dăm însuşiri ce rezultă pentru suflet, când se înfăţişează orânduit şi proporţionat? încearcă de-1 află
şi rosteşte-mi acest nume, aşa cum ai făcut cu celălalt. KALLIKLES: De ce nu-1 spui tu singur, Socrate? SOCRATE: Ţi-l spun dacă-ţi este mai plăcut. Tu spune-mi de găseşti că vorbesc corect. De nu, respinge-mă şi nu mă cruţa. Susţin prin urmare că orânduială în privinţa corpului se cheamă
însuşirea de a fi sănătos, adică însuşirea din care purcede şi sănătatea şi orice altă virtute trupească.
Este sau nu adevărat acest lucru? KALLIKLES: Este.
SOCRATE: Şi în privinţa sufletului, orânduială şi armonia se numesc deprindere regulată şi lege; e adică ceea ce pregăteşte pe cetăţeni ordonaţi, pe oameni de treabă; ceea ce se numeşte dreptate şi înţelepciune. Recunoaşteţi sau nu? KALLIKLES: Fie.
SOCRATE: Iată de ce un orator ca acela, fi nd şi artist şi om corect, nu pierde din vedere astfel de ţeluri, ci referă sufletelor şi cuvântările ce rosteşte şi toate acţiunile lui. Va da, când ar fi cazul să facă
un dar, şi va lua, când ar fi vorba să ia te-miri-ce, având spiritul mereu aţintit spre următorul scop: în ce chip dreptatea poate să ia naştere în sufletele concetăţenilor săi, în ce chip nedreptatea poate fi izgonită din ele; în ce chip să se sădească cumpătarea, în ce chip să dispară neorânduiala; în ce chip, în sfârşit, să poată naşte într-înşii orice altă virtute şi să depărteze de la dânşii orice răutate?
Recunoşti ori nu asta?
KALLIKLES: Recunosc.
SOCRATE: Care-i atunci folosul, Kal ikles, să dai unui corp în suferinţă şi-n rea dispoziţie mâncăruri multe şi cât mai plăcute? Sau băuturi, sau altele, tot lucruri care nu-i folosesc mai mult decât îi 317
PLATON
505a
foloseşte uneori abstinenţa, sau - ca să vorbim cu o dreaptă judecată — care îl ajutorează mai puţin?
Sunt acestea?
ir A r i »T>-~ —-
KĂLLIKLES: Fie.
SOCRATE: Nu-i, cred, de nici un folos omului să trăiască cu un trup pângărit, căci viaţa va fi şi ea, în acesl caz, tot aşa de pângărită. Ce, nu-i aşa?
KĂLLIKLES: Da.
SOCRATE: Şi medicii fac aşa când îngăduie omului sănătos să-şi mulţumească poftele cât mai mult: de pildă, înfometatului să mănânce, însetatului să bea. Şi, dimpotrivă, suferindului, ca să spun aşa, nu-i dau voie niciodată să-şi îndestuleze simţurile cu orice ar pofti. Eşti şi tu aici de părerea mea?
KĂLLIKLES: Da, sunt.
SOCRATE: în privinţa sufletului, nu-i acelaşi drum, preabunule? Câtă vreme el este vicios, adică lipsit de minte, neînfrânat, nedrept, nelegiuit, trebuie să-1 împiedicăm de a-şi îndestula poftele, trebuie să
nu-1 lăsăm a face altceva — oricare ar fi lucrul acela — decât cele prin care el însuşi ar deveni mai bun. încuviinţezi asta ori nu?
KĂLLIKLES: încuviinţez.
SOCRATE: în adevăr, şi pentru suflet e mai bine aşa.
KĂLLIKLES: Fără îndoială.
SOCRATE: A-l împiedica de la pofte înseamnă prin urmare a-1 înfrâna?
KĂLLIKLES: Da.
SOCRATE: Atunci înfrânarea prin constrângere este pentru suflet mai bună decât e, cum gândeai puţin mai înainte, absenţa înfrânări .
KĂLLIKLES: Nu pricep ce vrei să spui, Socrate. Asemenea întrebări pune-le mai bine altuia.
SOCRATE: Omul ăsta nu suferă nici să-i dai o mână de ajutor; nu primeşte măcar lucrul de care-i acum vorba — să se înfrâneze.
KĂLLIKLES: Cât mă priveşte, află că nimic din ce spui nu mă interesează; n-am răspuns aşa decât spre a face plăcere lui Gorgias.
SOCRATE: Fie, dar atunci ce-i de făcut? Să întrerupem convorbirea?
KĂLLIKLES: Fă cum vrei.
SOCRATE: Se spune că-i foarte rău să laşi pe jumătate chiar basmele; că totdeauna trebuie spuse în întregime, să nu rămână fără cap,
318
GORGIAS
să umble aşa... Răspunde prin urmare şi celorlalte întrebări, pentru ca discuţia ce facem să aibă şi cap.
KĂLLIKLES: Ce pisălog eşti, Socrate! Ascultă-mă şi lasă la o parte această convorbire, ori ia-ţi pe altul în locul meu.
SOCRATE: Dar care altul va consimţi acum, la mijlocul ei? Ci noi, care am început-o, nu trebuie s-o lăsăm baltă.
KĂLLIKLES: Şi ce? N-ai putea s-o duci singur la capăt: fie printr-o expunere neîntreruptă, fie chiar punându-ţi întrebări şi răspunzând singur?
