KALLIKLES: Se-nţelege.
SOCRATE: în grija ce se cuvine să purtăm statului şi cetăţenilor, n-ar trebui să ne ocupăm de a face pe concetăţeni noştri oameni cât mai buni? Am descoperit lucrul încă de mai înainte. Fără asta orice altă binefacere pe care le-am aduce-o ar fi zadarnică, o dată ce le lipseşte de la temelie gândul cel bun şi cinstit al celor chemaţi fie să facă mari 514a averi, fie să ajungă la conducerea unora, fie la cine ştie ce altă putere. Să spunem că lucrurile sunt aşa?
1 E vorba de conducerea în viaţă: nu faţă de sine, ci faţă de ceilalţi. Discuţia readuce chestiunea lăsată în suspensie la 503 c, privitoare la judecata formulată asupra oamenilor de stat.
328
GORGIAS
L
KALLIKLES: Fără îndoială, dacă găseşti mai plăcut aşa.
SOCRATE: Kal ikles, dacă am pune la cale o mare întreprindere cu caracter public, vreo construcţie, nişte monumente de proporţie, de pildă, temple, arsenale, ziduri, n-ar trebui să începem a ne cerceta întâi pe noi înşine dacă ne pricepem sau nu în tehnica construcţiei şi să vedem de la cine am învăţat-o? Ar trebui ori nu?
KALLIKLES: Sigur că ar trebui.
SOCRATE: Trebuie să cercetăm, în al doilea rând, dacă am mai construit vreodată o clădire, fie una particulară — pentru un prieten — fie una personală. Să vedem, de asemenea, dacă această
construcţie e frumoasă ori urâtă. Să presupunem că din cercetarea noastră aflăm că maeştri pe care i-am avut învăţători au fost capabili şi renumiţi, că am mai înălţat multe alte clădiri originale: mai întâi împreună cu aceia, pe urmă,părăsindu-i şi lucrând absolut singuri. Că,în sfârşit, am construit şi lucrări cu caracter public. Presupunem însă ca nu putem arăta cine a fost maestrul nostru, nici ce construcţie am mai făcut — bineînţeles, lăsând la o parte pe cele lipsite de orice valoare. N-ar fi o curată nebunie să ne gândim la lucrări publice şi să ne îndemnăm uni pe alţi în această direcţie? Să socotim exacte ori nu asemenea lucruri?
KALLIKLES: Desigur.
SOCRATE: La fel şi cu toate celelalte. Dacă, de pildă, ne-am apuca să aducem şi noi foloase publice ca medici şi ne-am îndemna la aceasta unul pe altul, ca uni ce am fi destul de pregătiţi în această
direcţie, nu ne-am supune reciproc unui examen: eu cercetându-te pe tine, tu pe mine? „în numele zeilor!" — mi-ai putea spune atunci — „să vedem întâi cum este Socrate însuşi în privinţa sănătăţi corpului; să ne dăm seama dacă vreun om — liber sau sclav — a fost vindecat de te-miri-ce boală prin îngijirile lui Socrate". La fel te-aş cerceta şi eu pe tine. Şi, dac-am afla că n-am redat sănătatea nici unuia, străin, concetăţean, bărbat ori femeie, pe Zeus, Kal ikles, nu-i în adevăr un lucru ridicol s-ajungă aceşti oameni la un grad de rătăcire aşa de mare, încât se apucă să-nveţe — cum zice proverbul — olăria la dogar? Se apucă ei de-o slujbă publică, ba-i îndeamnă şi pe alţi în aceeaşi direcţie, înainte să fi săvârşit măcar o lucrare cu caracter particular, înainte să-şi fi făcut ucenicia încercărilor, înainte să-şi fi agonisit un număr de succese, înainte de a-şi fi exercitat îndeajuns meseria? Nu ţi se pare lucru nebunesc să procedeze cineva astfel?
329
PLATON
KALLIKLES: Ba da.
515a SOCRATE: Dar acum, tu, cel mai bun dintre oameni! Fiindcă intri în viaţa politică, ba mă sfătuieşti la asta şi pe mine şi mă ţi de rău că nu fac la fel, nu e cazul să ne supunem unul pe altul cercetări în următorul mod? „Haide să vedem: fost-a Kal ikles în stare să facă
mai bun pe careva dintre cetăţeni? Există cineva, care să fi fost înainte pervers, nedrept, neînfrânat, fără socoteală, iar prin Kal ikles s-a făcut cumsecade? Citează-mi unul străin, cetăţean, sclav sau liber. Rogu-te spune-mi, Kal ikles, dacă cineva te-ar lua la o astfel de cercetare, ce vei b spune?
Despre cine vei afirma că s-a făcut mai bun graţie convieţuiri cu tine? Ce? Pregeţi să-mi răspunzi dacă există în adevăr o astfel de operă a ta încă din timpul când trăiai ca simplu particular şi nu te apucase şi încă de politică?
KALLIKLES: Eşti iubitor de gâlceava, Socrate.
SOCRATE: Dar eu nu din iubire de gâlceava te întreb, ci dintr-o dorinţă curată de a şti în ce fel înţelegi că trebuie să faci politică în statul nostru. Dacă ai ajunge în capul trebilor statului, grija ta n-ar fi să faci c din noi cei mai buni cetăţeni? N-am convenit de atâtea ori că asta-i datoria bărbatului politic?
Răspunde. Ne-am înţeles ori ba? Iată, să răspund eu şi pentru tine. Dacă asta-i datoria unui om de treabă şi pregătirea ce el trebuie s-o dea propriului său stat, adu-ţi aminte acum de bărbaţi pe care mi i-ai citat puţin înainte: Pericle, Cimon, Miltiade şi Temistocle... şi spune-mi: mai crezi că au fost nişte cetăţeni de toată isprava? d KALLIKLES: Eu - da.
SOCRATE: Dacă în adevăr ar fi fost — nu-i limpede că fiecare ar fi trebuit să facă pe cetăţeni mai buni decât erau înainte? Trebuia ori nu să-i facă?
KALLIKLES: Da.
SOCRATE: Aşadar, când Pericle era pe la începutul cuvântărilor sale către demosul atenian, erau concetăţeni noştri mai răi decât în vremea ultimelor sale discursuri?
KALLIKLES: Poate.
SOCRATE: Nu „poate", preabunule, ci „cu necesitate" i-a făcut astfel, dacă în adevăr a fost superior acest cetăţean. Doar aşa ne-am înţeles.
KALLIKLES: Şi ce urmează de-aici?
330
GORGIAS
SOCRATE: Nimic. Mai spune-mi şi următorul lucru în această privinţă. Se zice despre atenieni că s-au făcut mai buni datorită Iui Pericle? Ori, dimpotrivă, că au fost stricaţi de el? întrucât mă priveşte, aud că Pericle i-a făcut pe atenieni leneşi, fricoşi, flecari şi iubitori de argint; că el a dat cel dintâi lefuri pentru slujbele publice.
KALLIKLES: Astea le-ai auzit de la amicii spartanilor, de la cei cu urechile stricate.
SOCRATE: Dar iată altele, pe care nu le spun din auzite, ci le cunoaştem bine şi eu şi tu. Şti că
Pericle şi-a câştigat un frumos renume la început, pe când atenieni erau mai răi. Totuşi ei nu i-au dat lui Pericle nici o pedeapsă ruşinoasă. Dar pe la sfârşitul vieţi , când aceia deveniseră mai buni şi mai virtuoşi graţie lui, dânşii l-au osândit pentru furt şi puţin a lipsit să nu ia chiar pedeapsa cu moartea, bineînţeles fi ndcă a fost socotit om rău.
KALLIKLES: Dar ce? Pentru asta-i Pericle om rău?
SOCRATE: Dar presupune că un astfel de bărbat ar fi numai îngrijitor de măgari, de cai sau boi. N-ar părea el un om rău dacă, primind animalele fără să zvârle cu copita, fără să împungă sau să muşte, le-ar face să ia toate năravurile şi le-ar sălbătici. Nu crezi că-i un îngrijitor rău, oricare ar fi el, de vreme ce a primit nişte vieţuitoare blânde şi le predă mai sălbatice decât le primise? Nu crezi aşa?
KALLIKLES: Foarte mult — ca să-ţi fac şi o plăcere.
SOCRATE: Mai fă-mi o plăcere şi spune-mi: este omul sau nu una din vieţuitoare?
KALLIKLES: Cum de nu?
