia, jumătatea cesteilalte?

SCLAVUL: Da.

SOCRATE: Nu va rezulta dintr-o dreaptă mai mare decât asta, dar mai scurtă ca astălaltă? Ori nu?

SCLAVUL: Aşa mi se pare.

SOCRATE: Frumos. Ce crezi, aceea răspunde. Spune-mi, nu era latura asta de două, cealaltă de patru picioare?

SCLAVUL: Da.

SOCRATE: Trebuie deci ca latura suprafeţei de opt picioare să fie mai mare decât a celei de două şi mai scurtă decât a celei de patru.

SCLAVUL: Trebuie.

SOCRATE: încearcă de-mi spune cât de lungă zici să fie?

SCLAVUL: De trei picioare.

SOCRATE: Ca să fie, prin urmare, de trei picioare, nu-i vom adăuga propria-i jumătate şi va fi de trei?

Căci uite: astea sunt două şi încă unul. Şi tot aşa de dincoace: două sunt acestea, apoi încă unul. Aşa dobândim suprafaţa de aici (o arată desenată), de care ai vorbit.

SCLAVUL: Da.

SOCRATE: Deci având aici o latură de trei, aici alta de trei, întreaga suprafaţă nu se face de trei ori trei picioare?

SCLAVUL: E lămurit.

SOCRATE: Şi câte picioare sunt de trei ori trei?

SCLAVUL: Nouă.

SOCRATE: Şi de câte picioare ar trebui să fie o suprafaţă îndoită acesteia?

SCLAVUL: De optsprezece].

SOCRATE: Deci nu cu o dreaptă de trei picioare se face o suprafaţă de opt picioare.

SCLAVUL: Nu, desigur.

365

PLATON

MENON

SOCRATE: Atunci cu de câte? încearcă să-mi răspunzi precis; iar 84a de nu-ţi place să faci socoteala, arată-mi-o pe figură de câte? SCLAVUL: Pe Zeus, Socrate, eu unul nu ştiu.

Socrate conchide din răspunsurile sclavului

SOCRATE: îţi dai seama, Menon, cât a înaintat până acum acest b sclav pe calea amintiri ? Că la început de ştiut nu ştia care-i latura unei suprafeţe de opt picioare, lucru pe care nu-l ştie nici până

acum, însă atunci el credea c-o ştie şi răspundea îndrăzneţ, ca unul care o ştie şi nici nu gândeşte că

nu poate şti. Dar acum se socoteşte incapabil şi în măsura în care nu ştie nici nu se crede ştiutor.

MENON: Adevăr grăieşti.

SOCRATE: Nu stă el acum mai bine în privinţa lucrului pe care nu-l cunoştea?

MENON: Şi eu cred aşa.

SOCRATE: Făcându-l să se simtă neputincios şi să rămână ■ înmărmurit ca în faţa torpilei, l-am păgubit noi cu ceva?

MENON: Nu mi se pare.

SOCRATE: Ci eu zic că am făcut o ispravă şi jumătate, dacă pe

cât se pare l-am pus pe urmele proprie-i realităţi. Acuma, cu toate că nu c ştie, el s-ar încumeta cu plăcere la cercetat; atunci însă, faţă de oricâtă

lume şi ori de câte ori era gata să spună de îndoitul unei suprafeţe că se dobândeşte îndoind în lungime latura şi credea că vorbeşte exact.

MENON: Aşa se pare.

SOCRATE: Crezi că s-ar fi putut încumeta spre a cerceta sau învăţa ceea ce, neşti nd, nici n-ar fi crezut că ştie, mai înainte de a fi simţit greutatea problemei, şti nd bine că nu ştie, şi crezi că ar fi fost cuprins de dorinţa de a şti?

MENON: Nu mi se pare, Socrate. . SOCRATE: Să-i fi fost deci de vreun folos că a înmărmurit?

MENON: Mi se pare.

d SOCRATE: Cercetează, ce va putea el căuta cu ajutorul meu şi ce va afla pornit din această stare de incapacitate, fără însă a-l învăţa, ci numai întrebându-l; veghează

să nu mă prinzi învăţându-l ori arătându-i calea, în loc de a-i descoperi părerile propri .

366

Socrate reia întrebările

SOCRATE: (adresându-se sclavului) Spune-mi tu, nu-i această suprafaţă o figură cu laturile de patru picioare? O înţelegi?

SCLAVUL: Da, înţeleg.