— Şi vrei ca eu să iau legătura cu oamenii de la Mossad, cei mai lipsiţi de umor nemernici din toată comunitatea de informaţii, şi să le
270 ➢
spun că avem o pistă paranormală, care duce la un cetăţean italian răpit, dispărut, care s-ar afla într-un hotel din Ierusalim.
— Exact. Asta vreau.
— Dumnezeule atotputernic, spuse directorul de la informaţii clătinând din cap.
Când Cecchi se întoarse la apartamentul VIP din Via Veneto, se făcuse deja noapte. Cal putu să-şi dea seama imediat că ceva nu era în regulă. El îl văzu pe Cecchi uitându-se la paharul de vin din mâna lui şi îi oferi şi lui unul.
Cecchi gustă din el.
— Ăsta era aici?
— Da, era aici, spuse Cal.
— Nu e rău pentru o casă de oaspeţi a guvernului, spuse Cecchi.
Irene era nerăbdătoare şi dorea noutăţi.
— Mi-e teamă că nu am veşti bune, spuse ofiţerul. Serviciile noastre de informaţii au vorbit cu cei de la Mossad. Ei nu au luat în serios solicitarea noastră de asistenţă. De fapt, mi s-a spus că
israelienii au fost chiar grosolani. Ceva în legătură cu faptul că au prea multe probleme de securitate pe cap ca să mai aloce resurse şi pentru o vânătoare bazată pe indicii de la o sursă aşa-zis paranormală.
Irene părea descurajată.
— Deci, nu ne vor ajuta, spuse ea.
— Sigur nu ne vor ajuta.
— Şi nu puteţi să mergeţi voi acolo? întrebă ea.
— Carabinierii nu au jurisdicţie în Israel, spuse el. Îmi pare rău.
— Atunci ghici ce? spuse Cal.
— Ce? întrebară Cecchi şi Irene într-un glas.
Cal îşi termină paharul de vin.
— Atunci mergem noi.
271 ➢
DOUĂZECI ŞI NOUĂ
Giovanni mâncase doar în cameră, după cum fusese instruit.
Singurul lui contact cu oamenii fusese acela de a-i spune cameristei, prin uşă, că nu dorea să i se facă curăţenie şi să-i spună
chelnerului de la room service să lase căruciorul pe hol.
Luă micul dejun în timp ce se uita pe fereastră la oraşul vechi dorindu-şi, în toată această nenorocire a lui, ca măcar să-şi găsească o consolare în vizitarea locurile sacre. Dar fusese avertizat. Orice deviere de la plan ar fi făcut ca familia lui să fie măcelărită.
Telefonul din cameră sună şi inima îi sări din piept. Era primul apel pe care-l primea.
Îi recunoscu vocea lui Schneider.
— Bună dimineaţa, părinte. Ţi-a plăcut micul dejun?
Oare chiar era supravegheat? Sau asta era doar o presupunere, calculată, ca să-l ţină sub control?
— Ce face familia mea?
— Sunt bine. Li s-a spus ieri că vor fi eliberaţi, în curând, dacă
îndeplineşti misiunea pe care ţi-am încredinţat-o. Ieri ai primit spinul.
— A venit.
— Păstrează-l bine. E în joc soarta familiei tale. În dimineaţa asta se va face următoarea livrare. Va fi una cu mai multe obiecte ambalate împreună. Am făcut asta ca să derutăm vameşii israelieni.
Tu vei şti care este adevărata relicvă. Te rog, repetă instrucţiunile.
