MENON
1 Termenul grec este aici oofyiorai, bineînţeles, cu sensul cel bun; îl puteam traduce tot aşa de bine şi cu matematicieni.
SOCRATE: Şi când un om îşi află singur o asemenea agonisire a şti nţei, ce-i decât o aducere-aminte?
MENON: Nici vorbă.
SOCRATE: Şi şti nţa pe care acesta o are acum, din două una: sau a primit-o cândva, sau a avut-o totdeauna.
MENON: Da.
SOCRATE: Şi, dacă spunem că a avut-o de-a pururea, atunci el a fost mereu un ştiutor; iar dac-a primil-o cândva, desigur că n-a luat-o în viaţa de acum. Sau, nu cumva l-a pregătit careva în geometrie? Că, în adevăr, el va fi în stare să facă şi mai departe aceleaşi calcule asupra întregi geometri , ba şi asupra celorlalte şti nţe în toate direcţi le. Există deci unul care să-l fi învăţat pe acesta toate şti nţele? Eşti întrucâtva îndreptăţit s-o şti , cu deosebire că e un sclav care s-a născut şi a fost crescut în casa ta.
MENON: Nimeni nu l-a pregătit până acum, cât ştiu e.
SOCRATE: Dar el, are sau nu aceste cunoştinţe?
MENON: Fără doar şi poate, Socrate; se vede doar.
SOCRATE: Dacă nu le-a luat din această viaţă, nu-i acum vădit că şi le însuşise într-o altă vreme? Şi că le avea ca lucru învăţat încă de atunci?
MENON: E limpede.
SOCRATE: Şi nu-i asta vremea când nu era om?
MENON: Da.
SOCRATE: Dacă deci şi în timpul când este şi-n acela când nu-i om au fi nţă în sine părerile adevărate, am numit pe acelea care, trezite prin întrebări devin şti nţe, nu cumva sufletul lui se va fi pregătit pentru şti nţă din veşnicie? E doar lucru vădit că omul sau are o existenţă veşnică sau este în veşnicie fără existenţă.
MENON: învederat.
SOCRATE: Dacă deci adevărul existenţei este veşnic prezent în noi, atunci sufletul poate fi nemuritor; de aceea, când se întâmplă cuiva să nu aibă la un moment dat şti nţa, ceea ce înseamnă că nu şi-a evocat cunoştinţele în amintire, nu-i aşa că el nu trebuie să piardă curajul, ci să se apuce de cercetat pentru a-şi aduce aminte?
MENON: Găsesc că vorbeşti bine, Socrate, deşi nu-mi dau seama cum.
86a
368
369
87a
PLATON
SOCRATE: Aşa-mi pare şi mie, Menon. Când e vorba de te-miri-ce alte părţi ale discuţiei, recunosc că
nu le-aş putea susţine cu tărie; în ce priveşte însă faptul dac-am crede că trebuie să cercetăm ce nu ştim, şi că prin asta ne-am face mai buni, mai bărbaţi şi mai puţin trândavi, faţă de părerea că nu suntem în stare să găsim ce nu cunoaştem şi că n-ar trebui să mai facem cercetări, eu m-aş încumeta
la aceasta cu mai hotărâtă susţinere, cât sunt în stare s-o fac, prin cuvânt şi faptă.
MENON: Şi asta-mi pare bine spus, Socrate.
Socrate revine la virtute
SOCRATE: întrucât am căzut la înţelegere că trebuie să facem cercetări asupra celor ce nu ştim, vrei să ne încumetăm a căuta împreună ce-i virtutea?
MENON: Cum de nu? Dar plăcerea mea cea mare, Socrate, ar fi să cercetez şi s-aud răspunsul la întrebarea ce-am pus-o la început asupra virtuţi : trebuie oare să ne încumetăm la un lucru ce se învaţă ca unul ce vine oamenilor în dar din partea naturi , ori ca unul ce ne vine în alt chip?
SOCRATE: Menon, de-aş avea eu conducerea nu numai asupra mea dar şi asupra ta, n-aş căuta să
ştiu dacă virtutea se învaţă ori nu, înainte de a ne fi dat bine seama ce-i ea în esenţă. Dar cum nu te gândeşti să-ţi iei conducerea ta proprie (ca să rămâi liber), cum în schimb cauţi să mă călăuzeşti tu pe mine — şi chiar mă călăuzeşti — iată: mă voi pleca ţie; că ce pot să fac? Cât se pare, avem de cercetat ce fel este un lucru de care încă nu ştim ce este. Ei bine, dacă nu mai mult, o picătură măcar lasă-mi şi mie din atotputernicia ta. încuviinţează-mi să fac o cercetare „prin ipoteză" dacă se învaţă
virtutea ori nu. înţeleg „prin ipoteză" aşa cum geometri în cercetările lor înţeleg cuvântul acesta prea adesea. Când îi întreabă cineva, de pildă, asupra unei suprafeţe dacă un triunghi se poate înscrie întrun cerc, geometrul răspunde: „Nu ştiu încă dacă se poate aşa ceva cu această suprafaţă, dar socot nimerit, spre a o şti, să judec lucrul prin ipoteză în modul următor: dacă se înfăţişează condiţi le acestea, urmarea va fi astă", dacă ne punem în alte condiţi , urmarea va fi cealaltă'. în acelaşi chip, făcând adică
MENON
ipoteză, vreau să-ţi spun ce va urma în privinţa triunghiului în cerc, dacă este sau nu cu putinţă".
Condiţiile ipotetice necesare pentru ca virtutea să se poată învăţa
Aşa-i şi cu virtutea. Fiindcă nu ştim nici ce-i în sine, nici ce însuşiri are, să cercetăm pe cale de ipoteză
dacă virtutea este ori nu-i cu putinţă să fie învăţată. Judecând astfel: pentru a spune dacă se învaţă ori nu, trebuie să ştim care-i, între deosebitele feluri de lucruri ce se referă la suflet, acela de care se ţine virtutea. Şi mai întâi e de văzut, dacă-i de altă esenţă ori de aceeaşi cu şti nţa, poate sau nu să fie învăţată? Ori se întâmplă ce ziceam mai înainte, că-i lăsată în seama memoriei. Că pentru noi nu trebuie să fie nici o deosebire de care cuvânt ne folosim; pe noi ne preocupă dacă ea se învaţă. Ori nu-i vădit pentru oricine că omul nu poate învăţa nimic alta decât şti nţa?
MENON: Aşa-mi pare.
SOCRATE: Deci dacă virtutea-i o şti nţă, este vădit că se învaţă.
MENON: Cum de nu?
SOCRATE: Acum să lăsăm de-o parte şi asta, odată ce ştim că dacă-i aşa se învaţă, dacă-i altminteri, nu.
MENON: Se înţelege.
Este virtutea ştiinţă?
SOCRATE: Ceea ce vine după aceasta mi se pare că e, dacă trebuie să căutăm: virtutea-i şti nţă ori e altceva decât şti nţă?
MENON: Şi eu găsesc că acum vine la rând această cercetare.
SOCRATE: Dar ce? Zicem de virtute că-i altceva decât un bine? Şi stă-n picioare pentru noi ipoteza că-i un bine?
MENON: Nici vorbă.
1 Am adoptat formula de simplificare a traducerii Alfr. Croiset şi L. Bodin, care „nu alterează întru nimic raţionamentul şi rezumă
o frază tehnică de interpretare grea".
