prima dată merseră la cumpărături. Cumpătarea ei făcea inutilă
vizitarea buticurilor de pe Via Veneto, dar Cal îşi scoase cardul American Express şi insistă că erau prea obosiţi ca să hoinărească în căutarea unor chilipiruri.
Vânzătoarea se gândi că avea nişte clienţi ciudaţi sau cel puţin disfuncţionali. Cal, soţul sau iubitul bătăuş, cu o mână bandajată, se lăsase pe o banchetă şi acorda puţină atenţie lucrurilor pe care le proba Irene, iar aceasta accepta monosilabic orice lucru care i se potrivea, fără să bage în seamă părerea vânzătoarei.
Ajunşi înapoi, găsiră o notă din partea secretarei lui Cecchi, însoţită de două pungi de alimente. Cal puse de cafea, dar adormi pe canapea înainte să fie gata. O oră mai târziu, când se trezi, pentru scurtă vreme, găsi o pătură pusă pe el şi auzi respiraţia uşoară a Irenei din dormitorul întunecos.
Când se trezi de tot, Cal simţi mirosul unui sos pus la fiert. Aruncă
o privire nedumerită la ceasul de la mână. Era aproape miezul nopţii;
261 ➢
dormise patru ore. Irene se afla în bucătărie, îmbrăcată într-o pereche nouă de jeanşi şi un tricou şi transforma proviziile în cină.
— Miroase bine, spuse el, făcând-o să tresară.
— N-am vrut să te trezesc.
— Este o grămadă de mâncare pentru o singură persoană.
Ea încercă să zâmbească.
— Mănânc destul de mult.
Într-un dulap din bucătărie găsiră nişte vin roşu. El scoase o sticlă
şi căută prin sertare după un tirbuşon.
— Vrei puţin? întrebă el.
— Nu o să mai beau niciodată, spuse ea. Cum poţi?
El încercă vinul pinot noir.
— S-ar putea să fie nevoie să o las mai uşor cu votca vreo câteva zile.
El privi la ochii ei întristaţi în timp ce scurgea pastele.
— Aş vrea să pot face ceva, spuse el.
Ştia că ea înţelesese că vorbea despre nenorocirea ei şi nu despre cină.
— Nu credeam că o să poată deveni şi mai groaznic, spuse ea, în cele din urmă.
El nu spuse nimic; voia să o lase pe ea să vorbească.
Ea se sprijini de tejghea.
— Vreau să spun, Iisuse, Cal, uite-mă aici, sfâşiată de grijă din cauza lui Giovanni, apoi zdrobită de teamă pentru mama, mătuşa şi Federico şi apoi se întâmplă ce s-a întâmplat la München.
— Ştiu, murmură el.
Irenei îi tremura buza.
— Această umilire teribilă. Să fiu dezbrăcată de un asemenea monstru, care este, probabil, responsabil de tragedia familiei noastre şi apoi…
El ştiu la ce se gândea ea.
— Uite, ca să ştii, am rugat-o pe o femeie să-mi aducă cearşafurile din camera ei înainte să te duc jos.
— Cal, spuse ea, exasperată, vorbeam despre tine. Tu m-ai văzut.
Probabil că tu eşti obişnuit cu altfel de femei, mai moderne, dar, pentru mine, este o umilire, o înjosire.
262 ➢
— Ştiu că a fost o experienţă oribilă. Îmi pare atât de rău că ţi s-a întâmplat ţie. Tu eşti ultima dintre toate persoanele din lume care ar merita aşa ceva. Dar, crede-mă, nu e ceva care să însemne mare lucru pentru mine. Nu schimbă cu nimic ceea ce simt pentru tine şi în afară
de asta…
— În afară de asta ce?
El privi într-o parte, de teamă să nu o facă să se jeneze şi mai mult.
— Eşti o femeie foarte frumoasă.
Irene începu să plângă.
