377

92a

J

PLATON

93a

SOCRATE: Şi cum poţi şti, minunate prieten, dacă această meserie este sau nu lucru bun ori rău, câtă

vreme eşti cu totul străin de ea?

ANYTOS: Uşor. Pe aceştia îi cunosc acum cine sunt: fie că-s străin de dânşii, fie că nu.

SOCRATE: Ghicitor poate eşti, Anytos; astfel, după spusele tale, mă mir cum i-ai putut cunoaşte în această privinţă. Şi apoi ce ne-a interesat pe noi nu este să ştim care-s învăţători ce strică pe Menon, dacă-i urmează. Pot ei să fie sofişti , dacă tu vrei. Altceva interesează: să arăţi pe aceia la care, dacă

Menon se duce (şi-i faci un bine acestui prieten al tău din părinţi — spunându-i), poate deveni în privinţa virtuţi un om vrednic de consideraţie într-un stat aşa de mare.

ANYTOS: Şi de ce nu i-ai spus tu?

SOCRATE: Dar eu i-am spus cine sunt cei pe care i-am socotit în stare să fie învăţători în această

direcţie. Se pare numai că, după cuvântul tău, n-am grăit mare lucru; şi poate că ai dreptate. Haide,

spune acum şi din partea ta, către care atenieni să-şi îndrepte el paşii: rosteşte un nume, al oricui vrei.

ANYTOS: Dar ce trebuie să cităm un nume? N-are decât să întâmpine pe cel dintâi atenian, bineînţeles pe cel dintâi dintre oameni distinşi, sub raportul virtuţi . Nu-i unul între dânşii care să nu-l facă mai bun dacă-l ascultă, decât o fac sofişti .

SOCRATE: Bine, dar aceşti oameni distinşi ca virtute singuri s-au făcut astfel? N-au învăţat nimic de la nimeni? Şi sunt ei în măsură să înveţe şi pe alţi lucruri pe care nu le-au învăţat singuri?

ANYTOS: Cred că şi ei au învăţat de la cineva: de la acei înaintaşi ai lor care trebuie să fi fost virtuoşi.

Ce, nu găseşti că în oraşul acesta s-au născut destui oameni cumsecade?

SOCRATE: Eu găsesc, Anytos, că la noi sunt mulţi oameni aleşi sub raport politic, că şi în trecut au existat tot aşa de mulţi şi că există încă în vremea noastră. întrebarea este: fost-au ei şi pentru alţi buni învăţători ai virtuţi lor? Aceasta-i problema, nicidecum dacă există sau nu la noi oameni de treabă, sau dacă au fost altădată. Pe noi ne interesează să ştim (de aceea doar ne batem capul de atâta vreme) dacă se poate sau nu învăţa virtutea. Ţinta către care năzuim în cercetarea noastră este: oameni aleşi din punctul de vedere al virtuţi , cei de acum ca şi cei de altădată, avut-au putinţa să

împărtăşească şi altora virtutea

378

MENON

ce se sălăşluia în ei? Sau, din contră, virtutea este un lucru pe care omul nu-l poate împărtăşi altuia şi n-o poate primi de la altul? Asta-i cercetarea ce vrem să facem de atâta vreme, eu şi Menon.

Câteva pilde

Fii acum cu luare-aminte să te întreb ceva; dar să-mi dai un răspuns după propria-ţi gândire.

Temistocle, după părerea ta, n-a fost sub raportul virtuţi un om ales?

ANYTOS: Nici vorbă, şi încă cum!

SOCRATE: Prin urmare, dacă a existat cineva în stare să împărtăşească şi altora vitutea sa proprie, nu se poate zice şi de el aşa ceva?

ANYTOS: De asta sunt încredinţat, dacă ar fi dorit s-o facă.

SOCRATE: Şi cum, crezi că n-ar fi vrut să-i pregătească şi pe alţi a fi virtuoşi? De pildă, pe copilul său? Ce, poţi bănui că din gelozie a procedat faţă de el astfel, ca să nu-i împărtăşească unui fiu al său marea însuşire pe care el însuşi o avusese? N-ai auzit că Temistocle a făcut din copilul său, Cleofant, un călăreţ desăvârşit? Că stătea în picioare pe cal, că arunca suliţa din această poziţie şi că săvârşea încă şi alte minunăţi , pe care le învăţase de la tată-său? Ca buni profesori, Temistocle şi-a dat osteneala să scoată din fiu-său un om desăvârşit? N-ai auzit asta de la bătrâni?

ANYTOS: Am auzit.

SOCRATE: Nimeni n-ar putea învinui, cred, de-o natură slabă pe fiul lui Temistocle.

AMYTOS: Poate că nu.

SOCRATE: Şi care-i explicaţia altui fapt? Ai auzit de la vreun tânăr sau bătrân că acest Cleofant al lui Temistocle s-ar fi distins tocmai în virtutea şi înţelepciunea prin care a fost strălucit tată-său?

ANYTOS: Desigur, nu.

SOCRATE: Şi atunci, dacă virtutea s-ar fi putut învăţa, să credem că şi-ar fi bătut capul cu altele şi că

de-ar fi vrut n-ar fi putut să-şi înveţe copilul mai bine decât te-miri-ce vecin, tocmai în şti nţa pe care el însuşi a stăpânit-o aşa de bine?

ANYTOS: Pe Zeus, poate că nu e cazul.

379

PLATON

SOCRATE: Şi totuşi avem în faţă un adevărat învăţător al virtuţi , 94a unul pe care singur îl pui între cei mai buni din câţi i-am avut vreodată. Dar să cercetăm şi pe altul. Să vedem ce-i cu Aristide al lui Lisimah. Poţi mărturisi că n-a fost virtuos?

ANYTOS: Departe de mine.

SOCRATE: Ei bine, a avut şi dânsul un fiu, pe Lisimah. în măsura în care un învăţător putea s-o facă, Aristide şi-a pregătit aşa de bine copilul că n-a fost atenian mai pregătit ca dânsul. Cât priveşte însă

virtutea, putem spune că Lisimah a fost cel mai bun dintre toţi? Doar îl cunoşti bine şi singur vezi ce poate. Să privim acum, dacă vrei, şi către b Pericle. Şti că omul acesta înţelept şi cu totul superior a avut doi copi : pe Paralos şi pe Xantip?

ANYTOS: Ştiu.

SOCRATE: Şti atunci că nici dânşii nu stau mai prejos de nici un atenian. Aceasta, datorită numai lecţi lor părinteşti de muzică, de luptă şi în orice altă direcţie ce înfăţişa o artă. Şi ce, putem spune că

în privinţa pregătiri în virtute, dacă n-a făcut-o, este că n-a vrut? Eu sunt convins că ar fi vrut, dar mi-e teamă ca nu cumva materia în sine să fi fost din acelea ce nu se pot învăţa. Şi să nu crezi că numai un mic număr de atenieni — poate cei mai umili — se arată neputincioşi în această c direcţie.

Aminteşte-ţi numai de Tucidide1, care avea şi dânsul doi copi : pe Melesias şi pe Stephanos. I-a

pregătit el în toate ramurile, dar în lupte i-a îndrumat aşa de bine că au devenit cei mai destoinici luptători ai Atenei. Pe unul îl încredinţase lui Xantias, pe al doilea lui Eudor, oameni care treceau în vremea lor drept cei mai puternici luptători; nu li-i aduci aminte?

ANYTOS: Da, din auzite.