— Avem mandat. Va dura doar câteva minute şi apoi plecăm. Este cineva înăuntru?
— Doar soţul meu. Intraţi şi faceţi mult zgomot. Trebuie să-şi ridice fundul şi să vină să mă ajute aici.
Când terminară, Caral îi spuse adjunctului:
257 ➢
— Vederea de la bucătărie este aproape ca aceea din desen, dar avem nevoie de o casă mai înaltă sau una care este mai sus pe munte.
Înainte să plece, o întrebă pe femeie despre celelalte locuinţe de pe drum.
— Închiriate pentru vacanţă, spuse el, dispreţuitor. Străini. Ai noştri nu-şi mai permit să locuiască în propria lor provincie.
Următoarea casă se afla la vreo două sute de metri spre nord-est, la o altitudine mai mare. Era de un alb strălucitor şi mult mai mare decât cea dinainte, cu două etaje. Afară nu se afla nicio maşină. Caral bătu la uşă. Când nu răspunse nimeni, trimise doi oameni prin spate şi ordonă ca fereastra de la parter să fie deschisă.
Curând, un ofiţer se strecură în bucătărie. Ocoli şi veni să deschidă
uşa din faţă pentru comandant.
— Alo! strigă Caral de pe culoarul de la intrare. Poliţia, avem un mandat.
Sufrageria era plină de cutii de pizza, farfurii murdare şi cutii de băutură strivite. Mucuri de ţigarete umpleau scrumierele şi nişte pahare de plastic cu apă. Camera mirosea a fum de ţigară stătut şi a bere.
— Căutaţi peste tot, dar nu atingeţi nimic, spuse Caral şi îşi trimise oamenii în sus, pe scări.
Nu dură mult până când fu chemat la primul etaj unde unul dintre oamenii săi făcea deja fotografii cu telefonul mobil.
Caral strâmbă din nas la mirosul urinei aflată într-o găleată.
Camera era destul de întunecoasă. O singură lampă cu picior avea un bec de putere mică şi obloanele ferestrelor erau închise. Patul era nefăcut şi pătat cu sânge uscat.
Se duse la fereastră, scoase o batistă şi apăsă obloanele cu mâna învelită în ea. Acestea nu se mişcară şi văzu de ce; erau prinse de canaturi grosolan în şuruburi.
La acelaşi etaj mai erau încă două dormitoare şi două băi. În baia comună, raftul de deasupra şi chiuveta erau murdare de sânge.
De pe culoar se auzi strigat: „Comandante!”
În capul scărilor se afla o singură cameră, un dormitor cu baie, plin de lumină. Caral fu atras imediat de fereastra care dădea spre spatele casei, cu o vedere panoramică a golfului şi orăşelului Begur. Scoase
258 ➢
copia după desenul Irenei şi o ridică cu calm, comparând perspectiva şi detaliile. Apoi privi în jos, spre podea. La picioarele lui se aflau sticle goale de plastic de apă Font Vella.
Băgă desenul în buzunar, făcu o fotografie de la fereastră şi o trimise prin SMS.
Telefonul sună aproape imediat.
— Informatorul secret al lui Cecchi a avut dreptate, colonele Garrido, spuse Caral. Giovanni Berardino a fost ţinut aici, într-o casă
închiriată. Nu am nicio îndoială. Dar pare că au plecat de ceva vreme.
Cecchi primi apelul lui Garrido. Ascultă, îi mulţumi pentru cooperare şi o sună imediat pe Irene.
— Dumneavoastră şi profesorul Donovan aţi avut întru totul dreptate, spuse el. Fratele dumneavoastră a fost în Spania, la o sută
de kilometri nord de Barcelona. Poliţia spaniolă a găsit casa în care a fost ţinut. Din păcate, nu se mai află acolo, dar sunt o mulţime de piste pe care le putem urmări. Nu pretind că înţeleg cum comunicaţi cu fratele dumneavoastră, dar nu pot să neg că acest lucru se întâmplă.
— Şi ce ştiţi despre mama mea?
— Răbdare, vă rog, Vă sun din nou, în curând.
Cecchi îşi strecură mobilul în haină. Se afla în cartierul Testaccio din Roma, unde el şi echipa lui de carabinieri veniseră cu Land Roverele lor şi parcaseră în faţa unei farmacii, blocând tot traficul de pe strada îngustă, în afară de motociclete. În timp ce claxoanele începeau să sune şi şoferii se certau cu ofiţerii rămaşi lângă vehicule, Cecchi şi alţi câţiva oameni se repeziră în sus, pe scări, spre unul dintre apartamentele de deasupra farmaciei.
Un bărbat îmbrăcat într-un maiou privea de la o fereastră de la etajul al doilea să vadă ce provocase toată agitaţia, când auzi un bubuit.
— Poliţia. Deschideţi uşa.
— Ce vreţi, strigă el, şi când vorbele fură repetate, descuie uşa şi se trezi cu ţeava scurtă a unei arme de asalt îndreptate spre pieptul său.
— Ce dracu’?
— Mâinile deasupra capului, ordonă un ofiţer. Acum.
Cecchi îi urmă înăuntru pe bărbaţii înarmaţi. Bărbatul se trase
259 ➢
înapoi spre camera de zi, cu mâinile ridicate. Încercând să acopere zgomotul unui ventilator aflat pe masă, ceru să i se spună ce se întâmplă.
