— Accentul dumneavoastră nu este elveţian.
— Este italian, ştiu. Tatăl meu este elveţian, mama mea este italiancă. S-au mutat de la Trieste la Locarno când eram adolescent.
Cred că toată viaţa voi vorbi aşa.
— Şi aveţi rezervare la hotelul Seven Arches din Ierusalim?
— Da. Am o rezervare. Pentru o săptămână.
— Nu aveţi bagaj de cală. În geanta asta pe care o aveţi sunt suficiente haine pentru o săptămână?
La Barcelona fusese controlat suplimentar la securitate. Bagajul lui fusese cercetat în amănunt.
— Îmi place să călătoresc lejer. Probabil că voi folosi lenjeria hotelului.
Paşaportul îi fu returnat. Interogatoriul se încheiase.
— Bucuraţi-vă de călătoria biblică, domnule Egger.
După cum fusese instruit de Gerhardt, luă un taxi Nesher Tours până la Ierusalim, o călătorie pe autostradă care dură ceva mai mult de o oră. Se prefăcu adormit, ca să evite conversaţiile cu şoferul.
În timp ce taxiul urca pe Muntele Măslinilor, către hotel, oraşul vechi al Ierusalimului i se înfăţişă în toată splendoarea sa. Putu să
vadă zidurile oraşului, Cupola Stâncii şi, în spatele lui, Biserica Sfântului Mormânt. Acestea erau repere esenţiale, pe care îşi dorise
265 ➢
dintotdeauna să le viziteze, şi acum, când se afla aici, în loc să simtă
bucurie şi excitare, era frământat de groază. Familia lui fusese răpită
şi lui i se spusese că soarta lor se află în mâinile lui. Avea o sarcină
simplă de îndeplinit, după cum îi spusese Gerhardt, aproape minoră
în execuţie. Odată îndeplinită, ei ar fi eliberaţi şi calvarul lui ar lua sfârşit.
O singură fotografie clară. Asta era tot.
După aceea ar fi liber să revină la viaţa lui de preot şi nu ar mai auzi niciodată de aceşti oameni.
Îi întrebase de ce nu puteau să o facă ei înşişi, de ce să-l oblige pe el?
Gerhardt îi spusese că el şi complicii lui erau cunoscuţi autorităţilor pentru motive pe care nu dorea să le detalieze. Ei se aflau pe lista de interdicţii de zbor şi, chiar şi cu documente false, riscau să fie identificaţi cu ajutorul softului de recunoaştere facială
sau prin alte mijloace.
Şi înainte să-l lase să coboare din maşină, la aeroportul din Barcelona, Gerhardt îl avertizase că orice încercare de a contacta autorităţile, de a suna un prieten, un preot, o rudă ar fi fost detectată
şi atunci mama lui şi ceilalţi ar muri. „Avem metode să te monitorizăm”, îi spusese Gerhardt. Dacă se îndoia de asta, îşi punea în pericol familia.
Crezuse el toate astea? Sau măcar ceva? Nici măcar nu ştia. Era prea obosit, prea îngrijorat, prea speriat ca să mai proceseze instrucţiunile şi ameninţările. Tot ce se simţea capabil să facă era să
urmeze, ca un robot, instrucţiunile. Şi să se roage. Se va lăsa în mâinile grijulii ale lui Dumnezeu.
Recepţionerul hotelului, un tânăr cu capul ras şi purtând o kippa15, îi ură bun venit şi îi luă paşaportul.
— Observ că aţi solicitat o anumită cameră, spuse el.
— Este vreo problemă?
— Nu, nu este nicio problemă. Aţi mai fost pe aici, înainte? Nu vă
găsesc în sistem.
— Este prima mea vizită.
15 Acoperământ mic pentru cap, uşor rotunjit, purtat de mulţi bărbaţi evrei (n. red.).
266 ➢
— De unde aţi ştiut despre cameră?
— De la un prieten. El mi-a spus că are o privelişte bună.
— Cred că veţi fi mulţumit pentru că aţi urmat sfatul prietenului, spuse funcţionarul întinzându-i cheia camerei. O, domnule Egger, îl strigă acesta în timp ce se îndrepta spre lift. Se pare că aveţi un plic de la FedEx.
