SOCRATE: Şi cum putem atunci stărui în ideea că omul acesta, care făcea pentru copi i săi şi pentru educaţia lor cele mai însemnate d sacrificii, ar fi pregetat, poate din economie, să-i formeze şi în direcţia virtuţi , dacă virtutea s-ar fi învăţat? Şi ce, poţi spune că Tucidide a fost un om cu o poziţie socială umilă? El, care a avut mai mulţi prieteni ca orice alt atenian şi ca orice aliat? El, om de-o naştere atât de strălucită, atotputernic în Atena şi în restul Greciei? Dacă virtutea se învăţa, desigur că

ar fi găsit printre concetăţeni sau străini destui oameni

1 Nu e vorba de marele istoric, ci de omul politic, adversar al lui Pericle.

380

MENON

capabili să-i pregătească feciori asupra virtuţi , presupunând că n-ar fi fost el însuşi în stare sau n-ar fi avut — din cauza ocupaţi lor politice — timpul necesar pentru aceasta. Teamă mi-e, prietene Anytos, că virtutea nu se poate învăţa.

ANYTOS: Mi se pare, Socrate, că eşti prea lesne în aruncarea ocări asupra oamenilor. Dacă este un sfat ce-ţi pot da, şi pe care te rog să-l asculţi, e să fi mai băgător de seamă. De obicei în orice ţară

este mai uşor să faci oamenilor rău decât bine. în a noastră, încalţe, lucrul este sigur; cred că şi tu şti asta.

Socrate reia discuţia cu Menon: virtutea nu se învaţă

SOCRATE: Vezi, Menon, că Anytos s-a supărat. Dar eu nu mă mir. întâi, fi ndcă el crede că am vorbit de rău pe vreunul din aceşti oameni; în al doilea rând, el se şi vede între dânşii. Din parte-mi, sunt încredinţat că în ziua când va afla ce înseamnă cu adevărat „a arunca oamenilor ocara", în acea clipă

va înceta de a mai fi supărat. Dar acum el nu ştie ce-i asta. Spune-mi, rogu-te, nu-s şi pe la voi oameni aleşi sub raportul creşteri şi al virtuţi ?

MENON: Câţi vrei.

SOCRATE: Dar ce, îşi iau ei de bunăvoie sarcina să dea şi copi lor lor lecţi , recunoscându-se învăţători ai virtuţi ? Că deci virtutea se învaţă?

MENON: Pe Zeus, nu-şi iau această sarcină, Socrate. Câteodată îi auzi spunând că se învaţă, altă

dată că nu.

SOCRATE: Să socotim învăţători ai acestei discipline nişte oameni care nici măcar nu s-au rostit asupra ei?

MENON: Nu cred, Socrate.

SOCRATE: Şi cum? Aceşti sofişti, singuri care se dau drept învăţători de virtute, îţi par a fi aşa cum zic ei?

MENON: Socrate, ce-mi place la Gorgias mai mult este că, departe de a tot da în această privinţă

făgăduieli, el îi batjocoreşte pe cei care le fac. După dânsul, singurul lucru ce trebuie cercetat este cum trebuie să pregăteşti pe oratori temuţi?

SOCRATE: Atunci tu nici pe sofişti nu-i socoti învăţători virtuţi ?

95a

381

J

96a

PLATON

MENON: Nu m-aş putea rosti, Socrate. Sunt şi eu un om ca toţi ceilalţi: câteodată zic da, alteori ba.

SOCRATE: Şi şti că nu numai voi — tu şi oameni politici — treceţi de la o părere la alta asupra aceleiaşi chestiuni, câteodată zicând că virtutea se învaţă, altă dată că nu. Află că şi poetul Theognis face la fel.

MENON: în ce poezii? SOCRATE: în elegi . Iată într-una ce zice: „Bea şi mănâncă cu-aceia şi numai cu dânşii petrece; Fă-le când poţi şi pe plac; mari îs puterile lor. Numai cei buni sunt în stare să-ţi dea cele bune, cu răi Dacă te-amesteci cumva, pierzi şi mintea ce ai". Vezi cum vorbeşte în aceste versuri despre virtute, ca de ceva ce se învaţă.

MENON: Aşa se pare.

SOCRATE: Dar şi în alte versuri, de mergi puţin mai departe: „Dac-ai putea făuri raţiunea — cam aşa

se rosteşte el — şi dacă ai putea-o împlânta în om, ce mari, ce numeroase ar fi răsplăţile pe care le-ar primi cei care ar avea puterea să facă o ispravă ca asta". Şi cei care ar avea să facă o ispravă ca asta: „Nu poate naşte un tată cinstit păcătoase odrasle, îndeosebi când copilul ascultă de bunele sfaturi; însă din omul cu naştere rea tu să nu tragi nădejde C-ai să formezi vreodată copil de o fire aleasă"^. îţi dai seama cum se contrazice, vorbind în două feluri asupra aceluiaşi subiect?

MENON: Vezi bine.

SOCRATE: Oare mai există un caz în care să se poată spune, ca aici, că cei ce se declară profesori nu numai că nu sunt în stare să predea şi altora, dar nici măcar n-au şti nţa cuvenită în propria specialitate, ci sunt nişte ignoranţi? Şi unde mai vedem în altă parte că oameni care mărturisesc competenţa într-o materie afirmă uneori că acea materie se învaţă, alteori că nu? Poţi susţine că nişte oameni şovăitori într-un grad

1 Theognis, v. 33 — 36 şi 434—438. în ultima grupă de versuri este o inversiune faţă de text.

382

MENON

aşa de mare sunt în stare să fie profesori suverani asupra unui obiect, oricare ar fi el?

MENON:PeZeus,nu.

SOCRATE: Atunci, dacă nici sofişti , nici cei ce se socot virtuoşi nu pot fi învăţători specialităţi lor, nu-i învederat că nimeni altul n-ar putea fi?

MENON: Este învederat, cred.

SOCRATE: Şi dacă nu există profesori, cum o să fie şcolari?

MENON: Cred că ai dreptate.

SOCRATE: Prin urmare am mărturisit împreună că nu poate fi învăţată o materie unde nu sunt nici profesori, nici şcolari?

MENON: Am mărturisit.

SOCRATE: Nu-i aşa că virtutea n-are profesori?

MENON: Aşa este.

SOCRATE: Desigur nici şcolari?

MENON: Se vede.

SOCRATE: Putem încheia deci că virtutea nu poate fi învăţată?