— Îmi pare rău, spuse el. Poate că nu era cel mai bun moment să-ţi spun aşa ceva.
— La naiba, Cal, nu vezi? strigă ea.
Nu văzuse. Se simţea neajutorat şi inutil.
— Sunt atrasă de tine. N-am mai întâlnit niciodată un bărbat ca tine până acum şi nu ştiu ce să fac.
— Şi eu sunt atras de tine, zâmbi el uşor. Următorii paşi nu sunt atât de complicaţi pentru doi oameni fără obligaţii.
— Dar eu am obligaţii, nu vezi, spuse ea. Cu familia mea, care este într-un pericol atât de mare – poate că sunt răniţi, poate că – nici măcar nu pot să spun cuvântul… nici măcar nu pot să mă gândesc la dragoste. Şi dacă aceste gânduri îmi trec cumva prin cap, trebuie să le îndepărtez. Înţelegi?
El înţelese. Înţelese perfect.
O dorea chiar acum? Da.
Urma să facă ceva în sensul ăsta? În niciun caz.
263 ➢
DOUĂZECI ŞI OPT
Era îmbrăcat în haine noi, specifice turiştilor: pantaloni din bumbac, încălţăminte sport şi o şapcă. Din cauză căldurii toride din miezul zilei, singurul obiect de îmbrăcăminte nelalocul lui era cămaşa cu mâneci lungi, care păstra, încă, urmele de la împachetarea în ambalajul original de plastic. Trolerul mic, cumpărat, de asemenea, puţin mai devreme, în cursul zilei, conţinea câteva perechi de şosete şi lenjerie noi, două tricouri şi câteva obiecte de toaletă de călătorie, spaniole. Ieşise din maşină fără să schimbe vreun cuvânt cu cei doi bărbaţi care-l conduseseră până la aeroportul El Prat din Barcelona şi îşi croise drum către casa de bilete a companiei Iberia.
— Am o rezervare, spuse el.
— Numele dumneavoastră, domnule?
El ezită o clipă, suficient ca agenta să ridice privirea din monitorul ei şi să se uite la el pe deasupra ochelarilor.
— Hugo Egger, spuse el.
— Paşaportul, vă rog.
El împinse paşaportul elveţian pe tejghea.
— Mulţumesc, spuse femeia după ce verifică fotografia şi introduse numărul paşaportului. Când i-l dădu înapoi, observă ceva la încheietura lui şi se încruntă. Ştiţi că sângeraţi, domnule Egger? spuse ea şi apoi tăcu.
— Care este scopul vizitei dumneavoastră, domnule Egger?
În timp ce ofiţerul de la controlul paşapoartelor îl privea pe Giovanni din cap până în picioare, el simţea cum începe să-l mănânce pielea. Avusese grijă să-şi bandajeze încheieturile cu tifon curat, în toaletă, chiar înainte de aterizare, ca să nu sângereze pe birou. Dar observase oare ofiţerul paşaportul lui fals? Suspecta ceva? Gerhardt îi spusese că securitatea la aeroportul Ben Gurion era strictă, mai ales faţă de un bărbat tânăr care călătorea singur.
— Sunt turist.
— Ce intenţionaţi să vizitaţi?
— Locurile biblice, în special.
264 ➢
— Sunteţi pentru prima dată în Israel?
El spuse că da.
— Vă consideraţi un turist biblic?
— Da, exact.
— Sunteţi creştin?
— Da, sunt.
— De ce fel?
— Catolic. Sunt catolic.
— Şi care este profesiunea dumneavoastră?
Din nou, le dădu răspunsul pregătit.
— Lucrez într-un magazin de jucării. Vând jucării. „Ce ar putea să
spună despre un bărbat care vinde jucării? îi spusese Gerhardt lui Giovanni. Asta pune capăt discuţiei.”
— Jucării, spuse ofiţerul, neîncrezător. Unde vindeţi jucării?
— În Locarno.
